animale, carti de joc si urbane
Zoom TV. Ala care e la metrou din septembrie 2008. O girafa cu limba scoasa. "Girafa este singurul mamifer care poate ajunge cu limba in ureche. Lungimea limbii poate depasi 50 de centimetri." Mi s-a parut simpatica girafa aia. Tati vine maine. Cu trenu' de data asta. Pacat ca n-are o girafa. Sa vina cu girafa. Cica girafa poate sa alerge cu pana la 56 de kilometri la ora. Trenurile de la noi nu prind viteza asta. Uneori nu prind nici viteza cu care merge girafa - 10 kilometri la ora. Mda. E clar. Prea mult Jules Verne in capu' meu. L'Étoile du sud. Aia e cartea. Dar daca incerc sa vizualizez cum s-ar urca tati pe girafa si ar depasi trenu'... nu prea merge. O ia razna imaginatia si iese ceva tragicomic. Tati e de-abia cat cracii girafei (serios, chiar atat de sus incepe cutia principala a girafei). Arunca peste girafa o greutate legata cu o sfoara. Greutatea aia il trage in sus pana pe spatele girafei. Din pacate, spatele girafei e in panta rau de tot si dupa aia aluneca. Buf! Scuze, tati, eu chiar n-am vrut sa faci buf, da' a luat-o razna imaginatia mea.
L-am sunat sa-i spun ca-i trebuia o girafa. S-a abtinut sa ma intrebe daca sunt normala la cap. Probabil pentru ca a avut peste 26 de ani la dispozitie ca sa se convinga ca nu-s.
E-mailu' meu nu mai merge in iad. Am trecut de 666 necitite. 6 noi azi cand m-am intors. E, cum draci carliontati? 6 in vreo doua ore? Eh, uite ca se poate. Ce dragut ca unii isi amintesc de existenta mea. Chiar si atunci cand eu o ignor pe a lor si nu citesc ce-mi scriu. Cea mai interesanta chestie din alea 6 era newsletteru' de la National Geographic. Play the zebra migration game! Nu prea joc eu jocuri. Uneori Tom and Jerry Refrige-raiders. Sau mai e un puzzle absolut genial de la National Geographic - reuseste cineva sa scoata sub 3 minute? Sau fruitix sau bubblix. Revenind, un joc cu migratia zebrelor? Ba, da' zebrele nu erau ceva rude de girafe? Ceva mai mici, sa poti sa le incaleci? Hai ca acum imi vin idei de calarit dungate...
M-am apucat iarasi sa opresc oamenii pe strada sa le fac poze la javre.
Am aflat in sfarsit adevarul. Noi, dinozaurii, am fost inventati de Institutul Geologic al Romaniei. Dovada: au participat cu un dinozaur la salonul "Inventica" (romexpo). Ceea ce-i face pe inventatorii de acolo al dracului de batrani. Is pe aici de pe la jumatatea triasicului.
Nu stiu sa joc carti. Au mai incercat unii sa ma invete. Am uitat repede. N-am avut niciodata carti de joc in adevaratul sens al cuvantului. Doar unele cu animale de pe diferite continente, cu pozele lor, cu informatii despre fiecare. Nu prea am stiut eu niciodata ce sa fac cu ele. Doar sa ma holbez la poze, sa citesc ce scrie pe ele. Si sa construiesc castele din ele. Castele din carti de joc. Mult mai greu de construit decat alea din aer de care zicea nenea Ibsen. ("Castles in the air - they are so easy to take refuge in. And so easy to build too.")
Eu ar trebui sa stiu asta. Al dracului de bine. O fac de fiecare data cand ies in oras. Fiecare iesire aduce frustrari.
Am vazut multe ambulante ieri. Si multi oameni idioti si nesimtiti. Cat de dobitoc sa fii sa o iei la fuga ca sa traversezi strada cand nu e inca verde pentru pietoni si vine in goana o ambulanta? Si cat de nesimtit sa fii sa tai calea ambulantei in intersectie? La dracu', sunt cateva secunde! Tu nu mori, da' poate pentru viata aluia care e inauntru conteaza secundele alea.
Nu trebuie sa sti sa scri ca sa fi administrator de bloc. Iar eu nu m-am putut abtine.
Am aflat o chestie legata de tichetele cora. Nu poti plati (domnu' cu afisu', trebuia sa scriu platii?) cu un tichet daca valoarea cumparaturilor nu este strict mai mare decat valoarea tichetului. Mi-a picat fisa de-abia dupa ce am plecat, fara tichet, bineinteles, care era sensul acelui "imi spune ca e valoarea prea mare" al casierei. Tichetul ala valora exact cat aveam de plata. Ah, da, era calcare de picioare pe acolo. Asta fiind si motivul pentru care m-am simtit vinovata ca n-a mers. Ma lasase un om in fata lui ca n-aveam mare lucru. Dar... s-a intamplat ce s-a intamplat. Tipa de la casa a vrut sa mai incerce, pusese mana pe telefon. Eu i-am zis s-o lase balta, asta e, i-am aratat coada din spate si m-am carat. Nu pot spune ca mi-a pasat prea tare ca am plecat de acolo si fara mancare si fara tichet. M-am simtit mai prost cand mi-am dat seama ca am vopsea pe hanorac. Da, eu inca umblu in tricou si hanorac pe vremea asta. Pentru ca n-am chef de haina de iarna.
5 pareri
Da-ti si tu cu parerea!
Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)