Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive aprilie 2011

was it worth it?

setlist

Hell, yeah!

In linii mari... o seara/ noapte reusita. Nu perfecta, minusuri au existat la absolut toate capitolele... dar o sa scriu mai mult despre asta dupa ce fac un dus ('cause I stink!), dorm si imi stabilizez cei doi neuroni... nu s-a lasat de multe ori pana acum cu dureri mai mari datul din cap.

Ah, in caz ca i se pare cuiva care a fost la concert ceva dubios cu playlistu'... nu i se pare! Ce scrie acolo nu coincide in totalitate cu ce a fost de fapt.

notite ametite

2 suns

Uiii... ce a iesit... De-abia astept primul single. Si restul albumului.

Sa luam o pensula. Si sa incepem sa pictam realitatile din jur in culori neobisnuite. Care s-ar putea sa fie perfect normale pe alte planete. De exemplu, pe o planeta aflata care nu se multumeste cu un singur soare, frunzele copacilor ar putea fi... negre! Si nuuu, asta nu inseamna deloc ca extraterestrii care o locuiesc ar fi niste pesimisti incurabili.

Pluto

Vacanta? Undeva departe? Pe Pluto, de exemplu? Mmm... mai bine nu. Se pare ca Pluto e un fel de Chełmno. Si se pare ca eu sunt dusa daca asta a fost prima chestie la care m-am gandit cand am citit articolul. A doua chestie la care m-am gandit a fost al doilea episod din Kommissar Rex (Ein perfekter Mord) si felul in care a fost ucisa Gerda (Veronica Ferres). Da, stiu, eu si Rexu' meu... A treia chestie la care m-am gandit... e probabil prima chestie la care s-ar fi gandit orice om normal: lectia aia de anatomie. Aia despre respiratie, in care era vorba si despre sobe si despre cum poti sa crapi cu cantitati mari de COHb in tine. Ceea ce imi aduce aminte... mda, nu-s normala...

YouTube stie ce-mi place. Clipul asta mi-a aparut la Recommended Videos.

[And it made me think that this world is a beautiful place and that things can get better...]

excese alimentare, ca tot vine sarbatoarea cu pascutu'

Excess Alimentar

Duminica asta m-am plimbat pe bulevard spre iesirea din oras. Si la unul din ultimele blocuri am pozat ce se vede in dreapta: minimarketu' care ma spameaza cu nesimtire* si inca unul cu un nume numai bun pentru sarbatori (oricare, nu doar asta): Excess Alimentar... care mai e si non-stop! Prima mea reactie a fost ceva in genul "o, la dracu', ce urmeaza, Mini-market Indigestia?!?"

Ce mesaj vrea sa transmita oare? La noi totul e atat de ieftin, incat banii de care nu cumperi mai nimic din alta parte la noi iti ajung de un exces alimentar?!? La noi totul e atat de ieftin incat pot sa-ti umpli portbagajul de mancare si-ti mai raman si bani de taxi sa ajungi la urgente (ca e lucru stiut ca la noi ambulantele merg ca trenurile, cu doua viteze: incet si oprit) dupa ce te-ai indopat ca porcu'? La noi iti ajung banii de un ou de strut pentru fiecare membru al familiei? Nu stiu cat cantareste un ou din ala, ca nu am vazut sa scrie asta pe el. Am luat insa unul in mana - e al dracului de greu!**

Ce e dragut e ca un pic mai spre marginea orasului, la parterul ultimului bloc, e un atelier de pompe funebre. Probabil pentru aia care crapa de la atatea excese alimentare.

Portile Raiului

Un pic mai mult optimism in directia cealalta, mai spre oras. La cateva blocuri distanta e o farmacie Dona. Probabil ca de sarbatori isi pun afise cu "remedii pentru excesele alimentare". La inca vreo cateva blocuri si mai spre oras, e inca o farmacie. Si apoi, perete in perete cu ea, inca un din ala de servicii funerare. Cum ziceam, oameni optimisti. Dupa excese alimentare, trec prin doua farmacii cu speranta ca o sa-si revina. Daca nu le iese, intra alaturi... pe "Portile Raiului"! Ceea ce mi se pare ironic, da' ce stiu eu... probabil sa te indopi ca porcu' n-o fi pacat...

