Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive decembrie 2010

already hating the new year

Si o sa ma urasca si el pe mine. 2010 a fost un an infect. 2011 va fi si mai rau.

Ah, da. Si cui imi ureaza ceva de bine, ii urez sa-si rupa gatul. Sunt proasta si sunt inutila si nu merit. Nu ma pricep nici macar la lucrurile care imi plac si la care mi-am imaginat vreodata ca ma pricep. S-a facut intuneric. Nici nu mi-am dat seama cand. De pe la 10-11 lucrez la un slider jQuery si nu reusesc sa-l fac sa mearga. Nici nu mai vreau sa exist.

yogi bear II

Prin centru. In cautare de incornorati. In tarcuri de ponei, in vitrine sau pe placute de inmatriculare. Gasit... de fapt regasit o parte a copilariei - micutul tobogan-delfin din parcul central. Am urcat pe treptele lui. Cu grija, pentru ca era gheata pe ele. De folosit... nu se punea problema. Intai pentru ca era rece si apoi... picioarele mele sunt mai lungi decat toboganul. (Pozele cu delfinul sunt de la articolul asta.) Gasit apoi... covrigi?!? Calzi, cu nuca si cu miere. Pe Muresenilor, la Simigeria Petru (toata lumea are un site in zilele noastre). Buni.

Targ de diverse chestii de Craciun in Piata Sfatului. M-au atras niste chestii care pareau a fi niste saculeti rosii cu (mi-am imaginat eu) ceva chestii parfumate inauntru. Cand m-am apropiat, am constatat ca erau... mezeluri?!? Un brad frumos impodobit. Reni, sanie, pomisori. Din lumini, ca si anul trecut. Niste ursuleti foarte draguti.

Inapoi catre masina. Pe Republicii, de data asta... Aglomeratie. Ingerii de anul trecut. Decoratiuni luminoase albastre acoperite de zapada.
"Mergem in Poiana?"
"Mergem..."

Brasov

Inca stiu drumul foarte bine. Dupa atatia ani si pe intuneric. Si imi place. Imi place si cum se vede orasul noaptea de pe Drumul Poienii. Tin minte ca am mai oprit o singura data in parcarea aia noaptea. In august 1999. Venisera irlandezii (elevii din schimbul de experienta din iarna) sa vada eclipsa si ne intorceam de la hotelul lor din Poiana.

Amuzant. Ca aveam sa gasesc doua din bancnotele alea de 2000 lei cu eclipsa a doua zi dimineata. Printre cartile din biblioteca. Cartile din biblioteca... Pe Jules Verne l-au dus la mamaia. Tot. Cu cateva saptamani in urma, mama imi spunea ca a vazut o carte "ceva cu trei rusi..." Mi-a picat fisa imediat.
"Aventurile celor trei rusi si trei englezi in Africa Australa. O am."
"O ai?!? Eu n-am mai auzit niciodata pana acum de ea..."

"Mergem prin Schei?"
"Ihim..."

Am impartit cu tati cele doua discuri de martipan cu vin in ciocolata de la Anthon Berg. I-am mai explicat cateva chestii la calculator. Am facut schimburi de poze. Ne-am uitat la una bucata concert Maiden. Ceea ce chiar apreciez, pentru ca stiu ca nu-l pasioneaza. Deloc. Planuri de decorat apartamentul de Craciun. Insa pana la urma am aterizat toti trei pe canapea, in fata laptopului meu. Si ne-am uitat la Rex. Doua episoade din sezonul 11 (da, ala italian care a scazut la capitolul umor si a plusat la capitolul hocus-pocus). Non è tutt'oro si Mamma chioccia. Si apoi la The Little Troll Prince. 3:37 am. Si am picat lata de somn. N-am putut dormi mult. Asa ca m-am uitat, doar eu de data asta, la The Nutcracker and the Mouseking.

Dimineata zilei de vineri mi-a adus o durere de gat urata... de care n-am scapat nici acum.

excuse me while i ruin your xm@$ spirit

"Sa-ti stea in gat!"
"Jerk!"
"Voma fericita!"
"Kiss my ass!"
"O coma alcoolica frumoasa!"
"Shove your Xm@$ happiness up your ass!"
Cateva din raspunsurile pe care le-au primit cei de la care am primit traditionalele urari de Craciun.

Nu, nu simt nevoia sa fiu amabila, sa apreciez bunele intentii. Fiecare celula din corpul meu uraste sarbatorile cu pasiune.

Masa mea de 25 decembrie. Fara nimic din porc, fara cozonac, fara portocale, fara alte chestii traditionale.

Un 25 decembrie pe care il petrec singura. Ma rog, cu Joe si restu'. Da, pana la urma am hotarat ca o sa-l cheme Joe. De-aia. Patru ani si o saptamana de la moartea omului. Am aprins lumanari parfumate si m-am uitat la desene.

