Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!
Postare mai nouă ► ◄ Postare mai veche

pe ani

Am citit, s-au declansat niste amintiri si mi-am zis ce dracu'...

Inainte de orice altceva, mama e blonda. Chiar daca se vopseste. Asa ca, la minus cateva luni, n-a fost si ea in stare sa faca un avort asa cum trebuie. Urmarea: am venit si eu pe lumea asta, ceva mai devreme si ceva mai handicapata decat majoritatea copchiilor. Mi s-a spus ca la nastere aratam putin extraterestra. Eram o chestie vinetie, masurand juma de metru si cantarind 2 kile. Lipseau insa antenele, ceea ce inseamna ca nu s-a intamplat totusi ca mama sa-l confunde pe vreun scapat dintr-un laborator secret unde se fac experimente pe omuleti verzi-albastri picati pe Pamant dintr-o farfurie zburatoare cu tata (da, e o gluma, e absolut sinistru cat de mult pot sa seman la fata, acum dupa ce am crescut, cu ambii parinti). De cap mare n-am intrebat, ca oricum parca toti copchiii au niste proportii ceva mai ciudate la nastere.

In fine, la putin timp dupa, ai mei m-au luat acasa. Pe vremea aia stateau pe aceeasi strada cu fabrica CiBo (numele vine de la ciocolata si bomboane) care avea sa devina mai tarziu Poiana. Da, exact, aia pe care o inchis-o definitiv Kraft anu' asta.

Astea de mai sus s-au intamplat in '84. Ma simt absolut onorata sa fiu nascuta in anul in care Twisted Sister (da, daca ai mei ar mai fi avut un copchil, mi s-ar fi potrivit de minune) au scos cel mai tare album al lor. Ala pe coperta caruia apare uratu' de Dee Snider cu osu'.

'85. Am zis ca is nebuna, ai mei spun ca-si amintesc si ei. Zambile. Sub via din curte de la mamaia si tataia. Eu mergand (prost, bineinteles) catre ele, rupand si apoi urland ca raman rupte si nu se prind singure la loc asa cum voiam eu.

'86. Cruci, rugaciuni. O matusa de-a mamei speriata in ultimul hal, convinsa ca sunt posedata, ca ar trebui sa ma duca ai mei la biserica sa exorcizeze niste demoni ca ea n-a mai vazut copchil de 2 ani sa citeasca. Din pacate, n-a vazut nici la ce ii supuneam pe ai mei atunci cand ii vedeam cu o carte... asta inainte sa cedeze saracii nervos si sa ma invete sa citesc ca sa nu le mai stau in cap. Asta cu statul in cap fiind cat se poate de la propriu. Patutul meu era la capul patului lor si ii trageam de par (tati spune ca asa a chelit el), le trageam in cap cu jucariile, si ii intrebam de doua ori pe minut "acolo ce scrie?" A se mentiona ca mama citea niste carti mai... hmmm, sa le spun explicite? Na, tot le-a fost mai bine sa foloseasca "Baba Iarna intra-n sat" pe post de abecedar. Da, aveau un prag de toleranta destul de scazut. Ca si pana atunci, cea mai mare partea timpului nu mi-am petrecut-o cu ei la Brasov, ci la Braila, cu mamaia si tataia. Nu tin minte mare lucru. Doar ca imi era frica de cersetorii schilozi, tin minte covrigaria de pe Republicii, tin minte faleza. Pana in ziua de azi am o slabiciune pentru covrigi. O sa prefer intotdeauna un covrig in fata oricarei alte chestii de patiserie. Chiar daca majoritatea covrigilor cu mac au atata sare de imi vine sa ma spanzur dupa prima muscatura. Nu fac asta, ma apuc sa indepartez cristalele de sare unul cate unul cu unghiile. Si aia cu susan nu prea sunt o optiune pentru ca nu prea-mi place susanul. Ce bine ca prin unele locuri au cu nuca si miere!

'87. Am fost pentru prima data la mare. Nu tin minte decat ca tati imi facea castele de nisip cu galetusa. Si ca le facea ferestre si usi castelelor folosind scoici. Si ca aveam o barcuta gonflabila cu care m-a tot plimbat tati pe apa. Mama a inceput sa-mi faca observatie ca sunt grasa si eu am dezvoltat obiceiul pe care nu aveam sa-l mai pierd vreodata de a-mi trage pumni in burta, in brate si in picioare. A mai dezvoltat si mama un obicei: acela de a ma infofoli la orice iesire din casa. N-o sa uit niciodata cele trei caciuli puse una peste alta pe capul meu. A, da, si a inceput razboiul aranjarii jucariilor pe raft. Eu le luam de pe raft ca sa ma joc cu ele, venea mama si incepea sa urle la mine ca am facut dezordine, sa le pun la loc, eu le aranjam bocind inapoi pe raft, mama incepea sa urle iar la mine ca nu le-am aranjat cum trebuie si trantind si bufnind le rearanja pe raft. Eu ma enervam si ma apucam sa le mut pe raft sa fie din nou asa cum le aranjasem eu. Venea mama si incepea sa urle, incepeam si eu sa urlu, le tranteam jos de pe raft si ciclul se repeta. Episoadele astea aveau sa se dovedeasca pana la urma utile. La zoologie. Pentru ca am invatat ceva animale atunci: vaca incaltata, scroafa ordinara, vita imputita. Oricum, in afara de episoadele respective, in continuare mult timp petrecut la Braila. Tati imi desena un iepure oarecum antropomorfic (cu un morcov in "mana") pe asfalt de fiecare data cand pleca si ma lasa acolo. Si eu boceam la prima ploaie care mi-l stergea.

