Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!
Postare mai nouă ► ◄ Postare mai veche

burning candles at both ends

Ii descopeream acum ceva mai bine de doi ani. Si aproape imediat deveneam nebuna dupa ei.

first beckoned to step from the twilight to glare... then left in the dark for the demons to share...

Fara plasa de siguranta. Si stiu ca o sa cad. Nu e premonitie, nu e fatalism. O sa cad. O s-o busesc la modul urat de tot. Pentru ca pur si simplu sunt nepregatita pentru asa ceva. Pentru ca n-am ajuns asa departe decat pentru ca am sacrificat multe. Prea multe. Si asta e singurul motiv pentru care nu dau inapoi. Am pierdut deja prea mult pentru ca n-am dat inapoi atunci cand ar fi fost cazul. Si voi pierde si mai mult daca merg inainte. Si totusi o fac. Pentru acea sansa la un milion. Care e atat de clar ca nu va fi a mea. Pentru ca nu am cum sa reusesc sa fac perfect ceva la care nu ma pricep absolut deloc. Si nu am timp sa ma pregatesc.

Acum un an... cele mai proaste momente de atunci erau mai bune decat cele mai bune momente de acum. M-am intors. In mlastina mediocritatii, in mocirla disperarii. Si acum doare amintirea momentelor bune. Doare comparatia atunci vs. acum.

since my darkness swallowed the last gleam of light, I've been rambling in the shadows hour after hour in the dark... they who never got sorrow, grinding grief in their hearts never lost a thing, never had a thing... they who never witnessed beauty that flamed even the all-encompassing night never lost a thing, never had a thing... now these bitter tears run ceaseless and drown my hope far too deep... it must've been the day we parted when I trapped this sadness in me... since my darkness swallowed the last gleam of light I've been clothed in mourning, wearing sorrow day and night...

N-o sa le-o iert niciodata... Niciodata!

I-am descoperit cu putin inainte sa dau peste Serpent. Si pe moment nu m-au impresionat asa tare. Putin prea linistiti pentru cum ma simteam eu atunci... Insa in ultimele 60 de ore am facut o adevarata obsesie pentru piesa asta.

sadness is a friend now, cry my tears away... my mind is dark, my blood is cold... I don't believe in fairytales after you anymore...

E adevarat. Nu mai cred in absolut nimic. Nu mai exista rau, nu mai exista bine, nu mai exista adevar. Exista doar diverse perspective. Aceeasi situatie se vede diferit prin ochii unor oameni diferiti.

In ultima vreme ma bantuie si amintirea balului majoratului organizat de clasa noastra. Primul dans cu primul meu prieten. Intrebarea aia. Oare care-o fi semnificatia titlului piesei. La care am raspuns sec cu "nu stiu..." N-am spus la ce ma gandeam. Am crezut mereu ca e o prostie. Si totusi... de ceva vreme stiu sigur. Asa e. Daca vrem, stim cum sa le facem foarte mult rau altora.

"Musc" provocarile. Am facut-o mereu. Mi-am riscat si inca imi risc integritatea fizica, viata. Pentru ceva ce nici macar nu ramane pentru totdeauna al meu odata obtinut. Da, e ceva cu adevarat mare. Dar trebuie sa lupt in permanenta si sa risc mereu totul. Pentru cateva ore o singura data la cativa ani. Dupa mai bine de zece ani... continui sa fac asta. Dar e singurul lucru care ma face cu adevarat fericita. Si o sa ma omoare. Pana acum n-au fost decat sperieturi minore. Si am putut sa merg in continuare mai departe. Cateodata a fost sinistru de simplu. Am simtit arsura si, oficial, nevoia de a-mi reface buzele. Am disparut putin. Ganduri de "please, leave me alone for now, not here, please... please, tell me this is all for now..." M-am sters pe bot de sange, mi-am sters lacrimile... n-am inteles niciodata de ce imi dau lacrimile cand vomit. Am fost la ore si atunci cand nu puteam sa respir. Si imi era groaza ca s-ar putea sa ma intrebe careva ceva, ca s-ar putea sa fie nevoie sa vorbesc, ca si-ar fi putut da seama cineva cat de rau respir. Am uneori dureri de inima. Si am 26 de ani. Stiu ca am stricat ceva. Ceva mai multe poate. Varsta a fost pana acum un aliat. Acum incepe sa devina un inamic... Si toate astea n-o sa ma opreasca. O sa ma omoare si mi-e foarte frica. Dar n-o sa dau niciodata inapoi. Stiu asta... "and whatever becomes, it becomes..." Amuzant ca, dupa atatia ani, mi-am adus si eu aminte de unde am ramas cu expresia asta... la cateva zile dupa ce i-am vazut la Sonisphere.

Ar trebui sa-mi fie foarte frica de propriile mele ganduri, de propriile mele vise. Vreau sa comit din nou aceleasi greseli. Din ce in ce mai grave. Nu vreau o viata normala. Nu mi-as mai dori vreodata sa traiesc, n-as mai avea vreodata un motiv sa ma ridic din pat. Decat poate doar ca sa inchid jaluzelele sa nu-mi mai intre lumina in camera...

nici o parere la burning candles at both ends

Da, ma intereseaza si parerea ta!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)
Abonare comentarii