Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive iulie 2010

cum nu m-am facut amazoana

Si ce intrebari legate de sinucidere a facut intamplarea asta sa se nasca in creierasul meu.

Inainte de toate, cum de mi-am amintit de chestia asta de cateva ori in ultima saptamana.

Joi seara. Pentru prima data in metrou, dupa... aaa, nici eu nu mai stiu exact cat timp. Mult, in orice caz. Mergeam la un coleg. In acelasi vagon mai erau si niste indivizi galagiosi. Si nu doar ei. Si telefoanele lor la fel. Rrr... muzica se asculta in casti! Imi venea sa ma duc la ei si sa le urlu asta. N-am facut-o. Pentru ca... mi-a fost teama ca o sa se ia de mine. Am doi la puterea a sasea (sau patru la puterea a treia, sau opt la puterea a doua... acelasi drac) centimetri deasupra metrului si sub 45 kilograme. Si, din pacate, mai e un detaliu care iese putin prea tare in evidenta, avand in vedere coordonatele din propozitia precedenta. N-am bustul de 96 centimetri cum trecusem la descrierea de pe site-ul ala cu matrimoniale crestine unde am vrut sa-mi fac un cont cu numele de Hot Bubulina (da' nu mi l-au aprobat, nesimtitii). 96 ala a fost pus acolo ca sa se combine cu 66 pentru talie, care nu e nici el adevarat, logica era sa-mi iasa un 666 acolo. Insa adevarul nu masoara decat cu patru centimetri sub aia 96. Ceea ce ma conduce prin locuri sinistre cu mintea. Am auzit suficiente comentarii cretine pe strada. Asa ca ma feresc sa ies in tricou ziua pe lumina. Atunci era seara, asa ca iesisem in tricoul albastru cu Bugs Bunny. Doar ca la metrou e lumina. Artificiala, nu conteaza, ideea e ca nu e intuneric. Am mai spus-o de multe ori, ma simt mult mai in siguranta pe intuneric, atunci cand nu pot fi vazuta.

Marti seara. Cand am luat cutitul (nu acelasi!) sa desfac frumos cutia cu bomboane Virginias.

the curious eye and the critical taste buds: virginias again

Pana acum, Virginias nu m-au dezamagit niciodata. Asa ca, in momentul in care am intrat la benzinarie si mi-au picat ochii pe o cutie cu bomboane alcoolice neincercate inca, n-am ezitat. Gherutele mele s-au fixat pe cutie si nu i-au mai dat drumul. Cerezas al Licor banadas de Chocolate. A devenit a doua comoara a zilei... dupa biletul la Maiden.

Deruland inainte, dupa vreo... hmmm, sase ore? Gherutele mele au apucat un cutit pentru hartie. Si prin fata ochilor mi s-a derulat amintirea momentelor in care era sa ma transform in amazoana. Dar despre asta alta data. Revenind. De data asta n-am mai bagat lama cutitului in decolteu... ci in cutia cu bomboane. Cred ca am mai spus-o, am o obsesie cu desfacutul frumos al ambalajelor. D-aia nici nu suport ciocolata ambalata in staniol si cu staniolul lipit pe margini (din pacate, asta inseamna in general ciocolatele "cu pretentii"... de genul Lindt Excellence). Prefer ambalajele din plastic (asa cum sunt de multi ani Ritter Sport si, in ultima vreme si majoritatea celorlalte ciocolate ieftine... de genul Milka). Alea pot sa le desfac perfect. Nu ca m-ar deranja cu ceva ciocolatele in staniol care e doar impaturit (si nu lipit) pe margini (de genul Schogetten). Si pe alea pot sa le desfac fara sa stric absolut nimic la ambalaj. Revenind la cutia de la Virginias. Am desfacut-o frumos cu lama de-a lungul liniei indicate. Si in momentul ala a venit surpriza...

m-a muscat un sarpe

Din tara soarelui rasare. Sau aia cu cel mai aglomerat oras de pe glob. Sau aia cu celebrele ciuperci. De fum. Crescute dupa ce si-au scapat americanii bombele acolo. Sau aia in care a pierdut Niki Lauda titlul in 1976, refuzand sa continue dupa primele doua tururi. De, ploua torential, iar omul avea inca proaspata in minte amintirea accidentului de la Nurburgring care il lasase desfigurat dupa ce ramasese prins in masina in flacari. In fine, cred ca e clara nationalitatea sarpelui.

Joi dimineata. Stare de greata. Sar din videoclip in videoclip pe YouTube. "Suggestions" (fostul "Related Videos") e campionul mancatorilor de timp pentru mine. Si, la un moment dat, imi pica ochii pe a doua sugestie din lista. O coperta de album care mie imi sugereaza ca ar apartine de ceva trupa de black. O coperta realizata de un artist beat. Sau rupt de somn. Un nume de trupa care nu ma tenteaza. They're probably crap anyway, bleah... Si scanez mai departe lista cu sugestii. Ochii mei au ales urmatoarea piesa. Si dau click click... insa nu unde trebuia. Nici nu ma mai prind unde, nici nu-mi mai pasa, sunt deja pe hol in drum spre baie.

Ciulesc urechile din baie. Ce dracu'? Yngwie Malmsteen?!?!? Si apoi ceva ce aduce a Dissection. Si ceva ce aduce a Mayhem din perioada in care Dead nu era mort. Da, stiu, e motiv de crapare de ras cum suna asta in engleza. Chiar am cautat pe YouTube sa vad daca nu exista o inregistrare TV cu stirea mortii lui, sunt chiar curioasa sa stiu cum au formulat. Din pacate... n-am gasit. Desi pentru altii exista asa ceva pe YouTube. Dadusem candva peste una pentru Steve Clark. In fine... revenind. La poveste si la calculator. Piesa deja terminata. Surpriza

pulse of the dead

In noaptea de duminica spre luni am vrut sa scriu ceva pe blog. Pentru ca simteam ca trebuie sa vars undeva toata furia aia. Am varsat-o in baie insa. M-am potolit dupa ce m-am speriat ca am spart chiuveta. Am tras pumni in pereti, in chiuveta, in saltea, in tablia patului. Idiots' guide to replacing people in your life? Cred ca ar ar fi trebuit sa fie "removing" si atat. Desi e in interesul meu sa nu... Poate, doar ca acum nu-mi mai pasa. Fuck you... we're not all perfect just like you... like you... like you... like you! Cuvinte pe care nu i le-am spus. Si nici macar nu sunt ale mele. Le-am gasit printre versurile unei piese. Ma omoara ca nici macar nu imi e clar ce m-a deranjat atat de tare. Faptul ca a inceput sa-si bata joc de mine cand i-am spus la ce lucrez... pentru ca a intuit cu cine? Faptul scuipa venin impotriva unor oameni care, spre deosebire de el, chiar au realizat ceva in viata? Atitudinea aia cum ca el e cu stea in frunte si restul sunt toti prosti. Sau... au, faptul ca, in ceea ce ma priveste strict pe mine, are dreptate? Sunt un gunoi...

Dar lucram la ceva care chiar ma prinsese, de ce dracu' a trebuit sa strice asta? Am inteles, existenta lui e utila, a mea e inutila. Nu imi pasa. Pentru prima data in ultimele doua luni chiar reusisem sa ma apuc sa fac ceva si chiar simteam in sange ce fac...

Marti. Un telefon si un e-mail care au venit putin prea tarziu. Cu cateva ore inainte, oricare din cele doua ar fi fost un motiv suficient de bun sa nu comit iar o tampenie. Si i-am urat pe amandoi in seara asta. Senzatia aia de "you could have saved me..." Mi-a picat prost si faptul ca acel e-mail incepea cu "draga Ana..." Stiu ca am des momente de in care ma gandesc "da, sigur, 'of, generatia asta' pe dracu'!" - am dat de foarte multi oameni care au cu peste zece ani mai mult decat mine, studii superioare si totusi... Au mari lipsuri in ceea ce priveste gramatica, ortografia... si, nu in ultimul rand, bunul simt. Am primit e-mail-uri de la profesori universitari care pareau scrise de nea [orice nume vreti sa-i dati] care, timp de 50 de ani, si-a baut creierii in fiecare seara intre repriza de cosit si cea de batut nevasta. Asa ca, na, imi pica prost ca am avut un gand de genul "die, damn it, die..." indreptat impotriva cuiva care a auzit totusi de formule de introducere si de semnat un e-mail.

Urasc copiii. In special aia mici. In momentul in care vad o proaspata mamica cu chestia urlatoare in brate imi vine sa iau un topor si sa-i fac ca pe Donald. Donald din Millie and Billie. Pentru cei care n-au rabdare sa asculte cu atentie versurile si au impresie ca piesa e doar o scarboasa poveste de dragoste... ei bine, e vorba de ceva de genul "all chopped and sealed tight in baggies..." Se aplica si pentru gravide. E acel sentiment de repulsie si teama pe care il au unii la vederea unui sarpe. Nu am luat cu mine la Bucuresti decat o singura poza de cand eram mica. Pentru ca aparea si un pinguin in ea. Am ars o multime de alte poze cu mine de cand eram mica. Bineinteles, ai mei mai au inca destule. Intotdeauna cand merg la Brasov intorc ramele cu poze de-ale mele cu fata spre perete. Imi e prea scarba de ele. Si martea asta, la farmacie, o creatura din aia mica m-a apucat de mana. Si ma-sa s-a luat de mine pentru ca mi-a observat mutra scarbita. Le-as fi crapat capul la ambele daca as fi avut cu ce...

