Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive august 2010

great...

Noiembrie 2009, incepe sa imi picure apa de la o teava. La putin timp dupa trece si tati pe la mine si il rog sa o inlocuiasca. Doar ca el constata ca nu picura nimic. Grozav, sunt nebuna. Si teava nu e inlocuita. Dupa incepe sa picure iar... mai tare.

Sesiune, asa ca inchid apa de la robinetul de sub chiuveta ca sa nu-mi mai ajunga la teava aia. Doar ca intr-o zi se strica robinetul. Chem instalator sa vada care-i treaba, imi spune ca e ok teava pe care o am cumparata sa o inlocuiasca pe aia, vorbesc cu seful de scara, reusesc sa-l conving sa opreasca apa a doua zi cand urmeaza sa vina instalatorul sa o inlocuiasca. Instalatorul ma anunta ca nu mai poate sa vina atunci cand stabilisem, eu imi zic da-o dracului, imi iau pastile de banii aia, nu mai am nervi sa curat dupa oameni intrati incaltati prin casa. La putin timp dupa nici nu mai curge deloc. Povestea se repeta de trei ori.

La zece luni dupa ce am vazut pentru prima data ca a inceput sa picure apa de la teava aia. Apa calda e oprita cateva zile. Dupa ce revine, constat ca picura iar. De data asta la modul imi umple galetusa in 20-30 minute.

In dimineata asta ma simt ca dracu', de-abia pot sa ma ridic la verticala, prin casa merg in patru labe, mi-e frica sa ies din casa pentru ca mi-e prea rau. Asta in ciuda faptului ca am ceva probleme care trebuie rezolvate si tot trebuiau rezolvate de sase ani si de data asta s-a terminat definitiv daca nu le rezolv in urmatoarele zece zile. Mai am 2 lei pentru urmatoarele 2 saptamani. As putea sa ma imprumut. Nu am timp de pierdut aiurea si nu mai rezist fizic sa se repete povestea cu chemat instalator, ramas in plop si luat pastile de banii aia. Nu.mai.pot.

the last time

Quireboys. Incerc sa-mi aduc aminte cand i-am descoperit. Exact nu mai tin minte. Era pe la sfarsitul lui 2004- inceputul lui 2005 cand tot mergeam pe la colegi cu net sa-mi caut muzici. Si documentare despre muzici. Pentru ca asa am aflat de ei - din documentarul Hard 'N' Heavy (sa ma ia dracu', acum nu-l mai gasesc pe net, tin insa minte foarte clar momentele cu Motorhead, Alice Cooper - "my first album, sold fourteen copies; my mother got twelve of them; second album, sold eighteen copies... Zesty's mint flavoured fake stage blood", Quireboys - vocea lui Spike, Whitesnake - discutand despre noul Fool for Your Loving cu Steve Vai, Winger, Alice in Chains - Layne cu aripa rupta). Atunci m-a impresionat vocea lui Spike. Si asta m-a facut sa incep sa vanez orice tinea de ei. Cumva, azi mi-a venit in minte piesa asta.

It's the last time. The last time I do something for my parents. And I'm scared. And I'm not sure I can do it. Chances are I won't be able to. I'm like the fox without the bag of elaborate tricks. And, if I get caught, I lose a lot. I lose a lot of people's trust and support. If I don't do it... I don't even want to think about the reproaches, about what they might do. What's worse, if I try and fail, it's just the same... plus the nervewreck. If I try, get caught and thus fail, I lose everything. This one time I'm without my big bag of tricks that might preclude getting caught. I'll either get caught or get cold feet and give up. I'm on the verge of losing everything... I somehow actually want it to happen. I want to blow it all, to lose it all. To start everything over. Though I know I'm not able to. This is the end.

just because

Ecourile nu s-au stins inca. Am trecut iar prin DVD-uri. Am ascultat unele piese aproape obsesiv...

leapsa: lucruri care imi plac

Tocmai a picat o leapsa de la etajul 11. Deci trebuie sa fac o lista cu [cel putin] zece lucruri care imi plac. In afara de (hmmm) inghetata, ciocolata si animale de plus.

  1. Imi place sa sar. In afara de salteaua albastra din patul mic din camera mica de la Brasov, n-a existat nici o saltea care sa iasa invingatoare (adica fara "mate" iesite pe afara) din lupta cu picioarele mele nelinistite. Cateodata iese si mai rau si mai demolez cate o canapea. Alteori ajung sa par ca imit un personaj de desene animate pentru ca ajung sa sar putin in stilul ala cu un picior in mana in timp ce recapitulez printre dinti (cam ca Muttley) toate injuraturile invatate in viata asta. De fapt asta e si motivul pentru care am vazut deja leapsa. Dupa cum am povestit, acum o saptamana si ceva am fost la Cluj la concertul Iron Maiden. Si mi s-a facut rusine cu mine vazandu-l pe Bruce cum poate sa sara la 52 de ani (poza - nu e de la Cluj, da' e tot dintr-un concert din vara asta). Asa ca m-am apucat de sarit. Peste scaune (sfat: daca faceti asta, lasati ceva spatiu pana la perete dincolo de scaun... pentru ca mai ales la inceput n-o sa va puteti opri asa usor si o sa va umpleti peretele cu urme de degete... mai ales daca veniti din alergare... vreo 7 metri in cazul meu), peste saltele, pur si simplu pe loc, de pe birou. Ei, la o saritura de pe birou s-a intamplat minunea. Mi-a fost teama sa sar de la margine (de, experienta anterioara cu birou rasturnat cu tot cu mine, minune ce a avut ca rezultat o intindere musculara... ca santurile lasate de gherutele mele disperate in perete presupun ca nu se pun) asa ca am sarit din mijloc. Doar ca biroul meu e urias (4 metri patrati?) si n-am sarit suficient de sus asa ca piciorul stang a lovit marginea biroului. Si a mai fost si salt cu spatele asa ca nici macar n-am lovit marginea aia cu "pernita" ci cu osul. Asa ca au urmat cateva ture topaite de camera si de hol dupa care m-am pus turceste in fata laptopului. 15 tweeturi, un articol citit, si doua paragrafe scrise in editor mai tarziu... deja mi-a revenit pofta de topaiala. Ce mai facem bucati acum?
  2. Imi place pepenele. La nebunie. Ala rosu in coaja verde... ala galben nu! Si aici vine probabil singurul dezavantaj al faptului ca locuiesc singura. Ce naiba fac eu cu ditamai pepenele? Chiar unul intreg nu pot sa mananc singura intr-o runda. Si nu-mi place cum se face la frigider dupa ce a fost deja inceput. Asa ca vara asta am mancat o singura data pepene. In rest, mai mult struguri, nectarine, pere (nu ca astea nu mi-ar placea la nebunie, dar nu sunt ceva asa rar cum sunt pepenii).
  3. Imi place senzatia pe care o am dupa o campanie de curatenie prin casa. Sa curat chestii nu imi place. Dar imi place cum ma simt eu dupa. De fiecare data cand imi vad moaca transpirata in oglinda dupa o campanie de curatenie constat ca zambesc.
  4. Imi place sa experimentez diferite stiluri vestimentare. Sunt cameleonica. Uneori in camasa cu cravata, sacou, tocuri de 12-15 centimetri. Alteori in tricou si pantaloni cu Tweety/ Taz/ Bugs/ Lola/ Aristocats/ Mickey. Alteori in salvari, tricou/ bluza/ hanorac sport si adidasi de panza. Alteori in camasa "muncitoreasca" si blugi. Alteori in haine de piele. Momentan port niste pantaloni albastri cu Tweety, un pulover alb si o vesta mov de lana. Da, sunt friguroasa. 30 de grade e brrr! daca e sa ies doar intr-un pulover.

the curious eye and the critical taste buds: ice-cream 2010

Chestii care intra la capitolul inghetata. In cele din urma scriu si despre astea... s-au adunat multe din aprilie.

