Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive noiembrie 2010

[a cere] ajutor

O discutie despre posibilitati infinite. Discutie la care n-am participat, dar care m-a enervat putin. Am mai zis de vreo cateva ori asta, am fost mereu fascinata de inaltimi. Cand eram mica, imi doream sa devin acrobata. Ma uitam mereu cu invidie la cei care se catarau pe stanci de fiecare data cand ai mei ma tarau la Pietrele lui Solomon. Bineinteles, nu pentru catarari. Iesit in natura pentru ei insemna mers pana undeva, trantit o patura pe jos, dormit, trezit, mancat, dormit iar. Intotdeauna am urat ritualul asta. Eu imi doream sa ma catar, sa explorez locuri necunoscute... la fel ca eroii din cartile lui Jules Verne. Evident ca nu ma tineau legata, chiar daca imi faceau scandal daca dispaream prea mult timp. Asa ca incercam. Incercam sa explorez imprejurimile. Chestie care se termina tragicomic. Ma speriam de o chestie care imi parea a fi un sarpe, se luau de mine niste javre, faceam buf dupa vreo tumba pe vreun copac cazut pe jos, faceam pleosc dupa ce imi "scapa" piciorul pe vreu piatra uda in timp ce incercam sa traversez un parau, ajungeam cumva in niste urzici, ma apuca vreun copac (nu glumesc, am un talent fenomenal cand vine vorba de agatat haine in clante sau copaci sau orice alte chestii pe langa care trec)... Incercam sa ma catar pe stanci. Doar ca nu prea eram in stare...

i am the wicked witch of the south[*]

... and I've just grabbed my broom!

Doar ca eu nu sunt in stare sa o folosesc ca sa zbor. Ci doar ca sa fac putina curatenie. Prin debara, prin bucatarie, prin baie, prin posete, ghiozdane si ghiozdanele, prin sertarele cu sosete si lenjerie de sub pat, printre rechizite, printre DVD-uri, printre acte, prin cutiile cu scule, printre ganduri, pe hard... Da, sunt pictate cat se poate de manual...

In caz ca se intreaba cineva de ce atata Motorhead... ei bine, pentru ca vine Craciunul. Si, oricat de siropos ar suna asta, discurile alea mi-au salvat candva viata de Craciun.

Pentru mine, asta e cel mai frumos colind. Acum aproape un an si jumatate deschideau concertul de la Bucuresti cu piesa de mai sus (si da, stiu ca Lemmy ii are alaturi pe Phil Campbell si Mikkey Dee acum, dar imi place clipul asta pentru cum se incrunta "Philthy Animal"). Si acum aproape imi vine sa plang pentru ca n-am putut sa-mi pastrez starea de atunci, asa cum am pastrat pana cu care am plecat de acolo.

E a doua incercare de a scrie postarea asta. Aseara am lasat-o moarta...

Acum cateva zile ma gandeam sa procedez frumos, curat, matematic. Sa iau o hartie A4, sa trasez o linie pe mijloc ca sa o impart in doua coloane. Si sa ma apuc sa scriu. Pe prima coloana ce imi place, pe a doua ce nu imi place... legat de Craciun.

Si apoi am citit asta. Cumva, ceva m-a deranjat acolo. N-am stiut exact ce. Nici acum nu sunt sigura ca stiu.

Dintr-un alt film. Vineri, 26... noiembrie. Draci, e deja noiebrie. 9 zile de la ultima iesire din casa. Nu, aia cu "sunt mai mult decat antisociala" nu era banc.

De-aia. Pentru ca asa mi-a tunat, sa pun piesa asta. Si pentru ca mi-am adus aminte de Sonisphere in dimineata zilei de vineri in timp ce faceam dus. Da, unii oameni se spala zilnic si atunci cand nu ies din casa cu saptamanile. As putea sa renunt la orice, mai putin la dus.

Revenind. Complexul comercial Auchan Titan. Mini Blu. Eu holbandu-ma la tigrisorul ala de la Lelly. Tigrisor pentru ca eu am tigri de plus si mai mari. Dar e cea mai mare versiune de tigrisor de la Lelly. Il vreau. E asa dragut. Sa-l iau? Sa nu-l iau? Banii de cheltuiala pe jumatate de luna. Nu inca... dar maine... E in regula. Nu simt ca renunt la ceva in felul asta. Poate ca altii simt ca fac sacrificii daca isi baga absolut toti banii in ceva si dupa aceea raman cu zero virgula zero pentru iesit in oras, mancat, situatii neprevazute, dar eu nu simt asta. Ma simt inspirata ca am gasit o modalitate sa imi iau ceva ce imi doresc rau de tot doar din banii pe care ii am la dispozitie. Sa am bani zilnic nu e o prioritate. Prioritati sunt sa fiu curata, sa miros bine, sa fiu in haine care imi plac, sa strang in brate animale de plus care imi plac. Bancomat. Renunt la a mai face vreo operatiune in momentul in care un tip se posteaza in spatele meu. Da, as fi putut sa-i atrag atentia ca e o banda pe jos, da' eu is salbatica, antisociala si nu vorbesc cu alti oameni... ca ma papa! Eventual marai daca se apropie prea tare de mine. Nu, nici asta cu maraitul nu e banc.