Ah, tot legat de muzici, a iesit noul videoclip Stone Sour, Say You'll Haunt Me. Videoclipul in sine intra la eh, interesant uneori, usor ridicol alteori, dar na, am vazut si mai rau, nu-i asa? Cum ar fi ultimul videoclip Dream Evil, Bang Your Head. Ma enerveaza la culme cum au adaugat "publicul." Pacat, imi place cum au fost filmati de aproape. Dar cu "publicul" au exagerat. Rau de tot. Ah, si in ciuda titlului piesei, eu nu prea ii vad dand din cap. Din cate stiam eu... se procedeaza asa. In plus, publicul e cat se poate de real. Da, e filmat prost. Dar tot e unul din videoclipurile mele preferate de la Amon Amarth. Revenind la fantomele de la care am plecat. Nu pot spune ca mi-a placut ideea videoclipului, chiar daca ca apreciez atentia acordata detaliilor. Mai toate videoclipurile lor sunt asa... mai putin cele pentru Reborn (amuzant ca asta e piesa care m-a facut sa fiu nebuna dupa ei) si Sillyworld. Nu ma omor nici dupa piesa - "together... forever... I belong to you..." Da, bine. Ma duc sa-mi trag o caramida in cap. E drept ca are si parti care imi plac. Bucati care au ajuns sa ma bantuie, bucati pe care le-am ascultat de zeci de ori ("say you'll never die - you'll always haunt me..." e un cosmar pe care l-am avut de prea multe ori, uneori desfasurat voit in mintea mea in timp ce eram cat se poate de treaza... am visat ca l-am omorat, i-am dorit sa moara). Dar luata cap-coada...

happy girl

Am gasit ceva ce imi place. Mult. Si nu e chiar asa usor de gasit. Cand vine vorba de muzici... trebuie sa admit ca sunt destul de egoista. Nu-mi prea doresc sa le placa si altora ce imi place si mie. Ceea ce vine si cu dezavantaje, e drept. Cum ar fi ca nu se chinuie nici dracu' sa aduca la noi trupele respective, sau ca imi e destul de greu sa gasesc concerte intregi filmate decent...

In noaptea asta... dupa dus, ma asteapta Insomnium.

vise...

Am avut un cosmar noaptea trecuta. Am visat ca mi-am pierdut un ursulet de plus. Nu e un banc prost. Chiar am visat asta. Inca tin minte disperarea cu care il cautam in vis. Si da, m-am dus la el imediat ce m-am trezit. Si azi a stat la mine in brate cat timp m-am uitat la ultimele patru episoade din Sherlock Hound. E ursuletul cu care am dormit cateva zile dupa ce am scapat de tije... atunci cand am facut emo-gogosile roz si cauciucate. Un ursulet pe care mi l-am luat cand eram in anul doi la FILS. La inceputul lui 2004. Din magazinul Mega Image de pe Mihai Bravu, dintre Piata Muncii si Dristor. Impreuna cu un gel de buze cu aroma de piersici si cu o revista National Geographic. Un ursulet care canta. Un ursulet care mie imi place mult.

Am momente in care visez cu ochii deschisi. In seara asta visez ca mi-ar placea sa traiesc intr-o casa care se curata singura. Mi-am curatat aragazul. Ca sa sarbatoresc faptul ca sper sa nu-l mai folosesc (pentru ca acum functioneaza iar cuptorul cu microunde, hehe). E groaznic de greu de curatat. Sunt unele zone unde nu mi-a intrat periuta. Si n-am nici cea mai mica idee ce as putea sa fac (e prins cu nituri). Am spalat si geamurile. Si multe altele pe care mi-e lene sa le insir. Dar inca mai am atatea de facut. Si simt ca sunt deja rupta de oboseala.

mostre de nesimtire

Tot vreau sa scriu despre asta de cateva luni.

O chestie din timpul excursiei nocturne in real cu un coleg mi-a adus din nou aminte de "materialul" pregatit pentru postarea asta. Eram la inghetata, scanam din ochi vitrinele.
"Scooby-Doo! Vezi o cutie albastra cu mutra lui Scooby pe undeva?"
"Nu... hai ca ma mai uit inca o data inapoi..."
"... am gasit eu..." dar nu mai era prin preajma...
"Miracles do happen..." l-am auzit din nou in langa mine...
[privire nedumerita si onomatopee imposibil de reprodus din tastatura]
"Au luat-o pe tipa aia pentru ca a desfacut cutia... Progresam..." mi-a explicat.
"Aham... nu observasem, n-am fost atenta..." normal, nu aveam in creier decat Scooby...

Pe la inceputul anului, intr-o marti seara, eram in Carrefour Orhideea. Nu mai era mult pana la inchidere. Eu imi cautam o pereche de strampi. Gatta. Langa mine, o tipa care a luat un pachet, si-a bagat ghearele in carton, l-a sfasiat, a scos de acolo strampii, s-a uitat la ei, i-a indesat la loc si a aruncat pachetul inapoi pe raft. Nu m-am putut abtine:
"Stiti, nu e frumos sa vandalizati!"
"Stiu." Si a plecat.
Iar eu am ramas...

scooby... dooby... doo!

Oricine ma cunoaste stie ca sunt o mare fana a lui Scooby (si a desenelor clasice Hanna-Barbera in general). Daca ma uit in sus in momentul asta... vad un ultim raft plin cu DVD-uri cu Scooby (in fine, aproape... ultimele doua din stanga sunt cu Aerosmith). Ce n-a reusit un nas spart sa faca, a reusit Scooby - din cauza lui am intarziat la o lucrare de matematica (matematica, da? adica materia aia care mi-a placut mie cel mai mult). Asta pentru ca trebuia sa vad "Mine Your Own Business" pana la capat.

Sambata rasfoiam un pliant de real. Si mi-au picat ochii pe... inghetata Scooby-Doo. Scooby!!! Mda, asta sunt eu - daca-i mutra lui Scooby pe ceva, vreau! Pana noaptea asta mi-a fost insa lene sa-mi misc hoitul pana in real. Si mi-a fost destul de greu sa gasesc cutiile cu inghetata Scooby. Si si mai greu sa gasesc una mai putin nenorocita de ghearele celor care navalisera ieri pe acolo (mda, asta-i dezavantajul cumparaturilor de dupa miezul noptii - majoritatea produselor pe care le mai gasesti nu prea mai sunt intregi). Dar in cele din urma am ajuns acasa cu cutia. Am scos inghetatele din cutie (nu stiu cum sunt, n-am incercat inca nici una) si m-am pus pe studiat pozele de pe cutie. Pozele cu Scooby. Era sa incep sa scot fum pe urechi cand am vazut ca eticheta in romana fusese lipita chiar peste una din mutrele lui Scooby. Cum au indraznit, cum? Bine ca macar ca am reusit s-o dezlipesc frumos, fara sa-i nenorocesc botul. La botul lui Scooby ma refer. Mda, o merit si eu. La asta ma refer... mai exact, la momentul in care Joe Perry spune "you're not a well individual..."

dubite si alti monstri legati de cifra 2 [sec]

V-a placut vreodata o dubita? Intreb pentru ca, in general, nu intra in categoria masinilor considerate "cool". Insa mie mi-a cazut draga una... ieri.

Peste doua saptamani se implinesc doi ani. Peste inca 11 zile voi trai ce am ratat in ziua aia. Multumesc! Nu, nu m-am putut abtine sa nu caut sa vad ce scriam in vara aia pe 15 august... Ce ma obseda in zilele alea... nu e nevoie sa caut nicaieri. Inca e cu mine...

Ma bantuie imaginea unei balene ucigase (aia cu negru si alb). De plus. Da, de la libraria de la parter. Simpatica rau.

Au trecut doua saptamani, dar inca ma bantuie si articolul asta.

Ah, da, inca o chestie. Intrasem ieri pe un blog si am citit acolo "sicriu pentru dvs" in loc de "scriu pentru dvs."

trofeul e murdar in interior. dar sa nu afle nimeni.

Eu. Pentru ai mei.

Se laudau cu mine. Peste tot. Peste tot eram cuminte, respectuoasa, isteata, mai tarziu harnica, silitoare, cu note bune la scoala, premianta, nedreptatita cand nu luam premiul I sau cand il luam cu o medie diferita de zece.

Eu eram prea timida ca sa spun altceva.

