Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive aprilie 2010

the curious eye and the critical taste buds: scream for ice-cream

Am mai spus-o, inghetata e cea mai mare slabiciune a mea la capitolul dulciuri. Si singura chestie dulce pe care nu obisnuiesc sa o mananc in cantitati aproximativ egale cu cantitatea unghiilor proprii (care sunt mai mereu taiate scurt). Da, exceptie de la regula asta mai fac si chestiile care imi plac mult. Dar tot nu se compara cu ce e atunci cand vine vorba de inghetata. Alte dulciuri care imi plac mult le consum in cantitati sa zicem normale, inghetata in cantitati care i-ar fac si pe Shaggy sau Scooby invidiosi. O consecinta a chestiei asteia ar fi ca inghetata nu prea o impart. Si nu prea imi ramane pe mai tarziu. Ciocolata si dulciurile obisnuite imi raman mereu intinse prin casa dupa ce le incerc... pana gasesc pe cineva sa ma scape de ele. Inghetata... pot manca si spre jumatate de kilogram singura. Da, intr-o singura repriza. Doar cu pepene mai reusesc sa bat recordul asta.

Iar acum s-a incalzit. Au inceput sa apara pe afara lazile frigorifice cu inghetata, au inceput sa se extinda spatiile dediate prin magazine. Ceea ce ma face fericita. Eu oricum am pofta de inghetata si in ianuarie la minus 20 de grade, dar atunci e mult mai greu de gasit inghetata interesanta. Iar eu vreau sa incerc chestii noi si interesante, nu ma intereseaza sa ma reintorc la aceleasi inghetate. Dar acum am dat si de chestii noi.

Algida. Carte d'Or. Muffin (ambalajul arata diferit fata de Algida Carte d'Or Muffin de la unguri). Mi-a placut. Una dintre cele mai bune chestii din gama Carte d'Or incercate de mine pana acum. Ce se vede deasupra nu reprezinta un strat de bucatele de alune ci un strat de bucatele de briose. Ceea ce e pe gustul meu. La fel ca si siropul de ciocolata, care mi s-a parut delicios. In continuare, Crema Fiorentina Affogato all'Amaretto (care insa eu nu mai stiu sa se mai gaseasca pe undeva) ramane preferata mea din gama Carte d'Or pe care am incercat-o eu pana acum, dar nici asta nu e foarte departe.

Ice-Mastry. Cred ca vara trecuta a fost prima data cand am incercat vreodata ceva de la ei. Au fost chestii mici, cum ar fi Tortelino sau Basala (din varianta pe bat, nu la cutie). Si cum astea doua mi-au placut mult, acum doua saptamani mi-am luat si primele doua cutii mari, ambele din gama Garden Party. Si o inghetata sandwich, Rockefeller.

sunt oficial dusa

Tocmai am facut 24 de ore de lucrat la o tema. Aproape non-stop. Cu doua pauze scurte de dezmortit picioare intepenite si de mers la baie. Plus o a treia de cautat pe net o ciocolata pe care am vazut-o pentru prima data duminica asta la noi in magazine si despre care nu stiam nimic (o s-o incerc saptamana asta daca primesc bonurile de masa). Si nimic altceva. In fine, in afara de scarpinat in cap si de schimbat diverse pozitii in fata laptopului.

N-am mai facut niciodata asta pana acum. Am mai avut perioade in care lucram enorm. Dar niciodata nu mi-am mai dorit ceva cu atata disperare. Niciodata n-am zapacit in halul asta lumea cu ce am mai facut la o materie. E destul de ciudat. Ma bucur ca exista ceva care sa ma pasioneze, ceva care sa simt ca merge. Prefer oricand zile de genul asta in locul celor in care nu faceam nimic altceva decat sa zac in pat cu patura trasa peste ochi. Pe de alta parte... pe undeva nu imi place ca stiu ca am muncit enorm la materia asta. Mi-ar placea sa fac lucrurile la fel de bine, cu mai putin efort, intr-un mod natural si mai eficient. Pentru ca asa... doar se accentueaza sentimentul ala cum ca unele lucruri nu sunt de nasul meu, ca ma mentin la un nivel de plutire doar pentru ca muncesc enorm... dar oricat as munci, nu ma voi ridica niciodata la nivelul unora care au asta in sange. Si asta doare...

muzici

... pe care le ascult uneori mai des.

In pagina "despre mine". Dupa cum scrie acolo, lista o sa se tot lungeasca. Cele cateva piese trecute acolo vorbesc doar despre ultima jumatate de sapatamana.

Bineinteles, orice alte sugestii sunt binevenite.

late...

Ieri ar fi implinit 50 de ani...

drops of sadness: sometimes... i enjoy making mistakes

Sometimes... I don't think I can work hard for too long in order to get what I want. Sometimes... I want to have it fast, I want to have it easy.

It's not a badge of honour, it's not something to brag about, it's not something I'm proud of by any means. It's just a state of fact.

Yet... it is enjoyable at times. I would have turned back real soon if I didn't truly enjoy it. Now it's much too late. The dirtiest thing about this is that, once you've cheated your way into getting something, you'll have to cover your tracks, weave an ever more complicated web of lies... every day... for the rest your life. Unless... you're willing to face the consequences, lose it all and even more.

And I don't want to lose it all. Ten years down this road and I don't intend to turn back. I know now. I've known for almost two years. I'd rather risk my life than face the consequences. I was afraid, I didn't want to die, but I just told myself that whatever becomes, it becomes. And I was not going to tell anybody.

