on the verge of extinction... again

[Pentru ca a iesit o chestie foarte lunga...]

• Inainte de concert
  • Setlistul concertelor precedente
  • Eu si Scorpions
  • Semne de intrebare
• Ziua de joi
  • Zone Arena
  • Accesul
  • Controlul
  • Golden Circle
• Trupele din deschidere
  • Christian Becker & Avenue
  • Trooper
• Scorpions

Inainte de concert

Setlistul concertelor precedente

Cu jumatate de saptamana inainte de concert, scriam ce se vede in poza din dreapta. Dupa ce studiasem setlistul ultimelor concerte. Sting in the Tail - neh! Make It Real - mmm, imi place de mor, chiar daca nu intra intr-un top 5 personal. Bad Boys Running Wild - whatever, at least it's catchy. The Zoo - ceva mai stupid nu se putea? Coast to Coast - mhm. Loving You Sunday Morning - mmm... nu! The Best Is Yet to Come - ma cam lasa rece. Send Me an Angel - imi place in draci. Holiday - scuze, mie mi-e greu sa inteleg de ce sunt atatia oameni morti dupa piesa asta. Raised On Rock - imi place, e piesa mea preferata de pe ultimul lor album. Tease Me, Please Me - whatever, at least it's catchy. Dynamite - mmm... nu prea. Kottack Attack - come on, this band is not Motorhead... Blackout - nu! Six String Sting - ok. Big City Nights - whatever, at least it's catchy. Still Loving You - ah, nu se poate fara o piesa lesinata de tot? Wind of Change - sa nu fiu rea, e o piesa frumoasa si imi place mult... chiar daca uneori n-am dispozitia necesara pentru ceva de genul asta. Rock You Like a Hurricane - da, pentru ca, dintre piesele lor, este probabil cea care imi revine cel mai des in minte. Bilant? -1+1+0-1+1-1-1+1-1+1+0-1-1-1+1+0-1+1+1... si asa am ajuns la concluzia enuntata lunea trecuta pe Y!M. N-am fost singura care n-a fost incantata la vederea setlistului ("vad ca n-am pierdut mare branza"/ "mi-as fi dorit alt setlist"/ "la final au bagat si trei piese bune" au fost reactiile pe care le-am primit cand am avut poza cu setlistul la status).

Eu si Scorpions

Deja ma scarpinam in cap si ma intrebam de ce dracu' am mai dat eu 265 de lei pe bilet in fata scenei. Chiar daca n-aveam cum sa stiu din martie exact ce setlist vor avea in iunie, stiam destul de bine cam ce canta in concerte si nu ma asteptam sa cante Crossfire sau Love Is War sau Your Last Song sau Daddy's Girl sau... special pentru mine. Si apoi... capitolul "istorie personala Scorpions" e subtirel rau. Logic ca inainte de orice altceva am auzit Wind of Change la radio fara sa stiu cine dracu' o canta, mi-a trecut numele lor pe la ureche fara ca macar sa stiu ce canta oamenii, apoi in incercarile mele de a ma cultiva muzical am dat peste ei (cu Rock You Like a Hurricane) intr-un documentar despre anii '80. Si asa bineinteles ca au inceput sa se faca pe creieras legaturile cu Wind of Change si alte piese lacrimogene, dar iubite de radio si, in consecinta, difuzate destul de des... suficient de des incat sa se imprime in amintirile unei inculte din punct de vedere muzical ca mine. Am avut o perioada in care le-am ascultat destul de mult si intr-un mod foarte ilogic albumele. Nu mai tin minte exact cand a inceput... cu siguranta dupa Humanity: Hour I. Si perioada asta s-a terminat acum doi ani si putin. Si de atunci nu prea am mai ascultat Scorpions. Ocazional ma mai pocnea cheful de cate o piesa in particular. Sau mai faceam rost de cate un concert. Insa cred ca e clar ca nu sunt foarte mare fana sau ceva de genul asta. Doar imi plac in draci ceva (mai multe) piese. Si mi-a placut mereu la nebunie cat de exploziv poate sa fie Rudolf Schenker live. Asa ca...