Acasa nu eram niciodata asa. Eram scroafa ordinara, vita incaltata, animala imputita, gunoi, lenesa, obraznica, impertinenta, magarita, dezordonata, neascultatoare, proasta, mofturoasa, necivilizata, salbatica, muta, sluta, grasa, cu pretentii, cea care strica pe tot ce punea mana, cea care avea sa ajunga cu siguranta in iad pentru ca imi chinuiam parintii si ii bagam in mormant. Nu era greu sa fiu asa. Nu aranjam niciodata jucariile in raft asa cum ii placea mamei sa fie aranjate. Am fost mereu timida si tacuta. Normal, comparatii cu alti copii care stiu sa vorbeasca, sa fie prietenosi, "lipiciosi"... nu ca mine care parca eram venita din jungla. Am fost mereu foarte pretentioasa la mancare si n-am putut niciodata sa mananc prea mult. Normal, comparatii cu alti copii care mananca tot ce le pui in fata, afirmatii cum ca si-ar dori ca un astfel de copil sa fie al lor si nu eu. Pete pe caiete in timp ce imi scriam teme. Normal, mama distrusa de faptul ca trebuie sa dea o multime de bani pe caiete la cate foi trebuia sa rup pana sa termin o tema.

stirile de la ora cat s-o nimeri sa fie cand termin de scris. fara sange.

Saptamana trecuta... sau acum doua saptamani, oare? m-am bucurat ca un copil mic - s-a deschis o librarie la parterul blocului meu. Daaaaa, librarie! Stiti, carti, rechizite, jucarii? Au niste animalute de plus foarte dragute. Carti in limbi straine n-au decat pentru copii mici. Si n-au markere Staedtler. Da, marea mea slabiciune. Of, ce dracu', Ana, n-ai destule markere? In fine, macar au animalute de plus foarte dragute. Cam scumpe... da' sunt asa dragute! Da, stiu, si animalute de plus am o groaza. Da' nu exact modelele alea!

Ziua de ieri va ramane in istorie ca o zi glorioasa. Mi-am reparat cuptorul cu microunde. Da, ala nou. In fine, l-am reparat e un fel de-a zice, ca de fapt nu i-am facut nimic, cred ca doar l-am speriat putin pentru ca mi-a tunat sa-l fac bucati si s-a hotarat sa functioneze iar dupa ce l-am asamblat la loc. De facut sigur nu i-am facut nimic. Nici nu stiu ce mi-a tunat sa-l desfac. De fapt stiu, frustrarea. Ma enerveaza teribil sa folosesc aragazul. Si cum domnu' cuptor cu microunde nu mai era dispus de ceva vreme sa incalzeasca nimic... Mergea setata puterea, mergea setat timpul, dar cand apasam pe start... nimic! Asa ca ieri mi-am zis... eh, mortu' nu mai poti sa-l omori, nu? Asa ca l-am facut praf. Fara sa ma mai tai, ca atunci cand l-am desfacut pe cel vechi si era sa raman fara un degetel (nu glumesc, am facut niste ochi cat cepele cand am vazut pana unde imi intrase tabla aia). Revenind la asta nou. L-am facut bucati, l-am studiat, n-am observat absolut nimic in neregula. Mbine, in afara de jeg, asa ca mi-am zis hai sa-l si curat putin daca tot i-am scos matele pe afara. L-am curatat, l-am studiat iar, n-am observat nimic, m-am scarpinat iar in cap (ah, apropo, veste buna, am observat ca nu mai naparlesc asa tare, deci se pare ca totusi n-o sa fiu cheala pana la 30 de ani), am ridicat din umeri si l-am asamblat la loc. Si am avut un moment de hai sa rad putin de mine si sa testez daca nu cumva s-a intamplat o minune. Ei bine... s-a intamplat! Functioneaza din nou. Probabil l-am speriat cu brutalitatea actului meu. Acum ma gandesc daca nu ajungeam la acelasi rezultat si fara sa-l fac bucati... doar urland la el. Eh, data viitoare cand se strica incerc si asta. Sper sa nu ma trezesc cu vecinii la usa...

Pijamaua mea e uda. De transpiratie. De la gat pana jos. As putea s-o storc. Si n-am facut nimic. Stau in pat cu botul deasupra laptopului. Si atat. Ciudat. Ciudat rau! Nu mi s-a mai intamplat niciodata asta. Niciodata!

That's all, folks!

in cioburile unei oglinzi sparte

As vrea sa fiu, dar nu sunt. Puternica. Ar fi fost bine ca acum sa fiu pe drumuri, dar sunt in camera mea, pe jos, cu botul pe tastatura. Sunt rupta de oboseala. Fara motiv. Dar sunt. Rupta de oboseala. Si nu vreau decat sa zac aici, poate imi revin pana maine dimineata, poate ma trezesc sa plec de la 5, poate reusesc sa rezolv problema asta suficient de repede, poate nu pierd prea mult din ziua de maine. Poate... ma urasc pentru asta. Detest sa astept. Ma detest pentru ca am amanat totul pana maine, ca n-am avut forta sa termin in seara asta. Sunt asa obosita in ultima vreme. Fara motiv. Pur si simplu sunt. Obosita.

As vrea sa fiu, dar nu sunt. Inteligenta. In august 2006 m-am trezit si eu cu internet. Pana atunci nu vazusem asa ceva decat putin pe la colegi si nu prea stiam ce e. Nu in afara de e-mail si hyperphysics. Ah, da, si direct connect. M-a scarpinat atunci intre coarne un fost coleg de liceu cu teste de inteligenta, programe pentru invatat limbi straine, organizatii pentru oameni inteligenti. Si am dat si eu un test. Destul de usor pentru mine, erau multe chestii de geometrie & alte matematici, de logica, de memorare rapida (cateva secunde), de cultura generala. 159. Exact genul de test care favorizeaza copiii care-s cu matematica. Asa ca mine. Nici nu stiu ce dracu' am mai completat dupa de am primit certificatul pe mail si m-am trezit membra. Ce stiu sigur e ca am uitat complet de chestia aia. Pana acum cateva zile cand mi-a picat in inbox un "Be Sure to Check our New Website!" Ah, da? Inca sunt membra? Ce dragut... Pacat ca ma simt retardata, nu?

As vrea sa fiu, dar nu sunt. Hotarata. Nici nu cred ca am fost vreodata. Poate doar hotarata sa gresesc. Inca o data. Inca nu stiu ce vreau. Clasa a XII-a, pe la inceput. Unii (exact, nu mai tin minte ce era cu ei) venisera la noi in clasa. Si ne-au intrebat la ce facultate vrem sa dam. Eu, singura care a raspuns cu un "nu stiu" si cu un ridicat din umeri. "E grav daca acum nu stii..." Eu am ridicat iar din umeri. Nici acum nu stiu. N-am nici cea mai mica idee ce as putea sa fac cu ceea ce ma pasioneaza. Si nu exista nimic cu adevarat util care sa ma pasioneze cu adevarat. Asta in varianta imbracata in hainute frumoase. Direct spus... sunt inutila.

As vrea sa fiu, dar nu [mai] sunt. Ambitioasa. Candva cred ca eram. Cred. Am avut mereu vise mari, dar nu stiu cat conteaza asta. M-am visat in rolul personajelor lui Jules Verne. Am visat ca voi descoperi ceva cu adevarat mare. Doar chiar descoperisem o teorema in timpul scolii... doar ca sa aflu la putin timp dupa aia ca fusese descoperita cu secole in urma. Si in clasa a zecea parcursesem cursurile de mate din facultate ale brontozaurului mare (tati). M-am visat un fel de Pininfarina in liceu, in timp ce trimiteam desene de masini pentru concursurile AutoMondial. Si o multime de alte vise mari. Marea problema e ca mereu am visat mult, mereu am avut vise mari, dar n-am facut niciodata nimic. Pentru ca n-aveam nici cea mai mica idee ce as fi putut sa fac. Pentru ca mi-a fost mereu prea rusine? teama? sa intreb. Pentru ca ai mei au ras de mine, de visele mele. Sau au luat-o cu totul aiurea. Ca atunci cand am vrut meditatii pentru olimpiada nationala de mate si ei au luat-o ca si cum am nevoie de meditatii pentru ca nu ma descurc cu materia. Si asa am ajuns sa fac meditatii impreuna cu alti trei copii retardati... la un nivel foarte scazut. Cu totul altceva fata de ce visasem eu. Poate nici n-ar fi trebuit sa visez vreodata. Acum pur si simplu nu-mi mai pasa. Am imbatranit, nu mai am energie, mor. Pe undeva si vreau sa ma razbun. Sa bifez ratare dupa ratare... un fel de la ce va asteptati, ati avut dreptate, nu sunt decat un gunoi, asa cum mi-ati spus mereu ca sunt.

Da, mai e una. Dar aia e prea veche si doare prea tare. Si ar durea si mai tare sa-mi mai spuna cineva ca e si cea care conteaza cel mai putin. Pentru ca pentru mine e mai importanta decat a fi in viata...

the curious eye and the critical taste buds: villars

Chestii de la Villars...

Coeur de Suisse (da, tin de Villars, scrie pe spatele ambalajului). Ciocolata simpla cu lapte. Placuta la gust, destul de cremoasa si cam atat. O ciocolata cu lapte reusita, dar am incercat si mai reusite de atat.