In spite of the fact that it's all not really working for me that well anymore. Old tricks aren't working so well anymore. I always have to find new ones, more and more extreme, more and more dangerous. And sometimes it strikes back. But if I give it up, all Hell will break loose.

It's the only thing that makes me really happy at times, despite making me miserable on other occasions. And despite being what's probably going to take my life.

Fallen Angel. I've been thinking about this while I was having a shower. And this was the song that started just after I came back into my room. How ironic... win big, lose big, wants it all, lose it all - now doesn't that sound familiar?

the curious eye and the critical taste buds: forchy brownie chocolat-pepites

Vazuta pentru prima data miercurea trecuta in Carrefour Orhideea, intre doua laboratoare. Si n-am putut sa nu ma intorc dupa ore ca sa mi-o iau. Ca intre laboratoare n-aveam cum s-o iau. Adica n-aveam in ce sa o bag. Ca in chestiuta asta nu imi incapea. Pentru ca miercurea trecuta, spre deosebire de joia asta, chiar am fost roz - pantaloni roz, ciorapi roz, tricou roz, posetuta roz.

Nu mai auzisem niciodata de Forchy. Dar cutia arata tentant. Brownie. Mmm. Am dat de unele chestii de genul asta absolut delicioase. Pe site nu am gasit exact cutia asta, doar alte patru chestii tot de la ei pe care le vazusem in aceeasi zi in Carrefour (Cake Raisins Pur Beurre, Cake Orange Pur Beurre, Cake Fruits Pur Beurre, Brownie Chocolat-Noisettes) si pe care nu mi le-am luat pentru ca... in afara de cel de stafide, nu mi s-au parut prea tentante. Iar la capitolul stafide... mama nu prea stie cand sa se opreasca... si m-a umplut de stafide - am acasa peste 6 kilograme... si asa nu-mi mai trebuie sa-mi iau si eu chestii cu asa ceva!

Am ajuns acasa, am desfacut cutia de carton si... dezamagire!

take good care of your frustration

Sunt asa schimbatoare. Acum sunt increzatoare, peste cinci minute sunt descurajata. Si invers.

Acum o luna ma plangeam ca simt ca ma lupt cu prejudecatile altora. M-am bagat in ceva ce nu e de nasul meu. Si inca nu stiu daca o sa o scot la capat. Experienta mea este aproape egala cu zero, a celorlalti este de peste opt ani. Am stiut de la inceput ca nu am cum sa ies bine din astfel de comparatii. Si totusi... faptul ca eram intrebata repetat daca fac fata nu prea mi-a picat bine. Mai ales pentru ca eram destul de multumita de felul in care ma descurcasem pana atunci, de faptul ca eu simteam ca am invatat ceva.

Aseara tranteam prosopul cu furie inapoi pe bara dupa ce ma stergeam pe maini si ma gandeam ca, daca mi se pare ca ma lupt cu prejudecati, ar trebui sa accept faptul ca probabil exista un motiv al dracului de bun pentru care prejudecatile alea s-au format. Un fel de "nu te mai amagi, Ana, nu vei fi niciodata..."

Asa ca azi a fost ciudat rau sa constat o chestie. Nu m-as fi asteptat sa fiu remarcata. Sau poate doar pentru ceva negativ. Si totusi... Nu m-as fi asteptat sa-mi stie cineva numele. Si cu atat mai putin sa mi se ceara parerea. Daca ti se pare ca te lupti cu prejudecati... Ei bine, poate doar ti se pare...

[Titlul e un vers din Won't Let You Down.]

esti nebuna?

Azi, in timp ce ma intorceam acasa, in fata la BCR, la cativa zeci de metri inainte de intrarea in bloc. O copchila imbracata in roz o ia urland in jos pe scari. Tac-su se opreste in fata intrarii in agentia BCR si striga dupa ea:
"Nu pe acolo! Iuliana, nu pe acolo... Vino aici!"
Aia mica urla in continuare:
"Vreau la mama! Unde e mama?"
"Pai hai sa mergem inauntru la mama. Stai linistita ca n-am pierdut-o..."
"Nuuu! Mama nu e inauntru!"
Ce prosti pot fi copiii mici!

Trec de cei doi si ma trezesc ca din stanga vine un baiat langa mine.
"Papusa, uite, il vand cu cinci milioane" si imi arata un Nokia E63 (specificatii, articol dedicat detaliat).
Ma bufneste rasul, dar nu ma opresc, merg in continuare.
"Patru milioane si jumatate"
Nu ma pot abtine, rad in continuare si grabesc putin pasul.
"Patru milioane, uite" si mi-l baga in fata.
Eu am brusc deviatie de dreapta, putin surprinsa si usor enervata de insistenta, dar inca amuzata de situatie. Imi vine sa rad putin de el si sa-i arat portmoneul spunandu-i ca-i dau pe telefon toti banii pe care ii am inauntru. Dar nu spun nimic.
"Uite, pentru tine, papusa, trei milioane si jumatate."
Deja mi-e putin mila de el. E chiar mai prost decat copchila aia in roz. Macar aia n-avea nici macar patru ani.
"Trei milioane! Ce zici, vrei, nu?"
Deja nu mai pot sa nu mai am nici o reactie. Duc mana la cap si fac un gest cum ca e dus.
"Ce-i, esti nebuna?" Dar macar nu se mai tine dupa mine si pot sa o iau pe scari si sa intru in bloc.