Semne de intrebare

Intrebarea "eu de ce am dat totusi 265 de lei pe bilet?" era perfect justificata. Pentru ca se retrag si vreau sa "bifez" tot ce n-o sa mai vad vreodata? Pentru ca imi amintesc de ultima zi cu un barbat pe care nu mi-l pot scoate din minte, chiar daca eu am fost cea care l-a lasat? Pentru ca niste piese care oricum nu fac setlistul au atins un punct sensibil? Ridicol. Pentru ca din concertele vazute acasa in pat mi-au lasat impresia ca pot scoate ceva bun live? Mda, asta merge ca motiv. Pana la urma, mi-am spus ca anti-dispozitia mea nu-i chiar asa puternica; ca totusi n-am regretat nici un concert la care am fost, dar am regretat concertele ratate; ca na, am platit, ma duc. Si, daca tot ma duc si am bilet Golden Circle, as putea sa si merg mai devreme sa prind loc la gard.

Cat de devreme? Accesul? De la ora 16:00. Cu mai mult de doua ore inainte mi-am zis ca nu merita. Apoi doua ore a devenit "hai sa zicem trei, ca cica ar fi foarte multi amatori, asa de multi incat ar fi aparut bilete contrafacute" (link, screenshot). Insa in continuare concertul asta era doar ceva de bifat inainte de Alice Cooper (cel care e a fost marti si pana la care as vrea sa reusesc sa termin articolul asta).

Ziua de joi

Se anunta ploaie. Insa pana la ora la care am plecat eu de acasa (intre 12:22 si 12:30) fusese soare si frumos. Daca a plouat de dimineata de tot, scuze, eu nu m-am trezit decat la 9:52. Am plecat, am luat metroul, am ajuns la Stefan cel Mare... si cand am iesit la suprafata s-a pornit furtuna. Intai vant, mergeam cu ochii aproape inchisi sa nu-mi intre in ei vreuna din porcariile (frunze, pamant, dracu' mai stie ce) care imi loveau fata. Apoi, cand sa trec de prima intersectie semaforizata (o secunda, apelez la Google Maps)... Bulevardul Lacul Tei, a inceput si ploaia. Eh, mi-am zis ca n-o sa ma topeasca. Mi-am luat si hanoracul peste cele doua tricouri (unul negru si mulat si, peste el, cel gri cu Jerry) si am mers in continuare prin ploaie...

Zone Arena

Pana la locul unde era marcat pe harta (gasita pe infomusic.ro) ca ar trebui sa fie intrarea pentru Golden Circle la Zone Arena. Trebuia sa fie, pentru ca nu era nimic (ma rog, in mijlocul drumului erau niste panouri din care urma sa fie construita poarta). Se putea intra inauntru liber, ca in parc in Cismigiu. Am avut bunul simt sa n-o fac. Am ocolit materialele de constructii si am vazut un tip pe care il stiam ca obisnuit al concertelor (si al lungilor asteptari pentru un loc la gard) intrand intr-un container. L-am urmat. Muncitorii care urmau sa construiasca poarta (sau ar fi trebuit sa fi facut deja asta pana la ora aia?) ii invitasera sa se adaposteasca acolo pe oamenii (ahem, stiu ca va ganditi "mai corect spus nebunii") care erau deja veniti acolo ca sa prinda un loc la gard.