Anita Lody Swir CiocolataNiste chestii incercate in urma cu mai bine de patru luni. Anita. Un pahar Lody Swir. Cu aroma de ciocolata. Probabil cea mai buna chestie incercata anul asta de la ei (anul trecut... hmmm, sau acum doi ani? am incercat draciile astea de trufe de inghetata care mi s-au parut foarte bune). Muuu. Inghetata cu stafide si arahide. Am incercat si varianta cu ciocolata (hmmm, nu e asta, ce am incercat eu era ciocolata simpla, nu ciocolata cu frisca si venea intr-o cutie maro, dar asa ceva n-am gasit la ei pe site) la putin timp dupa, aia a fost in regula, dar nu i-am facut poze. Arahidele nu sunt doar deasupra asa cum mi-am imaginat eu. Sunt in toata inghetata. Nu doar deasupra ca sa pot sa le razui. Si nici inghetata in sine nu mi s-a parut cine stie ce la gust. Cafe Morani. Cherry. Incercasem o chestie oarecum asemanatoare de la Algida (Carte d'Or) in toamna lui 2008 (gata, am gasit-o, asta - Cherry Liqueur... hmmm, mi-ar placea sa incerc si Advocat si Malaga... tin minte ca am incercat si Amaretto si a fost al dracului de buna, cu siguranta una din cele mai bune chestii incercate de la Algida pana acum) si aia mi se paruse foarte buna. N-am avut norocul asta iar. Ace de gheata, visine inghetate beton... nu mi-a placut.

biserica de ciocolata

Nu stiu ce mi-a tunat... mi-a povestit cineva o chestie si am ajuns sa ma intreb... oare copiii mici pe care ii taraie parintii dupa ei la biserica sunt atenti la ce zice taica popa? Eu tin minte ca ma holbam pe pereti. Ca nici macar nu intelegeam ce zice. Ca era un aer inchis si cald. Ca mi s-a intamplat si sa mi se faca rau de la stat in picioare nemiscata in aerul ala. Eram prin clasa a saptea cred...

Ah, da, ce mi-a povestit. Eu n-am fost acolo. Sincer, n-am mai calcat intr-o biserica de sapte ani. Cica era in biserica un tip cu un copchil si la un moment dat ala mic il trage de haina pe tac-su si ii arata un sfant imbracat in mov pictat pe perete: "uite, vacuta Milka!" Aaa... copilu' ala era chiar asa prost sau o fi fost oare un mesaj subtil de "mai stam mult aici ca mi-e o foame de vad ciocolata pe pereti?"

the curious eye and the critical taste buds: no surprise

Povestea e ceva de genul asta: am vazut ca a aparut o noua editie limitata Milka si na, curiozitatea. Trebuia sa le incerc. Cea cu menta (Frida) nu m-a interesat pentru ca nu-mi place menta. Ideea de ciocolata cu bilute efervescente (Resi) iar nu ma incanta, nu eram hotarata daca sa o iau sau nu, dar cea cu biscuiti de cacao (Lisl) suna interesant.

Cam tot in perioada aia ma scarpina pe creieras sa mai incerc si eu ceva ciocolata aerata, ca prea ma impiedicasem des pe net de Nestle Aero. Ciocolata aerata am mai incercat in urma cu mult timp, nu m-a incantat cum se simte in gura si nu m-am mai atins de asa ceva. Si totusi... incepuse sa ma scarpine pe creieras sa incerc iar. Nestle Aero nu avem, in schimb avem niste sortimente de Milka si Poiana aerate.

Asa ca a urmat o deplasare fulger cu ai mei, deplasare din care m-am intors plina de ciocolate (fulger pentru ca era 2 august, cald si s-ar fi topit daca ne plimbam mult cu ele).

Cum au fost? In primul rand, nu stiu de ce mi-a trebuit sa o incerc pe aia cu bilute efervescente, sunt al dracului de enervante. Creierul meu semnala "Shoot me!!!" N-am reusit sa trec de jumatate de patratica. Cea cu biscuiti de cacao merge, biscuitii chiar imi plac, imi place ca e cremoasa, insa, ca de obicei, nu ma incanta gustul ciocolatei simple Milka si gustul cremei de lapte. Na, mi-a trebuit sa incerc, a doua oara nu-mi mai trebuie. Cred ca singurele ciocolate Milka de care m-as atinge din nou sunt Chocolate Dessert si Extra Cacao (link, screenshot). Poate si Milk Toffee Pleasure (link, screenshot).

Iron Maiden - 15 august 2010

Pe scurt: 15 august 2010, aproximativ ora 21, Iron Maiden la Cluj. Si apoi s-a terminat... nu ca nu m-as fi asteptat sa fie asa. S-a terminat pe anul asta, poate chiar definitiv cu concertele. Da, am bilet la Guns N' Roses si la Ozzy. Da, o sa ma duc. Si la Sabaton la fel. Dar stiu ca n-o sa mai am parte de un spectacol peste ce a fost duminica seara.

Pe larg: In primul rand, cateva clarificari. Tin minte ca ma uitam aseara peste ce s-a mai scris despre concert. Si mi-au picat ochii peste un titlu de genul "Iron Maiden la rece" - eu n-as putea sa scriu "la rece" despre concert nici dupa un an. Stiu ca nu am cum sa fiu altfel decat subiectiva. Si ma astept sa fiu injurata pentru cat de lunga o sa iasa chestia asta.

Drumul de la Bucuresti la Cluj.
Ma gandeam initial sa impart asta in doua parti. Una despre gandurile mele, cum m-am simtit eu pe tot parcursul drumului si una cu diverse chestiuni practice. Insa nu stiu cat de bine m-as fi priceput sa le separ.

Nu mi-am luat bagaje. Doar actele, biletul de tren si biletul de concert, bani putini (cam strict cat pentru drumul inapoi, plus inca maxim 10 lei), cheile, telefonul agatat de gat si o sticla de 2 litri umpluta cu ceai cu aroma de portocale (mai corect spus ar fi un fel de otrava, asa era de concentrat), sticla pe care o tinusem la congelator cam vreo 12 ore inainte sa plec. Si hainele de pe mine. Adidasii mei preferati, negri din piele fina, comozi si rezistenti, sosete gri inalte pana peste genunchi (sa-mi protejeze macar putin gambele in caz ca... nu se stie), blugii bleumarin cu care am fost si la Aerosmith si la Sonisphere, tricou alb cu Taz si hanoracul negru larg. Am ales sa plec cu acceleratul 1631 - ruta detaliata (cu toate statiile, timpii de sosire/ plecare) mai jos:

Iron Maiden - a personal history

De ce?
Pentru ca nu mai e mult pana la concert. Si putin si de asta (screenshot cu minunea + sublinierile mele; ce am evidentiat cu galben e un raspuns al omului care mie mi-a placut foarte mult si mi-a adus aminte de raspunsul dat de Stephen Hawking la intrebarea "ce a fost inainte de Big Bang?" - daca nu stiti despre ce vorbesc, exista nenea Google).

Ce anume se vrea a fi asta?
Mai bine clarific intai ce nu se vrea a fi. Nu se vrea a fi ceva strict informativ despre trupa. Chiar daca, spre deosebire de persoana care a scris materialul respectiv, eu chiar am ascultat Iron Maiden si inainte de a afla de posibilitatea unui concert la noi, m-am mai uitat la ceva concerte si documentare (suficient incat sa retin gesturi, miscari de scena) si garantez ca stiu sa le scriu numele corect. Insa pentru asa ceva exista ironmaiden.com - au o sectiune in care prezinta istoria trupei pe ani plus inca o chestie care mie personal mi s-a parut foarte draguta: prezentarea fiecarui om din trupa din perspectiva altui om din trupa. Eu o sa scriu despre... mine, se putea altfel? Despre cum am ajuns eu sa ii ascult, despre ce am retinut eu in legatura cu ei.

Sincera sa fiu, nu mai tin minte cand am auzit prima data de ei. S-a intamplat cu siguranta cu mult timp inainte sa ajung sa intru in contact cu muzica lor. Pe vremea aia... Iron Maiden nu insemna pentru mine decat un nume, scris cu fontul ala. Si cumva asociam totusi deja numele cu imaginea lui Eddie... ceea ce ma face sa cred ca vazusem sigur vreun tricou sau vreo coperta de CD. Si da, imaginea lui Eddie nu era ceva prea tentant pentru mine pe vremea aia.

salata de... diverse

De parca uitasem ce iseamna sa iesi vara in tricou cat cortul, negru si cu o moarte albastra pe el. Asta pentru toata lumea de pe strada. Pentru cunoscatori, Follow the Reaper. Si nu, dupa atatia ani tot nu stiu ce dracu' zice Alexi in piesele de pe albumu' ala. E un fel de "la dracu', suna bine, hai sa nu stricam asta cu versurile, da?" Nu de alta, da' am avut curiozitatea sa ma uit peste versurile unor piese mai noi. Motiv bun sa-mi trag palme. Is de-a dreptul idioate. Revenind. Aaa... la ce? Ah, da, la costumatie. Tricou negru cat cortul, pantaloni scurti simpli, negri 100%, sosete negre lungi cu romburi albastre in partea de sus, adidasi albastri.
"Fata mea, da' ce craci albi ai!" Da' te-ai holbat ceva ca sa observi, ca nu se vede multa piele intre sosete (care imi acopera si genunchii) si tricou (care chiar e cat cortul, larg de ar intra 2-3 cat mine si lung de imi acopera complet pantalonii).
"La ce echipa esti de ai jambierele cu albastru?" Dragut ca eu port sosete lungi ca sa ascunda din cicatricile pe care le am tot multumita unor animale pe 2 sau 4 picioare.
"Vai, da' schimba hainele alea ca mi-a stat inima in loc..." Imi pare rau ca nu s-a intamplat cu adevarat. Poate maine. Si sper sa se bucure neamurile de coliva. Eu o sa ma bucur de un idiot in minus.
"Las-o, ba, nu vezi ca-i criminala?" adresata celui de langa el care incercase sa ma ia in brate. Imi pare rau ca nu sunt cu adevarat. Ca nu umblu cu drujba dupa mine. Pentru ca o dorinta am simtit... De a-l face bucatele.
"Te iubesc..." WTF? Din pacate mi-am uitat caramida. Mi-ar fi facut o enorma placere sa-ti sparg ranjetul.

wish it felt like revenge...

