on the verge of extinction... again

still putting life on hold... though out of time

Pentru ca procedez in continuare la fel. In continuare aman si aman. Pentru ca mi-e frica. Pentru ca ma simt nepregatita. Pentru ca nu vreau sa stiu de incercari ratate. Pentru ca nu vreau sa stiu de semireusite. Ar fi groanic de umilitor. Odata... acum sase ani, mi-au iesit toate perfect. Si de atunci n-am mai vrut sa stiu de ceva la un nivel macar cu un milimetru mai jos. Intamplator, am avut un noroc chior si povestea s-a repetat acum ceva mai mult de un an. In rest... au fost doar amanari. Si vise... intr-o zi, cand ma voi simti in stare. Dar au trecut ani si asta nu s-a intamplat... nu s-a intamplat decat o singura data.

E mai bine sa incerci si sa esuezi decat sa nu incerci deloc. Am citit des mostra asta de intelepciune. Ma intreb oare ce fac cei care spun asta dupa un (semi) esec. Se felicita pentru ca macar au incercat? Sau se ascund in debara, isi pun telefonul pe vibratii sau il inchid pentru ca nu vor sa auda reprosuri, urlete, plansete, acuzatii? Plang pana ii ustura ochii, pana ametesc? Lovesc peretii, mobila, usile, incearca sa-si rupa oasele... sa creeze un motiv ca sa dispara macar pentru o vreme? Iau zeci de pastile chiar daca stiu ca asta o sa-i faca sa se zvarcoleasca pe podea de durere cateva ore mai tarziu, sa vomite sange, sa tremure cu orele? Ajung vreodata sa cada pe jos pe strada incercand sa se agate in disperare de un tomberon in timp ce toata lumea ii ocoleste si-i priveste cu scarba... tinerii din ziua de azi, doar sa se imbete stiu...

Pentru ca eu asta fac. Si doare. La dracu', doare, se aude? Dar tot nu doare asa cum dor reprosurile, criticile. Mai ales atunci cand le merit. Atunci cand simt ca nu le merit ma revolt. Dar cand simt ca le merit nu vreau decat sa ma autodistrug. Pentru ca nu mai suport. Pentru ca la fiecare val de critici imi revin in cap toate alea vechi. Vita incaltata, animala imputita, scroafa ordinara, vaca lenesa, purcica. E pe repeat in creier cum ca n-ar fi trebuit sa ma nasc, cum ca simplul fapt ca exist e ceva fundamental gresit. Ca eu m-am nescut defecta. Si nu mai pot sa ma suport. Imi e prea scarba de mine. Le meritam atunci, desi nu a fost ceva cu intentie. Si eram prea mica si prea proasta ca sa-mi dau seama cat de gresite sunt unele chestii si cum as fi putut sa evit sa cad in unele capcane.

Si apoi au venit cele cu intentie. Cu singurul scop de a scapa de critici. Nimeni nu poate critica un act de care nici macar nu a aflat, oricat de gresit ar fi el. De aia am invatat sa ma ascund, sa trisez. Sa maschez toate greselile, sa nu pierd niciodata. Si da, imi place sa jubilez. Si pot fi foarte critica si nemiloasa fata de cei care nu se descurca la fel de bine, chiar daca eu am trisat si ei nu.

Da-ti si tu cu parerea!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)