Villars Coeur de Suisse Chocolat au LaitVillars Coeur de Suisse Chocolat au LaitVillars Coeur de Suisse Chocolat au Lait

Larmes de Liqueur (link, screenshot). Ciocolate cu lichior. Trei la numar: Larmes de Kirsch au Chocolat Noir, Larmes de Poires Williams au Chocolat au Lait & Larmes de Damassine au Chocolat Noir. Mmm, n-am ezitat cand le-am vazut, ca doar sunt mare amatoare de ciocolate cu lichior. Am ajuns acasa, le-am pozat, le-am scos din ambalaje (de mentionat: ambalaje cu pretentii)...

the curious eye and the critical taste buds: lindt lindor x 4

Lindt. Lindor asortate la 200g (link, screenshot). Patru feluri: ciocolata alba, ciocolata cu lapte cu bucatele de alune, ciocolata simpla cu lapte, ciocolata neagra. In varianta de 100g, cutia cu bomboane asortate contine doar trei sortimente - lipseste cel cu alune. Bomboanele Lindor nu mi-au placut mai deloc prima data cand le-am incercat. Si nici a doua si nici a treia oara. Dar apoi le-am incercat de la rece. Si mi-au placut. Si apoi iar de la temperatura camerei si dupa ce le tinusem o vreme in mana. Si asa m-am convins. E o mare diferenta intre Lindor la temperatura camerei si Lindor de la rece. Sunt mult mai bune daca sunt tinute la frigider inainte. Mult mai bune la gust si sunt doar foarte cremoase - nu uleioase. Asta e si modul in care le-am incercat pe astea - direct de la frigider. De fapt cred ca se si vede dupa modul in care (nu) am reusit sa le tai - mai mult s-au desfacut cum au vrut ele decat cum a vrut cutitul din mana mea.

Lindt Lindor trufe asortate 200gLindt Lindor trufe asortate 200gLindt Lindor WhiteLindt Lindor White

the curious eye and the critical taste buds: my motto

Ital Food? Nu mai auzisem niciodata de ei. My Motto. 2 x Cocoa. Napolitane de cacao cu crema de cacao. Invelite in ciocolata. Foarte bune. Mi-am luat si a doua oara si eu nu fac asta des.

napolitane Ital Food My Motto 2 x Cocoanapolitane Ital Food My Motto 2 x Cocoa

o zi cu...

Adica o leapsa de la Lucian: cu cine ai vrea sa-ti petreci o zi? Inteleg eu ca se exclud orice fel de rude, prieteni iubiti si ca ar fi vorba de oameni cunoscuti.

Pai... sa-i dau drumul, nu?

  • Stephen Hawking
  • Michael Schumacher
  • Vladimir Putin
Leapsa se duce la cine doreste sa o preia.

the curious eye and the critical taste buds: miscelanea

Alandala...

Vincinni. Briose, Choco Muffin & Choco Chips Muffin (nu le-am gasit pe site in sectiunea de produse). Nu-mi place cum arata ambalajul. Ma face sa ma gandesc la niste desene animate pe care nu le-am putut suferi niciodata - Powerpuff Girls. Scoase din ambalaj, briosele arata bine. Si atat. Cu exceptia partii de deasupra... sunt uscate, in ciuda bucatelelor de ciocolata de prin ele. Si alea sunt uscate si aspre. Cate o jumatate din fiecare sortiment si ma ustura gatul. Si nici cand am vizitat iar pungile dupa cateva zile nu mi-au facut o impresie mai buna.

Vincinni Choco MuffinVincinni Choco MuffinVincinni Choco Chips MuffinVincinni Choco Chips Muffin

Nestle. Joe. Napolitane cu aroma de lamaie. In general, eu evit sa ma ating de orice biscuiti/ napolitane cu alte creme in afara de ciocolata...

the curious eye and the critical taste buds: comparing chocolate bars

Acum o saptamana si jumatate s-au adunat ciocolatele... alea primite si alea cumparate. Asa ca mi-am zis... hai sa incercam in paralel.

E vorba de:

  • Schogetten
    • Jamaica-Rum Truffle. O ciocolata care nu apare pe schogetten.eu. Pacat, e preferata mea din toata gama lor. Am descoperit-o acum aproape trei ani. Impreuna cu doua sortimente care, din pacate, au disparut intre timp, Amaretto Truffle si Marc de Champagne Truffle, si intr-un alt ambalaj. Pana sa ajunga la ambalajul curent, in care se gaseste din toamna trecuta, a mai trecut si prin ambalajul asta. E una din putinele tablete de ciocolata de care m-am atins de mai multe ori in ultimii opt-noua ani. In primul rand pentru ca unii s-au prins ce-mi place. Hmmm, de fapt nici nu cred ca pe asta am cumparat-o eu vreodata... parca si prima data cand am incercat-o a fost tot cadou. Cred ca deja e clar ca imi place ciocolata asta. Ciocolata cu lapte de la Schogetten nu e cine stie ce, insa crema de rom e foarte buna.

funny

Primesc un mail (de fapt mai multe, da' nu conteaza) azi care ma anunta de inca un abonat pe YouTube. Nimic neobisnuit, in afara de numele de utilizator al persoanei respective:

Aaa... eu m-am mai impiedicat de numele asta pe net. Nu stiu mare lucru despre posesor (pana sa vad profilul noului abonat nici nu asociam numele cu o mutra)... doar ca e un copil care canta... aaa... dracu' stie ce, insa asa am o banuiala ca nu ceva in genul muzicii puse de mine pe YouTube:

Sacrifice to gods of old,
Bleed them of their lives!
Fresh blood on our swords,
Gods of war arise!

the curious eye and the critical taste buds: soft cakes

Si aici sunt chestii incercate cu mult timp in urma...

Amada. Habar n-am ce-i cu ei. Stiu doar ca sunt turci, altceva n-am gasit pe net. Luppo. Nu e un desert sofisticat, dar e mai bun decat m-as fi asteptat de la o prostioara de genul asta.

Midi PlumCake CioccolatoMidi PlumCake CioccolatoMidi PlumCake Cioccolato

Midi. Am mai incercat dracii de la ei, iar unele (semilunele cu migdale) au fost chiar foarte bune. Si mini-pandispanul asta (link, screenshot) arata tentant. Si chiar a fost foarte bun. Dar eu tot am fost putin dezamagita atunci... pentru ca imi imaginasem cai verzi pe pereti. Vazusem scris pe el "Plum" si imi imaginasem ca e cu prune si ciocolata. Si m-am cam dezumflat cand mi-am dat seama cum stau lucrurile de fapt. Plumcake, stupid!

the curious eye and the critical taste buds: biscuits, wafers + more

Unele din ele incercate cu mai bine de un an in urma...

Lachita. Primele chestii incercate de la ei au fost niste napolitane. Decente pentru pretul la care erau. Asa ca am fost curioasa sa incerc si biscuitii astia, Sandwich Strawberry si Sandwich Raspberry (nu pun link catre pagina fiecarui produs, ca au o combinatie de culori ucigatoare de neuroni, imaginile din link-uri sunt putin prelucrate de mine). Biscuitii sandwich cu crema de fructe nu ma pasioneaza, dar astia promiteau gem intre biscuiti si nu o crema de margarina colorata (din pacate, asa ceva exista si printre unii dintre cei care promit crema de cacao intre - d-aia prefer eu Prinzen de la Griesson sau Hit de la Bahlsen; sau, si mai bine, Pick Up! de la Leibniz... care tin tot de Bahlsen, e adevarat).

Astia mai erau si inveliti in ciocolata pe deasupra, ambalajul arata promitator. Hmmm... dupa ce le-am desfacut insa... Stratul de ciocolata e atat de subtire incat se vede biscuitele din loc in loc, departe de ce promite ambalajul pe care este reprezentat un strat de ciocolata serios. Iar in momentul in care i-am taiat dezamagirea a fost si mai mare. Pe ambalaj, stratul de gem e reprezentat ca fiind mai gros decat biscuitii - in realitate, stratul de gem e aproape inexistent. Stiu ca aproape mereu straturile/ bilutele interioare de gem/ ciocolata/ orice alta umplutura sunt prezentate exagerat pe ambalaje, insa aici diferenta e uriasa.

Gustul... macar despre asta nu pot spune nimic de rau. Dar nici de bine. E neinteresant. Componenta de ciocolata? Se simte foarte slab.