... but it does not...

Sambata, ora 20. Imi pleaca trenul. Teoretic. Duminica, ora 21. Incepe concertul. 25 de ore. O sa mi se para groaznic de lungi. Si drumul de intoarcere la fel.

Mi-e foarte frica. Si nu e vorba de drumul la Cluj. E vorba de viata in general. Inca nu stiu cum o sa ma descurc, ca adult. Ceea ce sunt. Desi vreau si nu vreau sa fiu. Dar cand fac unele chestii sau cand vad unele chestii asa ma pocneste ca am 26 de ani. In dimineata asta ma jucam cu sosetele din picioare. Si mi le-am tras cumva in jos si mi-am vazut gleznele. Si venele de pe exteriorul gleznelor. La dracu', sunt asa... vizibile... Nu aratau asa acum zece ani. Ma.degradez. Fizic. Si ma omoara asta.

true or false - answers

Cum stau lucrurile cu afirmatiile de saptamana trecuta.

  1. Nu am pescuit niciodata. Falsa. Nu cred ca am si prins ceva, pentru ca sigur as fi tinut minte. Aveam intre 5 si 6 ani, eram la mare, la Mamaia, pe malul lacului. Bineinteles ca activitatea mea principala atunci n-a fost pescuitul, ci datul pe un tobogan de la marginea lacului... de era sa-mi sparg capu' si sa pic in lac.
  2. Nu am fost niciodata la opera. Falsa.
  3. N-am mai fost la cinematograf de cand aveam trei ani. Adevarata. Am vazut o chestie cu o fetita si niste pisici si am visat urat noaptea dupa aia.
  4. Am avut probleme cu legea din cauza consumului de substante. Falsa. Cu consumul excesiv da, dar a fost vorba doar de chestii care se gasesc la farmacie. Si se elibereaza fara reteta.
  5. Nu m-am sarutat cu nimeni cu adevarat (sarut din ala pasional). Adevarata. Nicodata pana la capat. Nu stiu cum se incheie un sarut. Cumva, nu mi-a placut niciodata si ori a fost stop joc, ori am avut grija sa se transforme in lins/ muscat.
  6. Am mers singura prin padure si era sa dau bot in bot cu nenea ursu'. Adevarata. Asta cred ca era destul de simpla.
  7. Prima mea nota sub 9 a fost la muzica. Adevarata. Primul meu 5.
  8. Am fost doar de trei ori la mare. Falsa. Am fost de doua ori la mare.
  9. Cand eram in clasa a noua m-a cautat politia pentru ca la ora 8 seara eu nu ma intorsesem acasa de la colindat profesorii. Adevarata, am si scris despre asta in ianuarie.

ganduri deraiate #2

Sunt asa obosita in ultima vreme. Poate ca n-ar trebui sa ma mire. Nici nu mai stiu de cand nu m-am mai culcat asa, pur si simplu. Dorm atunci cand pic lata de somn. Cateva ore. Apoi ma trezesc. Obosita. Pana cand pic iar. Si iar dorm doua-trei ore. Si parca nici nu mai exista nimic altceva in afara de oboseala si de somn.

Asa am patit si azi la pranz. Si m-a trezit o senzatie de greata. Si masina de gunoi. Nu stiu ce mi s-a parut asa fascinant azi la masina de gunoi. Am inceput sa ma gandesc la cat gunoi putem produce, la cat o sa mai dureze pana cand orasele o sa fie ingropate sub propriile lor gropi de gunoi. Si, daca un pliant de la o pizzerie numita Donatello's mi-a adus aminte de testoasele ninja, masina de gunoi m-a facut sa ma gandesc la desenele cu Captain Planet.

Si l-am invidiat putin. Pentru energia pe care o avea, canalizata in scopuri pozitive. Energie care mie imi lipseste cu desavarsire in ultima vreme. Eh, macar invidia asta m-a motivat sa sar in adidasi si sa ma duc sa-mi iau bilet de tren. Uuu... se poate plati din nou cu cardul. Tin minte ca in primavara a fost o perioada in care asta n-a fost posibil "din motive tehnice."

La intoarcerea de la gara... animalute! Intai trei iepurasi (diminutiv pe merit, nu erau ei chiar mici-mici, da' nici prea mari nu erau). Acum, eu nu prea ma dau in vant dupa iepurii albi cu ochi rosii, dar astia mi-au atras atentia. Iepurii albi cu ochi rosii imi par... mmm, nu stiu exact cum ar suna corespondentul in romana... "demoniac." Amuzant ca am recitit recent Strange Event in the Life of Schalken the Painter... pentru ca o piesa mi-a adus aminte de descrierea tabloului pictat de Schalken si a inceput sa ma roada pe creieras ca nu-mi mai amintesc unele detalii. Acolo m-am impiedicat pentru prima data de cuvantul asta, "demoniac" - "the livid and demoniac form of Vanderhausen." In toamna lui 2002. Atunci am cumparat cartea. Gothic Short Stories. Tin minte ca o citeam atunci de sarbatori si mi-a socat putin rudele care au vazut-o pe noptiera - am fost intrebata daca e "satanista." Asta in timp ce se holba la craniul si la lumanarea de pe coperta. Nu stiu de ce, pe undeva m-a amuzat reactia. Asa cum avea sa ma amuze, aproape sase ani mai tarziu, o alta pereche de ochi mari atintiti asupra cartii. S-a intamplat cand cu aripa rupta. O luasem cu mine in spital (aaa, cartea, nu aripa, aia e oricum mereu la mine) si atipisem cu ea in mana. Si primul lucru pe care l-am vazut cand m-am trezit a fost privirea respectiva. O, da, evident, nu? I must be a devil worshiper. Mai ales ca la momentul respectiv mai purtam si un tricou cu doamna cu coasa. La sfarsitul lui 2002 a fost si prima data cand am citit ceva de Le Fanu. A ramas preferata mea din toata cartea aia. Si m-a facut curioasa. Asa ca am "vanat" si alte carti de Le Fanu. Asa am dat de In a Glass Darkly, care contine si Carmilla. Si The Familiar, si The Room in the Dragon Volant.

ganduri deraiate

Am inchis si am deschis editorul de cateva zeci de ori. N-am scris nimic sau am scris maxim un paragraf pana sa o las moarta. Si nici acum nu stiu sigur daca...

Gasesc de multe ori pliante de la diverse pizzerii sau fast-food-uri agatate de clanta sau bagate la usa. Uneori ma amuza gandul ca la mine le lasa degeaba - eu nu mananc asa ceva. Nici macar nu ma impac cu mirosul. La un moment dat mi-a venit ideea sa le strang pana adun cel putin 10 si sa le fac o poza. Am facut-o si pe asta. Si apoi am zis sa fac totusi ceva util cu ele.

Ultimul pliant a fost cel cu Donatello. Si mi-a facut pofta. Doar ca nu de pizza. Ci de TMNT. Adica Teenage Mutant Ninja Turtles. Adica desenele alea cu testoasele ninja de cand eram eu mica de tot. Probabil ca si autorul pliantului s-a uitat la desenele astea. Macar asa, putin. Trebuie sa recunosc ca eu nu mai tineam minte fenomenal de mult din ele pana sa ma apuc duminica sa ma uit iar. Insa unele lucruri ar fi fost imposibil sa le uit. Cum ar fi ca de existenta unei chestii numite pizza am aflat din desenele astea - d-aia m-am gandit ca probabil si autorul pliantului le-a vazut candva. Tin minte ca o vreme am fost si eu curioasa sa stiu cum e. La pizza ma refer, ca tot vedeam ca testoasele sunt mereu cu asa ceva. Pana cand am ajuns langa una (langa o pizza, nu langa o testoasa) si i-am simtit mirosul... voma!