Am scapat de "hai la noi in camera sa ne uitam la televizor!" Am scapat de "hai, ca n-ai mancat mare lucru, hai, mananca fripturica... vrei sa-l superi pe tata?" (asta in ultimii ani, ca inainte era "uite asa imi strici tu mie sarbatorile!") Asta chiar si dupa ce deja mi-e groaznic de rau de la cat am mancat ca poate-poate scap dracului de gura lor. Am scapat de stat sa ascult copchii care rag ceva care se presupune ca ar fi colinde, pentru ca asa-i frumos, sa primesti colindatori. Mi-e scarba de majoritatea chestiilor de la televizor. Nu, sa ma uit la televizor nu e ceva ce ma face fericita. Si nici sa mananc in exces chestii care nici macar nu-mi plac doar pentru ca asa imi urla tot restul familiei. Si nici sa-i las pe unii care canta aproape la fel de prost ca mine sa-mi zgarie timpanele.

Asta ca sa nu se mai mire nimeni de ce primeste de la mine injuraturi ca raspuns la urari...

yogi bear I

Si 20 si ceva. Si 30 si ceva. Nici o diferenta, nu? Cumva, retinusem ca trenul ar pleca mai tarziu cu zece minute. Daca metroul n-ar fi facut 6 statii in 11 minute... Daca nu mi-as fi luat totusi vreo 5 minute de siguranta...

Foarte multi n-au invatat pana acum ca, daca nu se spala, put! Destui se pare ca au fost pasionati de chimie la scoala... mai precis, de lectia despre etanol!

Capul meu impingand geamul, spatele meu impingand spatarul scaunului, de parca o jumatate de milimetru ar schimba ceva. Pun pariu ca la morga (vara!) miroase mai bine decat mirosea in jurul omului ala. Cum dracu' poate o fata sa-si tencuiasca obrajii cand ii lipseste unul dintre incisivi, restul sunt maro-portocalii, ii pute respiratia, are un par slinos si emana un miros de nu-stiu-ce-parfum combinat cu transpiratia de peste noapte? Mi-a adus aminte de un moment de acum... hmmm, ceva mai mult de 5 ani. Alte fete, socate de faptul ca imi spal parul zilnic. Sugestia de a creste treptat intervalul de timp dintre spalari...

Zapada nu se topise inca la Brasov. Nici azi nu s-a topit. Si imi patinau putin botinele pe zapada.

Sunat la interfon. "Livrare speciala, una bucata nepoata." Usa blocului deschisa, urcat scarile. Ajunsa in fata usii. Usa inchisa in bot. La asta nu ma asteptasem. Urlat cat puteam de clar cine sunt. Mi-a si fost frica sa mai intreb. Desi as fi vrut sa stiu exact. Incercat s-o fac sa nu mai planga pentru ca nu m-a vazut, nu mi-a recunoscut vocea.

"Culeasa" de tati. In camera mica, inspectat maruntisurle pe care mi le pusesera pe pat.
"In punguta asta ai soriceii - i-ai vazut?"
"Nu inca... aaa... ceva nu e in regula..." si am scos primul soricel din punguta
"Codita?"
"Da..."
"Si celalalt e la fel?"
"Da..."
Hohote de ras. Eu, rostogolindu-ma pe jos de ras... ROFL cat se poate de la propriu. Ras cu lacrimi, amandoi.
"Coditele... le-a pus coditele in cap..."
[I've heard of cephalopods, but never of mice with tails sticking out of their noses...]

"Mai aveti incornorati anul asta?"
"Reni?"
"Da..."
"Nu stiu..."

the old and the new

Luni, marti. Umblat prin oras. Chestiuni administrative. Nu mai iesisem din casa de o saptamana. Si nu mi-au prins bine iesirile. Asta e si motivul pentru care sunt treaza acum. Motivul pentru care am plans atat saptamana asta.

Cunosc orasul bine. Cel putin zonele prin care am umblat. Nu as fi putut sa aleg alte trasee mai scurte. Ma misc repede. N-a ajutat...

Urasc ceea ce nu cunosc, ceea ce nu inteleg. Acte, bani, interactiunea cu alti oameni. Pentru ca mi-e frica.

Imi tot venea in minte piesa asta luni dimineata. Cand am auzit-o prima data... prima data stiind cine o canta... o stiam deja. Nu-mi amintesc, dar cu siguranta o mai auzisem.

Zapada murdara pe jos. Si apa murdara. Si cateva minute de panica in fata usii inainte sa ma hotarasc sa intru.

Iar pe strada. Si aproape mi-a scapat un "ohne Zucker, bitte!" la gogoserie. Ufff, Rex! De vreo doua saptamani ma uit la episoadele in neamta. Pe cel vazut cu o zi in urma nu-l stiam.

Prea multa lume pe strada. Imi sperie porumbeii cu care impart continutul pungii de la gogoserie.