Auchan. Produse de Craciun la intrare. Groaznic, groaznic, ce de hidosenii! Cum spanac pot tranti oamenii unele din chestiile alea in brad? Sunt groaznic de pretentioasa atunci cand vine vorba de globuri si de beteala. Si cand vine vorba de ciocolata. Putine chestii interesante la intrare la capitolul asta. Figurinele Lindt. Doar ca dau eu 13 lei pe 50g de ciocolata cand o zbura porcu' (cu propriile aripi, nu cu avionu'). O cutiuta cat pumnul cu sase praline frumos sculptate inauntru. Nu par a fi de Craciun, dar sunt puse acolo. 2 lei si ceva. Toblerone Snowtop Limited Edition. Neh... Nu mai am chef de asa ceva, desi cand am vazut pliantul am fost incantata sa vad ceva nou in gama lor. Mama imi aducea Toblerone mereu cand se intorcea de la Dusseldorf, dar in ultimii zece ani eu m-am mai atins de doua ori de chestii din gama Toblerone. O tableta de Lindt Excellence neagra intr-un cos cu panettone & altele. Draci carliontati, da' individual? Gandul asta ma face sa o iau repede spre aleea cu ciocolata. Nu. N-au. Dar au jeleuri Bohme invelite in ciocolata. Si eu care ma plangeam nu de mult ca nemtii au si variantele invelite in ciocolata, iar noi doar pe cele simple. De ceva vreme n-am mai vazut Excellence neagra 70% sau 85%... Draci carliontati. E un stand cu... nu stiu ce ciocolata serveste acolo, stiu doar ca nu e Kinder pentru ca la nici doi metri in spate l-am refuzat pe un tip in alb cu ditamai jobenul, ala era cu Kinder, deci cei din colt sunt cu altceva. E plin de lume in jur si nu pot sa trec. Vreau sa trec, deja incepe sa-mi fie rau, vreau sa ies cat mai repede de aici. O tipa ma injura ca-s cu ghiozdanul in spate si vreau sa ma strecor pe dupa cei care s-au ingramadit si sa ies de pe aleea aia. Inghet. Da, m-a deranjat. Ghiozdanul e plat, nu am nimic in el, nu inteleg cum ar putea incomoda pe cineva, l-am luat ca sa-mi car inapoi acasa cumparaturile pentru ca eu nu suport sa car chestii in maini. File de peste si cirese si directia caselor de marcat. Plin la toate. Eu fara chef sa caut una mai libera, asa ca ma asez la a treia.

... si ma pun pe visat. In felul asta ma trezesc ca era sa ies cu cosul in mana (am uitat sa-l las dupa ce am scos produsele). Tipa de la casa ma intreaba ceva, dar eu ma uit prin ea, vad ca isi misca buzele dar eu sunt pe alta lume. Repeta intrebarea, nu, nu sunt ale mele, sunt tot ale doamnei din fata. Care ma apuca de brat si ma intreaba daca sunt singura. Imi dau seama ca e destul de evident ca sunt palida moarta si ca respir greu. Ii spun ca o sa-mi revin. Introduc pinul gresit. Nu-mi explic cum dracu', chiar daca l-am tastat "in orb" pentru ca era individu' din spate bagat prea in sufletul meu... Il tastez iar. Tot "in orb" si vad cum imi zice iar tipa de la casa ceva. Am mai picat de vreo cateva ori la cate o casa la care era ea, e mereu foarte amabila. Eu ma uit iar prin ea. Ea repeta... "Sa va inlocuiti cardul - expira la sfarsitul lunii noiembrie..."

Rahat! Chestia asta mi-a picat prost. Nu ca expira, ca asta stiam, chiar atat de toanta sa nu stiu cand imi expira cardurile nu sunt (chiar daca toanta sunt). Dar mi-a picat prost presupunerea ca as vrea sa-l prelungesc. Da, stiu, asta ar face un om normal. Mie imi expira cardurile unul dupa altul si ma gandesc ca nu-mi mai trebuie. Vreau sa renunt si la asta. Si asa nu lucrez, nu-mi intra bani de nicaieri pe el. Decat de la ai mei si ala e un robinet pe care mor sa-l inchid. Nu vreau banii lor, chiar daca alta sursa de venit n-am. Da, stiu. Capra raioasa cu coada pe sus...

O toaleta, mi-e rau, mi-e foarte rau. Draci carliontati, nu mai e hartie. Tocmai cand s-a intamplat sa nu-mi iau servetel la mine. Aveam pachetul in buzunarul hainei, l-am scos ca sa iau un servetel din el chiar inainte sa plec. Si a ramas acolo, pe fotoliu in hol. Uf, e in regula, Ana, gandeste-te ca se putea si mai rau, de exmplu sa nu fie nici una libera si e si bonul de casa bun la ceva.

Vodafone. Ca sa fac ce nu am facut la inceput la bancomat. Sa-mi platesc factura. Factura de mobil care in ultima vreme o luna apare in cutia de posta, o luna nu. Deruland inapoi. 2002. M-am mutat in Bucuresti. Tati mi-a pus lacatel la cutiuta poastala. 2003. Cineva mi-a vandalizat cutia postala. Si apoi ma tot trezeam ca imi gasesc facturile desfacute in cutiuta postala. Vecini curiosi? Mi-a troznit prin cap intr-o vreme sa pun un afis cu "daca tot imi desfaceti plicurile cu facturi, puteti sa mi le si platiti?" Acum sunt cutiute postale noi la scara. Toate se inchid cu cheie.

Ies din complex. Chiar cand ajung in usa, o dama vine ca un taifun. Din dreapta spate, ma loveste si aproape ca ma tranteste pe jos. Cat dracu' ai castigat asa, cucoana, un sfert de secunda? Dar n-o spun cu voce tare. Si eu ar trebui sa ma grabesc. Incerc. Dar nu ma prea simt in stare. Mi se face iar rau pe strada. Am noroc ca e o benzinarie in drum. Intru si cer voie la toaleta. Ma simt vinovata, dar tipa imi indica directia toaletei de parca ar fi fost cel mai normal lucru din lume sa-i cer asta. De data asta cred ca mi-am revenit definitiv. Probabil ca ar fi corect sa si cumpar ceva. Au Pfanner de lamaie la frigider si oricum simt ca mor de sete, vreau sa beau ceva rece.

Inapoi acasa. Terminata si jurandu-mi ca nu mai ies.

Ma deranjeaza prezenta altora in jurul meu. Ma deranjeaza contrastul dintre normalitatea altora si anormalitatea mea. E ca si cum ar urla cineva la mine si ar considera ca are dreptul sa ma chinuie doar pentru ca eu sunt mai ciudata. Da, sunt! Dar vreau doar sa fiu lasata in pace...

Imi place mirosul de brad. Imi plac globurile mari de sticla pictate manual. Imi place beteala deasa. Imi plac luminile de Craciun.

Nu-mi place ca nu pot evita prezenta altora. Nu-mi place ca ies scantei atunci cand incerc sa ma opun. Nu-mi place sa mi se reproseze ca sunt ciudata, ca nu vreau sa-mi petrec sarbatorile cu familia, ca sunt ca o bestie in cusca atunci cand aud hai sa ne uitam la televizor, ca le stric sarbatorile, ca nu tin la ei pentru ca nu mananc x sau y atunci cand mie imi este deja groaznic de rau de la cat am mancat dupa cat au urlat la mine si mor de frica pentru ca nu stiu cum o sa ma descurc in tren la intoarcere avand la mine atat un laptop cat si o senzatie urata de greata.

Ma simt ca un sobolan incoltit... Mi-e frica. De ce va fi azi. De ce va fi maine. De ce va fi dupa aia. Mi-e frica...