Da, sunt. Nebuna. Da' fraiera nu-s. Nu cumpar chestii pe care mi le ofera la vanzare orice Gigel care vine la mine pe strada. Si, intamplator, de peste sase ani devorez articole dedicate telefoanelor mobile. Pot sa fac diferenta intre un E63 si un E71 dintr-o privire (da, stiu, mai si scrie pe ele - la asta insa n-ar mai fi avut mult de lucru pana sa stearga complet scrisul). Si sunt sigura ca stiu mult mai mult decat el despre telefonul ala. Cum ar fi faptul ca e sub telefonul meu la capitolul audio. Si la capitolul foto - nu are autofocus (si da, se vede diferenta). Sau ca se gaseste si sub 600 lei nou-nout, la liber. Ah, si folosite se gasesc si la doi dolari pe ebay.

Am insa un alt motiv de ingrijorare. M-a luat cu "papusa", iar eu purtam un tricou negru cu doamna cu coasa pe el. Si blugi si adidasi negri. Daca as fi fost cu sandalute, cu pantalonii mei roz si cu unul din tricourile roz cu Aristocats, as fi zis ca se explica. Dar asa...

[poze cu E63 si E71 luate de pe gsmarena.com; poza cu aristocats luata de pe disney.go.com/desktopstop/]

PS - In caz ca se intreaba cineva ce dracu' e cu portmoneul ala: e un portmoneu in forma de soricel pe care il am de cand eram mica. Si da, soricelul era cu stomacul gol. Aveam fix zero virgula zero lei.

the curious eye and the critical taste buds: new from milka

De curand, au inceput sa apara din nou diverse chestii noi si interesante de la Milka. Si bineinteles ca trebuia sa le incerc.

Primele chestii noi incercate se incadreaza la categoria biscuiti:

  • Milka ChocoMinis (link, screenshot). E vorba de niste biscuiti cu crema de lapte si un strat de ciocolata Milka cu lapte deasupra. Pe site scrie ca pachetul ar avea 185g, dar pachetul pe care l-am cumparat eu avea 150g (o cutie de carton in care se gasesc 4 pachetele de plastic de cate 37.5g fiecare). Cum sunt? Pai... in primul rand, nu sunt deloc asa cum sugereaza ambalajul. Pe ambalaj pare ca stratul de creama de lapte ar fi mai gros decat cel de ciocolata. In realitate, e tocmai invers, dupa cum se vede si in poza 4. Ceea ce e un lucru bun din punctul meu de vedere. Suficient de multa crema cu lapte incat sa compenseze partial gustul de alune din ciocolata, suficient de putina incat gustul de lapte sa nu devina dominant... nu mi-ar fi placut asta. Biscuitii sunt... biscuiti tipici cu unt. Bleh. Cu siguranta nu m-as atinge de asa ceva daca n-ar fi si ciocolata acolo.
  • Milka ChocoCookie (link, screenshot). Nu reprezinta cea mai tentanta chestie pentru mine, dar am fost curioasa sa le incerc si pe astea. Si mi-au placut mai mult decat ChocoMinis. In momentul in care am desfacut ambalajul am simtit un miros foarte placut. Ah, si ambalajul este foarte practic, resigilabil. Desi... pe mine m-a facut ca, de fiecare data cand il inchideam la loc, sa stau sa pierd minute bune incercand sa potrivesc banda adeziva la perfectie pe margine. Nu am gasit nimic deranjant in gustul biscuitilor, e chiar foarte placut faptul ca fac sa nu se mai simta aproape deloc acea influenta de alune din ciocolata Milka cu lapte. Influenta care mie nu-mi place si care ma tine departe de Milka simpla, fara nimic altceva, chiar daca imi place mult ca este cremoasa si ca se topeste intr-un mod foarte placut in gura.
  • Milka ChocoBiscuit (na, ca asta nu apare pe site). Biscuiti cu ciocolata Milka? A fost ultima chestie pe care am incercat-o dintre toate noutatile astea, la o saptamana dupa ce le-am luat pe celelalte. La gust... nu mi-au placut. Ciocolata e cremoasa, asa cum e Milka de obicei, dar la gust... ihh, alune. Si biscuitii sunt ca si cei de la ChocoMinis.
Imi pare totusi rau ca nu au aparut si alte chestii inrudite pe care le-am vazut pe milka.de si care ar fi fost mai tentante pentru mine. Cum ar fi:

the curious eye and the critical taste buds: lambertz kinkartz jaffa cakes

Lambertz Kinkartz Jaffa Cake. Pentru ca am zis ca o sa le incerc. Un ambalaj simpatic si vesel. Un miros promitator in momentul in care am deschis ambalajul. Nu mi-a placut ca alea de zmeura se lipisera intre ele si n-am prea reusit sa le dezlipesc prea frumos - a ramas pe fata de ciocolata putin din biscuitele de la baza celei de dinainte (poza 2, cele de jos). Si ca toate fetele de ciocolata de la cele cu zmeura erau crapate.

Nu mi-a placut nici faptul ca biscuitii de la baza sunt putin cam uscati. Ciocolata este insa destul de buna, iar jeleul de portocale e delicios.

lovin' an elevator

Which one? Mine!

Bine, stiu, nu e al meu, e al blocului meu in care stau.

In seara asta, pe la ora 8 si ceva. Ceai Teekanne? Am! Pliculete cu zahar? Am! Altceva pe langa? Stafide? Uh, stafide cu ceai? Nu se pune. Deci altceva n-am. Asa ca hai sa ies dupa niste biscuiti. Si sa speram ca nu se mai iau de mine animale pe n picioare, unde n apartine multimii {0, 1, 2, 3, 4}. Desi de situatia in care n=1 n-am avut parte pana acum. Am avut parte insa de toate celelalte patru.