Componenta de gem? Iar, se simte foarte slab. Domina gustul biscuitilor, unul neutru. Iar biscuitii mi s-au parut cam moi. Si asta o spun eu, care nu ma dau in vant dupa biscuitii crocant-uscati si scufund aproape orice biscuite in ceai. Da, stiu, biscuitii au gem intre ei, logic ca a migrat din gem spre biscuiti ceva umiditate. Asta ar explica atat stratul aproape inexistent de gem, cat si biscuitii moi.

the curious eye and the critical taste buds: belgian chocs

Delhaize. Da, alea din Mega Image. Intr-una din primele zile ale lunii trecute (cred ca pe 4) am trecut si eu ultima data printr-un magazin de-al lor. Pentru inghetata. Si am mai apucat si trei ciocolate de la capatul unui raft. Doua din ele de la Delhaize - Mousse Noir si Mousse Praline. Ca aspect simple, dar foarte sugestive si elegante. O alta chestie care mi-a placut la ele a fost ca, desi in staniol, staniolul nu era lipit pe margini, ci doar impaturit. Ceea ce a facut ca despachetatul sa fie simplu si curat, iar staniolul a ramas intact. Odata desfacute ambalajele, am putut vedea ca tabletele arata la fel de bine precum promiteau pozele. In ultima poza arata putin transpirate pentru ca erau proaspat scoase de la frigider. Cum sunt? Pai... doua tablete de ciocolata avand la interior o crema fina... foarte fina, in genul cremelor din Milka Amavel. La cum se simte crema nu am ce le reprosa. La gust, gustul de alune din Mousse Praline mi s-a parut cam puternic pentru mine. In schimb, Mousse Noir a fost exact ce mi-as fi dorit. Foarte buna pentru un brontozaurel mare amator de chestii cu gust intens de cacao.

the curious eye and the critical taste buds: alcoholic gubor chocs

Majoritatea produselor Gubor incercate pana acum mi-au placut, asa ca n-aveam nici un motiv sa nu mai incerc si altele. Mai ales unele alcoolice.

Zibartle Pralines. Bomboane de ciocolata cu lapte cu lichior de prune salbatice fara crusta de zahar. Ciocolata cu lapte e cremoasa si are gustul acela specific Gubor. Iar lichiorul... e mult! Si rezulta o combinatie intensa. Si care place papilelor mele.

Whiskey Sahne Pralines. Bomboane de ciocolata cu lapte cu continut ridicat de cacao, umplute cu crema whiskey. Foarte bune si astea. Le prefer primelor pentru ca nu exista riscul unui dezastru in momentul in care musc din ele (interiorul nu mai este lichid asa cum e in cazul primelor). Si sunt mai "blande" decat primele, influenta alcoolica nu este asa puternica (desi este perfect sesizabila).

the curious eye and the critical taste buds: no

Bonbonetti. Experienta Bonbonita (link, screenshot) din vara anului 2008 fusese una cat se poate de placuta, asa ca eram foarte curioasa sa incerc si cutiile Bonbonissimo. Mi-am luat insa doar una, Fruit Fantasy (link, screenshot)... pentru ca pe cealalta, Chocolate Dream (link, screenshot), n-am mai gasit-o atunci. Si apoi n-am mai fost curioasa sa o incerc. Pentru ca Fruit Fantasy nu mi-a placut. Bomboanele cu crema de portocale si cu crema de zmeura au fost singurele care mi s-au parut decente (amuzant, imi era teama ca n-o sa-mi placa cele cu zmeura avand in vedere ca ultimele mele experiente cu ciocolata cu zmeura nu fusesera dintre cele mai placute).

Bonbonetti BonbonissimoBonbonetti BonbonissimoPomorzanka Chocolates + PuzzlePomorzanka Chocolates + Puzzle

Pomorzanka. Chocolates + Puzzle. Mai mult pentru puzzle, desi descrierea bomboanelor de pe spate arata si ea promitator - bomboane in forma de capsune, umplute cu...

the curious eye and the critical taste buds: virginias

Virginias

Virginias. Dadeam pentru prima data de asa ceva acum doi ani. Si mi-a placut foarte mult dracia aia. Asa ca, atunci cand am dat din nou acum o saptamana si ceva peste alte dracii de la Virginias, n-am ezitat si mi-am luat doua.

Ambele alcoolice, nici nu se putea altfel (Bombon Cream Whisky & Turron Trufado al Licor de Crema de Whisky). Mai aveau si alte sortimente (tin minte sortimentele cu ananas, cu diverse neamuri de nuci, cu cocos si biscuitii in ciocolata neagra).

the curious eye and the critical taste buds: gingerbread

Astea nu mai sunt chiar toate din primavara. Unul din pachete l-am incercat in urma cu ceva mai mult de o saptamana.

Doua pachete marca proprie Carrefour. Intamplator, astea doua au deschis si au inchis seria chestiilor ce se incadreaza la capitolul turta dulce pentru mine. Primul pachet l-am luat sambata, 1 mai. Turta dulce in forma de inimi invelite in ciocolata cu umplutura de gem de prune. Mi-a luat insa ceva timp pana sa ajung sa le incerc. Mi-au placut, desi nu cred ca mi-as da seama ca gemul ala e de prune doar dupa gust. Al doilea pachet l-am luat acum ceva mai mult de o saptamana. Turta dulce in forma de stelute invelite in ciocolata cu umplutura de gem de fructe. 3.19 lei pachetul de 200g. Si astea au fost destul de bune la gust, desi parca putin uscate.

turta dulce marca proprie Carrefour: inimioare in ciocolata umplute cu gem de pruneturta dulce marca proprie Carrefour: inimioare in ciocolata umplute cu gem de pruneturta dulce marca proprie Carrefour: stelute in ciocolata umplute cu gemturta dulce marca proprie Carrefour: stelute in ciocolata umplute cu gem

Sambata, 15 mai. Adica in ziua dinaintea concertului AC/DC. Ploua. Aveam planuri pentru o plimbare foarte lunga prin oras, dar am scurtat-o, chiar daca initial mi-am spus ca nu ma topeste ploaia, ca oricum am hanoracul cu gluga pe mine. Dar...

the curious eye and the critical taste buds: late spring jaffas

Mda, de la sfarsitul primaverii. Toate sunt incercate cu peste o luna in urma.

Tago. Mai incercasem turta dulce (link, screenshot) de la ei si mi se paruse chiar buna. Si degetele astea (link, screenshot). Care se cam faceau praf la orice atingere mai putin delicata si nu mi s-au parut cine stie ce nici la gust. Ah, si prostiile astea (link, screenshot). Care mi s-au parut groaznic de uscate.

Asa ca am zis sa incerc si draciile astea (link, screenshot). Toate cele trei sortimente: cu jeleu de portocala, de zmeura si de capsuna. 3.45 lei, 130 grame. Nu m-au incantat. Jeleul e unul generic, destul de greu de distins care e care. Aroma de portocala e cea mai evidenta, dar nu foarte. Si e mult mai subtire decat e ilustrat pe ambalaj ca ar fi. Iar baza e putin cam uscata.

Tago Jaffa CakesTago Jaffa CakesBiscoteria Orange Jaffa CakesGold Cake Jaffa Cakes

Biscoteria (marca proprie Plus). Sortimentul cu jeleu de portocala. Astea mi-au placut, nu au mai avut nici una din problemele celor de la Tago. Si acelasi lucru il pot spune si despre cele trei sortimente de la Gold Cake (tot marca proprie Plus?), cu jeleu de zmeura, de cireasa si de capsuna. Bune toate trei, in special cea cu jeleu cu aroma de cireasa. Si doar 1.95 lei pachetul de 150 grame.

mi-e scarba

Nu doar trenurile CFR intarzie in tara asta. Sambata, 3 iulie, acceleratul Regiotrans de la Brasov la Bucuresti a intarziat 35 de minute. Eu am ajuns gafaind cu 6-7 minute inainte de ora la care ar fi trebuit sa soseasca (eram convinsa ca o sa intarzii eu), asa ca am avut de asteptat aproape trei sferturi de ora. In Gara de Nord. Adica bleah!

Se da un articol. Si un prim comentariu (screenshot pentru ca eu l-as zbura la gunoi) la articolul respectiv. Ca exemplu de "nu asa te promovezi!"

Bordurile s-au tot schimbat. S-au pictat iar trecerile de pietoni. In ultima vreme, au aparut niste pete galbene pe trotuare... cu mesaje de "traversati pe trecere, boilor!" Bineinteles ca nu scrie chiar asa, dar nu mai tin minte exact cum e mesajul. Ultimele doua chestii n-ar fi rele avand in vedere cati dobitoci traverseaza pe unde se nimereste. Doar ca... zilele astea ploua! Iar in dupa-amiaza asta am simtit de prea multe ori cum imi fuge un picior sau celalalt pe toate cele enumerate mai sus (borduri, dungi albe la treceri, dreptunghiuri galbene cu mesaje). Mi-am recapaptat de fiecare data echilibrul, n-am facut nici un buf, m-am invatat sa le evit pe cat posibil (doar ca in unele locuri alea galbene ocupa toata latimea trotuarului si intr-o parte a trotuarului am gard, in cealalta am masini parcate). Dar tot le doresc dobitocilor care au venit cu ideile repective sa-si rupa gatul alunecand pe propriile lor creatii.

Sa-mi trag palme...

the curious eye and the critical taste buds: ice-mastry rolls

Ice-Mastry. Inghetate. Sub forma de rulade. Mai mult sau mai putin... Cassate Classic, inghetata de ciocolata, de vanilie cu visine intregi si de visine, invelita intr-o crusta de ciocolata. Si Paradiso Lux, inghetata cu lichioruri.