If there is a Santa... then I have a wish: I want to spend the holidays alone, working. Thank you.

Fara absolut nici o legatura: am mai descoperit un blog legat de programare web.

Tot fara nici o legatura:

Pur si simplu pentru ca am revazut DVD-ul de la Wacken 2001. A ajuns inauntru doar din cauza degetelor mele nervoase care se jucau cu carcasa. Apoi l-am lasat de background si m-am dus la birou (laptopul ramasese in pat). Si apoi am auzit "she used to be an iron horse... twenty years ago..." si am vrut sa-l vad iar pe tot.

[*] Da, stiu ca sudul nu avea atasat nici o vrajitoare. Exact asta era ideea.

idealul ar fi festina lente

M-am apucat de curatenie. Cam din toate punctele de vedere.

Si oscilez. Intre momentele in care ma simt bine pentru ca fac asta si intre momentele in care imi vine sa urlu, sa dau cu pumnii si cu picioarele in pereti si in orice altceva mai nimeresc pentru ca nu se vad nici un fel de rezultate.

this place looks familiar

... I think we used to call it Hell...

De prima data cand m-am impiedicat de ea pe youtube am stiut ca am mai auzit-o. Acum mult timp, inainte sa vin in Bucuresti. Putin ciudat, nu ma pasiona genul asta de muzica pe vremea aia... cand de-abia descoperisem Aerosmith si Staind erau inca ceva prea extrem pentru mine. Si totusi... suna foarte cunoscut si mai era si acel "there are no flowers on your grave..."

Optimismul mi se pare ceva sinistru. Si a obtine ceva ce oricine altcineva si-ar dori (dar eu nu) la fel.

Sa... sau sa nu? Aproape orice poate sa devina un motiv. Si vreau asta si in acelasi timp nu vreau. Daca eu caut interactiunea cu altcineva dupa o perioada mai buna sau macar mai putin proasta... o fac doar ca sa gasesc motive. Motive ca sa imi fac rau sau ca sa nu-mi fac rau? Apare o frustrare inexplicabila atunci cand stiu ca n-am mai facut de multa vreme o tampenie. Uneori mai e si faptul ca asta poate sa mimeze normalitatea. Si am dorinta aia de a parea mai normala, dorinta de a servi dovezi ca sunt normala. Si pun intrebari, astept raspunsuri si imi spun ca voi lua o decizie pe baza raspunsurilor primite. O discutie in contradictoriu e ca si cum as primi permisiunea sa-mi fac rau. Ma urasti si vrei sa sufar. Uneori am senzatia ca mi-as dori sa fiu salvata. Alteori i-as ucide pe cei care ma impiedica sa fac asta.

Sunt capabila sa recunosc capcane vechi. Si stiu cum sa le evit. Dar nu fac asta. Pe undeva, un mecanism s-a defectat. Nu stiu exact de ce. Nu ma simt in stare sa-l repar. Asta nu pica bine. Am dat din nou bot in bot cu php si ceva mai mult jav(r)ascript decat de obicei in ultimele doua saptamani. Initial, depanat cod. Asta a picat bine. Intotdeauna pica bine cand reusesc sa gasesc eu solutia unei probleme. Dar asta e ceva usor. Nu merge cuptorul cu microunde, il fac bucati sa vad ce-mi pare in neregula inauntru. Nu-mi merge codul, caut pe net sa vad daca a mai avut cineva o problema similara, incerc chiar si cele mai tampite sugestii - surpriza, doua idei aparent tampite chiar au mers sambata asta. Mult mai probabil... sunt eu ignoranta, pentru ca n-as fi crezut ca un doctype o sa imi influenteze un margin (doar in IE) sau ca getScript nu imi ia scriptul atunci cand lucrez doar la mine (grozav, ca sa testez trebuie sa reuploadez fisierele .js la fiecare modificare pe care o fac). E... un fel de premiu de consolare. Si un fel de refugiu. Pentru ca nu sunt in stare sacorectez felul in care functionez eu ca fiinta vie.

Sa-mi fortez propria mana a fost mereu o solutie extrema. Solutiile extreme sunt periculoase, chiar si in situatia in care nu se abuzeaza de ele. Dar eu am abuzat. Mereu. Pentru ca solutiile extreme sunt al dracului de eficiente la inceput. Si apoi sunt singurele care mai functioneaza cat de cat.

Momentele mai putin bune par proaste doar pentru ca urmeaza dupa altele mai putin bune. Asta era valabil acum un an. Acum... m-am intors acolo unde eram acum trei ani. We used to call this place Hell.

life [...]

Asta e cea mai proasta perioada din ultimii doi ani si jumatate. Eu sunt mai proasta si mai insuportabila (in primul rand pentru mine, ca oricum nu prea ies din barlog sa fie nevoit altcineva sa ma suporte) decat am fost vreodata in ultimii doi ani si jumatate. Sunt irascibila, ma enerveaza orice prostie. Cad mereu in visare si pierd vremea aiurea. Inca nu m-am angajat si sunt neangajabila. Nu atat de mult din cauza faptului ca am cartea de munca la Timisoara si dracu' stie cum o mai obtin, cat din cauza faptului ca nu ma vad facand fata unui loc de munca - ar fi oameni acolo si eu nu suport sa existe cineva in jurul meu. Daca trece cineva la un metru de mine pe strada, deviez in directia opusa si marai. Nu mai am rabdare pentru nimic. N-am terminat cartea inceputa la inceputul lui octombrie. Ceea ce e de rau din doua motive: unu, eu citesc foarte repede (dracu' stie, in rest sunt mocaita pamantului, asta e singura chestie pe care pot sa o fac repede) si doi, curiozitatea mea nu are limite, iar in cazul asta e vorba de o carte pe care nu am mai citit-o niciodata si despre care nu am citit niciodata nimic (in afara de scurta descriere de pe spatele cartii). Deci rabdarea mea pentru citit si orice altceva tinde la zero. Saptamana trecuta m-am apucat sa sterg in draci din reader. De la 496 am ajuns la 92. Aproape jumatate (39) din blogurile respective sunt axate ori pe programare (26), ori pe ciocolata. Restul sunt bloguri personale sau axate pe astrofizica, Formula 1, desene animate. Nu mai aveam rabdare nici macar sa tot dau click pe next item.