Asa ca am stat acolo. Glume despre cum or fi respirat cu randul la gaura de aerisire cei 200 de chinezi veniti ilegal in containerul ala. Intrebari despre cum de rezistam atatea ore, cum de ne lasa parintii/ partenerii sa ne pierdem atatea ore in fata unei porti (ahem, inca inexistente in cazul particular al concertului de joi, 9 iunie), daca la un botez, o nunta, un chef, adica in atmosfera si in mijlocul anturajului potrivit nu ne plac manelele. Ma intreb daca am socat pe cineva cand am spus ca eu n-am fost in viata mea la un botez, la o nunta doar cand eram in scoala primara si nu ajung niciodata in "atmosfera si in mijlocul anturajului potrivit" pentru manele... acum ca am o varsta si pot sa decid unde prefer sa fiu.

Ploaia s-a oprit cu maxim un sfert de ora inainte de ora 14:00. Muncitorii au iesit sa faca poarta, noi am iesit sa... asteptam. Mi-am dat jos hanoracul si tricoul cu Jerry si am incepul sa le flutur ca sa se usuce. Au venit cei de la paza, ne-au impins in spatele unor garduri... poarta se construia in continuare.

Accesul

La ora 16:00 inca nu terminasera cu toate panourile. Accesul s-a amanat cu o jumatate de ora, apoi cu inca o jumatate de ora. A fost enervant ca s-au bagat jandarmii peste cei de la firma de paza (Carpat, nu cred ca i-am mai vazut pana acum la concerte). Cei de la firma de paza ne-au zis ca ne dau drumul printr-o parte, ca sa nu calcam iarba. Super. Primii la intrarea aia eram exact cei care venisem devreme. Jandarmii au venit si au dat drumul prin alta parte. Prin iarba si mocirla. Cu taraita. Asa ca n-am fost nici macar printre primii 50 care au intrat.

Controlul

Intotdeauna am trecut repede de partea asta. M-am invatat sa n-am absolut nici un bagaj si absolut nimic asupra mea in afara de bilet (in mana), telefon (la gat), cartela de metrou si cheile in buzunar. Uneori bani - Whitesnake, AC/DC (daddy in town, I didn't have a choice), Aerosmith (dar atunci a fost fara sa stiu, ca daca stiam... hehe, nu-i ofeream aluia de la paza doar hainele si accesoriile de pe mine pentru pana de la Joe Perry... si poate pe bani chiar mi-o dadea), Iron Maiden (pentru ca eram in alt oras), Children of Bodom (fara sa vreau, banii de intretinere) - insa de obicei evit asta. Acte aproape niciodata, doar la Whitesnake (deh, necoapta), Iron Maiden (pentru ca eram in alt oras); si o sa-mi mai iau mi-am mai luat buletinul si la Alice Cooper. Revenind, ideea e ca, de obicei, trec foarte repede de controlul corporal... pentru ca n-au ce sa controleze. Insa la concertul asta am fost pipaita cel putin jumatate de minut...

Golden Circle

Bineinteles, voiam sa stau in partea in care sta Rudolf Schenker (stanga, privind din public catre scena/ dreapta, privind de pe scena catre public) si pe lateralul limbii care iesea din scena (pentru ca a fost bine sa stau asa la Aerosmith) si distanta de la gadul din fata scenei la scena era de vreo trei ori mai mare decat distanta de la gardul de pe lateralul limbii la... limba, desigur. Mi-as fi dorit sa stau mai spre scena, mai spre baza limbii (uf, cum am ignorat un aspect important din ce imi aminteam de la Aerosmith). Insa cand am ajuns acolo, mare parte din lugimea gardului era deja ocupat... de oameni care intrasera inainte... cu "Press Pass" la gat. Ceea ce poate nu m-ar fi deranjat prea tare daca s-ar fi dovedit a fi interesati de concert. Insa n-a fost cazul. Au stat destul de mult pe jos sau sprijiniti cu spatele de gard, au discutat intre ei, au fumat in draci (si m-au afumat pe mine). Si totusi pana la urma s-a dovedit a fi un lucru bun faptul ca au fost acolo si eu n-am mai prins loc decat spre varful limbii, pentru ca oamenii care compun Scorpions au venit mai mereu pe limba pana foarte aproape de capat... adica fix pana in fata mea. Daca as fi stat mai spre baza limbii, i-as fi vazut mai mult din spate (mhm, asta era aspectul important pe care il ignorasem la inceput)... not that the guitarists wouldn't have hot asses worth salivating at. Aaa... sunt constienta de cat de bolnava suna afirmatia precedenta avand in vedere ca sunt mai in varsta decat ai mei, dar, cat se poate de serios, cei doi arata beton!