Ihh, sa-mi fie rusine! Aseara a plouat. Si mie nu stiu ce mi-a tunat sa ies prin ploaie. Adica stiu, vroiam sa-mi iau inca o gramajoara de dantela (fix modelul asta) de la Accessorize. Si inca doua perechi de strampi de la Gatta (modelul asta si asta). Ma rog, ideea e ca nu stiu ce mi-a tunat sa ies chiar in momentul ala, as fi putut sa nu fiu lenesa la sfarsitul saptamanii trecute sau luni sau as fi putut sa astept pana azi. O sa povestesc si despre cum m-a enervat o tipa in momentul in care imi cautam la raft niste strampi care sa indeplineasca trei conditii: unu, sa fie unul din modelele de mai sus; doi, sa fie marimea mea (3 sau M, ca altfel ii pierd de pe mine - 2 sunt prea scurti si 4 sunt prea largi); si trei, sa fie intr-un ambalaj intreg. Dar asta maine. Sau poimaine. Sau saptamana viitoare. Revenind. Aseara a plouat. Si eu am iesit prin oras dupa chestiile mentionate mai sus, plus un pahar cu Tom si Jerry pe care nu l-am mai gasit. Si... bineinteles ca mi-am stropit adidasii. Adidasii mei preferati, aia negri din piele fina si dungi lac. Aia cu care merg la concerte. Si cu care am fost de vreo doua-trei ori si la kineto. Si nu i-am mai curatat. Si bineinteles ca aia cu "what you don't clean on Tuesday is going to be dirty on Wednesday" e mereu adevarata.

Trec peste. Ma incalt, apas pe buton sa chem liftul si intre timp incui usa (usa mea e chiar langa usa liftului). O, la dracu', se pare ca a chemat cineva de la un etaj de mai sus liftul cu o fractiune de secunda inaintea mea. Pentru ca liftul trece de etajul meu si continua sa mearga in sus. Pana cand se opreste. Si astept in fata liftului. Dar nu se urca nimeni in el. Na, daca se misca asa incet... chem eu iar liftul. Vine liftul, ma urc in el, apas pe butonul P (parter) si... liftul o ia in sus!!! Se opreste dupa cateva etaje. Deschid usa, ma uit... Nu-mi dau seama la ce etaj am ajuns, inchid iar usa, apas iar butonul P, liftul o ia de data asta in jos. Stai putin, cat de in jos? Ca parca tot coboara si tot coboara... Se opreste. Deschid usa. Hmmm, asta seamana cu etajul doi. Mai incercam inca o data. Inchid iar usa, apas iar butonul P, liftul o ia in sus. Pana la mine, la trei. Deja e dubios. Inca o data. Hehe, de data asta nu mai greseste, o ia in jos. Dar doar pana la etajul doi. Hmmm, daca ii mai dau o sansa, oare o ia din nou in sus? Apas iar pe butonul P si liftul o ia in... jos. Hmmm. Pana la parter chiar.

Mai departe... nimic interesant. Nu se ia nimeni de mine, imi gasesc biscuitii copilariei mele (link, poza), imi innegresc iar ibricul cu apa pentru ceai, inghet cu geamurile deschise ca sa scot mirosul din bucatarie... nimic deosebit.

Ma-ntreb acum... oare maine dimineata, cand plec la ore, la fel o sa ma plimbe?

PS - Pun very much intended. Love in an Elevator.

va rog eu frumos

S-a intamplat sambata. Atunci cand brontozaurelul asta, mare amator de cosmetice cu arome de fructe, vroia sa isi ia un deodorant cu aroma de zmeura. Care, da, miroase divin!

Si am auzit-o pe tipa de acolo:
"Avem decat..."
"Aveti doar..."
La care a confirmat senina.
"Avem decat..."
Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Bun, m-am calmat acum, scuzati iesirea. Si nici atunci n-am urlat.
"Aveti doar!"
Dar ala a fost momentul in care mi-am zis ca o sa scriu asta. Si momentul in care i-as fi crapat ceva in cap, insa, din pacate (sau era oare din fericire, pentru ca n-as fi facut decat sa-mi creez alte probleme in felul asta), nu aveam ce (sa ii crap in cap). Si da, e o mica rautate in exprimarea asta, pentru ca se poate interpreta si cum ca eu consider ca duduia (si aveti dreptul sa suspectati si aici o rautate) n-avea nimic in cap.

Revenind. Titlul postului asta e "va rog eu frumos." Va rog eu frumos ca atunci cand auziti pe cineva ca foloseste exprimari de genul asta ("avem decat", "face sens") sa ii dati in cap (la figurat, ca nu indemn pe nimeni sa faca ceva ce-ar putea sa conduca la o aterizare intr-o celula, dar nu ma supar daca aveti curajul sa si puneti mana pe o lopata). Cu nesimtire, nu asa cum am procedat eu sambata. Pentru ca daca o sa continui sa imi fac griji ca par nesimtita si caut scandal n-o sa am parte decat (na, exemplu de folosire corecta, cu negatie in fata!) de urechi zgariate cu tot soiul de idiotenii. Pentru ca am inceput sa ma tem ca ma tampesc si eu. Sa ma explic. Semestrul asta mi-am luat un curs de la automatica. Si una din intrebarile pe care le auzim destul de des la laborator, in timp ce omu' ala explica este "are sens ce spun?" Si prima data chiar mi s-a parut ca suna ciudat. Ceea ce e trist - cat de poluat a ajuns sa fie creierul meu!