Mi-e frica. Ce e mai rau de-abia acum urmeaza. Am bilet pentru joi dimineata. Mi-e frica. Mi-e foarte frica. Parca am mai trait asta candva. Nu vreau iar...

i'm not a blogger

Gata, am zis-o. Nu stiu ce mi-a venit. Asa pur si simplu. Atipisem in timp ce scriam alta chestie pe care am sters-o pana la urma. Si m-a pocnit un gand amuzant. Multe din postarile de pe aici n-au iesit asa cum intentionam. Uneori m-am apucat plina de draci sa scriu ceva. Si am adormit dupa trei paragrafe. Si cand m-am trezit am dat click pe Publish Post. Ca se dusesera dracii pe moment, da' erau genu' de draci care revin (hint, hint... caused by interacting with certain people). Si oricum esentialul era in alea trei paragrafe, iar eu is aia aproape corijenta la literatura, deci de imbunatatit scriind mai mult nu se pune problema. Alteori m-am apucat sa scriu despre ceva si am deraiat. Si am ajuns sa scriu despre altceva. Si-am dat Publish Post pentru ca in momentul ala ajunsese sa ma roada mai tare decat gandul initial.

Si apoi m-a pocnit gandul - "I'm not a blogger if I do that - real bloggers have a plan." Si apoi mi-am amintit. De mutra mea reflectandu-se in ecranul laptopului. Cute pe nas si pe sprancene. Caninii dezveliti. Reactia mea la inca un articol despre blogging, bani din blog. Sau poate la inca un articol despre ceva concurs. Sau poate despre facebook. Ma durea fix in piciorul prost sudat al biroului (ca ala nu-i al meu) de chestiunile astea, dar am dat bot in bot cu genul asta de articole atat de des in ultima vreme incat cred ca incep sa devin alergica. Stiu, sunt imatura. E reactia aia de respingere pe care o au copchii atunci cand li se indeasa in fata ceva ce refuzasera.

Dar asta sunt eu. Imatura, imprastiata. Si vreau sa citesc parerile oamenilor despre... diverse. Elegant sau vulgar exprimate. Sau ganduri, povestiri amuzante. Si nu ma deranjeaza sa mai aflu ce se mai intampla pe lumea asta. Chiar daca de cele mai multe ori am o reactie de "vai, sa-mi trag palme!" Si ma atrag ca un magnet muzicile. Sau vreau sa vad cum unii iau un subiect, il intorc pe toate fetele, il fac bucati si il studiaza. Mda, stiu, eu am prostul obicei de a face bucati si chestiile cat se poate de materiale. Chiar daca ma trezesc cu bucati "in plus" dupa ce le asamblez la loc. Uof, inginerii astia, nu? Si cred ca iar am deraiat, nu?

Si intre timp m-am plictisit. Si mi-a trecut... ce-o fi fost ce ma pocnise cand am inceput sa scriu asta. Totusi... in momentul ala aveam in cap piesa asta (bineinteles, din cauza cuvantului cel mai des folosit - the 'f' word). Ar fi fost pacat sa n-o pun, daca tot era in tabul urmator...

Sweet dreams!

try not to link, try not to link

[Postare fara cap si fara coada...]

In noaptea asta am dat peste un articol foarte interesant pe un blog axat pe programare. Cu linkuri catre altele. Deschise toate in alte taburi. Iar alte linkuri catre alte articole. Si tot asa... pana am ajuns la vreo 50 de taburi deschise.

Am gasit in articolele alea (alea pe care am apucat sa le citesc, mai am inca vreo 45 de taburi deschise) o multime de idei pe care le-am simtit si eu in anumite momente. Si n-am fost niciodata capabila sa le exprim. Si nici acum nu stiu cum sa exprim ce-am simtit citindu-le. Gandul meu initial a fost ceva de genul "they dug up a lot of graves." Fara conotatiile negative pe care le-ar intui multi. Ceea ce imi aminteste ce imi spunea zilele trecute un fost coleg de liceu, recent intors din Japonia, despre cuvantul japonez pentru "curiozitate." La ei e definita ca o stare ciudata si placuta, nu e ceva negativ ca in engleza - celebra "curiosity killed the cat." Am simtit dorinta de a pune pe cat link catre o poza cu un tigru si de a plasa apoi un rautacios "even though it was a pretty kitty." Si dupa ce am scris ultima fraza am simtit dorinta de a explica de ce pe mine cuvantul "cat" sau "pisica" (si chiar nu conteaza limba) ma face sa ma gandesc instant la tigri sau leoparzi si nu la pisici obisnuite ca oamenii normali. Dupa care am simtit dorinta de a pune pe "pisici obisnuite" link catre o poza cu o birmaneza. Pentru ca e primul soi de pisica la care ma gandesc. Probabil rasa mea preferata. Nasa mea avea astfel de pisici cand eram mica si nasu' zicea mereu in gluma ca tine mai mult la pisici decat la el. Ca lui mai uita sa-i dea de mancare dar pisicilor niciodata. Overexplaining. Overlinking. Pun atat de des ceva muzici in postari. Foarte legate de ceea ce am scris. In creierul meu. Poate altii nu vad nici o legatura. Sinistru, nu-i asa? Al dracului de bun articol. Eu n-as fi fost in stare in veci sa scriu asa ceva. Desi simt cum se manifesta la mine. Dar n-as fi in stare sa explic asa. Stiu ca din cauza asta imi place Wikipedia. Stiu ca si eu incerc intr-o anumita masura sa fiu un soi de wikipedia uneori. Sindromul datului mura in gura... cand as putea pur si simplu sa pun sus o banda cu rosu' pe care sa scrie mare "if something is unclear, just f*ckin' google it!" Sau nu. Nu ar merge in toate cazurile. Pentru ca, dupa cum am mai zis, unele legaturi se fac doar in creierul meu. Ceea ce nu inseamna oare ca pentru altii nu conteaza? Si daca e asa, nu ne intoarcem oare de unde am plecat? "Just f*ckin' google it" is enough?