Ora de asteptare pana la prima trupa din deschidere a curs... somnoros. De data asta insa nu m-am mai trantit pe jos langa gard ca sa dorm la orizontala. Nu ca n-as fi avut loc. N-a fost chiar ca la AC/DC, unde chiar au existat destui oameni care s-au intins pe jos cat erau de lungi... si a mai ramas suficient spatiu de umblat printre ei, insa am fost foarte departe a ma simti sardina ca la Children of Bodom sau la Cluj la Iron Maiden (da, da, stiu, spatii mici). Telefoane, date si primite, mangaiat parul incins de soare, atipit din cand in cand cu capul pe gard... si cam atat. La 18 fara cateva minute a aparut pe scena prima trupa a serii (hai sa fim seriosi, ca la o distanda de doua saptamani fata de solstitiul de vara numai seara nu e la ora 18).

Trupele din deschidere

Christian Becker & Avenue

Cine?!? Eu nu mai auzisem de ei. Am aflat de-abia dupa concert ca tot ei au fost in deschidere la Scorpions si la Craiova... sub un alt nume si cu doi membri in minus. Sunt o trupa de cover-uri (numai cover-uri de vreo sase ani, desi la inceput cica ar fi avut si ceva creat de ei). Au sunat decent.

Trooper

Mai dinamici decat cei dinaintea lor (dupa a treia poza ma intrebam daca o sa-mi iasa macar una nemiscata... in conditiile in care nu puteam sa fac prea multe; incarcasem bateria inainte sa plec, insa cardul de memorie era prea plin cu chestii pe care nu puteam sa le sterg; pana la urma, am salvat jumatate din poze in memoria telefonului), probabil au contribuit si ei putin la febra musculara care m-a pocnit a doua zi dupa concert. Au sunat in regula, au impartit pene, bete si tricouri (pe care eu le-am crezut a fi de fete, dupa cat am vazut din ele in timp ce zburau pe acolo, dar se pare ca m-am inselat).

Scorpions

In jur de 35-40 de minute de asteptare, timp in care s-au bagat cateva piese printre care Rock Star (Nickelback), Jaded (Aerosmith), Never Again (Nickelback). Mi-am facut de lucru cu reorganizarea fisierelor de pe telefon, asa ca nu prea m-am plictisit la inceput. Dar in ultimele minute dinainte de ora 20:00 si in primele de dupa (nu, n-au inceput la fixu' fixului, ecranul s-a aprins la 20:03 si a mai durat vreun minut- doua pana au aparut ei pe scena) am devenit nerabdatoare...

Dar momentul a sosit, ca nu se putea altfel. Imi place poza pe care am pus-o in dreapta - "the legendary" - da impresia ca ar fi vorba despre trupa, dar in realitate e vorba de altceva. Textul complet afisat treptat pe ecran inainte sa-i vedem pe scena pe membrii trupei (dar in timp ce se ridica platforma cu tobele) a fost "+++ San Bernardino Valley 1983 +++/ +++the legendary US Festival/ +++ over 325000 people audience". Si apoi s-a auzit "ladies and gentlemen... children, would you please welcome..."