Asa ca... Va rog frumos sa facem ceva, ca eu nu mai suport. Sa sariti sa-i corectati pe cei care vorbesc in halul asta, sa ii rugati la randul vostru si pe altii sa faca acelasi lucru. Un fel de va rog frumos, dati mai departe, daca vreti. Nu vreau link pentru asta, nu vreau trafic, recunoastere, puteti sa spuneti ca a fost ideea voastra, nu ma intereseaza asta. Ma intereseaza doar urechiusele proprii. Nu vreau sa-mi mai auda din astea. Chiar daca stiu ca am mai primit reprosuri pentru ca, in familie, am obiceiul sa corectez lumea. Dar ma zgarie pe creier sa aud "use" sau sa-mi scrie cineva pe messenger "il chiama" - pur si simplu nu suport! Si nu consider ca trebuie sa pup pe cineva in dos (and I don't mean Disk Operating System) si sa ii ignor greselile de genul asta chiar daca face parte din familie sau dintre prieteni.

Sigur, atunci cand vine vorba de scris, exista graba, exista taste care nu se bat cum trebuie... de unde rezulta litere mancate. Le cunosc si eu foarte bine pe astea. Cine s-a conversat cu mine pe messenger a observat ca imi lipsesc destul de des 'a'-uri si 'i'-uri din cuvinte. Insa una sunt greselile facute din graba si alta sunt greselile facute din nestiinta. Exemplul de nestiinta (si in acelasi timp si motivul pentru care mi-am adus aminte as fi vrut sa scriu asta de sambata)? Articolul asta (link, screenshot), descoperit azi, via Neamtu'. Amuzant ca mentioneaza tema la romana. Se pare ca google nu prea ajuta totusi.

[Nota pentru cine nu stie.] Si brontozaurel o facut scolile in limba lu' nenea Shakespeare (da, aveam totusi si 2 sau 3 ore de romana pe saptamana, da' era sa raman corigenta), asa ca e tragic daca pana si ei i se pare ca sunt prea multi care nu stiu limba romana!!!

gafe in lant... din nou

Din categoria Ana n-ar trebui sa se atinga de mancare...

Vinerea trecuta. Imi luasem bomboane cu lichior la plecarea de la facultate. Si am ajuns acasa si am sarit calare pe laptop in pat ca sa mai lucrez ceva. Si ce mi-am zis? Hai sa-mi iau bomboanele cu mine. Mai iau din cand in cand cate una, nu? Asa ca am varsat punga cu bomboane (ambalate individual, nu le varsam eu chiar direct in pat) langa laptop. Si bineinteles ca am uitat complet de ele, chiar daca erau la cativa centimetri distanta de botu' meu. Din pacate, erau si la cativa centimetri distanta de laptop. Asa ca s-au topit si partea lichida din mijloc, compusa din alcool si mult zahar, s-a scurs din unele (bine ca nu din toate!) ambalaje individuale. Si asa mi-am incleiat lenjeria si salteaua. Saltea pe care nu pot s-o intorc cu fata cealalta in sus pentru ca sunt in continuare demolatoare - de la atatea tumbe, imi ies cateva arcuri din ea pe partea cealalta.

Sambata. Unul din adidasii agatati la uscat deasupra aragazului a picat in tigaie. Si s-a patat. L-am curatat si nu se mai vede prea tare. Dar daca ma uit cu atentie...

In seara asta. Fluturam lingura cu dulceata pe Alice Cooper. Si dintre toate locurile din bucatarie in care ar fi putut sa aterizeze atunci cand mi-a zburat din mana... ufff! Si e dulceata facuta de mama. Adica dupa o lingura din aia eu ma fac rosie la fata si simt ca imi iau foc creierii de dulce ce e. Asa ca habar n-am ce gust mai are chestia aia acum. Daca era pentru mine as fi aruncat-o. Dar asa... Si nici macar n-am curaj s-o gust pentru ca teoretic ar fi trebuit sa fie foarte picanta fara lingura aia de dulceata, iar eu nu suport chestiile picante. Si nici nu stiu daca sa-i spun sau nu...

Si bineinteles ca am reusit sa dau foc din nou la uleiul din tigaie si era sa fac iar ibricul african uitandu-l pe foc cu apa pentru ciocolata calda pana cand apa s-a evaporat aproape complet. Dar astea s-au intamplat de prea multe ori ca sa le mai dau mare importanta...

Si totusi... se poate spune ca am progresat. De la carnati cu aracet si cremwursti cu hartie igienica si nisip si pana aici e un drum lung.

Ah, si mai vroiam sa pun si o poza. Cum desfac eu sucul.

more random stupid stuff

La ce e bun (for)molu' mall-ul la casa in orasu' omului. Pai... sa zicem ca mi s-a facut rau intr-o intersectie. Si la cativa zeci de metri era intrarea intr-un mall. Asa ca am avut un moment de geniu si am intrat. Si m-am apucat sa scanez oamenii din jur. Paza, ceva? Sau orice fel de angajati? Sau pe cine sa intreb de o toaleta? Primele 15-20 de secunde au fost tortura. Pana am reperat un nene de la paza. Mi-a dat omu' indicatii. Hmmm... eu ma laud ca ma descurc bine la capitolul orientare. Doar ca azi a mai trebuit sa o intreb si pe o tanti cu o matura si un faras si era sa o mai intreb si pe una care vindea... aaa... aaa... dracu' stie ce, eu nu stiu, n-am fost atenta, stiu doar ca vindea ceva la un stand in mijlocul drumului, da' nu m-a interesat ce, ma interesa doar sa gasesc dracului nenorocita aia de toaleta. Asa ca la asta e bun formolu' la casa omului.

cum stiu ca a venit vara

Luni, 12 aprilie 2010. Ora 2:48. AM, ca am fost lenesa si am tot amanat tema pe care n-am terminat-o inca. Da' tot fac pauza sa scriu asta.