Cassate Classic nu m-a impresionat. Crusta de ciocolata nu e cine stie ce, iar stratul de inghetata de visine nu mi-a placut deloc. Paradiso Lux insa... inca un motiv pentru care inghetatele cu lichioruri raman preferatele mele.

Ice Mastry Cassate ClassicIce Mastry Cassate ClassicIce Mastry Paradiso LuxIce Mastry Paradiso Lux

the curious eye and the critical taste buds: where's the chocolate?

Pralines Chocolats. 24 praline. 400g. 9.6 lei. Nici o sigla a unui producator. Ar fi trebuit sa-mi dea de gandit. Dar nu s-a intamplat asta, asa ca le-am luat.

Asa... sa vedem intai ce sunt minunile. Pe coloane, de sus in jos si de la stanga la dreapta. Mai corect spus, ce presupun eu ca ar fi dupa gust, pentru ca o descriere individuala nu exista. Si doar am spus de atatea ori ca nu voi mai lua niciodata cutii de praline fara descrieri individuale...

  • pralina cu crema coniac in ciocolata cu lapte - buna la gust, insa crema se simte uleioasa, iar mie nu-mi place asta;
  • pralina cu crema de alune si bilute crocante in crema, invelita in ciocolata cu lapte cu un mot de ciocolata alba - eu nu ma omor dupa alune, asa ca mi-a placut ca nu e prea intens gustul; mi-au placut si bilutele crocante, iar crema nu e asa uleioasa ca la prima;
  • pralina cu crema caramel si strat de caramel aproape lichid invelita in ciocolata neagra - crema nu e asa uleioasa ca la prima, iar stratul de caramel de deasupra e placut la gust;

pasivitatea doare

Dar nu vreau sa fac si mai mult rau. Si fierb atunci cand ma lovesc de generalizari, de oameni care dau din cap dezaprobator si afirma "toti sunt la fel" in timp ce refuza sa vada cat de mult rau face atitudinea asta a lor. N-ar trebui sa fie un razboi, n-ar trebui sa se plece de la ideea ca e care pe care.

Ca sa nu-si imagineze nimeni cai verzi pe pereti. Postarea asta n-are nici cea mai mica legatura cu bacalaureatul. E doar o postare despre o tema pe care n-o s-o abordez pe blog. Chiar daca fierb uneori cand aud in jurul meu sau citesc pe net unele chestii, atunci cand vad ca unii oameni acuza si acuza cu ura si pe nedrept. Si nu vor sa vada ca unii oameni care au dobandit un anumit statut chiar il merita, chiar i-a dus creierul si au muncit enorm ca sa ajunga unde au ajuns. Mentalitatea aia nenorocita de trebuie sa lovim in toti cei care au reusit sa se ridice deasupra noastra. Ma doare pentru ca ii respect munca, il respect pe el enorm si tin la el. Ma doare sa vad atata lipsa de respect pentru el si pentru atatia alti oameni care muncesc. Mai mult decat mine si mai mult decat cei care-i critica. Ma doare sa vad atata lipsa de respect pentru niste oameni inteligenti si manierati. Si asta din partea unora care arunca gunoaie pe jos pe strada, care se spala la doua saptamani, le pute gura la propriu si habar n-au sa scrie corect. Dar se simt persecutati saracii. Si mi-as dori sa ripostez. Dar mi-e frica sa nu fac si mai mult rau.

cateva cuvinte despre copiat

Pentru ca am ajuns la articolul asta. Am mai spus-o, procentul ala e de vis. De trecut bacul meritau sa-l treaca un sfert, asta judecand dupa nivelul actualilor studenti - 85% din ei nu au ce cauta la nici un fel de facultate.

Am copiat in draci. N-am copiat niciodata ceva ce sa nu fi inteles. Copiam chestii care altfel ar fi trebuit memorate. E adevarat ca nu prea se intampla sa nu le retin dupa ce imi faceam fituicile, dar nu eram dispusa sa risc. N-am putut niciodata sa copiez ca sa trec. La materiile la care eram planta, eram planta si punct. N-as fi putut sa risc sa copiez ceva ce nu intelegeam. Cum as fi putut sa-mi dau seama daca e in regula ce scriu eu acolo? Daca scriu vreo tampenie? Mi-a fost mereu groaza de ideea de a ma face de ras, de a cadea in ridicol. Am preferat mereu sa dau foaia goala daca nu stiam ceva decat sa ma chinui ca scriu ceva ca poate-poate sau sa ma inspir din dreapta si stanga, sau sa scriu cu totul altceva "la plezneala" (chestie practicata de foarte multi din colegii mei de facultate - indiferent de ce subiecte erau, copiau de pe ce aveau, cat mai mult, sa fie trantit acolo). Dar nu m-am dat niciodata inapoi de la a copia la examene la care imi doream rau de tot sa iau zece. De fapt... nici nu concepeam sa nu fiu inarmata cu fituici la alea. Nici nu concepeam sa risc sa nu-i placa cuiva felul in care formulasem nu stiu ce chestie. Imi inregistram audio cursurile si scriam apoi pe fituici exact ce spunea omul ala acolo. Asta copiam eu. Exprimari. Formulari ale unor definitii, chestii de genul asta. Daca s-ar fi intamplat vreodata sa nu-i convina cuiva ceva as fi fost in stare sa-i dau sa asculte. Imi lua al dracului de mult timp, dar nu puteam concepe sa risc sa iau 9 la un examen doar pentru ca la partea de teorie am aranjat aiurea cuvintele intr-o propozitie.

Fake it till you make it. Eu pur si simplu nu pot face asta. De fiecare data cand incerc ma simt asa... nu stiu, de o mare idioata. Si dau inapoi, sperand ca nimeni n-a observat ca m-am facut de ras. Daca sunt agresiva, inseamna ca am carti nu bune, ci al dracului de bune in mana. Daca simt ca pot obtine ceva, n-o sa fiu in nici un caz timida. Si o sa fac orice ca sa elimin neprevazutul. O sa trisez, o sa mint.

Probabil asta a fost motivul pentru care mi-au placut examenele cu toate materialele in fata, la care nu conta decat sa fi inteles materia. Ma scuteau de efortul de a face fituici. Si oarecum si grilele, desi sunt asa ametita de felul meu.

Pe undeva ma intreb daca toata chestia asta nu e decat o incercare patetica de a-mi cauta scuze. Mi-a folosit sa copiez pentru ca n-as fi vrut sa fiu penalizata pentru felul in care ma exprim atunci cand explic teoria, ceea ce ar fi, din punctul meu de vedere, ridicol pentru ca vorbim de stiinte exacte, nu? Dar nu sunt de acord sa copieze aia care nu-si doresc sa ia 10, ci doar sa treaca, pentru ca, daca isi pun problema de a trece sau nu, inseamna ca n-au inteles suficient materia si n-ar fi corect sa treaca la o materie pe care n-au inteles-o.

Sau poate ca asta e adevarata masura a vanitatii...

mental association web

Edit: M-am gandit ca ar fi de bun simt sa pun asta la inceput. Daca se plictiseste sau se enerveaza cineva citind aberatiile mele, poate sa dea click aici ca sa citeasca ceva inteligent si serios.

N-am mai ascultat de mult Iced Earth cu foarte mare intentie. Asta inseamnand ca mi-au ajuns mereu destul de des in playlist cu cateva piese, dar n-au fost niciodata ceva ce sa-mi doresc sa ascult neaparat intr-un anumit moment. Mai fac uneori... destul de des, de fapt... asta. Imi aduc aminte de ceva si, in secunda aia nu mai conteaza ce vrea sfantu' shuffle, eu trebuie sa ascult o anumita piesa. In rest il las sa-si faca de cap. Chiar daca asta poate inseamna secvente de genul Gorgoroth - Ottmar Liebert.

Noaptea trecuta. Nu mai tin minte ce faceam. Si mi-a intrat Dracula. Nu e mare minune de piesa, dar e in regula. Noaptea trecuta mi-a adus aminte de asta. Si de faptul ca au existat oameni carora nu le-a facut o impresie deloc buna. Si am inceput sa ma intreb de ce apare reactia asta in momentul in care se aprinde beculetul in creieraul unui strain si face asocierea Romania-Dracula.