Asa cum am mai zis, duminica asta ma uitam la TMNT. Si m-a pocnit un gand in timp ce pe monitor era Splinter: ma simt si eu ca un sobolan. Un sobolan prins intr-o capcana.

De duminica si pana acum m-am hotarat de nu stiu cate ori sa sar in adidasi si sa fug sa-mi iau bilet. Bilet de tren, ca n-am aripi sa zbor pana la Cluj. Trenu' respectiv vine de la Constanta, asa ca foarte probabil ca o sa intarzie ceva. Sau... poate ca nu. Si m-am razgandit de tot atatea ori. Stiu, deja am bilet la concert, chiar vreau sa-i vad, dar imi e asa frica/ scarba de toata partea cu deplasatul pana acolo si inapoi. Aceeasi nehotarare si in ceea ce priveste mana... Nu mai pot sa o misc nici cat puteam duminica seara. Iar ieri dimineata ma durea destul de rau si fara sa o misc deloc. Ce draci carliontati, copchila aia avea bolovani in cap? Nu prea cred ca are cum sa fie ceva urat - am tras de mana, am tot pipait-o... Si totusi... mi-ar placea sa-mi confirme asta cineva care se pricepe. Doar ca eu sunt in plop acum. Nu mai sunt studenta si nici nu lucrez inca. Adica momentan nu mai am dreptul la servicii medicale fara sa platesc. Si nici nu mai am alti bani in afara banilor pentru tren. Genial. Stiu, mi s-a sugerat sa merg la urgente. Dar... s-a intamplat duminica si acum e deja marti. Si m-as simti foarte vinovata sa ingros randurile celor care vin la urgente pentru ca n-au ce face acasa. Pentru ca na, nu e ceva cu adevarat serios, pot sa-mi folosesc mana, chiar daca prost si ma doare atunci cand o folosesc. Plus ca... neh, nu se poate... Si totusi... daca sunt eu idioata si totusi e ceva mai urat decat imi imaginez? Adica na, idioata clar sunt, doar partea a doua ramane sub semnul intrebarii. Chiar nu mi-ar placea sa aflu asta acum - prea multe au mers prost in ultima vreme, nu mai am nevoie sa se lungeasca lista.

Acum sunt iar destul de hotarata sa sar in adidasi si sa merg sa-mi iau bilet... don't stop now... nici eu nu stiu ce mi-a venit cu piesa asta acum...

Of, ce desene faine erau candva!

8

Calendar. Acum doi ani era 08.08.08. A picat vineri. Si la ora 8 pm (ora lor, bineinteles) au inceput Jocurile Olimpice. La ora aia aveam din nou parul curat... mi-l spalasem pentru a doua pe saptamana aia. Prima data fusese luni dimineata. Luni seara nu mai ajunsesem inapoi acasa pentru dus. Calculatorul era deschis. Tin minte si ce status aveam pe Y!M - "broken arm. fresh out of hospital. thanks a lot, assholes!"

Nu prea stiu ce mi-a venit acum, atunci nu prea m-au interesat JO. Mama a vrut sa se uite. Eu nu mai tin minte nimic dupa ce ii dadeam fullscreen sa se uite ca la televizor. La Rex m-am uitat cu ea. Ca Rex imi e simpatic oricand. Si mama voia sa ii mai traduc cate ceva.

Am inceput sa scriu chestia asta de dimineata. Si apoi am lasat-o moarta. Si mai tarziu... m-am temut ca o sa o continui trist si ca o sa ii schimb titlul in "cine vrea un bilet la Iron Maiden?" Am iesit si eu din casa. Prima mea iesire pe lumina... de luni. Au mai fost doua, dar au fost noaptea. Si in timp ce mergeam pe strada, de pe o alee laterala a venind fugind o copchila si a intrat cu viteza in mine, aproape sa ma tranteasca pe jos (mda, stiu, ar fi fost aiurea rau sa ma trezesc trantita pe jos de o copchila care nu-mi venea decat pana la burta). Mai precis, a intrat cu capul in mana mea dreapta. Timp de jumatate de ora m-am cam temut ca poate iar ii ratez pe motiv de mana dreapta rupta. Acum sunt insa aproape sigura ca totusi nu e rupt nimic. Acum pot sa o misc, sa o indoi. Si daca nu o misc deloc nu ma mai doare. Nu pot insa sa o intind complet. Si e diferenta de volum intre cele doua maini in jurul articulatiei. Daca chiar s-a stricat ceva, nu s-a stricat decat acolo, la "balama".

Nu stiu cui i-ar mai fi facut pofta de sala incidentul asta, dar eu am simtit nevoia. N-am facut nimic exagerat. Doar unul singur din aparatele pe la care am trecut era pentru brate. Nici n-am tras pana la capat fara ajutor. Ah, da, pentru ca nu puteam...

Stiu, sunt idioata. Se intampla o chestie de genul asta si nu trec pe la urgente pentru ca na, daca n-am nimic e o pierdere de timp, iar daca totusi e stricat ceva... n-am nevoie sa fiu constienta de asta inainte de concert pentru ca mi-e frica de cum as putea reactiona. In schimb ma pocneste nevoia de sport.

depressing shit

Sau de ce sa minti in CV e cea mai mare idiotenie cu putinta... Da, am draci, pentru ca tocmai am mai primit un telefon prin care am fost anuntata ca CV-ul meu a fost selectat... in fine, cred ca toata lumea care a depus CV-uri stie poezia.

Toata lumea m-a batut la cap (da, exprimarea initiala era putin alta, ceva mai urata) sa "plusez" la CV, sa bag si chestii la care ma pricep doar suficient de bine cat sa nu fiu total in plop, ca nu se stie de unde "pica" ceva si, daca exista o baza, pe urma invat eu.

Ei bine, da, pica oferte, si inca pica bine, cu zecile, in conditiile in care nu m-am chinuit fenomenal de tare sa caut ceva din moment ce oricum nu pot sa incep imediat. Din pacate, e vorba de chestii pe care nu le stiu mai bine pentru ca nu m-au prea pasionat ca si idee sau nu m-a pasionat procesul de invatare a asa ceva.

La capitolul limbi straine. Ca stiu engleza al dracului de bine e putin spus. Pentru cineva care nu ma cunoaste si ma aude prima data vorbind in engleza este aproape imposibil sa-si dea seama ca nu e limba mea materna. Poate doar daca e vorbitor de engleza de la mama lui. Dar nivelul nu conteaza, toaaata lumea stie engleza, nu-i asa? Se pare ca e al dracului de interesant faptul ca stiu italiana/ germana. Singura problema e ca... mmm, limbile astea n-am avut niciodata ocazia sa le invat vorbind, asa cum a fost cazul cu engleza si cu franceza. Iar eu mai sunt si groaznic de timida/ mutulica. Asa ca nu prea conteaza ca inteleg ce-mi zice careva si ca as sti ce sa-i raspund, pur si simplu nu imi vine sa ii zic cu voce tare. Daca pocesc un cuvant sau... Am mai citit uneori cu voce tare acasa (da, stiu ca pare ridicol) si nu sunt catastrofa care imi imaginez ca as fi, dar tot nu cred ca m-as descurca. Ma oprise odata un italian ratacit prin Brasov si, pana nu mi-a fost clar ca nu intelege ce-i explic eu in engleza, n-am trecut pe italiana.