La mine stiu clar ca se manifesta si inainte sa fi auzit vreodata de web. Temele la mate, fizica. Toti pasii rezolvarii pe larg. Explicat la fiecare pas ce teorema/ axioma/ lege/ Scaraotchi s-o scarpine am folosit ca sa trec de la pasul precedent la cel curent. Linking cuts redundancy. Romgleza la putere in postarea asta, dar unele ganduri, bucatele de ganduri imi suna asa aiurea in romana. Atunci rescriam in rezolvare partea teoretica folosita. Acum as pune link catre teorie. Bineinteles, atunci imi intra in creier mult mai usor teoria in formularea ei matematica (pentru ca bineinteles ca nu scriam acolo teoremele in cuvinte, un P=U*I era suficient si de-aia fituicile mele contineau formularile teoretice in versiunea "eleganta," in cuvinte, dar nu si teoria in sine - adica formularile matematice, demonstratiile). Acum... teoretic castig timp. A pune un link e mai rapid decat a rescrie (da, stiu ca s-a inventat "copy-paste"). Dar acum pierd timp pentru a cauta cel mai bun exemplu care sa ilustreze ce vreau sa zic. Pierd timp pentru back-up. Daca o pagina dispare, e modificata? Screenshot, upload. Pierd timp pentru ca de fiecare data se formeaza noi legaturi pe creier. Si tin sa le ilustrez si pe alea. Prin noi linkuri in text.

Si tin minte ca nu se manifesta doar in legatura cu scoala. Citeam Jules Verne (iar tentatia de a cauta pagina dedicata omului pe Wikipedia) si uneori simteam nevoia sa pun in practica una sau alta. Unele pentru ca m-ar fi facut sa ma simt mai bine sa stiu ca sunt si eu in stare de asa ceva, altele pentru ca ma gandeam "pe dracu', e o idiotenie, n-are cum sa mearga!" Sau simteam nevoia sa caut in dictionar cuvinte noi. La fel cum faceam atunci cand citeam stirile despre F1 pe teletextul unui post in neamta (RTL sau uneori Pro7). Si da, toata neamta mea o datorez curselor/ emisiunilor/ stirilor despre F1 si lui Rex.

Geeky, geeky, geeky me!

asigurarea obligatorie a locuintei [din experienta proprie]

de pe corbisimages.com

[Atentie! Postare probabil foarte plictisitoare pentru unii, dar poate e de ajutor pentru altii... mai ales pentru cei ca mine care atunci cand aud de formulare, formalitati simt nevoia sa urle si sa se ascunda sub pat - nuuuuu! Da, cam ca nenea din dreapta...]

Unde?
Aaa... adica asigurator? Astra Asigurari, Asirom, orice ce va convine. In orice caz, in cazul tuturor optiunilor studiate de mine exista si site, se gasesc acolo adresele sucursalelor, in unele cazuri si harti (si daca nu, exista Google Maps). Unii asiguratori ofera si posibilitatea incheierii online a politei. Eu sunt mai toanta cand vine vorba de chestiuni de genul asta si ma uitam stramb la unele chestii de prin formularele alea, asa ca am zis mai bine nu! Plus ca (desi nici macar n-am ajuns la etapa aia) habar n-am cum as fi putut sa platesc din moment ce nu mai am card.

Ce acte trebuie?
Buletinul e suficient pentru oamenii cu memoria suficient de buna incat sa tina minte suprafata in mp a locuintei si anul de constructie al imobilului (pe care unii asiguratori nu il cer). Nu, chestiile astea nu influenteaza pretul. Asa ca habar n-am la ce le trebuie din moment ce nici macar nu cer vreun act doveditor. Apropo, eu le-am luat din contractul de vanzare-cumparare.

Cat costa?
20 euro, pentru un an. Platibili in lei. Adica 86 lei (ma rog, nu atat e cursul, da' normal ca unu, il imping putin in sus si doi, nu stiu sa lucreze cu monede, doar cu bancnote).

Ce riscuri acopera in pretul asta?
Depinde de asigurator. Unii acopera doar calamitatile naturale, altii acopera si furturile, actele de vandalism. Da, stiu, eu m-as gandi ca riscul e mai mare in cazul alora "nenaturale," insa... in peste 8 ani de cand stau aici, usa mea de la garsoniera a fost sparta o singura data. De mine si de un coleg de-al meu de la poli. Pentru ca se blocase si nu se mai deschidea. Concluzia a fost ca ar fi bine sa nu ne apucam noi vreodata de spargeri. Ne-a luat sase ore... de la 10 la 16. Plus ca nici n-am fost in stare sa lucram finut - tocul usii arata de parca ar fi muscat cineva din el in zona aia.