Si a inceput Sting in the Tail, piesa care da si titlul ultimului lor album. Nu stiu care a fost primul dintre ei sa iasa la vedere. Eu eram aproape de capatul limbii, sunt mica de inaltime, era plin de brate ridicate in aer, n-am putut sa vad mare lucru. Am reusit sa-l vad pe Rudolf Schenker cu chitara in alb si negru (majoritatea celor cu care l-am vazut eu sunt asa ceva) si apoi cand m-am uitat spre centrul scenei l-am vazut pe Klaus Meine venind sa apuce microfonul. Si nu stiu ce s-a intamplat. Piesa asta nu-mi spunea nimic acasa, dar acolo m-a prins. Rand pe rand au venit in fata mea (pe limba care iesea din scena) Klaus Meine (si in momentul ala m-am gandit ca mi-ar placea sa-si arunce la sfarsit cravata in public... si s-o prind eu, bineinteles... sa am si eu cravata cu craniu si oase incrucisate) si Matthias Jabs (cu chitara asta - cele mai multe din cele cu care l-am vazut eu sunt din astea).

A doua piesa a fost Make It Real, o piesa de pe Animal Magnetism, album scos cu patru ani (na, fara 11 zile, e bine asa?) inainte sa ma nasc eu. Imi place mult (cum suna, versuri, videoclip). If you take life as a crazy gamble, throw your dice, take your chance, you will see it from the different angle... Spre finalul piesei, platforma cu tobele (si cu James Kottak in spatele lor) a inceput sa coboare incet, pana cand a ajuns la nivelul la care era la inceput.

Inainte de urmatoarea piesa - Bad Boys Running Wild, de pe cel mai de succes album al lor, Love at First Sting (de-o varsta cu mine... e drept ca atunci cand ma gandesc la albume scoase in anul nasterii mele, ma gandesc in primul rand la cel semnat de Twisted Sister) - Matthias Jabs si-a schimbat chitara cu una pe care eu n-am fost in stare s-o gasesc la el pe site... una care arata aproximativ ca asta (cea mai folosita chitara a lui); tot de Boris Dommenget, dar e dintr-un alt tip de lemn, nu e alba, ci neagra cu planete si stele. Pastreaza insa dungile negre (pentru cei interesati, povestea dungilor negre intr-un interviu video pentru premierguitar.com, care mie mi s-a parut foarte dulce - "I was so proud I had a spare guitar that I put cover tape on one white guitar so that people could see I had more than one") si se numeste Galaxy (asta cu numele de Galaxy am citit-o intr-un interviu de pe guitarworld.com care pare ca a disparut de pe fata... internetului). "Buna seara, Bucuresti!" de la Klaus Meine. Rudolf Schenker a aparut si el cu o alta chitara. Aceeasi forma, dar cu sigla Mercedes (photo to illustrate). Logic, argintie - se putea altfel? Bad boys running (and jumping) wild... la propriu! Atat de multa energie... contagioasa, pentru ca si brontozaurelu' s-a agitat.

The Zoo, o alta piesa de pe Animal Magnetism. Foarte departe de a se numara printre piesele mele preferate, dar in seara aia am simtit-o altfel. Rudolf Schenker si Pawel Maciwoda chiar in fata mea. "THE ZOO" scris peste tot pe scena. Bete aruncate de Klaus Meine in public. "Are you feeling good, Romania?" Par. Al meu, in ochi. Pe Matthias Jabs nu cred ca l-am vazut decat pe monitor (a patra poza din cele de mai jos... a, si pentru cine nu stie ce-i cu tubul ala din gura lui) in timpul piesei asteia - a fost mereu in acea parte a scenei pe care n-o puteam vedea din locul in care eram.