La capitolul programare. Nu m-a pasionat niciodata altceva in afara de partea grafica, interfata cu utilizatorul, fie ca a fost vorba de Java (o, da, am ajuns experta in SWT... in rest... cam cat e imposibil sa nu stie orice copil care totusi si-a facut temele la programare?), fie ca a fost vorba de programare web. Da, stiu Visual Basic, dar n-am mai avut tangenta cu asa ceva din primavara lui 2006. Da, stiu C, dar, din nou, nu am mai avut tangenta cu asa ceva din primavara lui 2007. Da, nu sunt chiar asa varza la algoritmica incat sa nu pricep un bubble sort sau un Needleman-Wunsch. Dar n-am fost in stare sa fac o singura tema la vreo materie de algoritmica din creierul meu. Scheletele algoritmilor au fost mereu luate de pe net. Ca am incercat mereu sa inteleg mecanismul si macar partial am reusit mereu, sau, na, mereu macar suficient incat sa pot sa imbunatatesc algoritmii ca sa iasa ceva impresionant e cu totul alta chestie. Ideea e ca nu am gandit eu nimic de la zero. Nu sunt "material de inovator" aici. Chestiile de algoritmica au fost cauza multor nervi, pumni in ce s-a nimerit... si chiar mai rau, da' nu despre asta e vorba aici. Baze de date. Nici aici nu ma descurc cine stie ce, au fost unele chestii pe care nu le-am priceput de nici o culoare la materiile de baze de date si presupun ca nu e asa interesant pentru nimeni ca totusi ma descurc cu interogari in interogari. Web, server-side. Da, stiu PHP si zic eu ca as sti chiar bine, am incercat cam de toate, m-am jucat chiar multisor cu el ultimul semestru la Programare Web... si chiar imi place. Hmmm, incerc sa-mi dau seama cu ce nu m-as descurca aici. Momentan nu-mi vine nimic in minte, dar sigur exista ceva. Stiu sigur ca nu m-as simti bine sa stiu ca partea de securitate depinde de mine, sunt convinsa ca exista destui care stiu mult mai multe. Dar chiar daca stau bine cand vine vorba de PHP, tot ma simt mai relaxata cand vine vorba de CSS/ manipulare CSS via JavaScript.

fugit irreparabile tempus

[Mda, multe muzici in ultima vreme. Dar piesa asta m-a pus pe ganduri...]

Daca as putea sa aleg sa controlez un lucru pe lumea asta, as alege sa controlez timpul.

Incapacitatea de a percepe niste limite. Optimismul exagerat. Refuzul de a incerca sa vezi cum arata lucrurile prin ochii altora. Neincrederea. Greselile repetate. Cuvintele nerostite. Lacrimile planse pe ascuns. Frustrarile acumulate. Disperarea. Schimbarile radicale. Dorinta de razbunare. Incapacitatea de a vedea altceva decat imagini in oglinda ale propriei persoane in toti ceilalti.

Versus.

Alegem ce vrem sa fie mai important pentru noi. Ce vrem sa ne amintim. Dar ce influenteaza alegerea?

[asteptare]

Zbang, zbang, zbang...

Mi-as dori ca zambetele mele sa nu fi fost sincere. Mi-as dori sa nu fi fost amuzata cu adevarat. Ma simt groaznic de vinovata pentru asta. Nu vreau sa mai zambesc, nu vreau sa ma mai bucure nimic acum. E asa o lipsa de respect fata de gravitatea situatiei...

Mi-as dori sa pot merge pe pantofii cu toc la care ma holbez acum, in timp ce stau lungita pe jos, cu botul si degetele deasupra tastaturii. Dar nu ma simt in stare nici macar sa ies din casa.

Mi-as dori sa mai am curajul de a incerca solutii radicale care ar [putea] lovi inapoi intr-un mod foarte urat. Dar sa repar lucrurile pe termen scurt, indiferent de consecintele pe termen lung.

Mi-as dori sa nu mai incerc sa-mi dau seama ce dracu' zice in piesa asta.

true or false

Idee furata de la Tomata.

E vorba de o lista cu diverse afirmatii despre mine. Adevarate sau false. Sa vedem cine ghiceste pana saptamana viitoare.

  1. Nu am pescuit niciodata.
  2. Nu am fost niciodata la opera.
  3. N-am mai fost la cinematograf de cand aveam trei ani.
  4. Am avut probleme cu legea din cauza consumului de substante.
  5. Nu m-am sarutat cu nimeni cu adevarat (sarut din ala pasional).
  6. Am mers singura prin padure si era sa dau bot in bot cu nenea ursu'.
  7. Prima mea nota sub 9 a fost la muzica.
  8. Am fost doar de trei ori la mare.
  9. Cand eram in clasa a noua m-a cautat politia pentru ca la ora 8 seara eu nu ma intorsesem acasa de la colindat profesorii.
  10. M-am catarat pe stanci fara coarda.
  11. N-am reusit niciodata sa invat sa inot fara colac.
  12. La banchetul de terminare a liceului, unde toate fetele erau in rochii "de ocazie" cu corsete & chestii de genul asta, eu am fost in pantaloni scurti rosii si tricou rosu fara spate.
  13. Am invatat sa citesc la varsta de trei ani.
  14. Mi-a placut Sailor Moon.
  15. Cand eram in liceu am vrut sa ma sinucid cu ajutorul trenului.
  16. Nu cred ca stiu pe cineva care sa mearga mai repede decat mine.
  17. Cand eram mica imi doream sa merg in Australia sa ma joc cu cangurii.

"bear" necessities

Joi dimineata. In jur 7:30. Brontozaurelu' dormea, nu trecuse decat vreo ora si jumatate de cand se bagase la somn. Suna telefonu'. Mama.
"Alo, da?" cu ochii inchisi din nou.
Nimic. Doar un fasait din partea cealalta. Si o injuratura in creierul brontozaurelului, care oricat de adormit ar fi fost, n-avea cum sa nu se prinda ca e tot povestea aia veche.

Mama nu-si blocase tastatura telefonului. Si ii are pe brontozaurel si pe brontozauru' mare pe fast dial. Si na, degeaba ii urla brontozaurelu' "alooooooo, invata sa-ti blochezi tastele!" ca ea nu merge pe strada cu capu' in poseta. Pacat ca nu se fac si toate sinapsele asa cum trebuie atunci cand isi pune lucrurile in poseta. Brontozaurelu' s-a lasat pagubas si a inchis telefonu'. Si a inchis iar ochii. Somn! Doar ca telefonu' n-a fost de acord. Si a inceput din nou sa sune. Tot mama. Alta injuratura in creieras in timp ce respingea apelul. Doar ca... asta s-a tot repetat de doua, trei... douazeci de ori - ahhh! Pana cand brontozaurelu' a raspuns iar - "aloooooooooooooooooooooooooo! mamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, iti dai seama ca m-ai sunat?" Nici un raspuns. Asa ca brotozaurelu' s-a strambat si a pus telefonu' pe jos, fara sa mai inchida de data asta. Macar asa telefonu' nu mai putea sa sune. Si poate ca o ditamai factura asa, de invatatura de minte era solutia. Sau nu... cu intarziere s-a aprins si beculetu' in creierasu' brontozaurelului. Cum ca acum are nu stiu cate sute de minute incluse in abonament si sanse zero de a le consuma pe toate pana seara. Inchis telefon, format un numar. Al brontozaurului mare.
"'Neata, bombocel adormit de rata! Poti sa o inveti si tu pe mama sa-si blocheze tastele la telefon? Iar m-a sunat telefonu' ei din poseta. Poti? Te.rog.eu.frumos... noapte buna!"

Inchis. Scos bateria. Intors.la.somn.

Pentru cine se intreaba ce-i cu titlul... asa face telefonu' cand suna mama. Si apare o poza a unui pui de pantera care trage cu dintii de o cizma...

dezastre in bucatarie #2

Brontozaurelu' a simtit nevoia unei ciocolate calde in seara asta. De fapt... n-o dorea doar calda, ci fierbinte. Fierbinte de tot. Si intensa. Asa ca a varsat trei pliculete de praf de ciocolata calda in pahar. A pus apa in ibric si ibricu' pe foc. Si apoi s-a dus iar calare pe laptop. S-a intors repede ca sa nu se intample iar o minune. Minune in sensul de ibric facut african pentru a nu stiu cata oara. Ciocolata calda a fost buna, doar ca brontozaurelu' a mai vrut una. Varsat pliculete cu praf in pahar, pus apa in ibric si ibricu' pe aragaz, reintors in camera la laptop...

Dupa aproape doua ore, brontozaurelu' a trecut iar pe hol. Prin fata usii de la bucatarie. Si atunci si-a adus aminte de ibricul cu apa lasat pe foc. Ibric care tocmai isi schimbase iar culoarea din rosu in negru. Mda, pe asta o comite des. Foarte des. Joia trecuta a fost pe la un coleg. Are un ibric exact ca al brontozaurelului. Doar ca al lui e negru. Cred ca si brontozaurelului i-ar fi trebuit unul negru...

burning candles at both ends

Ii descopeream acum ceva mai bine de doi ani. Si aproape imediat deveneam nebuna dupa ei.

first beckoned to step from the twilight to glare... then left in the dark for the demons to share...