Asaaa. Ma duc eu in bucatarie, dau drumul la apa, imi pun in pahar. Nu e bine, e cam calda. La naiba, la calda n-am dat drumul. Stiu ca eu in general sunt cam aeriana, da' acum chiar n-aveam cum s-o comit, ca am o teava pocnita si apa calda e oprita oricum. Poate ca trebuia s-o las sa curga ceva mai mult. Neh. Nici asa nu merge. Pana cand ma pocneste. A venit vara! Sa ma explic. Cand stateam eu in Brasov, apa rece de la robinet era cu adevarat rece, indiferent de anotimp. Veneam transpirata dupa ce alergam pe afara si dadeam drumul la apa... si aveam apa rece-rece, chiar si in toiul verii. Ei, in Bucuresti, lucrurile nu mai stau asa. Apa nu e cu adevarat rece decat jumatate de an, cat timp e si vremea rece. Anul trecut tin minte ca am avut prima apa cu adevarat rece la sfarsit de august, in joia in care mi s-a facut rau la Iancului. A venit vara. Ma bucur, pentru ca imi place caldura, dar asta inseamna ca o sa incep sa bag iar paharele cu apa la congelator. De ce paharele si de ce la congelator? Pentru ca pahare mari nu incap si, cu cat sunt mai mici, cu atat se raceste mai repede intreg continutul. Si, bineinteles, la congelator pentru o racire mai rapida.

Si nu, nu intentionez sa trec pe apa minerala. Pentru ca nu-mi place gustul de plastic sau de sticla pe care il ia apa imbuteliata. Da, si apa de robinet are un gust specific care difera in functie de loc. Apa de la mine are un gust diferit fata de cea de la ai mei de la Brasov, ambele diferite de gustul apei de la Braila sau de cel al apei de la Botosani. Si normal ca le prefer pe alea cu care sunt mai obisnuita. Da, stiu, apa n-ar trebui sa aiba gust. Sa revin la carbogazoase dupa aproape 3 ani? Nu cred, ultima data cand am baut asa ceva mi s-a facut rau. De, s-a dus obisnuita... In concluzie, ma intorc la bagat apa la congelator. Si chiar acum, la tema... dupa inca putina apa... si ceva Iron Maiden. Live, of course. Like I ever listen to their studio stuff...

PS - Si inca port sandalele maro...

on procrastination... and the little bubblix monsters

Cine ma cunoaste stie de slabiciunea mea pentru phdcomics.

Si tocmai m-am comportat de parca as fi iesita de acolo: m-am spalat de dinti de trei ori pentru ca imi propusesem ca, dupa ce ma spal pe dinti, sa imi pun la loc in cutii perechile de pantofi pe care le spalasem. Si asa n-aveam chef sa umblu prin cutii. Pentru ca asta e ceva complicat la mine. Am multe cutii, sute de perechi de incaltari... Asa ca, dupa ce m-am spalat prima data pe dinti, m-am uitat la tub si mi-am zis... hmmm, ce-ar fi daca... hmmm? Si apoi scena s-a repetat. Ah, da, era sa uit. Si tocmai am scris minunea asta pentru ca mi-e lene sa ma duc sa-mi pun la loc in cutia ei si perechea de sandale cu care m-am tot prostit prin casa azi. Stiu ca multe fete si femei de-abia asteapta sa ajunga acasa sa se dea jos de pe tocuri, dar eu ador sandalele cu ditamai "toacele" de 12-15 centimetri. Am povstit oare vreodata ca pot sa fac podul din picioare purtand astfel de sandale?

In fine... cred ca ar fi bine sa ma duc sa-mi pun sandalele la loc. Si sa dau cu aspiratorul. Si sa-mi spal doua perechi de sosete lungi si gri (una gri simpla, cealalta gri cu romburi roz si mov), vestuta gri pe care am primit-o de Paste, pijamalutele albe cu inimioare verzi (si nu, n-am folosit diminutivele doar de dragul de a folosi diminutive in cazul astora... la dimensiunile lor, nevoia de diminutive e una acuta), sosetele pufoase verzi cu negru si alb si chilotii negri cu model rosu si danteluta alba. Si sa pun la loc sandalele. Si sa-mi spal si propria persoana. Si sa ma apuc de teme.

the curious eye and the critical taste buds: bahlsen comtess

Am spus ca o sa le incerc si le-am incercat. Pe cele 6 care mi s-au parut tentante:

a year ago...

I was happy. I was motivated. Now I'm just hanging on.

Poze. De anul trecut.

the curious eye and no critical taste buds... yet: lambertz kinkartz jaffa cakes

Primul lucru la care ma gandesc atuci cand aud de Lambertz este turta dulce. Am incercat destule chestii de la ei, din pacate... pozele s-au dus odata cu hardul. Am incercat turta dulce din gama de baza (screenshot). Si mi-a placut. Am incercat cutiile cu biscuiti asortati Compliments (link, screenshot) si Premium XXL (link, screenshot). Unii au fost pe gustul meu, altii nu. Am incercat pachetul cu diverse sortimente de turta dulce Best Selection XXL (link, screenshot). Si mi-au placut toate. Am incercat pachetul Domino Mix (link, screenshot). Eu am o mare slabiciune pentru genul asta de turta dulce. Preferatele mele au fost, bineinteles, cubuletele invelite in ciocolata neagra. Am incercat si destule chestii de la cealalta marca a Lambertz Group, Kinkartz. Turta dulce simpla in ciocolata (link, screenshot), turta dulce in ciocolata cu centru de gem (link, screenshot), Contrella (link, screenshot), inimioare de turta dulce simple in ciocolata (link, screenshot), inimioare de turta dulce in ciocolata cu umplutura de gem de caise (link, screenshot), turta dulce Domino Star (link, screenshot), turta dulce asortata (link, screenshot). Ultimul pachet a fost si singurul care nu prea m-a incantat.