Da, sunt rea. Dar totusi, cat de bou (sau vaca) sa fii sa pui numele asta unui magazin?

* Sa nu uit sa adaug si Bancpost pe lista de nesimtiti care imi trimit spam. Am avut candva card de salariu la ei, dar asta a fost pana in septembrie 2005. De atunci nu am mai avut nimic de-a face cu ei. Iar numarul asta de telefon il am din noiembrie 2005... deci sigur nu il au de la mine. Ah, SMS-ul pe care mi l-au trimis zice asa:

Ratele tale pot deveni O SINGURA RATA, cu pana la 30% mai mica prin refinantarea BRAVO, fara ipoteca, de la Bancpost! Raspunde cu numele tau si te sunam noi!

Bancpost, sunteti niste nesimtiti! Regret sa va dezamagesc, dar n-am absolut nici o rata. Si nu intentionez sa iau vreodata credit pentru ceva. Si, dupa mesajul asta, n-o sa ma aveti in veci de clienta. Tot asa cum n-o sa ma mai aiba in veci clienta nici ceilalti nesimtiti care mi-au trimis spam.

** In caz ca se gandeste cineva ca ouale de strut sunt o chestie prea ciudata... nu sunt, avem si struti in Romania. Tati mi-a spus ca a auzit la radio ca unui nene care crestea struti (undeva in judetul Arges) i-au evadat cativa. O parte din ei au fost prinsi de niste tigani care... i-au facut friptura (saracii struti...) si restul au ajuns in curte la un taran care n-a stiut ce animalele dracului sunt si a chemat popa din sat sa-i sfinteasca in curte pe unde calcasera creaturile.

Edit: Mama ma intreaba ce-as face eu daca m-as intalni cu un strut. Admitand ca reusesc sa ma intalnesc in Bucuresti cu un strut pe care nu l-a facut poster pe asfalt nici o masina... probabil ca eu, cu creierul meu influentat de Jules Verne, as vrea sa-l calaresc.

nothing sacred

I Cheat. Dou You?

Sunt agitata. Mda, eu sunt mereu agitata. S.O.S. (same old shit).

As vrea ca totul sa fie mai simplu. Pentru prima data in viata, imi pare rau ca am venit in Bucuresti. Imi pare rau pentru ca mi-as fi dorit sa fi ramas ignoranta in anumite privinte. As fi fost mai linistita acum. Atatea tentatii cu care nu m-as fi intalnit niciodata.

Regret. Si e ciudat pentru ca asa ajung sa regret pana si cele mai bune momente din viata mea.

22 Noiembrie 2003. Sambata. Partial la electromagnetism. De la ora 9, in AN010. La 8 si putin eram in statie la Grozavesti. Am trecut prin Carrefour, mi-am luat o ciocolata Lindt (chiar ciocolata cu care am descoperit Lindt, exact asta, inca mai am ambalajul) si apoi am fost si am dat partialul. Partialele din toamna aia mi-au schimbat viata. Nu, nu e o exagerare. Cine m-a cunoscut la facultate atunci stie despre ce vorbesc.

19 martie 2004. Vineri. Cu o zi inainte sa implinesc 20 de ani. Cursul de PLS (Programmed Logic Systems). Intr-un amfiteatru CD-nu-mai-stiu-cat. Dar as sti sa nimeresc sala. E chiar fata in fata cu intrarea. Parfumul primit cadou. Cu miros de citrice. Primele componente pentru calculatorul nou cumparate in dupa-amiaza aia. Best Computers, ultimul etaj din Unirii. Proc Athlon XP Barton 2500+. Memorie Corsair DDR 256MB.

film de groaza?

Nu. Realitate de groaza. Acum 2 ore si jumatate am inchis calculatorul si m-am bagat sub patura impreuna cu un animalut de plus. Doar ca n-am putut sa adorm, desi ar trebui sa fiu rupta de oboseala, avand in vedere cat am dormit (sau poate ca ar fi mai corect spus cat n-am dormit) in ultima vreme.