Nu, chiar n-am fost la Sabaton & restu' (mi-e lene sa scriu, desi toanta ce sunt, deja am scris mai mult asa). Mi-am luat bilet chiar cand s-au pus in vanzare si nu m-am dus. Pentru ca acolo ar fi fost alti oameni si eu n-am chef sa dau ochii cu alti oameni. Urasc fiecare persoana cu care dau ochii. Asa, pur si simplu. Pentru ca ma astept sa sara cu ghearele pe mine (la propriu sau la figurat, nu conteaza). Asa ca-mi tin eu ghearele pregatite. O, da. Si eu as vrea sa ma angajez undeva. Sunt oare constienta de faptul ca atunci cand e cineva in apropierea mea imi vine sa ma urc pe pereti? Uneori sunt agresiva, alteori sunt dulce ca mierea (gandindu-ma ca poate asa scap mai repede). Nu conteaza. Oricum m-as comporta, imi repet in permanenta in minte "cara-te dracului odata, cara-te dracului, cara-teeeeeeeee!"/ "I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home, I want to go home..."

Cand sunt atat de agitata nu mai am rabdare pentru nimic. Nu mai am rabdare nici pentru muzicile care altfel imi plac, nu mai am rabdare sa joc fruitix/ bubblix, nu mai am rabdare pentru nici o alta activitate tembela, dar macar ucigatoare de timp. Singurele chestii care mai reusesc sa-mi distraga cat de cat atentia sunt programarea si desenele animate. A, si m-am apucat sa adulmec orice prin casa. O pereche de sosete aruncate sub raft. Adulmecate, zburate la spalat imediat dupa. Punga de zahar pe masa, inca nedeschisa, luat si adulmecat. N-am stiut niciodata ca pungile de zahar pot mirosi atat de urat. Recunosc, are si avantaje chestia asta. Sunt o persoana ordonata in general. Dar cand ma grabesc nu mai tin cont de absolut nimic. Am ajuns acasa transpirata si nu ma mai suport? Zboara hainele de pe mine pe unde se nimereste. Se poate intampla ca o bustiera sa ajunga sus agatata de bec, una din sosete sa ajunga sus pe raftul cu colectia mea de Formula 1 si cealalta sub birou. M-am taiat? Ohooo, zboara tot din cale pana la cutia cu pansamente si aftershave. Si bineinteles ca ambalajele in care au venit pansamentele le arunc pe jos. La fel si pansamentele folosite in cazul in care le schimb. Intr-o stare normala/ buna, strang dezastrul pe care-l fac. Intr-o stare proasta... nu mai am chef de asta. Asa ca e buna chestia cu adulmecatul. Serios, majoricatea chestiilor de care mi-am apropiat nasul mi-au provocat o reactie de scapa dracului de porcaria asta de aici cat mai rapid posibil! Bine, m-am abtinut sa arunc radioul, aspiratorul, cablurile de la boxe pe geam, cu toate ca nici alea nu mi-au placut cum miros. Si clantele nu prea puteam sa le arunc. De-abia le-am fixat ca imi picau de pe usi. Am ajuns sa-mi fac limonada doar pentru ca am lamai si vreau sa duc punga de gunoi si vreau sa minimizez timpul pe care il petrec resturile de lamai in bucataria mea. Am rani pe maini de la cat am frecat prin bucatarie si la incaltari si nu-mi vine sa ma dau cu crema de maini pentru ca nu-mi place cum miroase cutia. A, da, era sa uit. Unele facturi put. La propriu.

Mi-e somn, dar mai voiam sa scriu despre ceva. Craciun. Poate ca anul asta am iesit eu muuuult mai rar de sub pat si inca si mai rar din casa. Dar parca nu mai e ca acum doi ani si nici macar ca acum un an. N-am vazut asa mult Craciun si n-am auzit asa multa lume vorbind despre Craciun. Nu am vazut globuri mari (de la 8-10 cm in diametru in sus) de sticla pictate manual. Nu am vazut beteala adevarata, frumoasa. Nu am vazut jucarii speciale de Craciun care sa nu intre la categoria hidosenii. Am vazut si am luat un arici (decor de Craciun, nu viu) pentru tati. Si nu i l-am luat express pentru Craciun. Pur si simplu pentru ca ii plac aricii. Si mie imi plac. Am luat cateva chestii dulci (editii limitate de Craciun). De la Kandia, ciocolata neagra cu bucatele de portocala, bomboane cu crema de portocala, ciocolata cu crema de scortisoara, mini mos cu crema de ciocolata-vanilie si mini mos cu crema caramel. In afara de ciocolata neagra cu bucatele de portocala... nu merita. De la Heidi, tabletele cu protocala plus scortisoara si mar plus scortisoara. Mi-au placut mai mult decat anul trecut. Cele trei sortimente noi de Craciun de la Ritter-Sport. Cel cu portocala si martipan mi-a placut mai mult decat sortimentul lor normal cu martipan, cel cu vanile a fost interesant, cel cu alune... nu! Biscuiti cu scortisoara de la Ulker. Miros fain, crema uscata. Turta dulce Lambertz cu capsuni - umplutura chiar e acolo si chiar are gust de capsuni. Kaiserwappen: turta dulce domino si biscuiti cu scortisoara - geniale. Am mai vazut cateva chestii dulci de Craciun: figurine Lindt de tot felul, fara nimic fata de anul trecut, Toblerone cu doua tipuri de ciocolata in acelasi triunghi, Milka, fara nimic diferit fata de anii trecuti si alte chestii neinteresante. Chiar ma bucur ca nu mi-au atras atentia mai multe chestii de Craciun. Chestiile care imi atrag atentia sunt unele care imi plac si fara cea mai mica legatura cu sarbatoarea. Dar mi-e groaza cand ma gandesc ca mai e doar o luna pana la Craciun. Intotdeauna urasc momentele alea. Nu neaparat data din calendar, pentru ca ziua respectiva se poate intampla sa treaca si eu nici sa nu stiu ce zi a fost. Acum doi ani n-am facut altceva decat sa-mi fac ordine printre incaltari si in debara. Asa ca a fost o zi buna. Zilele proaste, in care n-am putut evita contactul cu dorinta altora de a sarbatori Craciunul fusesera inainte. Intotdeauna imi face foarte mult rau sa nu pot evita prezenta altora. Sunt ore multe in care nu fac altceva decat sa imi repet "I want to get out of here, leave me the fuck alone, I've got to get out of here..." De data asta poate face mult mai mult rau. Because I'm in a bad state to begin with...