Iar azi am vazut ca au aparut, tot de la Kinkartz, dracii din acelea care nu stiu cum se numesc in romana (in engleza le zice Jaffa Cakes). Doua sortimente: unul cu zmeura (link, screenshot) si unul cu portocale (link, screenshot). 2.2 lei pachetul in Auchan. Sper sa le incerc si eu in urmatoarele zece zile.

PS - Chestia asta e criminala. Si nu, nu-s eu bebelusul hot.

PS #2 - Am mai vazut si doua cutii cu bomboane de ciocolata de la Bonbonetti, dar cu alea nu am reusit sa gasesc poze pe net. Si, cum mi-a murit hardul, nu mai am pozele nici cu alta cutie de bomboane de ciocolata foarte bune tot de la Bonbonetti, Bonbonita (link, screenshot). Eu am incercat cutia de 125g.

smart boards, playgrounds, monkey bars, jungle gyms, bridges and fallen trees

Politehnica nu a ramas in epoca de piatra. In ciuda faptului ca mai exista unele sali care nu sunt renovate si sunt lasate cu niste geamuri vechi de cand lumea (asa incat studentii mai "somalezi" sa vada cum flutura hainele pe ei atunci cand bate vantul) pentru ca nu sunt reabilitate seismic. Si in ciuda faptului ca aparatele de masura pe care le aveam la fizica in anul unu si doi mi s-au parut piese de muzeu pe langa aparatul de masura al lui tati de pe vremea cand eu inca imi sugeam... suzeta.

De ce spun asta? La una din materiile de pe semestrul asta avem o dracie din asta (poze aici). Si sala noua, si mobilier nou. Ar fi fost frumos sa avem si aparatura noua pentru lab, din pacate... nu e cazul. In fine, revenind la tabla isteata. Prima data cand am vazut-o, m-am gandit instant "monkey bar!" Nu, nu e voie sa fie folosita in felul asta, scrie pe ea.

stiu cu ce ma spal?

As putea spune ca da. Cu geluri de dus cu arome delicioase. Cele pe care le folosesc in prezent sunt asa:

  1. cu aroma de lamaie si grapefruit
  2. cu aroma de ciocolata si zahar brun
  3. cu aroma de nectarine
  4. cu aroma de portocale

Daca fac dus si e intuneric afara eu nu aprind lumina. Imi place pe intuneric. Noaptea trecuta am ramas fara desktop (odihneasca-se in pace!) asa ca mi-am petrecut toata noaptea calare pe laptop, instaland chestii de care voi avea mare nevoie si nu le aveam decat pe desktop. Si am tot amanat dusul pana cand s-a luminat. Si, cum curgea pe mine apa sub dus, nu stiu ce mi-a venit sa ma uit in jos. Si logic ca mi-am vazut picioarele. Care logic ca erau aceleasi pe care le aveam si ieri si alaltaieri. Dar am mai vazut si in ce-mi stateau (ele, picioarele). Intr-o balta portocalie! Si nu, nu folosisem gelul de dus cu aroma de portocale. Acum, mie imi plac portocalele si ar fi fost dragut ca asta sa fie un cadou frumos. Adica sa-mi dea mie special apa deja aromata si colorata cu portocale, ca tot consum eu singura cu dusurile mele intr-o luna de 4-5 ori mai multa apa decat unele familii cu trei membri si platesc o suma deloc neglijabila pentru apa... mai mult decat toate celelalte facturi ale mele la un loc. Dar asa am o banuiala sinistra ca portocaliul ala era de fapt rugina. Am oprit apa si apoi i-am dat iar drumul. Si am avut parte de o apa incolora dupa aceea. Apa portocalie a revenit in forta, insa, in timp ce ma clateam de clabucii din cap. Am aplicat aceeasi metoda, insa n-a mai vrut sa mearga din prima... si nici din a doua si nici din a treia. De-abia dupa ce am oprit si am dat iar drumul la apa calda pentru a patra oara am avut iar parte de apa incolora.

Asa ca raspunsul la intrebarea din titlu se pare ca ar fi totusi nu, in special atunci cand fac dus pe intuneric.

Ain't life grand?

but why, why, why?

La una din materiile pe semestrul asta trebuie sa facem un proiect. Pe grupe. Si unul din colegi imi spune azi ieri ca i-a trimis profu' 28 de pagini sa le traducem din engleza in romana. Reactia mea? "I don't quite get it." Da, ok, mi-a mirosit de la inceput care e ideea. Totusi, mi se pare o penibilitate. Profu' preda la limba engleza, ar trebui sa stie sa traduca. Iar noi cica trebuie sa iesim ingineri, nu traducatori. Daca as fi singura la proiect... oops, era sa-mi scape o injuratura urata. De fapt am gandit-o, degetelele mele s-au oprit inainte sa tasteze asa ceva. In fine, ideea e ca nu m-ar durea de punctul ala in plus, dar asa nu e treaba mea sa trag in jos notele altora. Asa ca o s-o fac si e asta. Si inca al dracului de bine. If something is worth doing at all, then it's worth doing right. Si totusi, nu pot sa nu-mi pun in continuare intrebarea pe care i-am pus-o si colegului care se apucase sa-mi explice care prof, care materie, ca a primit mail, ca trebuie sa traducem (ca raspuns la al meu "I don't quite get it."): "but why?"