Cat timp mananca toata povestea?
Pai cat dureaza drumul, dus-intors (eu am ales o sucursala in apropierea facultatii, asa ca stiam bine zona si n-am mai pierdut timp invartindu-ma ca o curca beata in cautarea unei adrese gasite pe net - ca sa fiu sincera, asta a si fost criteriul meu de selectie al asiguratorului: cat de bine stiam zona), plus... relativ putin in cazul, meu, desi era foarte aglomerat. In cazul meu probabil a ajutat si mutra de copil din dotare, pentru ca toata lumea a sarit sa ma intrebe cu ce poate sa ma ajute. Si probabil ca a ajutat si ca nu mi-am uitat manierele acasa atunci cand le-am raspuns si am venit si eu cu intrebarile mele. Da, stiu, probabil n-a fost fenomenal de corect, mai asteptau si alti oameni (sositi inaintea mea) acolo, dar din moment ce am fost invitata sa trec in fata... Mai era si foarte cald acolo si nu-mi venea sa-mi dau jos geaca pentru ca tocmai observasem ca-mi patasem puloverul cu pasta de dinti (mda, problema veche, stiu... mereu reusesc "performanta" asta), asa ca muream sa se termine totul cat mai repede.

vampire x-m@$ shopping frustrations

Cred ca am mai scris chestia asta candva. Inainte de Craciun se intampla ceva in spatiile de vanzare destinate fructelor. Foarte multi oameni (marturisesc acum ca partial si eu) asociaza Craciunul cu portocalele/ mandarinele/ ce alte neamuri or mai fi, al' cu coarne sa le scarpine. Si cei care vand fructele sa gandesc pai hai sa facem bani pe spinarea fraierilor nostalgicilor. Asa ca baga portocale la vanzare. Mai multe decat de obicei. Nu comentez de pret, ca sincer n-am fost niciodata atenta. Poate e mai mic ca-s atatia care vand portocale in perioada asta si daca omului (ma refer la cumparator) nu-i convine pretul se cara peste drum (asta daca n-are o lene/ graba/ sila fenomenala in el la momentul respectiv). Poate-i mai mare, conform principiului fraieru' clientu' nostalgic oricum cumpara, hai sa-l "jumulim" bine de bani. Poate se sinucid cu politica de "jumulire" a clientului, poate ca nu in cazul in care fraieri oricum exista si poate mai exista si o intelegere cu competitorii sa nu coboare nimeni sub un anumit pret si daca cineva indrazneste totusi sa coboare sub pretul respectiv l-a luat dracu'. Poate, poate, poate... Nu conteaza. Adica poate conteaza, da' nu vreau eu sa ma mai gandesc la aspectul asta ca sincer ca ma ia durerea de cap.

Si oricum nu ma doare, ca eu oricum nu cumpar portocale.

Lasand la o parte pretul de care se poate trage, trecem la o chestie de care nu se poate trage. Legile fizicii. Comerciantii au la dispozitie un spatiu. Care nu se poate extinde asa in mod magic. Deci daca aloca mai mult din spatiul ala pentru portocale/ rude de portocale, trebuie sa aloce mai putin spatiu altor fructe. Sau chiar sa renunte la a mai vinde alte fructe in perioada nebuniei de Craciun cu portocalele.

Ce alte fructe? Evident, ceva ce prefer eu, din moment ce am observat asta anul asta si am observat-o si anul trecut si am observat-o si acum doi ani... Struguri!

Mai multe portocale/ neamuri, mai putini struguri. Sau chiar zero struguri.

Sunt o creatura groaznic de pretentioasa la mancare (si nu doar, am o groaza de fixuri inclusiv ala cum ca biroul meu, spatiul meu de lucru e sacru, deci sunt in stare sa-i crap capul cuiva care mi-ar pune niste flori pe birou de exemplu... daaar asta e o cu totul alta poveste), asa de pretentioasa incat ai mei nici macar in clasa a zecea nu m-au lasat in tabara (in fine, mi-au zis ca neaparat vin si ei cu mine daca merg). Nu-mi plac verdeturile de nici un fel, sunt o groaza de dulciuri la care stramb din nas, carne inseamna strict peste sau pui necontaminat de nici un fel de sare, condimente, sosuri, lactate pentru mine egal lapte dulce si atat. Si sunt pretentioasa si la capitolul fructe. Nu suport chestii de genul, banane, kiwi, pepene galben. Nu suport chestiile fibroase sau cu coaja groasa. Merele le prefer ca bebelusii, fara coaja, date pe razatoare, ca-mi raman cojile printre dinti, imi zgarie gingiile. Portocalele, mandarinele... le vampirizez si atat. Adica imi infig coltii si le sug sucul. Si partea fibroasa se arunca. Pentru ca eu n-o suport. La fel cum se arunca si cojile de la struguri, mai ales daca sunt groase. Uneori chiar stau si culeg samburii din struguri. Si exista o ierarhie a preferintelor. Sus de tot sunt chestiile dulci si zemoase. Pepenele rosu, strugurii, perele. Piersicile, nectarinele, prunele. Merele, portocalele. Astea raman mai la coada si datorita faptului ca pana in clasa a XII-a au fost parte a meniului zilnic. In ultimul semestru de liceu i-am convins pe ai mei sa facem trecerea la piersici... mmm! Oricum, ideea principala e ca eu prefer oricand strugurii portocalelor.