Nu vreau normalitatea vietii voastre.

se rasucesc in mormant

Cine?
Nenea John Henry Chamberlain si fratii Martin, William si Frederick. In caz ca se intreaba cineva cine dracu' is astia... isi pune intrebarea gresita. Motivul? Titlul, bineinteles. Is morti! Pe vremea cand traiau insa... una din ocupatiile lor a fost arhitectura. Ca o fi fost ocupatia lor principala sau nu, asta nu mai stiu. Eu am auzit de ei din cauza realizarilor lor in domeniu.

De ce se invart in mormant?
De invidie, bineinteles. Pentru ca eu am realizat ceva ce bate una din cele mai tari realizari ale lor...

... Biblioteca din Birmingham, Birmingham fiind al doilea oras ca marime de la britanici. E cam cat Bucurestiul la capitolul suprafata si are cam jumatate din populatia Bucurestiului.

Ce-am realizat eu si de ce bate Biblioteca din Birmingham? Se spune ca o poza face cat o mie de cuvinte, asa ca mai jos este o poza cu realizarea lor (prima poza) si una cu realizarea mea (a doua poza).

Stiu, doar eu m-as fi putut gandi ca seamana...

Fara nici o legatura (in afara de faptul ca e vorba tot de morti): Edgar Allan Poe are fani extraterestri. La 206 milioane de ani lumina distanta (da, stiu ca e o afirmatie ridicola in conditiile in care el saracu' a crapat de-abia acum 160, bine, 161, da' 160 era frumos si rotund... e totusi un gand amuzant), miscarile galaxiilor NGC 6745 (hai ca e un numar usor de retinut, sunt patru cifre consecutive, dupa care se inverseaza primul grup de doua cu al doilea) rimeaza dupa cum curge The Raven... "and his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming, and the lamp-light o'er him streaming throws his shadow on the floor; and my soul from out that shadow that lies floating on the floor shall be lifted - nevermore!"

spaima

Nu stiu de ce m-am speriat. E ceva normal...

Loacker Sandwich Dark Chocolate. Am primit doua astazi. De fapt ieri, acum e deja marti. Si patru Sandwich Chocolate. Multe. Prea multe. Eu ma plictisesc repede, desi astea sunt probabil cele mai reusite napolitane dintre toate cele care se gasesc usor la noi. Pentru ca astea chiar au ciocolata, nu o crema care sa fie ori uleioasa ori uscata. La gust le prefer pe cele cu ciocolata neagra. Primele napolitane cu ciocolata neagra incercate au fost de la Loacker. Nu astea, altele. In primavara lui 2004.

La cateva minute dupa napolitana cu crema de ciocolata neagra... Ma spalam pe dinti si m-am speriat. Groaznic. Intotdeauna reusesc sa ma patez pe maini si reusesc sa patez chiuveta cu spuma de la pasta de dinti plus saliva. N-ar trebui sa ma sperii. Dar aproape ca am urlat si mi-a venit sa plang in momentul in care mi-am simtit saliva calda pe mana... Nu stiu de ce m-a speriat in halul ala senzatia aia de cald...

Si am continuat cu furie. Ar fi trebuit sa ma gandesc ca periatul agresiv nu anuleaza ce m-a deranjat. Si nici holbatul la periuta si nici frecatul chiuvetei nu fac asta...

Ma bantuie. Simt tot ce spune acolo. Si stiu ca solutia nu e o evadare, dar asta e tot ce imi doresc. M-am saturat de oameni care stiu ce trebuie sa fac. Stiu si eu. Si m-am saturat sa mi se spuna ca motivele pentru care nu fac ceea ce trebuie sunt idioate, ca nu intereseaza pe nimeni. Ma intereseaza pe mine. De ce sa nu respect unele din putinele lucruri care mai conteaza pentru mine?

Vreau sa urasc lumea si sa fiu antisociala. Vreau sa am dreptul sa-mi doresc lucruri pe care nu si le doreste nimeni altcineva. Sa fiu mereu singura, sa n-am bani, sa lucrez de sarbatori...

laser eyes

M-a bufnit rasul in timp ce scriam titlul. Inainte de ultima litera. Pentru ca mi-am adus aminte de o piesa care n-are nici o legatura cu postarea asta. Pe nenea l-am ratat acum aproape 2 ani si jumatate. Si miercurea asta ratez alt concert. Putin altfel. Asa cum am ratat Alice Cooper in 2007. Una din cele mai mari obsesii muzicale... si nu m-am dus. Pentru ca mi-era scarba de mine si am simtit ca n-am ce cauta acolo. Un an mai tarziu... 11 iulie 2008. Ei pe scena in Bucuresti, eu in alt oras. De, a trebuit sa se nimereasca un parastas tocmai atunci. Urasc santajul emotional, urasc sa mi se forteze mana. Desi nu pot spune ca au fost niste zile proaste. Cu siguranta au fost mai bune decat ziua de azi. Oricum, a trecut mult timp de atunci. Piesa de care mi-am adus aminte in timp ce scriam titlul e asta:

pe ani

Am citit, s-au declansat niste amintiri si mi-am zis ce dracu'...

Inainte de orice altceva, mama e blonda. Chiar daca se vopseste. Asa ca, la minus cateva luni, n-a fost si ea in stare sa faca un avort asa cum trebuie. Urmarea: am venit si eu pe lumea asta, ceva mai devreme si ceva mai handicapata decat majoritatea copchiilor. Mi s-a spus ca la nastere aratam putin extraterestra. Eram o chestie vinetie, masurand juma de metru si cantarind 2 kile. Lipseau insa antenele, ceea ce inseamna ca nu s-a intamplat totusi ca mama sa-l confunde pe vreun scapat dintr-un laborator secret unde se fac experimente pe omuleti verzi-albastri picati pe Pamant dintr-o farfurie zburatoare cu tata (da, e o gluma, e absolut sinistru cat de mult pot sa seman la fata, acum dupa ce am crescut, cu ambii parinti). De cap mare n-am intrebat, ca oricum parca toti copchiii au niste proportii ceva mai ciudate la nastere.

In fine, la putin timp dupa, ai mei m-au luat acasa. Pe vremea aia stateau pe aceeasi strada cu fabrica CiBo (numele vine de la ciocolata si bomboane) care avea sa devina mai tarziu Poiana. Da, exact, aia pe care o inchis-o definitiv Kraft anu' asta.