Si apoi au intrat in Coast to Coast, o piesa instrumentala de pe albumul Lovedrive din 1979. Piesa pentru care Matthias Jabs a schimbat iar chitara (cu asta), iar Klaus Meine a aparut si el cu o chitara neagra cu un 'S' in fontul Scorpions pe ea. Se pare ca nimeni nu s-a gandit sa inregistreze bucata asta (sau cel putin eu n-am putut sa dau de ea pe YouTube) - ar fi meritat! Spre sfarsit au venit toti in capatul limbii (mhm, chiar in fata mea). S-au aliniat de la stanga la dreapta Pawel Maciwoda, Rudolf Schenker, Matthias Jabs si Klaus Meine (asa cum se poate vedea in a sasea poza de mai jos... din fata probabil se vedea cam asa), iar in spatele lor a aparut si James Kottak cu steagul Romaniei in mainile ridicate deasupra capului. L-a aratat publicului, dupa care l-a lasat pe umerii lui Klaus Meine (care mai tarziu l-a asezat in fata tobelor, unde a ramas pana spre sfarsit) si a fugit iar in spate la tobe. Imi pare rau ca am fost mototoala si n-am pozat momentul cu Pawel Maciwoda muscand din bas... am facut totusi cred ca cele mai multe poze in timpul piesei asteia, asa ca mi-a fost greu sa aleg doar opt.

Au continuat cu inca o piesa de pe acelasi album. Loving You Sunday Morning. Si apoi cu una de pe ultimul album. The Best Is Yet to Come (introdusa de Klaus Meine cu "yes, it's a farewell tour, but there's still a long way to go because... the best is yet to come!"). Acasa... marturisesc ca pe prima nu prea o inghiteam... si nici a doua nu-mi spusese prea mare lucru. Insa live... they both really rocked! Pentru cea de-a doua, Rudolf Schenker a schimbat chitara Mercedes cu una Volkswagen, iar Matthias Jabs a trecut la chitara - sper sa nu ma insel, n-a venit deloc in fata in timpul piesei asteia acum sunt sigura, m-am holbat bine la o inregistrare a piesei - asta. Ah, si intrebare cretina: au mai avut un al treilea chitarist pe care nu l-am vazut eu pe The Best Is Yet to Come - cine e? Gata, m-am lamurit, e Ingo Powitzer. In orice caz, piesa asta a devenit o mica obsesie dupa concert. In versiunea live, mai "nelinistita". Versiunea de pe album tot nu mi se pare cine stie ce...

Urmatoarea parte a concertului a fost una acustica. Rudolf Schenker a aparut cu un tricou... rosu cu dungi argintii. Sau cel putin asa se vedea de departe. Insa de aproape... "dungile" argintii erau de fapt sute de ace de siguranta prinse de marginile taieturilor tricoului (nu stiu cat de clar se vede din pozele mele). Trebuie neaparat sa-mi fac si eu un tricou asa... Prima parte a bucatii acustice a fost Send Me an Angel de pe un alt album de succes, Crazy World. Imi place in draci. Dintre piesele lor, e probabil cea pe care am frecat-o cel mai mult in ultima vreme. Asa ca mi-a parut bine sa o aud live si ca in timpul ei toti membrii trupei au venit in fata pe limba, foarte aproape de mine (inclusiv James Kottak, care a stat linistit pe un scaunel negru cu un scorpion mare si alb pictat pe spatar... si cu numele lui scris pe lateral). Wind will blow into your face as the years pass you by... just find your place in the eye of the storm... seek the roses along the way, just beware of the thorns.... Au continuat cu Holiday (ultima parte a piesei n-a fot acustica, Rudolf Schenker s-a intors la chitara in alb si negru, iar Matthias Jabs la cea folosita pe The Best is Yet to Come). Am spus la inceput ca n-am reusit niciodata sa pricep de ce sunt atatia oameni topiti dupa piesa asta. Nici acum, cand scriu randurile astea de acasa din pat nu pot sa pricep. Da' oare cine si-a vazut ceva mai devreme pe YouTube parul, umerii si bratele leganandu-se in timpul primei parti a piesei asteia (si amplitudinea era destul de mare)...

Are you ready to rock? Alright, Bucharest... we were Raised On Rock. Preferata mea de pe ultimul lor album. Rudolf Schenker a trecut la chitara Ferrari, iar Matthias Jabs la chitara Stars (cea alba cu benzi negre cu stelute). Eu... m-am agitat bine pe piesa asta. Nothing to lose and everything to gain... out of control like a runaway train... my mama said I had a devil to scratch my soul...