Motiv pentru care asa am facut o mutra cand n-am gasit struguri nici in al treilea magazin prin care am trecut zilele astea. Nari dilatate si o privire plina de groaza - daca nu mai gasesc deloc pana de Craciun? Ce fac? Trec la vampirizat portocale?

Da, stiu ca toata chestia asta e inutila. Nu se schimba "moda" doar pentru ca nu-mi place mie... It's like beating the dead horse...

a-mi forta mana

... din nou!

A ma autofaulta... din nou... A impinge totul la extrem. A nu-mi lasa nici o posibilitate de scapare. A ma autocondamna.

Imi doresc un soc urat. Si dureros. Poate... poate... o sa ma faca sa reactionez.

Am nevoie de asta... cu disperare...

... what am I doing here? Mi-am promis iar... I'm going back in time... O sa incerc iar. The gateway now is mine... Am inghetata. Should I stop at last and never see the past? Si limonada cu gheata. Tonight it will be done... Si lumanari parfumate. I will be the one to discover to the core what no other saw before... Si tocmai am inlocuit rezervele aparatelor de parfumat prin casa. We're here just for a while, then we die... Si visez. I need to know what the future will be like, I want to see a new horizon... La creaturi albastre. We're here just for a while, then we die... La o ploaie albastra care cade in sus. I'm lost and all alone... La drumuri care sunt create in fata mea si sunt sterse de pasii mei. I need to go...

intre parerism de retardat si lipsa de... coloana vertebrala

Am spus de multe ori, ma enerveaza pareristii retardati. Aia care isi dau cu parerea atunci cand sunt total pe langa. Genul care stiu mereu mai bine de exemplu cum trebuie sa-i repare medicul si pentru ce medicamente sa le dea reteta.

In ultima vreme am descoperit insa ca uneori ma calca la fel de tare pe coada si aia fara pareri cu adevarat proprii. Cei care au descoperit un forum pe net si pentru care forumul ala a devenit autoritatea suprema in domeniu. Cei care sustin sus si tare ca un anumit produs pe care nici nu l-au atins vreodata e prost sau bun doar pentru ca asa au citit ei intr-un articol dintr-o revista. Sau pentru ca au ajuns sa aiba o slabiciune pentru marca respectiva. Cei care fac spume la gura atunci cand spui ca parerea unei persoane care pentru ei e Dumnezeu intr-un anumit domeniu s-ar putea sa fie gresita.

Uneori imi par ca niste pauni care vor sa faca parada cu o coada imaginara. Uneori ma amuza sa vad cum pun botul la orice. Cu cata convingere sustin ca sunt extraterestri printre noi, ca un anumit procesor e cel mai tare, ca exista o conspiratie la nivel mondial (al carei scop n-am reusit niciodata sa-l aflu, in ciuda faptului ca am intrebat mereu), ca o sa vina sfarsitul lumii la eclipsa din august 1999... aaa... scuzati, aia a trecut... in 2012 si alte chestii de genul asta. Alteori ma irita faptul ca eu am inceput o conversatie normala despre cum imi suna mie o anumita trupa si am primit ca raspuns o fraza rigida despre genul muzical in care nu stiu ce expert a zis ca s-ar incadra muzica produsa de respectivii.

no more, no more...

Scris postare. Holbat la monitor. Inchis tab. Scris postare. Enervat. Sters postare.

Sunt antisociala, bine? Nu sunt prietenoasa, "lipicioasa" sau cum se mai exprima lumea. Nu imi place sa ies in oras, percep pana si simplul fapt ca cineva respira in preajma mea ca pe o agresiune. "Iesitul la o cafea" e ceva neplacut pentru mine. Nu imi place cafeaua, nu imi place mirosul de tigara (e la fel ca si cu frigul, rezist bine, n-am probleme; doar ca nu-mi place). Si nu imi place sa fiu intr-un loc in care simt ca n-am ce cauta in mijlocul altor oameni care se simt in elementul lor acolo. Pentru care asta e "normalitatea."

Dar nu e normalitatea mea. Si nu vreau sa depun eforturi sa fie. Nu vreau sa incerc sa "ma integrez." Vreau doar sa fiu lasata dracului in pace. Si nu imi place ca mi s-a reprosat mereu, ca mi se reproseaza in continuare ca sunt asa, ca mi se da in cap ca sunt "salbatica."

Uneori incerc sa pretind ca sunt altfel. Pentru ca am obosit. Pentru ca nu mai suport criticile. Pentru ca nu mai rezist la alte reprosuri. Si nu stiu ce isi imagineaza altii, dar nu imi place. Pentru fiecare zi petrecuta in compania altora urmeaza zile si nopti de cosmar. Pentru mine. Pentru ca nimeni altcineva nu vede.