Astea de mai sus s-au intamplat in '84. Ma simt absolut onorata sa fiu nascuta in anul in care Twisted Sister (da, daca ai mei ar mai fi avut un copchil, mi s-ar fi potrivit de minune) au scos cel mai tare album al lor. Ala pe coperta caruia apare uratu' de Dee Snider cu osu'.

dau bilet sabaton

Dau bilet Sabaton (+ Alestorm + Steelwing). Cu meet & greet. Zero lei, dar il vreau inapoi dupa.Si vreau adresa de cutie postala, nu la mama dracului fata de o gaura de metrou, unde sa il las intr-o noapte. 'Cause there is no way in Hell I'm letting anyone see me.

si totusi, lipsesc sandalele cu toc cui

Da, e dement. Nu i-am apreciat vreodata glumele facute prin interviuri. Mi s-au parut tampite, m-au facut sa ridic din sprancene si sa dau click pe acel "x" din dreapta sus. Acelasi lucru il pot spune si in cazul celorlalti din Stone Sour sau Slipknot. Documentarul de pe Voliminal nu m-a invatat nici macar cum se desfunda buda, in caz ca voi avea vreodata nevoie (daca totusi e prezenta rezolvarea pe acolo, e cu siguranta dupa minutul la care eu am adormit de plictiseala). Mi-a aratat doar ca se poate infunda si ca poate sa dea pe afara. Mersi, asta stiam deja.

Dar m-a amuzat alegerea costumului de Halloween de anul asta.

fara titlu

I got up with a feeling of an emptiness inside
To the noise of the sidewalk and the silence of my mind.
Well, I walked out this morning, down a street with no name
To a club called "The Loser", like a dog that's gone lame.

I stepped out on the guard rail, saw the crowds slowly part
Heard a voice shouting "Don't jump, please for God's sake let me move my car!"
Felt a hand on my shoulder, heard a voice cry "Just in time!"
Felt the quick push, felt the air rush, felt the sidewalk, fell in line...

Poate sunt eu defecta, dar chiar mi se par niste versuri amuzante...

Cautand printre amintiri de acum un an. Si am gasit-o pe asta.

Life's a long lesson in humility (The Little Minister, James Matthew Barrie)

leapsa incaltata - colectia frigiderul

2 octombrie. Tati pus pe reparat in baie la mine, bum! explozie si flacari, chestii facute scrum, chestii topite de caldura, cenusa prin toata casa, pereti innegriti. 15 octombrie. Mama cu al ei "vai, ce negreala pe pereti!" se apuca sa spele peretii din hol de capul ei, pentru ca eu si tati ii spusesem nu si nu! Asa ca se pare ca a luat-o ca pe o invitatie sa o faca pe cont propriu. Bineinteles ca nu a dat nimic deoparte si tot ce era prin hol s-a murdarit in ultimul hal. Bineinteles ca a inceput apoi sa ninga cu bucati-bucatele de pe pereti si plafon.

4 noiembrie... eu tot n-am terminat de curatat tot ce mi-a murdarit atunci. Printre altele, cutiile cu incaltari de pe frigider. Asa ca daca tot aveam niste cutii cu incaltari in mijlocul holului, am zis ca pot sa fur leapsa incaltata de la Krossfire.

In poze, incaltarile care in mod normal dorm in spatiul dintre frigider si plafon... Ah, da, in caz ca mai e cineva care nu stia, port 39-40.

VA URMA!

daca ma mananca...

... ma scarpin!

Daca te plictisesc, poate ca ar fi cazul sa te intrebi daca nu cumva si tu ma plictisesti. Cum ai putea sa-ti dai seama ca nu ma intereseaza o anumita chestie despre care vorbesti?

In primul rand, ti-am zis ca respectiva chestiune e o tampenie. Si ti-am zis-o direct in fata. Si ti-am zis ca am chestii mai interesante de facut, cum ar fi s3x an4l cu un sconcs [daca intamplator chiar ajungi pe aici, stiu ca pana acum am mentionat doar alte animale, urmeaza si sconcsul, nici o grija]. Si apoi la sfarsit, in disperarare, ajung sa vorbesc singura (exact, nu-mi imaginez ca m-ai asculta) despre chestii care pe mine chiar ma pasioneaza, deci as putea sa vorbesc si ore in sir despre ele, dar care e putin probabil sa te pasioneze si pe tine. Deci daca m-am apucat sa vorbesc despre cum creez un gradient dinamic, adica d-ala care se modifica la resize, pentru un Shell SWT (puteti sa-i ziceti si fereastra, Shell se numeste clasa SWT, da' tot dracu' ala e) care a fost creat cu stilul INHERIT_DEFAULT pentru BackgroundMode sau despre cum la ultimul pit-stop al lui Felipe Massa oamenilor alora le-a luat 0.35 secunde sa-i ridice masina, 0.35 secunde sa-i scoata cauciucurile "soft", inca 0.70 secunde sa i le puna pe alealalte... aaa, de la ce incepunsem propozitia? Exact, daca m-am apucat sa turui din astea, inseamna ca ma plictisesti de moarte si, din moment ce n-ai inteles sa ma lasi dracului in pace atunci cand ti-am zis-o direct... "I'm giving you a taste of your own medicine!"

Retardati... de cine am mai face misto daca n-ati fi voi?

vina

... you close youreyes and choose to shift the blame...

Dintr-un link de pe twitter (apropo, nu sunt de acord cu faptul ca asta ar avea vreo legatura cu felul in care arata femeia, dar despre asta mai incolo) am aterizat ieri la articolul asta (si screenshot, ca asa procedez eu mereu, pastrez si poza). Imaginea de la inceputul articolului mi se pare prost aleasa, intregul text e plin de generalizari inutile nu prea imi pare a avea legatura cu titlul. Sa explic putin ultima parte: la un titlu de genul ala, eu m-as fi asteptat la o listuta de solutii, si nu ma refer la chestii de genul "trage-i una cu poseta!" Asta dintr-un motiv explicat intr-unul din comentarii:

Hai să vedem un scenariu: eu, Ovidiu, brută de 120 de kg, stau prijinit în cazma. Tu, femeie de 50 de kg, treci prin fața mea. Mie mi se aprinde un beculeț și-ți zic ce-mi trece prin cap. Tu, după ce ai citit pe Smartwoman, te simți revoluționară și-mi dai cu geanta în cap și mă apostrofezi. Eu îți dau un pumn în față și te desfigurez. Tu nu ai apucat să mă identifici, colegii mei îmi vor oferi un alibi, nu mă va pedepsi nimeni niciodată. Tu mai suferi încă 3-4 luni.