Hai sa vedem cum stau lucrurile. Bram Stoker si-a plasat actiunea cartii partial in Carpati. Asa cum Daniel Defoe l-a trimis pe Robinson Crusoe in Caraibe (da, stiu cum s-ar mai putea interpreta propozitia asta, avand in vedere cati viseaza la vacante in Barbados... si stiu ca nu era vorba de Barbados in carte, ci de Tobago, dar eu am scris Caraibe ca sa fie mai usor de plasat pe o harta mentala si daca ar fi sa-mi doresc sa ajung pe acolo, as alege Barbados... desi si asta e o intrebare interesanta: oare cati din cei care spun "ce tare ar fi o vacanta in Caraibe" chiar stiu cum se numesc insulele alea, luate individual... cu toate ca ar fi cazul sa stie - eu n-o sa uit niciodata la cat am stat sa desenez la hartile alea, inca imi aduc aminte si ce creioane colorate am folosit, si nu doar ca imi aduc aminte, inca am setul ala de creioane colorate pe raftul de la birou... oricum... o las asa si termin si cu paranteza lunga si incoerenta... care nu face decat sa reflecte cum functioneaza creierul meu - ma gandesc la o chestie si apoi ceva de acolo provoaca trecerea la altceva si tot asa... mi s-a intamplat sa ajung de la felicitari de Craciun cu ursuleti la reconstructia vaselor de sange in cazul unui transplant al mainii... da, nici eu n-as fi crezut ca poate exista un drum de legatura... in afara de ala evident brasovean cu imbecil lasat fara o mana de ursul tomberonez si suparat ca a fost deranjat in timpul cinei intre supa de oase de miel cu canini putin cam... foarte evidenti si briosa de ghete insiropate in transpiratie, pofta buna! cu care a dorit sa se traga in poza, doar ca nu asta a fost drumul in creierasul meu, acolo a trecut prin povestea Tatty Teddy, prin cum se impaca animalele de plus cu muzica pe care o ascult, intrebare primita in timp ce stateam turceste pe jos si imi suflam ciuful, prin oare am facut bine ca mi-am schimbat samponul, et cetera, et cetera, asa cum ar spune Top Cat... dar chiar ar fi cazul sa inchid paranteza, nu?). Sau, ca sa ma leg tot de ceva pe aceeasi tema, asa cum Sheridan LeFanu a hotarat ca tot ce se intampla in Carmilla se intampla in Austria. Apropo, Carmilla a aparut cu 25 de ani inainte sa apara Dracula. Si influentele sunt evidente. Si sa nu uitam nici The Vampyre a lu' Polidori, aparuta cu peste trei sferturi de secol inainte. Asta pentru cine inca mai crede ca Stoker a inventat vampirul. Nu ca nu se poate merge mai departe pe directia asta, da' nu ma apuc acum sa discut de unde s-a inspirat toata lumea. Revenind. Pentru Dracula, a ales o locatie. Si nici macar pus semn de egal intre personaj si Vlad Tepes. Asta a venit mai tarziu, dupa ce a pocnit filmul (primul) si a venit si de la romani (unu, doi). Omu' a folosit numele pentru ca i s-a parut "cool" si atat. Personajul exista deja la momentul in care s-a impiedicat de istoria perioadei aleia. N-a facut altceva decat sa-i schimbe numele.

Acum, la peste un secol, o groaza de oameni au auzit de Dracula (desi as pune pariu ca majoritatea n-au citit cartea). La unii se fac sinapsele si asociaza cu Romania - poate cauta si pe harta, asa cum cautam eu locurile despre care citeam atunci cand eram mica (si, cat se poate de serios, eu am citit Cei trei muschetari cu atlasu' deschis la paginile cu Franta sub burta... si piept si bot, ca ma terminam la o distanta semnificativ mai mica de sol pe vremea aia, iar atlasu' era ditamai monstru')... asta ar fi excelent. Doar ca noi nu vrem sa fim asociati cu Dracula, nu? De ce, mie mi-e greu sa inteleg. Poate ma lamureste si pe mine cineva. In fine, trec peste asta acum. Sa zicem ca vrem sa fim asociati cu altceva. Cu ce? Se intampla ceva in tara asta care sa se vada din afara. Ceva care sa semnalizeze ca existam si noi pe aici? Stiu ca eu sunt mai aeriana, d-aia intreb, e posibil sa-mi fi scapat. Nu de alta, da' stiti, sunt oameni care n-au auzit in viata lor de tari ca Romania, Djibouti, Myanmar sau Liechtenstein, care confunda Benin cu Belize sau Brunei cu Bhutan (in cel mai fericit caz... macar au cate trei litere la comun). Nu ca n-ar fi trist faptul ca nu suntem in stare sa ne punem pe harta din interior si e nevoie sa faca Dracula asta din exterior. Stiu ca nu toata lumea e ca mine, sa se apuce sa se documenteze atunci cand se impiedica de ceva. Indiferent ca acel ceva reprezinta o specie hibrida de feline, o noua gama a unui producator de ciocolata, vulcanii lui Enceladus, modificarile aerodinamice impuse pentru 2011 in F1, o serie de desene animate, un live fara data sau locatie. Ah, chestia asta e de geniu. Am vazut asa ceva la un magazin pentru copii de langa mine. Pentru o vreme. Acum nu mai au. Din pacate. Eu am avut unul din acelea cu diametrul de 30 de centimetri si cu bec inauntru. De fapt... nu stiu de ce vorbesc la trecut. Ca n-a patit nimic. E bine, sanatos la Brasov.

Ah, da. Ce e valabil pentru altii e valabil si pentru noi. Adica, hai sa recunoastem, nici noi (majoritatea) nu stim prea multe despre unele state de pe planeta asta. Sincer, mi-e groaza sa ma gandesc ce-ar si iesi daca as iesi pe strada si m-as apuca sa pun intrebari despre... nu stiu, orice stat obscur. Cand e ziua lor nationala. Sau ce alte sarbatori mai au. Sau ce muzica se asculta. Sau ce atractii turistice naturale exista. Sau construite de om. Sau sa enumere cinci evenimente importante in istoria lor. Eu nu sunt in stare sa raspund la intrebarile astea pentru toate statele lumii. Chiar daca de cand am net am avut nationalgeographic.com ca homepage si stirile de acolo sunt primele pe care le citesc zilnic. Si poate ca d-aia am avut o reactie de "Vreau si eu!" cand am citit asta. Am mai spus-o de multe ori, nu vreau sa fiu inculta. Stiu ca, daca ma raportez la medie, nu stau deloc prost. Dar asta nu inseamna ca as sta bine. Pentru ca media in tara asta e... undeva foarte jos.

Fara nici o legatura... dar nu ma pot abtine sa nu pun si astea (doua capturi de ecran): 1 - oops! si 2 - a aparut de cateva zile o chestie numita statistici in Blogger si noaptea trecuta mi-a facut o surpriza faina... asa ma bucur ca s-a intamplat sa ma uit atunci si n-am ratat momentul - I'm evil! sper sa am bafta sa nimeresc si momentu' 999 sa rotesc imaginea la 180 grade... si tot legat de statistici, le multumesc celor care mai intra pe aici pentru alegerile facute in materie de browsere - le fac css-isilor viata mai usoara!

sprancene ridicate... din nou

Martea trecuta (cred) ma trezesc ca ma suna mama sa-mi spuna ca ei merg in real sa cumpere diverse, ca TVA, ca bla-bla. Sincer, eu atunci am aflat de chestia asta. Parca mai auzisem ceva, vag, dar nu ma interesase chestiunea, asa ca... imi intrase pe o ureche si imi iesise pe cealalta. Nota explicativa pentru cine nu stie: n-am televizor, nu mai am nici radio si, la ce stiri citesc eu pe net, am mai multe sanse sa aflu daca s-a intamplat ceva pe Saturn. Revenind la telefonul si intrebarea mamei. M-am scarpinat in cap, m-am gandit putin... fara rezultate... am ridicat din umeri si i-am spus ca nu-mi trebuie nimic. Mi-a zis sa ma mai gandesc si sa-i sun daca-mi vine vreo idee repede. N-a ras de mutra si de gesturile mele mirate pentru ca nu putea sa le vada. Nu traim in the Jetsons, apelurile video sunt ceva necunoscut atat pentru telefonul ei cat si pentru al meu. Si, inainte sa inchida, i-am spus ca nu inteleg ce-i cu toata agitatia asta ca oricum deja s-au scumpit toate. Asta in timp ce incercam sa-mi amintesc cand draci fusesem eu ultima data la cumparaturi si ramasesem cu impresia asta.

Mi-am dat seama mai tarziu ca mi-ar fi trebuit o dracie din aia de desfundat tevi, da' am ridicat din umeri. Nu i-am sunat pe ai mei si nici n-am dat fuga sa-mi iau eu (desi am fost in Penny sa-mi iau... aaa, ce dracu'? inghetata, cred... ca turta dulce mi-am luat acum trei saptamani, parca). Mi-am luat sambata din Carrefour... aaa, de fapt nu, chiar daca asta fusese intentia. Doar ca atunci cand a scanat una din chestiile pe care le pusesem pe banda, pe display-ul ala a aparut altceva. Nu, nu costa mai mult, costa chiar mai putin... cu 0.24 lei. Eu tot m-am enervat, am zis ca renunt la toate si m-am carat. Fac asta des, nici o problema. Ah, si am fost suficient de ametita incat sa plec fara banii pe care ii lasasem deja in tavita aia, ca na, ii aveam deja pregatiti in mana dinainte sa inceapa sa scaneze.

half-light

Am fost un copil cuminte. Si tacut. Foarte tacut, genul de copil de care se face misto ca e "mutulica", genul de copil care se ascundea atunci cand veneau musafiri in vizita, cand se intalneau parintii pe strada cu niste cunoscuti, caruia i se facea mereu observatie "da' tu nu stii sa saluti?" Vorbeam foarte rar, cu foarte putini oameni. Am fost si eu la gradinita. Pe unii copii inca ii tin minte. Nu tin minte sa fi vorbit vreodata cu ei, desi tin inca minte unele conversatii de-ale altora in fata mea. Eu ascultam si nu spuneam nimic. La scoala am ajuns sa fiu in aceeasi clasa cu o fata de la gradinita. O stiam, dar nu vorbisem niciodata cu ea. Am ajuns pana la urma sa mai schimb ceva cuvinte cu toti cei cu care am stat de-a lungul timpului in banca in scoala generala.