Fara plasa de siguranta. Si stiu ca o sa cad. Nu e premonitie, nu e fatalism. O sa cad. O s-o busesc la modul urat de tot. Pentru ca pur si simplu sunt nepregatita pentru asa ceva. Pentru ca n-am ajuns asa departe decat pentru ca am sacrificat multe. Prea multe. Si asta e singurul motiv pentru care nu dau inapoi. Am pierdut deja prea mult pentru ca n-am dat inapoi atunci cand ar fi fost cazul. Si voi pierde si mai mult daca merg inainte. Si totusi o fac. Pentru acea sansa la un milion. Care e atat de clar ca nu va fi a mea. Pentru ca nu am cum sa reusesc sa fac perfect ceva la care nu ma pricep absolut deloc. Si nu am timp sa ma pregatesc.

Acum un an... cele mai proaste momente de atunci erau mai bune decat cele mai bune momente de acum. M-am intors. In mlastina mediocritatii, in mocirla disperarii. Si acum doare amintirea momentelor bune. Doare comparatia atunci vs. acum.

since my darkness swallowed the last gleam of light, I've been rambling in the shadows hour after hour in the dark... they who never got sorrow, grinding grief in their hearts never lost a thing, never had a thing... they who never witnessed beauty that flamed even the all-encompassing night never lost a thing, never had a thing... now these bitter tears run ceaseless and drown my hope far too deep... it must've been the day we parted when I trapped this sadness in me... since my darkness swallowed the last gleam of light I've been clothed in mourning, wearing sorrow day and night...

N-o sa le-o iert niciodata... Niciodata!

I-am descoperit cu putin inainte sa dau peste Serpent. Si pe moment nu m-au impresionat asa tare. Putin prea linistiti pentru cum ma simteam eu atunci... Insa in ultimele 60 de ore am facut o adevarata obsesie pentru piesa asta.

sadness is a friend now, cry my tears away... my mind is dark, my blood is cold... I don't believe in fairytales after you anymore...

E adevarat. Nu mai cred in absolut nimic. Nu mai exista rau, nu mai exista bine, nu mai exista adevar. Exista doar diverse perspective. Aceeasi situatie se vede diferit prin ochii unor oameni diferiti.

In ultima vreme ma bantuie si amintirea balului majoratului organizat de clasa noastra. Primul dans cu primul meu prieten. Intrebarea aia. Oare care-o fi semnificatia titlului piesei. La care am raspuns sec cu "nu stiu..." N-am spus la ce ma gandeam. Am crezut mereu ca e o prostie. Si totusi... de ceva vreme stiu sigur. Asa e. Daca vrem, stim cum sa le facem foarte mult rau altora.

"Musc" provocarile. Am facut-o mereu. Mi-am riscat si inca imi risc integritatea fizica, viata. Pentru ceva ce nici macar nu ramane pentru totdeauna al meu odata obtinut. Da, e ceva cu adevarat mare. Dar trebuie sa lupt in permanenta si sa risc mereu totul. Pentru cateva ore o singura data la cativa ani. Dupa mai bine de zece ani... continui sa fac asta. Dar e singurul lucru care ma face cu adevarat fericita. Si o sa ma omoare. Pana acum n-au fost decat sperieturi minore. Si am putut sa merg in continuare mai departe. Cateodata a fost sinistru de simplu. Am simtit arsura si, oficial, nevoia de a-mi reface buzele. Am disparut putin. Ganduri de "please, leave me alone for now, not here, please... please, tell me this is all for now..." M-am sters pe bot de sange, mi-am sters lacrimile... n-am inteles niciodata de ce imi dau lacrimile cand vomit. Am fost la ore si atunci cand nu puteam sa respir. Si imi era groaza ca s-ar putea sa ma intrebe careva ceva, ca s-ar putea sa fie nevoie sa vorbesc, ca si-ar fi putut da seama cineva cat de rau respir. Am uneori dureri de inima. Si am 26 de ani. Stiu ca am stricat ceva. Ceva mai multe poate. Varsta a fost pana acum un aliat. Acum incepe sa devina un inamic... Si toate astea n-o sa ma opreasca. O sa ma omoare si mi-e foarte frica. Dar n-o sa dau niciodata inapoi. Stiu asta... "and whatever becomes, it becomes..." Amuzant ca, dupa atatia ani, mi-am adus si eu aminte de unde am ramas cu expresia asta... la cateva zile dupa ce i-am vazut la Sonisphere.

Ar trebui sa-mi fie foarte frica de propriile mele ganduri, de propriile mele vise. Vreau sa comit din nou aceleasi greseli. Din ce in ce mai grave. Nu vreau o viata normala. Nu mi-as mai dori vreodata sa traiesc, n-as mai avea vreodata un motiv sa ma ridic din pat. Decat poate doar ca sa inchid jaluzelele sa nu-mi mai intre lumina in camera...

dezastre in bucatarie

minunea cu gemul de caise...Brontozaurelul are o multime de fixuri. Unul din ele ar fi ca gemul nu poate fi cu adevarat bun daca nu e fierbinte si aproape lichid. Asa ca il incalzeste. Acum are din nou cu ce, functioneaza cuptorul cu microunde. Doar ca brontozaurelul nu sta niciodata sa supravegheze ce a pus la incalzit. N-are rabdare, trebuie sa-si gaseasca altceva de facut. Doar ca... uneori se mai intampla minuni de genul asta. Bine ca de data asta macar nu e greu de curatat...

Acum sapte ani si ceva, brontozaurelul invata ca ouale bubuie la microunde. Si nu din manual. Si nu doar o singura data. Prima data le-a bagat intregi. Se gandea ca o sa iasa cumva in genul celor fierte. Doar ca... n-au mai iesit din cuptorul cu microunde decat bucati-bucatele luate pe buretele de curatat vase in timp ce brontozaurelul injura. Bun, s-a invatat minte. Asa ca a doua oara nu le-a mai bagat intregi. Le-a spart si le-a pus intr-o farfurie termorezistenta adanca. Bineinteles, impreuna cu ceva ulei... sa iasa ca si cum ar fi fost prajite. Si a bagat farfuria respectiva la cuptorul cu microunde. N-a durat mult si s-a auzit bubuitura - unul din galbenusuri explodase imprastiindu-si ramasitele pe peretii interiori ai cuptorului cu microunde. Bineinteles, impreuna cu jumatate din uleiul din farfurie. Iar injuraturi si oprit de urgenta cuptorul. Scos rapid farfuria afara pentru a putea curata cuptorul. Doar ca... in momentul ala s-a intamplat adevaratul dezastru: a explodat si cel de-al doilea galbenus, proiectand mare parte din ce mai ramasese din continutul initial al farfuriei pe pereti, pe plafon, in ochii si pe hainele brontozaurelului. Iar injuraturi. De durere, pentru ca resturile alea nenorocite erau fierbinti. Si de draci, pentru ca acum nu mai trebuia curatat doar interiorul cuptorului cu microunde de bucati de ou si ulei... ci si peretii si plafonul. Insa brontozaurelului ii pierise orice chef de curatat urmele dezastrului. Era deja in baie, cu capul sub apa rece...

La manual a apelat insa doar dupa ce i-au explodat si ficateii de pui in acelasi cuptor cu microunde.

romania asa cum o vad altii - bine ca macar malaria lipseste

Nu prea am obiceiul sa scriu despre ce scriu si altii (cu exceptia situatiilor in care ma enervez si scriu despre cum se fac scolile in tara asta sau despre diversi cretini pe strada sau in magazine). Dar chestia asta nu are legatura cu scandalul brandului de tara.

De cele mai multe ori conversatiile mele cu mama se incadreaza ori la "ce mai faci? ai ce-ti trebuie" - "pe aici... da..." (in timp ce gandesc "ce dracu' ai cu sufletu' meu de nu poti sa ma lasi dracului o zi in pace fara sa ma suni, oricum nu-ti pasa si vrei doar sa auzi un raspuns care sa-ti placa altfel reactionezi urat") ori la certuri prea urate ca sa reproduc mostre pe aici. Dar cateodata mai si discutam diverse tampenii. Cainii vagabonzi din Bucuresti, ghena de la mine de la bloc (drace, trebuie sa duc punga de gunoi, ce dracu' or fi aruncat ai mei ieri de pute asa?), vremea, preturile la diverse, comparatii intre Brasov si Bucuresti, diverse chestiuni muieristice (haine, incaltari, cosmetice, tampoane), imi mai povesteste diverse de la munca... Ieri mi-au facut o vizita surpriza. Si ne-am certat urat. Dar azi am vorbit putin la telefon. Si mi-a povestit despre un italian de la o firma cu care lucreaza ei. Asta pentru ca i-am spus ca in dimineata asta m-am trezit cu un paianjen pe mana - aspiratorul meu este stricat si nici nu-l pot desface pentru ca s-a deformat plasticul ala din cauza supraincalzirii. Este adevarat ca n-am insistat nici eu prea tare pentru ca mi-a fost teama ca o sa-l crap.