'88. M-au dat la gradinita si au descoperit ca sunt antisociala. Am fost pentru prima si singura data in viata la cinematograf si am ramas traumatizata de Veronica si Motanul Danila. Am inceput sa am cosmaruri din cauza porcariei respective pe care o lauda atatia. Am urat-o pe educatoare cand mi-a luat punga cu pisicute in care aveam hainele ca sa o puna in patul altui copil care inca facea pe el. Mi s-a zis pentru prima data ca o sa ajung in Iad pentru ca mi-a ars de mistouri la adresa semnului crucii. Am fost in permanenta certata, mi s-a spus ca sunt rasfatata, mofturoasa pentru ca refuzam sa mananc mancarea de la gradinita care mi se parea bleah. Chestie care avea totusi avantaje. Cum ar fi faptul ca n-am ezitat nici o secunda atunci cand mi-a troznit prin cap ideea sa-i rastorn castronul cu ciorba in cap unui coleg cu care ma certam. Am inceput sa iau lectii de actorie. Si de medicina legala. Si de bucatarit funerar. Serios. De fiecare data cand mama se supara pe mine incepea sa-mi recite o poezie cum ca sunt un drac de copchil, ca nu stie de ce a fost pedepsita cu mine, ca ea si-a respectat parintii, nu ca mine, ca ea nu mai rezista, ca moare, ca o sa vad ce greu e fara mama. Si apoi se trantea in pat si isi tinea respiratia. A tinut. La inceput. Privind inapoi, a fost instructiv. Am invatat cum se priveste printre gene fara a parea ca deschizi ochii, am invatat cum se poate opri respiratia. Am invatat cum nu se constata un deces. Si am invatat sa-i spun ca imi face pofta de "coliba" - nu radeti, eram convinsa ca asa se numeste. Deh, sechele Harriet Beecher Stowe. Cu care aveam sa raman pe viata. Serios, nu cred ca o sa uit vreodata. M-a speriat in ultimul hal cartea aia. Ce-a mai fost in perioada aia? Ah, dureri de urechi. Mama a ajuns sa faca sacrificiul suprem pentru mine cu ocazia respectiva: a taiat puloverul (tricotat chiar de ea) pentru ca ma durea prea tare sa mi-l scoata pe cap altfel. Ajuns la spital, timpan perforat, ai mei disperati ca o sa raman surda. N-am avut nici pe dracu', probabil ca mai tarziu mi-a parut rau ca lucrurile au decurs asa bine, prin urmare anul trecut m-am decis sa merg la concert la Motorhead ca sa rezolv partea cu surzirea. Inapoi in timp. Ai mei m-au tuns inainte de serbare si am fost devastata pentru ca am fost cea mai urata din poza. Mai mult, aluia care ne facea poze i-a placut cum ma scarpinam asa ca m-a pus sa ma scarpin pentru poza. Asa ca de la serbarea respectiva eu am o poza tunsa scurt si scarpinandu-ma la un picior cu sandaua de la celalalt picior. In rest? Mult Jules Verne. Visat la tot felul de animale. De vina fiind cartile alea "de joc" cu animale de pe diverse continente. Am inceput sa-mi doresc sa merg in Australia ca sa ma joc cu cangurii. Pe vremea aia mi se pareau cele mai tari animale. Am poftit la gimnastica ritmica pentru ca asta primise cadou fetita unei colege de-a mamei. Am primit rasete isterice. "Asta se face mare, nu mai incape ea prin cerc..." Am inceput sa ma antrenez de una singura, in secret. Ma rog, arcurile care au inceput sa tot iasa de prin saltele nu erau asa secrete. Si nici bufniturile de care se tot plangeau vecinii de sub noi. A inceput sa ma fascineze si bara de batut covoare.

Va urma... ca acum mi-e somn. Si presimt ca o sa scriu ceva mai mult... mult bine la perioada in care am descoperit Cartoon Network.

3 pareri la pe ani

  • cine: mircea delete comment icon
    cand:
    Tu ai fost chiar mai radicala decit mine. Cele trei zile care le-am petrecut la gradinita, incepute invariabil cu aruncatul pe jos in fata intrarii si "mama nu ma du ACOLO!" s-au incheiat dupa ce am intins o farfurie de spanac pe perete. Dupa aia am fost un om liber pina la virsta de 6 ani cind m-au dat la scoala, probabil la insistentele vecinului de la parter - cel care se tot oferea sa-mi unga tricicleta :-)
  • cine: brontozaurel delete comment icon
    cand:
    Ca sa nu mai scartaie, sau de ce sa o unga?
    Spanacul de la gradinita il tin minte si eu. Arata dezgustator, pe vremea aia nu aveam termen de comparatie, acum nu pot sa nu ma gandesc ca aducea a un fel de sludge monster din desene animate :)
  • cine: krossfire delete comment icon
    cand:
    Subscriu la parerea ca spanacul sugea masiv, alaturi de orice alte verdeturi gatite ''la galeata'' (nu stiu cum reuseau sa faca mazarea aia sa aiba gust de celofan).

    Altfel, la mine a fost mai simplu...cand am vazut ca nu mergea treaba, m-am impus (la fel si in alte circumstante, pe principiul ''Nu voi nu ma placeti, eu nu va plac pe voi. E timpul sa va schimbati'').

Da, ma intereseaza si parerea ta!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)
Abonare comentarii