Intai cu Radu, la fel de tacut ca si mine. Si dupa aia s-au facut mutari. Intotdeauna se faceau mutari dupa ce se formau prietenii... si un zumzait in timpul orelor in clasa. Apoi am stat cu Ionut. Si apoi s-a intamplat ca invatatoarei sa-i vina ideea de a ne distribui pe randuri pe baza interesului manifestat pentru invatatura. Pe randul de la geam copiii silitori, la mijloc cei asa si asa si la usa... restul. Bine, ea s-a exprimat ceva mai urat atunci.

Eu am ajuns in banca a doua de pe randul de la geam, impreuna cu o fetita blonda cu cordeluta alba (da, stiu, cu cordeluta alba eram toate), mai mare decat mine, atat la ani cat si la inaltime. As scrie si frumoasa ca un inger (atat atunci cat si acum), dar, sa ma ia dracu', daca bag ingeri pe aici, nu mai suna a ceva scris de mine. A devenit cea mai buna... aaa, hai sa fim sinceri, singura mea prietena din scoala generala. Singura dintre colegi cu care am mai vorbit in afara salilor de clasa...

despre copii si parinti II: pentru parinti, reteta de preparare copii frustrati

Nu e vorba de bacalaureat. E vorba de ceva ce se intampla cu mult inainte. Parintii fabrica niste copii. Din toate punctele de vedere, presupun ca nu mai e nimeni care sa creada aia cu barza. Si dupa ce i-au fabricat fizic, le modeleaza gandirea. Na, parintii stiu cateva chestii de baza, de exemplu copiii aia trebuie sa aiba un sistem de valori, trebuie sa se integreze in societate, trebuie invatati ca aia e bine, ca aia e rau. Chestii de genu' nu te joci cu chibriturile ca dai foc la casa, nu sari de pe acoperis ca nu se intampla ca in desene animate cand Tom se sparge in bucati si apoi revine la forma initiala de parca nimic nu s-a mai intamplat, daca sari de pe casa iti rupi ceva si ia ceva timp pana sa te repare la loc sa fii ca nou sau ajungi la doi metri sub pamant si atunci nu se mai poate face nimic. Bineinteles, parintii pot sa-si incerce norocul sa fabrice un nou plod pe care poate reusesc sa-l invete chestiunea cu saritu' de pe acoperis. Si dupa aia pot sa treaca la nu te joci cu dinamita ca efectu' nu e o fata de negru si un ibric transformat in petale de floare asa cum vezi in aceleasi desene animate. Pfff!

Parintii ii spun copilului: puiule, nu e bine sa minti, nu e bine sa furi, nu e bine sa arunci pisica la cateaua cu pui (mie nu mi-a zis asta nimeni si am comis-o... ok, nu e ca si cum n-as fi stiut ca nu e in regula, da' atunci chiar am vrut rau de tot sa ma razbun pe pisica aia... ceea ce inseamna ca ceva nu e 100% in regula la mine la mansarda, dar deviez).

Asaaa. Parintii i-au spus copilului toate astea. Da' dupa aia se intorc acasa dupa-amiaza si incep sa scoata de pe pe sub haine diverse maruntisuri sterpelite de la lucru si isi povestesc unul altuia in fata copilului ce smecherii au mai invatat sa le scoata de acolo. Sau poate si-au facut firma si copilu' ii vede cum falsifica facturi. Si daca pune intrebari si compara ce l-au invatat parintii cu ce fac chiar ei... o incaseaza. Sau poate copilu' alearga ca un copil ce e prin casa si tranteste nu stiu ce bibelou de-al ma-sii pe jos. Cine l-a spart? Copilu' spune "eu" ca asa a fost invatat, sa nu minta. Si o incaseaza ca era nu stiu ce bibelou de la mamica si tu copil nerecunoscator nu ma iubesti cum ma iubea mamica si cum o iubeam eu mamica si aveam grija sa nu-i sparg bibelourile de la mamica ei. Si poate se aduna cu alti parinti de alti copii si incepe fiecare pereche de parinti sa se laude cu copilu' propriu, ca vai, al meu e asa cuminte si linistit, nu strica nimic si copilu' face da' mami nu tii minte cand am spart bibelou' si o incaseaza si pentru asta. Sa tot respecti porunca aia cu sa nu minti. Si sa-i tot dai de gol pe aia care mint.

Na, se face copilu' de scoala, mege la scoala, intamplator e in aceeasi clasa cu alti doi copii din blocuri vecine, vai, ce bine ca pot sa se intoarca impreuna acasa, nu? Pacat ca incep comparatiile cand se intalnesc parintii intre ei si incep sa discute ce-o fost la testu' ala sau alalalt. Sau se poate intampla ca parintii sa inceapa sa discute in fata copilului chestii de genu' na, sigur nu stiu ce coleg de-al lui are note mari pentru ca tac-su/ ma-sa e nu stiu ce. Si asa incepe si copilu' sa se simta nedreptatit si sa aiba ceva cu colegu' respectiv. Sau se poate intampla ca parintii sa cheme acasa nu stiu ce profesor la o cafea sa discute nu stiu ce nota proasta a copilului. Si asa invata copilu' ca o nota se poate aranja cu un cadou bun. Sau poate copilu' baga in el ca porcu' si se face cat porcu', nu e in stare sa scoata o nota decenta la sport, da' vai, cum sa-i strice sportu' media, asa ca parintii fac rost de-o scutire la sport. Si asa invata copilu' ca daca n-ai chef de ceva, incepi sa te plangi de sanatate pentru ca vai, tu nu esti in stare.

Ce rezulta? Un copil care a invatat ca sa minta, sa fure, sa mituiasca & altele inrudite sunt niste chestii perfect in regula pentru ca el, saracul, e mereu nedreptatit pentru ca ma-sa si tac-su nu umbla cu zgarda de diamante la gat. Un copil frustrat. Si prost. Din parinti la fel de destepti. Un copil care crede ca toate magariile lui sunt scuzabile pentru ca el n-a avut sansa altora. Dar ale altora sunt intolerabile. Asa apar standardele duble.

In caz ca se intreaba cineva ce-i cu postarea asta... am febra, delirez, saptamana asta am imbogatit producatorii de servetele (d-alea de sters mucii), tocmai mi-am vazut ingerul mortii in oglinda... uitasem ca mi-am luat tricoul alb si nu pe cel galben pe mine si pe moment n-am gasit alta explicatie la figura alba care se holba la mine. As mai fi aberat ceva, da' o inchei aici, simt o nevoie acuta sa-mi vomit mucii si sa-mi vars pe nari ciocolata calda si limonada de azi. Si am nevoie sa ma spal pe fata ca mi-au transpirat pleoapele. Ah, sa zicem ca asta e continuarea de la cadavrele care put servite cu prajiturele. Si inca o chestie: daca gasiti dulciuri spaniole Virginias cu lichioruri, incercati-le - sunt dementiale!

Edit: Mai tine minte careva teletextu'? Candva butonam si eu la un televizor. Au trecut opt ani, da' inca tin minte unele canale. Printre ele, CNN. Aveau o chestie pe teletext care se numea "CNN Quote of the day" sau ceva de genu' asta. Si unele chiar imi placeau mult. Asa ca m-am apucat sa le notez... intr-o agenda sparlita de mami de la fabrica. Una cu coperti maro de piele. Si acum o am. Cu citatele. Doar ca... nu stiu, nici n-am nevoie sa le citesc, cumva inca le tin minte pe toate. Nu stiu cum dracu'... unu' din ele era "don't let us make imaginary evils, when you know we have so many real ones to encounter" (Oliver Goldsmith, "The Good-Natured Man") - un fel de hai sa nu ne mai simtim asa persecutati, ca nu e cazul... eu as pune-o chiar sub forma "the world is not out to get us... because the world doesn't care about us that much..." Mi se pare mie sau chiar e foarte mult narcisism in toata... sa-i zicem credinta (eu i-as zice altfel, titlul celui de-al doilea album al trupei cu care a pornit la drum ametitu' care primeste multi lilieci cadou si pe care o sa-l vad in noiembrie) asta cum ca toti ne vor raul si ca ne fac sa fim nevoiti sa scurt-circuitam trasee, sa jucam murdar... altii ne fac sa fim asa, nu e alegerea noastra, nu, nuuu! L'enfer, c'est les autres...