A doua jumatate a concertului a inceput cu Tease Me, Please Me, o alta piesa de pe Crazy World. I've seen a lot of sights, many crazy nights... And crazy indeed those moments were...

Au continuat cu o piesa mai batrana decat mine. Dynamite, de pe Blackout. Care s-a terminat absolut delicios, dupa cum se poate vedea in ultimele doua poze de mai jos. Stiu ca nu sunt prea reusite, dar alea au fost momentele mele preferate din timpul piesei asteia.

Si apoi au disparut de pe scena. Cu exceptia unuia. Pentru ca a urmat bucata numita Kottak Attack. Constat ca n-am facut nici macar o poza. Deja nu mai aveam spatiu decat pentru vreo zece.

Dupa bucata asta, ceilalti au revenit pe scena pentru Blackout (de pe albumul cu acelasi nume). O alta piesa care nu s-a numarat niciodata printre preferatele mele acasa, dar pe care live am simtit-o altfel... A fost piesa pentru care Rudolf Schenker a fost atat "BEER DELIVERY GUY" cat si personajul sau din videoclipul piesei No One Like You - bandaj, masca, furculite in ochi (cu trei dinti ca pe coperta albumului, nu cu cu patru dinti ca in videoclip). Si a trecut la o chitara... aaa, mi-e greu sa explic, dar se poate vedea in pozele de mai jos (si daca nu se intelege din pozele mele, atunci exista poza asta). Matthias Jabs a aparut si el cu o alta chitara - zebra.

A urmat momentul Six String Sting - una bucata solo de Matthias Jabs (cu chitara Galaxy). In capatul limbii, chiar in fata mea, insa iar n-am poze.

Apoi Rudolf Schenker a reaparut pe scena. Fara masca, purtand o palarie neagra, din nou cu chitara Mercedes. Si au intrat in Big City Nights, o alta piesa de pe Love at First Sting. Piesa in timpul careia a tot aparut pe ecran "Bukarest" (pentru cine nu stie, asa scriu nemtii numele orasului). Si care s-a incheiat cu "piramida Scorpions" (mai din fata, probabil s-a vazut cam asa).

Dupa care au plecat de pe scena. Dar nu s-au lasat prea mult rugati sa revina. Recunosc ca am fost putin surprinsa, ma asteptam la o pauza putin mai lunga (in timpul careia sa eliberez ceva spatiu stergand poze nereusite). Desi poate ca n-ar fi trebuit. Nu existasera absolut deloc pauze intre piese. Au facut economie de secunde si au reusit sa mai bage inca o piesa in setlist.

Seara s-a incheiat cu Still Loving You, Wind of Change, Rock You Like a Hurricane si When the Smoke is Going Down.

Poze cu ce am ca sa-mi aminteasca de concert. Setlist (ah, si pentru cine nu stie ce inseamna D/ D#). Bat. Pana. De la Matthias, alba cu benzi negre - exact modelul chitarii.

It got to me. Inainte de concert nu eram prea entuziasmata. Setlistul concertelor precedente nu prea ma incanta, incepusem sa ma intreb daca mie chiar imi plac suficient ca sa merite sa merg sa-i vad. Insa a fost superb. Totul. Cum au sunat, atmosfera pe care au reusit sa o creeze. Nu mi-au placut niciodata gustul si culoarea muzicii lor asa cum mi-au placut live acum o saptamana. Si abia acum imi pare cu adevarat rau. Ca se retrag. Si in acelasi timp imi pare bine. Ca se retrag asa.

Inca imi revine in minte "you taught me everything I know..." Acum intercalat cu o piesa pe care nici macar n-am auzit-o marti (da, Alice Cooper), dar despre asta intr-un alt articol...