Mi s-a cerut sa fiu un catelus dragut si cuminte pentru cineva care "dorea sa ma vada." Asa ca m-am autofaultat. Ca sa fac ceva dragut. Rezultatul? N-a mai avut timp si probabil (nici) chef de mine. Gaura in bugetul care oricum era pe zero, deci acum e pe minus. Trei nopti nedormite si planse. Si ma sperie putin ca sunt treaza de mai bine de 70 de ore si nu simt nevoia sa adorm. Plus ca mi-am facut rau fizic. Cu intentie. Si n-o sa-mi revin fizic prea curand. Timp pierdut. Timp de care chiar as avea nevoie ca sa lucrez. Doar ca sunt prea varza ca sa-mi mai arda de orice. Si chiar ar trebui sa lucrez. Ca sa am ce sa prezint la un interviu de angajare. Asta ca sa nu stearga cu mine pe jos si sa revin la starea de acum, in care iar vegetez jumatate de luna...

Whatever Ozzy says...

sweet nightmares

Adica iepe de noapte dulci... Adica nu ca mine. Iapa de noapte oi fi, da' dulce nu-s. Cica m-am apucat sa-mi organizez bogata colectie de DVD-uri. Sutele alea de DVD-uri pline cu muzici si desene. Na, am zis sa fac lucrurile cum trebuie, sa-mi si fac o baza de date, cu trupe, concerte, setlisturi, piese... si asa mai departe. Am lucrat toata noaptea la asta si deja simt ca turbez. Macar asa am avut ocazia sa-mi aduc aminte de cateva piese simpatice.

La inceput, m-am speriat de niste jucarii periculoase...

Apoi am simtit ca incep sa innebunesc... Recunosc, putin nebuna eram deja...

Bine, bine... nu doar putin... nebuna de legat. Ceva in genul asta...

cautari - poate ajuta

Asta lasandu-i la o parte pe cei care cauta formol pe net (nu e banc, majoritatea celor care aterizeaza aici in urma unei cautari pe google aterizeaza la poza cu borcanu' cu formol).

carrefour mar de ciocolata gubor
Eu am luat unu' de Paste (poze aici). Ciocolata cu lapte cu aroma de lamaie verde. Si mi-a placut. Am mai luat unu' duminica, dar de data asta nu din Carrefour (desi e posibil sa se gaseasca si acolo, cine stie), ca n-am mai calcat de vreo 2-3 luni prin magazinele lor, ci din Auchan. Gubor Winter Apfel. Asta e din cicolata cu lapte cu arome de turta dulce si alune. Aromele de turta dulce predomina, influenta alunelor e destul de slaba (si da, e exact asa cum zice numele, contine aroma de alune, nu bucatele/ pasta de alune). Mie imi convine asta, pentru ca nu ma omor cu alunele, altii s-ar putea sa fie dezamagiti. Mie mi-a placut mai mult cel cu aroma de lamaie verde, dar si asta e bun.

turta dulce contrella kinkartz
E in regula. Si de gasit ar trebui sa se gaseasca in magazinele mari. In Auchan se gaseste sigur, prin altele nu prea am mai trecut in ultimele doua luni. Mai bine totusi turta dulce Contrella de la Weiss. La fel ca si Kinkartz, Weiss este o marca detinuta in prezent de Lambertz (poate o sa am chef intr-o zi sa scriu si cate ceva despre istoria celor trei marci, pentru ca multi au impresia ca Lambertz/ Kinkartz ar fi polonezi, insa de fapt sunt...

momente si ganduri

Candva, intr-un an ca oricare altul, in dimineata zilei de 6 decembrie, undeva, intr-un birou, nu conteaza unde. O tipa e toata rosie la fata si transpirata. Si isi tot misca piciorul intr-un mod ciudat. Timp de un minut... doua minute... cinci minute... zece minute... un sfert de ora... trei sferturi...

Pana cand nu mai rezista...

"Ma scuzati..."

Si cei din jur isi indreapta privirea catre ea... Fata ei devine chiar mai rosie, dar continua...

ganduri de somnambula

Postarea asta as fi vrut sa fie despre altceva. As fi vrut sa fie despre desene animate... despre The Nutcracker and the Mouseking, despre The Little Troll Prince, despre Aladdin, despre All Dogs Go to Heaven. As fi vrut sa fie despre programare... despre ce am mai lucrat, despre chestii interesante de care m-am impiedicat. As fi vrut sa fie despre ceea ce probabil era cea mai putin proasta stare din ultimele doua luni... despre lenjerie cu parfum de migdale. As fi vrut sa fie despre muzici... despre ce concerte Eric Clapton, Ramones, Nirvana, Aerosmith, Iron Maiden, AC/DC am mai facut rost, despre Cryptic Wintermoon, pe care i-am descoperit acum aproximativ o saptamana.

papila gustativa a vacii

Pana in seara zilei de luni nu mi-am pus niciodata intrebarea (tembela, de altfel) "cum pot vacile sa manance iarba?" Sau poate mai corect spus ar fi "cum se poate sa le placa sa manance asa ceva?" Probabil pentru ca nici nu mi-a troznit niciodata prin cap sa ma duc si eu pe camp si sa ma apuc de... pascut.