Si sa revin acum la prima afirmatie referitoare la text. Generalizari inutile. Sunt perfect constienta de faptul ca nu toti barbatii sunt asa. Mai exista si unii care stiu ce sunt alea bune maniere. Ultimul barbat cu care am fost imi deschidea usa, imi tinea haina si imi facea "culoar" cand mergeam prin aglomeratie. In ciuda faptului ca totusi intra zilnic in contact cu o multime de oameni (atat barbati cat si femei, da?) care aveau un comportament care se apropia mai tare de acela al unor babuini decat de acela al unor oameni. Si in ciuda faptului ca tipul avea si el un apetit sexual sanatos. Insa asta nu o comunica in public.

Lasand aspectele referitoare la calitatea articolului la o parte, chestiunea imi este cunoscuta pentru ca am avut si eu destule experiente de gen. Nu are legatura cu formele femeii respective. Daca ar fi avut legatura cu asta, nu m-as fi trezit iarna trecuta cu un tip care incerca sa-mi dea jos fularul de pe bot ca sa ma sarute. Purtam un costum de schi cu trei numere mai mare; aratam ca un elipsoid galben cu dungi gri cu ochi de culoare greu de determinat si ghete maro, desenat de un inginer beat. Nu are legatura cu cantitatea de machiaj de pe fata femeii respective. Eu ar fi trebuit sa fiu in siguranta (draci carliontati, scrisesem sigurata) daca ar fi avut cea mai mica legatura cu asta - nu port niciodata tencuiala pe obraji, nici nu stiu cum se folosesc rimelul, conturul de ochi/ buze si alte minuni din astea. La mine maximul e atins atunci cand folosesc luciu de buze (nota explicativa pentru barbati: porcaria aia care face buzele sa para ude) sau un fard de pleoape (nota explicativa #2: porcarie din aia care coloreaza pleoapele, de care folosea si profa de chimie si o intindea si o combina cu praf de creta atunci cand se stergea pe la ochi; ah, voi n-ati avut o astfel de profa de chimie? eu da) alb sau gri... ca alte culori nici n-am. Nu are legatura cu felul in care e imbracata femeia respectiva. Daca ar fi avut legatura cu asta nu m-as fi trezit cu un tip care a incercat sa imi indese o bancnota de 100 de lei in pumn in timp ce asteptam la capatul trecerii de pietoni, pe la 10-11 dimineata, imbracata la costum - sacou, camasa, cravata, pantaloni de stofa... largi. Ah, da, incercarea de a-mi indesa bancnota in pumn a fost insotita de "Ce zici de o muie mica? Stiu ca vrei!"

Nu sunt insa atat de bleguta incat sa-mi imaginez ca nu are legatura cu formele femeii in general, cu cantitatea de machiaj de pe fata femeii in general, cu felul in care se imbraca femeia in general. Autoarea articolului si destule comentatoare care i-au sarit in aparare s-au grabit sa generalizeze "toti barbatii sunt porci" (nu, eu nu am de gand sa folosesc "e" in loc de "sunt" nici macar ca sa fiu ironica). Exact la fel exista destui barbati pentru care toate femeile sunt curve. Nu se mai fac diferentieri. Unii se simt deranjati de faptul ca unele femei nu afiseaza suficienta piele la vedere pe strada. Grozavesti, vara asta. Purtam blugi si o camasa "muncitoreasca" in carouri incheiata pana sus. Si un tip mi-a pus mana pe piept zicandu-mi "Mai deschide si tu doi nasturi ca e vara!" Si da, e si vina femeilor. E un cerc vicios. Amuzant, am vazut asta inca din scoala generala. D. si M. aratau bine. D. era si mai dezghetata de felul ei, roiau baietii in jur. L. era uratica, dar a inceput sa faca ceva "imbunatatiri" - incaltari cu platforme, pantaloni stramti de crapau pe ea, bluze decoltate, bucle accentuate, gene accentuate, rujuri, farduri. Si asta a facut-o sa se bucure de aceeasi atentie ca si D., dar lucrurile nu s-au oprit aici. M. a inceput si ea sa-si puna in valoare atuurile. Ceva mai discret, cu ceva mai mult bun gust, intr-o asemenea maniera incat sa nu atraga critici din partea profesorilor... doar din partea fetelor ca L., care fusesera atentionate in privinta vestimentatiei. In caz ca nu s-a inteles prea clar ce vreau sa spun, L. provocatoare arata ceva de genul asta, iar M. provocatoare arata ceva de genul asta. N-am mai vazut-o pe L. dupa ce am intrat la liceu. Nu stiu cum a evoluat vestimentatia ei, daca a intrat si mai tare la apa sau nu. Ce stiu insa sigur este ca vad pe strada multe fete si femei la fel de dezbracate imbracate ca ea. Barbatii o iau ca pe o invitatie. Da, chiar daca ele nu adreseaza invitatia tuturor barbatilor de pe strada. Ca un raspuns la intrebarea de la sfarsitul comentariului respectiv, e delicios de rau sa te stii pe strada doar in lenjerie intima pe sub paltonul pana in glezne. Asta ar rezolva problema, daca problema ar fi vestimentatia acelei femei de care se ia mitocanul si nu vestimentatia si mentalitatea femeilor in general.

Imi plac fustele scurte (desi scurte la mine inseamna doar atat... scurte, nu de tip curea, cu vedere la boxeri). Si imi plac tocurile. Si asta nu are nimic de-a face cu nici un barbat de pe lume. Dar are foarte mult de-a face cu alte femei. Care arata ceva de genul asta. Si se cheama invidie. Nu pentru faptul ca au un corp cu un potential mai ridicat de a atrage barbatii (faptul ca exista barbati atrasi de corpul respectiv e doar un premiu de consolare si lucrurile chiar nu merg mai departe, in sensul ca nu exista nici cea mai mica intentie de sex*). Ci pentru simplul fapt ca eu nu m-am nascut asa. Pentru simplul fapt ca s-a facut misto de mine ca nu m-am nascut asa. Nu stiam de baieti la gradinita, dar comparatii intre picioarele mele si ale altor fete tot existau. Si intre picioarele mele si cracii lungi ai mamei. Care a avut norocul sa fie mai Barbie de felul ei si de la care mi-am auzit reprosuri referitoare la felul in care arat de cand aveam 3 ani. 3 ani, da?

