on the verge of extinction... again

Sau ce am invatat in seara/ noaptea asta ca nu e bine sa faci.

Sunt seri in care visez la diverse chestii. Si uit. De toate chestiile care merg prost. Ceea ce e o minune, pentru ca sunt atatea. In fine... Si ma apuca asa un chef de topait, de tumbe... Pe muzica, bineinteles. In seara asta a fost Nightwish. Ce anume fac pe fiecare piesa depinde de cum suna piesa respectiva. Pe piesele care au bucati linistite si bucati intense sar peste scaune pentru ca de obicei pun pauza dupa cinci sarituri, asa ca am nevoie de intervalul ala de "liniste" in care nu fac altceva in afara de cativa pasi saltati plus scuturat picioarele. Pe piesele mai "liniare" ma indoi, fac cativa pasi saltati, cateva tumbe... chestii care iau mai putin timp... si mai putin spatiu (nu parcurg alergand tot holul jumatate din camera ca apoi sa sar peste scaun si sa incerc sa ma opresc pana in perete... plus ca dupa aia trebuie sa ma grabesc sa ajung iar in capatul holului ca sa am timp sa bag toate sariturile pana cand piesa devine iar linistita).

In seara asta. Penultima piesa din playlist, She Is My Sin. Si eu eram deja uda leoarca de transpiratie la sfarsitul ei (au fost 14 piese in total - n-am mai facut chestia asta in ultima vreme si mi-a fost teama ca nu mai rezist pana la sfarsit daca fac un playlist de doua ore- doua ore si jumatate). Ultima piesa, Sleeping Sun...

Cateva sarituri intr-un picior in timp ce il scuturam pe celalalt. Si o tumba cu spatele. Chinuita. Bleh... Si apoi am mai vrut sa incerc una. Dar de data asta...

... nu m-am mai dus decat pana la mijlocul camerei ca sa o incep. Pentru cine nu s-a prins ce inseamna asta... aveam mai putin spatiu in spate. Si am avut grija sa ma imping ceva mult mai tare. Tumba, picat in picioare... pentru prea putin timp! Picat imediat pe spate si rostogolit pe jumatate. Pana in usa. Usa cu geam. Geam in care a intrat piciorul meu stang (recunosc, geamul era deja spart intr-un colt si piciorul meu n-a fost decat o "condamnare definitiva"). Si am avut ocazia sa vad ceva ce nu credeam ca e posibil: ciobulete (ca la sub 1 cm nu cred ca merita numele de cioburi) infipte aproximativ perpendicular in gamba mea. Si mi-am adus aminte ca Alice Cooper spunea ca atunci cand si-a bagat din greseala sabia in picior primul lui gand a fost "Hey, this looks good!" - acum chiar inteleg reactia... Primul meu gand la vederea ciobuletelor infipte in picior a fost "uh... nice!"

Acum imi pare rau ca m-am grabit sa le culeg si nu le-am facut o poza...

Aaa... da. Poate ca acum par... aaa, chiar sunt usor amuzata, dar chiar am fost foarte speriata intre momentul la care mi-am dat sema ca o sa pic si momentul la care mi-am dat seama ca sunt pe jos si intr-o bucata... pentru ca daca as fi avut ceva rupt, as fi simtit-o! Acum trei ani m-am ales cu aripa rupta dupa o tranta. Atunci doar am fost imbrancita, acum imi luasem eu avant...

Asa ca... nu incercati asa ceva acasa!

PS - Tocmai m-am uitat in jos. Un ciobulet de sticla a ajuns cumva pe covor, aproape de capatul patului. Acum imi pare rau ca l-am spart. Ce idioata pot fi! Stiu ca era deja spart in colt... Da' oare ce capra l-o fi spart acolo, nu tot eu? Ufff...