Imi tot revin in minte anumite imagini, momente si ganduri. Gandul ala cum ca nu exista nedreptate. Amintirea unei zile de septembrie 2009. Si a unei zile de iunie 2010, ironic, exact 9 luni mai tarziu. Ambele cu momente de disperare. Cu mine alergand plangand pe strada, fara sa-mi mai pese ca poate lumea ma crede nebuna. Amintirea gandului ala care avea sa ma bantuie ceva mai tarziu - "it was bound to happen." Trebuia sa se intample. N-a fost nici o nedreptate. Ar fi trebuit sa stiu... am stiut care aveau sa fie consecintele si totusi...

Amintirea unei dupa-amieze cu G. - acum imi pare rau ca am reactionat asa urat atunci, imi pare rau ca m-am carat fara explicatii. Amintirea mortului vazut vineri. Amintirea inceputului. Aveam dreptate. Dar in acelasi timp m-am inselat. Viata e scurta. Nu e rau sa vreau sa descopar cat mai multe lucruri. Dar o sa-mi faca rau sa cunosc anumite lucruri.

De asta am vrut sa scriu postarea asta. E un fel de imi iau blogul inapoi, e al meu din nou. E un fel de promisiune, din momentul asta vreau sa ignor anumite lucruri, nu vreau sa mai stiu de ele, vreau sa pot spune sincer ca nu ma intereseaza, asa cum pot spune sincer ca nu ma intereseaza ce se mai poate vedea la televizor sau ce se serveste intr-un fast-food. Sunt suficiente alte lucruri interesante pe care pot sa le descopar fara ca experienta asta sa imi faca rau. E drept ca e vorba de lucruri mult mai indepartate, fara prea mare legatura cu mediul in care traiesc.

Pot sa citesc zilnic ceva interesant. Pot sa ma uit zilnic la ceva interesant. Pot sa gust dulciuri faine. Mi-ar placea sa pot sa ies cu rolele in parc fara sa-mi fie groaza ca ma sfasie cainii daca ies singura sau ca o sa ma injure oamenii cu care ies pentru ca merg atat de prost...

As vrea sa promit ca o sa evit alte chestii... as vrea. Din pacate, e vorba doar de chestii care fac parte din mediul in care traiesc. Si ma simt atrasa catre ele. Desi atunci cand intru in contact cu ele imi fac rau. Desi atunci cand intru in contact cu ele constat ca nu imi plac, ba chiar imi provoaca scarba si nu stiu cum sa scap dracului de acolo cat mai repede. Din pacate, cam toti oamenii cu care intru in contact zilnic vin "la pachet" cu chestiile pe care vreau sa le evit. E unul din motivele pentru care uneori nu ies din casa cu zilele.

As vrea sa promit ca o sa ignor, ca o sa refuz... Pentru ca a-mi tine o asfel de promisiune ar putea fi singurul lucru care sa poata incetini ritmul in care se inrautateste situatia...

boring, don't bother reading

Pentru ca cineva s-a gandit sa puna o muzica ritmata. Da, la ora 2:14. Asta in timp ce degetelele mele se jucau cu niste folii in care au fost niste bomboane de cioco cu crema de fructe asteptand cu nerabdare rezultatul meciului dintre cei doi neuroni pe care ii am in dotare. Unu' din ei spune "daca nu ti-e somn, nu mai incerca sa adormi si fa dracului ceva util!" celalalt spune "poate ca ar trebui sa sapi putin pe sub patura dupa somnul ala, ca totusi n-ai dormit nici in noaptea de joi spre vineri, nici in cea de vineri spre sambata..." Asa ca s-a ajuns la cearta, apoi la paruiala dupa ce primu' a inceput sa-l traga de dendrite pe al doilea. Si acum astept rezultatul: care il omoara pe care?

Nu, n-o sa le bat in teava. Mi se pare un gest urat, ii deranjeaza si pe cei care nu au nici o vina. Daca am fost vreodata de acord cu asa ceva, imi pare rau. Desi nu prea cred. Eu am alt obicei prost. Sa raspund tot cu muzica data la maxim. Preferabil Witchery sau Gorgoroth sau mai vad eu ce...