A nu se intelege gresit, nici luni nu m-am apucat de activitatea asta a pascutului de iarba in pe stilu' animalului cu ochi mari si frumosi (da, chiar imi place la nebunie cum arata ochii de vaca!) si coarne. Doar ca am avut parte de o experienta... interesanta.

In ultimele luni, activitatea de incercat dulciuri noi a devenit ceva mai organizata. Nu ca ar fi fost cu adevarat haotica nici inainte, dar na. Acum iau noutati la testat de exact doua ori pe luna. Ultima data a fost luni. Pentru ca trecuse cam jumatate de luna de ultima data (atunci cand i-am facut si poza lu' cutu') si pentru ca oricum aveam de umblat pentru niste hartii si mi-am zis ca pot sa trec si prin doua magazine dupa. Mda, de-aia m-a plouat. Ca nu m-am intors direct acasa si am fost sa-mi iau un ursulet dragalas (ma simt asa o criminala pentru ca l-am decapitat si i-am mancat creierii de ciocolata), o punga de bomboane unguresti cu rom si stafide si patru tablete de ciocolata.

Dolfin le cheama. La tabletele de ciocolata ma refer. Prima alegere a fost simpla. Ciocolata neagra cu bucatele de portocale confiate. Apoi mi-a atras atentia ciocolata cu lapte si cu scortisoara de Ceylon. Ah, nu se putea sa nu fie si cea cu biscuiti speculoos printre alegeri. Insa ultima... am stat putin in fata raftului sa ma hotarasc. Cea simpla cu lapte? Una din cele doua cu migdale? Pana la urma m-am hotarat pentru o ciocolata cu lapte cu ceai verde Sencha. Acum un an incercam o cutie cu ciocolata din Carrefour. Bomboanele respective erau cu diverse arome de ceai. Si mi-au placut mult. Gandindu-ma la ele am facut alegerea.

Acasa. Sa le testez, nu? Mi-am rupt din fiecare cate ((1/6)/4), adica un sfert din una din cele sase diviziuni (care ar veni cam la 12g una, avand in vedere ca o tableta e toata 70g). Prima testata a fost cea cu ceai. Bineinteles, am mirosit-o inainte s-o gust. Acum, ce pot sa zic? Ceai verde Sencha eu n-am incercat in viata mea, deci habar n-aveam cum ar trebui sa fie. Asa ca nici acum nu stiu daca miroase asa cum trebuie. Pentru nasul meu prost... miroase a iarba. Din aia de mananca vaca. Bineinteles, dupa mirosit, au urmat cateva momente de panica. Sunt o creatura carnivora, cum as fi putut sa mananc o ciocolata cu iarba? Totusi am incercat-o. Din fericire, gustul nu e asa rau precum mirosul. Se simte un gust puternic de ceai verde in ea (chiar daca eu habar n-am ce anume e specific respectivului ceai verde), chiar are bucatele mici de frunze inauntru asa ca e putin smilgher pe limba. Se topeste incet si nu e prea cremoasa. Si dupa ce s-a topit toata raman cu un gust care nu ma incanta. Din fericire, celelalte mi-au placut mai mult. Din fericire, intamplator le-am incercat exact in ordinea in care aveam sa le prefer, de la cea care mi-a placut cel mai putin la cea care mi-a placut cel mai mult... si cand ma gandesc ca le-am incercat in ordinea aia pentru ca asa s-a nimerit sa le asez pe masa! Si tot din fericire, cand le-am incercat din nou marti seara mi-au placut toate mai mult decat luni.

Tehnic, astea sunt probabil cele mai rafinate ciocolate pe care le-am incercat vreodata. Daca e sa ne luam dupa ingrediente si dupa pret. Practic, limba mea toanta prefera chestiile care ofera satisfactie imediata, chestiile cu care nu imi ia timp sa ma obisnuiesc. Lindt Excellence Extra Creamy sau chiar si banala Lindt Swiss Classic Milk se topesc mult mai repede pe limba si sunt mult mai cremoase. Si sunt mai dulci. Ciocolata neagra Dolfin se sparge in bucati exact asa cum ar trebui sa se sparga o ciocolata rafinata. Mie mi s-a parut insa oribil de amara la inceput. Lindt Excellence 70% este semnificativ mai dulce, chiar daca ciocolata asta neagra de la Dolfin are doar 52% cacao si mai are prin ea si bucatele de portocale.

Pe moment, nu aveam Lindt. Asa ca, dupa ce am incercat 1/24 din fiecare din cele patru tablete, gherutele mele au tot inceput sa se scufunde in punga cu bomboane unguresti. Pana am dat gata cam o treime din ea. Nu m-am uitat la ingrediente sa vad ce au in ele, probabil o intreaga fabrica de chimicale. Pot sa-mi dau seama ca nici macar nu sunt ciocolata adevarata dupa cum se topesc (sau mai bine zis dupa cum nu se topesc) in gura si mi-e clar ca nu m-as atinge de asa ceva daca n-ar fi stafidele alea multe, grasute si aromate inauntru. De, sunt mai ieftine dacat Poiana... Insa... cumva, rezultatul place mult papilelor mele gustative.

Concluzia?