"Who's to blame?"

Probabil ca toata lumea. Probabil ca asta e si motivul pentru care am ajuns sa scriu asta. La articolul ala s-au strans 350 de comentarii. Si aproape fiecare nu face decat... dati scroll in sus si vedeti ce scrie inainte de embed. E o problema de educatie si apare la varste mult mai fragede decat si-ar imagina multi. Si n-am eu solutii, nu ma pricep la reparat chestii desi imi sar oricand in ochi problemele... Dar sigur solutia nu e nici sacul in loc de haine si nici bara de plumb ascunsa in poseta...


* Chiar daca pot sa constientizez puterea promisiunii de sex (desi promisiunea, atunci cand exista cu intentie, are mai putin de-a face cu hainele si mai mult cu atitudinea). Nu sunt sigura ca e vorba doar de asta, pentru ca am constatat ca are un anumit efect... hmmm, de intimidare? si asupra persoanelor de acelasi sex. Dar are un efect puternic, poate sa anuleze spaga substantiala data de o alta persoana (in fine, nu stiu daca "sa anuleze" e cuvantul cel mai potrivit, pentru ca tipul totusi a luat banii de la ceilalti desi pana la urma m-a favorizat pe mine... care nu dadusem nimic, doar existasem foarte timid prin jur).

asemanari sinistre

La telefon. Cu tati. Nu mai tin minte despre ce si nici nu conteaza. Si la un moment dat imi spune...

"Doamna mama e pe aici prin jur cu un biscuite cu gem pe el..."

In acelasi timp, in Bucuresti, in bucataria mea.

Sinistru...

PS - Si tocmai mi-am adus aminte de videoclipul asta - "irritate all the ones who hate..." Se potriveste perfect... Iar eu sunt perfect de acord cu comentariul ala care spune "damn this band for changing style..."

in imagini

In Gara de Nord se pot cumpara bilete cu cardul de la un automat. Scuze pentru calitatea pozelor, au fost facute noaptea, una fara blit, una cu blit, la repezeala, cu teama - eram singura si in gara e mereu plin de dubiosi si, oricat de 5 ani vechime ar avea telefonul meu, e al meu... "and I love it very much!" (Asta ma tot bantuie din clasa a patra, e din Scooby-Doo, din episodul Decoy for a Dog Napper. La sfarsit, cand este demascat "spiritul" indianului, reactia lui este "You blasted kids, why didn't you mind your own business?" la care Fred ii da replica, greu de uitat pentru mine, "Catching dognappers is our business, Mr. Masters. After all, Scooby-Doo is a dog and we love him very much!")

A treia poza e una din periutele de dinti cumparate la sfarsitul asta de saptamana. Numele ala o sa-mi atraga oricand atentia, oricat de drogata as fi. Si sigur nu il asociez cu periute de dinti. Google e de acord cu mine.

Pozele de prezentare de pe ambalajele de ciocolata mint foarte des. Ma asteptam sa fie asa si cu bomboanele astea ale polonezilor. Insa n-am avut dreptate. Apoi mi-am zis ca, din moment ce are culoarea aia, sigur are gust de vopsea. M-am inselat. Din nou. Am fost atunci convinsa ca sigur au bagat o tona de coloranti si alte porcarii ca sa-i dea culoarea si gustul ala. Si m-am uitat pe lista de ingrediente. Nu. Doar cirese.

Cat despre ultima poza... eu ma abtin sa mai comentez ceva.

[Toate pozele sunt din ultimele 3 zile.]

cum se ajunge la...

Par asa bine informata? Par ca as sti pe ce lume traiesc? In mai putin de doua ore, peste zece oameni mi-au cerut indicatii cum sa ajunga intr-un punct sau altul al Bucurestiului. Am ajuns sa cunosc destul de bine orasul in 8 ani de cand locuiesc aici. Si, intamplator, nici unul din ei nu m-a intrebat de vreun reper pe care sa nu-l cunosc.

Penultimii au fost doi tipi in statie la Dristor 1. M-au intrebat cum se ajunge la Georgian si am facut un semn cu capul catre metroul din spatele lor. Metrou care tocmai isi inchisese usile.
"Pai din asta tocmai am coborat..." mi-a zis putin dezamagit unul din ei. Era inalt, slabut, cu parul blond-roscat si lung si cu cioc. Aducea putin a John Lennon.
Umerii mei s-au ridicat vreo doi centimetri si mutra mea s-a transformat in ceva de genul "imi pare rau, dar asa stau lucrurile..." Am facut doi pasi in spate si i-am facut un semn cu capul sa vina dupa mine. "Luati tot de la peronul asta metroul pentru Costin Georgian. Dar nu urmatorul, cel care vine la si 26, acela merge la Anghel Saligny..." si am aratat catre monitor. "Il luati pe cel care vine dupa el, cel care are capatul la Republica - trebuie sa scrie Republica in fata..."
"Si cate statii sunt pana la Costin Georgian?"
"Grigorescu, Titan si apoi urmeaza Georgian..."
"Deci ar fi trei..."
"Da."

Am continuat sa ii privesc de la departare. "He looks cute, you know..." Doar un gand. Si apoi m-am urcat in metrou.

De ce-mi cer oamenii mie indicatii? Eu nu-mi cunosc propria destinatie. Sunt mai pierduta decat oricine altcineva, oricat de bine as sti unde sunt... fizic. Uneori ma trezesc ca ma intreb pe strada ce dracu' caut eu in locul respectiv. Stiu bine motivul pentru care sunt acolo, nu pot insa sa inteleg de ce motivul respectiv nu e nul pentru mine. De ce nu o las balta. De ce nu ma intorc acasa.

(for)molu' si pitipoancele

There's also a nightmare where our dying has no end...

A intrat in (for)mol. Ca o pitipoanca veritabila. Si a luat-o iute drept inainte spre real. A ezitat putin cand a trecut pe langa Yves Rocher ("mie ce mi s-a topit in incendiu, gelul de dus cu aroma de zmeura sau gelul de dus cu aroma de mure?"), dar a renuntat sa intre ("mai bine verific intai... mai e si plin inauntru..."). A doua ezitare s-a produs cand a trecut prin fata la Plafar ("poate totusi gasesc in alta parte mai ieftin gelul ala de dus cu aroma de caise..."), dar nici aia nu a durat mult. A intrat in real, a agatat un cos si a s-a dus glont catre aleea cu lenjerie intima pentru femei.