Ce bine ca sunt antisociala! Probabil ca as fi fost insuportabila daca as fi fost mai comunicativa. Oricum cred ca am enervat la culme destui oameni in ultima vreme. Probabil ca s-au intrebat ce dracu' am de sar mereu sa musc. Stiu ca multele mele critici au deranjat. Stiu ca au fost neasteptate, ca pana acum nu m-am comportat niciodata ca si cum m-ar fi deranjat anumite lucruri... cu atat mai mult cu cat si eu ma fac vinovata de ele. Asta e probabil principalul motiv pentru care le critic la altii acum. Ma deranjeaza la mine, incerc sa scap de ele. Asa ca pur si simplu acum scot ghearele si imi arat coltii cand le observ la altii.

Stiu ca atitudinea asta a mea e deranjanta. Stiu ca pe mine ma deranjeaza si am o reactie de genul "o, da, acum face pe sfantul/sfanta!" daca o observ la altcineva.

Inconsecventa. Persoane, lucruri... Le urasc si apoi le ador, sunt satula de ele si apoi le doresc cu disperare... Si ma misc mereu haotic intre extreme. Nu reusesc sa-mi dau seama unde ar trebui sa ma situez de fapt...

Sunt o frustrata prin definitie. In ultimele trei saptamani mai mult ca niciodata. Vreau sa ma autofaultez. Imi eliberez o zi doar pentru asta. O astept cu nerabdare. Si nu pot sa merg pana la capat. Si apoi sunt frustrata. Pentru ca ca am investit atat in ceva ce nu sunt in stare sa duc pana la capat. Voiam sa imi fac rau. Si mor de ciuda ca n-am facut-o. Pentru ca oricum nu conteaza. N-am facut nimic care sa inrautateasca situatia, am facut tot ce puteam sa fac sa o amelioreze. Doar ca n-a iesit nimic bun din asta. Desi teoretic...

In lumea reala, nimeni nu vrea solutii care rezolva problema. Toata lumea vrea solutii care rezolva problema eficient.

momente. imagini. ganduri.

porumbei

Imi atrag mereu atentia. Oriunde, oricand. Imi place sa-i privesc. Just like King Haggard enjoyed watching the unicorns...

Mizerie. Peste tot prin Bucuresti. Trotuare pline de cacat. Produs de oameni sau de javre. O gaina moarta, aruncata probabil de un pensionar iubitor de animale, la marginea unui gard dincolo de care erau niste chestii care s-ar dori a fi caini. Probabil chiar ar fi caini, daca ar avea numarul corespunzator de picioare/ ochi si daca n-ar avea blana doar pe alocuri.

Un moment de admiratie. Pentru o fata frumoasa. Ochii vioi, pieptul mare, picioarele musculoase, doua alunite in partea stanga. Urechile ciulite si coada nelinistita. Acum imi pare rau ca mi-a fost lene sa scot telefonul sa-i fac o poza. Sa o adaug la colectia mea cu poze cu ciobanesti germani reusiti vazuti pe strazile Bucurestiului.

Un mort, in sicriu deschis, ca asa e frumos la noi. Popa citea, trotuarul era stramt, am trecut pe unde s-a putut. Destul de aproape de marginea trotuarului, unde era masina cu sicriul. Uitasem cat de albi sunt mortii (da, bine, stiu, depinde de rasa si de modul in care a murit).

4 cupe inghetata

Lamaie. Malaga. Cioco. Panna Cotta. Patru cupe de inghetata ca sa-mi racoreasca neuronul incins dupa trecerea pe la diverta.

Au trecut aproase sase ani. Vara lui 2005. Atunci tin minte ca au fost ultimele zile in genul celei de azi. Zile in care am tras ca turbata sa rezolv toate problemele, sa nu mai ramana nimic pe a doua zi. Si in care am reusit. De la inceputul anului am mai avut si alte zile in care am incercat asta, insa azi mi-a reusit pentru prima data. Ma rog, e un fel de-a spune. Nu inseamna ca totul e in regula doar pentru ca eu am facut tot ce trebuia sa fac. De fapt, asta e problema. Ca am tras ca turbata si nu se vede absolut deloc. Si ma omoara chestia asta.

Sunt obosita. Si nu mai am chef de nimic. Dar mai am destule de facut prin casa.