Omu' ii venit in Romania ca asa ii cere serviciul. Nu plateste cazarea, ii este asigurata de colaboratorul roman pentru care lucreaza mama. Insa, din ce mi-a povestit ea... el este cel care ar trebui sa fie platit. Pentru ca rezista sa stea acolo. Sa explic putin situatia. Este vorba de un bloc al fabricii, construit relativ recent. Trei din apartamentele de acolo nu erau inca ocupate la momentul in care omu' asta a venit in Romania (cel care fusese trimis de firma respectiva inaintea lui nu avusese nevoie sa-i asigure cineva cazarea pentru ca avea el casa lui in Brasov) asa ca l-au trimis sa stea acolo, ca sa nu mai cheltuie alti bani. Apartamentul ala nu fusese niciodata imbunatatit in nici un fel. Asta n-ar fi fost nimic. Insa... are artropode (gandaci, paianjeni si alte neamuri). El spune ca nu este deranjat de asta, ca a mai fost si prin India si acolo este mai rau, au malarie, au de toate. Dar are o sotie si un copil in Italia. Care nu l-au insotit in India. Si mai are si net si webcam ca sa se mai auda si sa se vada. Iar mama mi-a zis ca omul i-a povestit ca nevasta-sa s-a speriat cand a vazut chestii miscandu-se pe pereti, cazand pe el si plimbandu-se pe pieptul lui. Si cum ca el intentiona la inceput sa ii aduca in Romania, ca ii place Brasovul, ca parca ar fi un oras din Austria. Dar ca acum s-a razgandit, pentru ca "molia" lui (daaa, era sa pic de pe scaun de ras cand am auzit-o pe mama; ea spune ca omul chiar asa s-a exprimat, intr-o italiano-romana, cu "molie mea"; si da, stiu ca in italiana mai este si un 'g' acolo, da' ii prea tare ce iese scriind ca in romana... n-am putut sa nu ma gandesc ca aici are saracu' alt fel de molii.. si nu doar molii) s-ar speria de miscatoare. Miscatoare de care nu scapa, desi a incercat toate solutiile disponibile in magazine. Partea asta imi suna cunoscut. Si eu aveam gandaci atunci cand m-am mutat aici. Si, in ciuda eforturilor mele, nu am reusit sa scap de ei. Pana cand n-a murit baba de sub mine. Atunci s-au mutat altii in loc si s-au apucat sa arunce tot de acolo, sa dezinfecteze. Si dupa aia n-am mai vazut nici macar un gandac. Asa ca stiu ca degeaba da cu de toate la el in apartament, atata timp cat blocul e locuit si, la cel putin unul din locatari, mizeria se simte ca acasa.

In timp ce mama imi povestea astea, eu radeam ca nebuna si tot faceam mistouri. Desi ma racaia o chestie pe creieras. Chestie pe care a zis-o mama, chiar daca si ea se amuza: "noi radem, dar iti dai seama ce parere despre Romania isi formeaza in Italia?" Pacat, mai ales ca omul fusese placut impresionat de oras la inceput. Daca nu s-ar fi zgarcit si s-ar fi chinuit sa-i asigure niste conditii decente... uf! Insa asa, probabil singura chestie pozitiva o sa ramana... faptul ca macar n-avem malarie?!?! Mda, ce sa zic, grozav.

Asa cum am spus-o in postarea despre hi5, calitatea membrilor determina calitatea unei comunitati. Daca strainii au o parere proasta despre Romania in general... ei bine, o meritam! Si o sa o meritam atata vreme cat majoritatea locuitorilor din tara asta o sa-si arunce gunoaiele pe strada cand au cos de gunoi la cativa pasi (drace, tot spun ca o sa fac o poza la mine pe bulevard - sunt cosuri de gunoi din maxim zece in zece metri si totusi spatiile verzi de pe marginea trotuarului sunt albe de cate ambalaje de plastic si hartii sunt aruncate pe acolo), atata vreme cat micile furturi de la angajatori o sa fie o chestie atat de normala incat sa-i faca pe acestia sa testeze angajatii cu poligraful, atata vreme cat turistii straini vor fi taxati (nu cu sume enorme, ce-i drept) la intrarea in manastiri, dar nu li se va asigura un tur cu un ghid care sa le povesteasca ceva intr-o limba pe care s-o priceapa si nici macar nu vor primi un zambet din partea persoanei care le ia banii, atata vreme cat vom avea drumuri nationale partial fara asfalt si care trec prin rauri (da, direct prin apa - se intampla pe langa Moinesti... imi pare rau ca n-aveam telefonul si nici nu m-am gandit sa-i cer lui tati aparatul atunci), atata vreme cat exista atatia nesimtiti care vandalizeaza produsele aflate la vanzare in magazine, atata vreme cat va fi plin de cersetori cu "da si mie!" (chiar, cica in Bucuresti ar reprezenta peste 1% din populatie), atata vreme cat va exista mereu riscul de a te trezi usurat de niste bani (eu am patit-o de doua ori de la inceputul anului), atata vreme cat o sa se ceara spaga la vama (si sincer, chiar ma bucur ca n-au tacut si ca a iesit cu scandal). Si bineinteles, atata timp cat o sa cazeze reprezentantii colaboratorilor straini (adica ai alora datorita comenzilor carora mai exista, ca doar cu internu' nu s-ar descurca) in apartamente pline de gandaci, paianjeni si alte artropode doar ca sa nu dea un ban in plus.

Asa ca... dupa mine, chiar n-ar trebui sa ne plangem ca suntem prost vazuti. Ar trebui sa ne tinem gura si sa facem fiecare tot ce putem ca sa schimbam asta. Pentru ca totul porneste de la nivel individual. Si nici strainii nu-s asa prosti si pot sa deosebeasca oamenii care sunt in regula de uscaturi. Imi spunea cineva aseara pe Y!M ca nicaieri nu i s-a intamplat sa fie prost tratat din cauza ca este roman. Depinde doar de fiecare din noi. Sa nu ne comportam ca animalele si sa le atragem atentia altora atunci cand se comporta ca animalele. Si daca nu se poate din motive de genu' aia care fac problema is cu juma' de metru mai inalti si au de trei ori in greutate... exista paza, se pot face reclamatii. Ma zgarie pe creier ca la metrou tot exista aia cu "nu incurajati cersetoria [...]", "va rugam ca in cazul savarsirii unei infractiuni sa nu ramaneti indiferenti [...]" si parca nimeni nu tine cont. Ce dracu'! Vine unu' cu "da si mie!" - da-i... un sut! Zbiara la el sa iasa dracului din metrou ca nu-i nimeni obligat sa-i asculte povestea cum ca ma-sa este pe moarte (a dracului femeie, de opt ani tot moare) sau sa-i suporte putoarea. Si nici ragetele care s-ar dori a fi colinde in preajma sarbatorilor. Il vezi pe unu' ca baga gheara intr-un buzunar sau intr-o geanta, urla, cheama pe cineva de la paza, fa o reclamatie daca aia is incompetenti. Chiar daca altii se uita ciudat la tine ca nu lasi lucrurile "sa fie." Pai nici n-ar trebui sa fie asa. Nivelul nesimtirii a crescut pentru ca nesimtitii au fost lasati in pace... sa fie. Sa fie nesimtiti in continuare.

Stiu, chiar ma aprind cand vine vorba de chestii din astea. Dar eu pur si simplu nu pot sa las in pace ceva ce nu-mi convine. Chiar daca practic nu pot sa fac nimic pe moment si pe fata. Dar trebuie sa fac ceva. Chiar daca de foarte multe ori n-a ajutat, chiar daca a avut de atatea ori consecinte urate pentru mine.

Incheiere. Cred ca m-am mai racorit. Tocmai am sunat-o iar pe mama.
"Fi-ti-ar gandacii sa-ti fie... de fapt nu tie, italianului!"
"?!?!"
"Ma tot scarpin pe incheietura stanga de cand mi-ai povestit..." Da, m-am tot scarpinat in timp ce am scris asta...
"Da' tu nu mai ai gandaci..." Razand.
"Mai conteaza? Dupa ce mi-ai povestit..."

the curious eye and the critical taste buds: random biscuits, wafers & more

Chestii alandala incercate in ultimele doua saptamani si jumatate. N-au fost multe, asa ca le bag pe toate la un loc.

Simsek Paye

Simsek. Biska. O punga cu biscuiti cu crema luata pentru ca era la oferta in noaptea aia in care am fost in real (Scooby-Doo). Paye. Un fel de briosa cu crema. Luata tot atunci si din exact acelasi motiv. Briosa a fost mica si a mai fost si cam arsa pe margini, asa ca am mai micsorat-o si eu putin razuind-o cu un cutit. Crema a fost insa buna. Acelasi lucru il post spune si despre crema din biscuiti. Buna, absolut deloc uscata (asa cum se intampla in cazul unor biscuiti de genul asta) si multa fata de ce se gaseste de obicei in astfel de biscuiti. Bineinteles, biscuitii mi s-au parut mai buni dupa ce i-am pus sa faca scufundari in ceai. Lorena Orange (asta n-am mai gasit-o pe site... doar versiunea de Lorena cu alune). Mda, vechea poveste. Daca are o poza cu portocale sau lamai pe eticheta trebuie sa incerc. Sunt niste napolitane invelite intr-o ciocolata alba... aaa, de fapt portocalie. Iar la gust. Drace, asta se cheama calatorie in timp. Erau niste vitamine dulci cu diverse arome (ciocolata, fructe) cand eram mica. Nu mai tin minte cum se numeau, dar e exact gustul ala. Nu pot spune ca papilele mele gustative au fost in extaz pentru ca n-au fost. E un gust artificial, destul de tare, fara sa devina totusi bleah. N-am reusit sa mananc nici macar o treime din napolitana (de 60 grame). Dar, of, nostalgia...

hi5 - pacat ca manualul a fost ignorat

Mi-am facut cont de hi5 in urma cu multi ani, la invitatia unei foste colege de liceu. Treceam printr-o faza Twisted Sister, de acolo a venit knife-in-the-back. Pana acum l-am folosit in principal pe post de... nici nu stiu cum sa-i spun. Ma face sa ma simt putin ciudat, ca si cum as spiona niste oameni pe care nu i-am mai vazut de multi ani. Oameni la care am tinut, dar de care, cumva... m-am indepartat. Distanta fizica, la care s-a adaugat timiditatea mea si refuzul de a vedea pe oricine in momentele proaste - eternul meu "nu vreau sa fiu vazuta in halul asta!" Probabil ca ca au vazut-o ca pe o scuza, desi n-a fost vreodata cazul. N-am vrut sa-i evit niciodata pe ei, chiar mi-am dorit foarte mult sa-i vad. Insa mi-am dorit sa evit propria mea transformare in cel mai urat cosmar al meu. Daca ei ar fi vazut-o, asta m-ar fi fortat si pe mine sa o accept ca pe o realitate. E o parte din mine care isi doreste ca pur si simplu sa arhiveze trecutul si in cazul lor. As spune asa cum am facut cu G., dar inca ma gandesc la el, chiar daca m-am tinut de promisiunea de a nu-l mai cauta, de a evita locurile in care as putea sa dau de el, chiar daca i-am sters numarul din agenda. Mi-as dori sa arhivez trecutul si in cazul lor pentru ca... sunt convinsa ca nu se mai gandesc vreodata la mine. Si daca as avea vreodata curajul sa incerc sa ma apropii iar, sunt sigura ca pur si simplu as fi ignorata. Am fost timida, tacuta - deloc genul de persoana care sa ramana in amintire. Asa ca ma gandesc... daca ei au mers mai departe, de ce sa n-o fac si eu?

Ma gandesc uneori ca poate hi5 a fost totusi o idee buna. Pacat ca a fost pusa in practica prost. Si pacat ca a fost folosit prost. Ar fi trebuit sa existe o limita inferioara de varsta. Plus alte restrictii. Sa nu mai avem fetite de 11 ani care pun poze facute in baie in costumul Evei. Sa oblige la un nume real, sa nu ne mai impiedicam de printzesik_doolcik♥♦★☆. Insa in primul rand ar fi fost nevoie de o educatie a utilizatorilor. Unele reguli exista si acum pe hi5, insa sunt ignorate. Limita inferioara de varsta exista, este de 13 ani. Asta dupa TOS. Si tot dupa TOS la "Prohibited Content" intra si "pornographic or sexually explicit material of any kind and in any form" sau "information that you know is false, misleading or that promotes illegal activities or conduct that is illegal, abusive, threatening, obscene, defamatory or libelous" sau "racism, bigotry, hatred or physical harm of any kind against any group or individual;" sa nu uitam nici de "any content used for or photographs posted by you in your Member profile may not contain nudity, violence, sexually explicit, or offensive subject matter" sau de "you may not post a photograph of another person without that person's permission." Pacat ca foarte multi n-au citit pagina aia. Gata, stiu! Ar fi trebuit sa se dea un test cu intrebari de acolo inainte sa permita crearea de conturi. Si poate ca hi5 nu s-ar mai fi transformat intr-o gradina zoologica. Pentru ca ideea care a stat la baza a fost totusi una buna.

De ce spun asta? Azi am dat de profa de mate din generala pe hi5 - cea mai tare profa din generala, n-o sa uit niciodata cum ne construia figurile geometrice din betisoare atunci cand am facut geometrie in spatiu. Am primit un mail legat de o zi de nastere. Nici nu stiu de ce am mai facut setarea asta. Oricum nu le uit niciodata zilele de nastere. Chiar daca de multi oricum nu mai reusesc sa dau. Dar de fiecare data cand primesc un mail din asta... intru pe hi5 si ma uit la Friend Updates. Poate ca de asta. Stiu ca altfel n-as mai intra deloc. Iar astazi, pe lista aia am vazut ca fosta mea colega de banca din generala a adaugat-o pe profa de mate la prieteni.

"Manualele de utilizare" sunt ignorate des. Comunitatile online au si o pagina cu reguli. Care probabil e citita de 1% de cei care isi creaza cont. Am dat de cele mai cretine intrebari posibile pe forumuri. Daca s-ar fi obosit sa citeasca paginile pe care fiecare nou membru avea obligatia sa le citeasca si-ar fi gasit cu siguranta raspunsul acolo. E adevarat, majoritatea sunt standard, regulile sunt aproximativ aceleasi cam peste tot. Pentru softuri exista un help. Si mai exista oricand si nenea Google pe care il putem pune sa ne gaseasca tutoriale. Dar na, e mai simplu sa-i injuram pe aia care au facut softul pentru ca noi suntem prea lenesi sa invatam cum sa-l folosim. Sunt ignorate si manualele de utilizare in forma fizica. Doar oamenii sunt destepti si stiu sa foloseasca orice produs. Si asa se ajunge la accidente domestice stupide.

Foarte multi stramba din nas cand aud de hi5. Pe buna dreptate. Pana la urma, calitatea membrilor determina calitatea unei comunitati. Asa ca degeaba spun eu ca ar fi putut sa fie o chestie buna daca nu scapau atatia retardati pe acolo. Lucrurile au evoluat asa cum au evoluat. Asta e...

Dracu' stie... Sau, cum zicea profa de mate, "o, la dracu'!"

ce este o stire?

Poate ca e putin aiurea sa scriu asta eu. Scurta nota explicativa pentru cine nu stie: nu mai am televizor de opt ani, nu iau ziare in forma fizica decat extrem de rar, nu intru pe site-uri de ziare online decat prin link-uri de pe Y!M, twitter, vreun alt blog si... cred ca am epuizat cam toate sursele posibile. Singurele stiri zilnice pentru mine sunt alea National Geographic. Cred ca am mai spus-o, de patru ani de cand ma numar si eu printre oamenii cu acces la internet acasa, pagina mea de start este nationalgeographic.com. Chiar m-a surprins cand am fost intrebata aseara pe Y!M ceva de genul "ai intrat pe libertatea azi?" Am ramas putin "ce dracu'?" Pentru ca, in cazul meu, nu se pune problema de "azi" - pur si simplu nu intru... decat printr-un eventual link.

In seara asta am iesit putin. Si am descoperit ceva ce o sa ma faca sa-mi calc promisiunea de a nu mai lua ciocolata vara (editii limitate, hehe). Sau in fine, o sa ma faca sa transform respectiva promisiune in promisiunea de a nu mai lua ciocolata ambalata in carton vara. Dar despre asta... alta data. Acum e vorba despre altceva.

La intoarcere, la mine la colt, am vazut doua masini din alea mari de pompieri urmate de o ambulanta alba intrand pe bulevardul perpendicular pe cel pe care stau eu, pe contrasens. Asta avea logica doar daca