Tevile mele pocnite si carpite de mine picura din ce in ce mai tare. Daca ii spun lu' tati de asta o sa ma stranga de gat. De fapt i-am zis, dar... nu i-am zis ca e vorba si de cea de sub chiuveta. La alea de la calorifere oricum nu se poate face nimic pana nu se opreste caldura. Dar... cu teava de sub chiuveta e poveste lunga. A inceput sa-mi picure de vreo 5-6 luni. Am cu ce s-o inlocuiesc, dar... trebuie data jos chiuveta. Ai mei m-au adus inapoi in Bucuresti inainte de Craciun dar, prin nu stiu ce minune, atunci nu mai picura si tati a zis ca am visat eu si nu mi-au mai schimbat-o. Mi-au mai facut o vizita surpriza pe 13 martie, dar atunci am fost asa de varza ca-mi stricasera planurile si de agitata incat... am uitat(!!!) de teava. Plus ca mama acaparase baia ca sa... aaa... nu stiu ce a facut in baie. E adevarat ca a spalat rufe, da' masina de spalat e in bucatarie. Si asa tocmai mi-am dat seama ca eu habar n-am ce a facut mama timp de aaa... sase ore? la mine in baie. Se poate si mai rau. Macar am observat ca au venit la mine. De cele mai multe ori nu observ nici existenta persoanelor din jur, cu atat mai putin ce fac. Mi-a luat trei saptamani sa observ ca un om pe care il vedeam si cu care vorbeam aproape zilnic e intr-un scaun cu rotile. Asta ca sa fie clar pentru toata lumea ca nu, n-am exagerat atunci cand am spus ca pe langa mine ar putea sa treaca un om cu un pom de Craciun in cap (si inca cu beculetele aprinse) fara ca eu sa observ asta. Revenind la teava. Atunci mi-au sugerat sa vin la Brasov pe 3 si sa ma aduca ei inapoi cu masina pe 5. Dar... mie imi expira abonamentul de metrou pe 2 aprilie, nu mai aveam buletin (l-am pierdut in februarie si nu intentionez sa-mi fac altul prea curand) sa-mi fac altul cu reducere si chiar daca as fi avut buletin, nu mai aveam oricum bani in casa nici cat de un abonament redus. Si bineinteles ca nu puteam sa le spun alor mei de chestia cu buletinul ca m-ar strange de gat sa afle ca nu vreau sa imi fac altul. Deci eu nu prea aveam cum sa ajung pana la gara pe 3 decat cu auto-pingeaua si nu-mi prea suradea ideea de a cara ca magarul din Salajan si pana la Gara de Nord un ghiozdan de cel putin 15% din greutatea mea. Asa ca m-am decis ca ma duc mai devreme. Cum ai mei au strambat din nas la ideea mea de a veni la Brasov vineri pe 2 si de a ma aduce ei inapoi sambata pe 3, m-am decis sa merg la Brasov pe 1 si sa ma intorc pe 2, ca sa nu-mi expire abonamentul inainte de a ma intoarce in Bucuresti. Dupa aia mi-au propus ei sa astept pana sambata... dar asta ar fi insemnat inca o noapte acolo... in conditiile in care eu nu pot sa dorm acolo. Adica nu pot sa adorm, sunt prea agitata, oricat as fi de obosita nu ma fura somnul. Si cand sunt agitata si nimic nu mai reuseste sa-mi prinda interesul... let's say I become self-destructive... in chemical and mechanical ways. Asa ca, in momentul in care mi-au propus asta, eu n-as mai fi rezistat fizic la inca o noapte acolo. Asa ca normal ca acum o sa-mi scoata ochii ca ei mi-au propus ceva si eu n-am vrut daca le spun de teava. Solutia? Pana la sfarsitul lunii, dau drumul la apa calda doar cat sa fac dus. Si si asa se umple galetusa si da pe afara.

Pentru prima data in viata, mi-a murit un hard. Adio sute de GB de desene, concerte, adio ce facusem in ultimele doua saptamani si doua zile la tema pe care trebuie sa o predau in mai putin de patru zile. Macar am reusit sa-mi instalez xampp pe laptop si sa inteleg cum draci ma folosesc de el (wamp nu imi mergea pe laptop, doar pe celalalt calc).

Inca ma doare piciorul. Inca imi e greu cand vreau sa fac saritura aia. Aterizez stramb, cu piciorul stang rotit lateral si ceva mai intins decat dreptul.

Life is remarkable.

there's always a first time for everything... or maybe not

6 Aprilie 2010. O zi potrivita pentru o leapsa.

  • Prima zi de scoala: O presiune enorma. Presiunea aia care cred ca exista pentru orice copil din orice familie in care studiile universitare sunt privite ca fiind ceva normal. Frica sa nu dezamagesc. Mi-era groaza de ideea ca toata lumea se asteapta la prea mult de la mine si ca n-o sa fac fata. Tin minte ca ma gandeam la asta inainte sa plec spre scoala, in timp ce scufundam biscuiti in cana de ceai.
  • Prima caseta audio: Asta a fost mult mai tarziu. In liceu. Modern Talking. Year of the Dragon.
  • Primul sarut: Cu un prost, la inca un chef la care am venit singura dar n-am mai plecat la fel. Nu e ceva de care sa-mi amintesc cu placere.

the curious eye and the critical taste buds: gubor easter 2010

Anul asta, toata ciocolata mea de Paste (multa dupa mine, insa practic doar o cincime din cat am citit sambata ca va manca un copil anul asta de Paste) a fost Gubor. De fapt, deodorantul de camera si tricoul pe care nu le-am mai gasit s-au transformat in ciocolata de Paste. Ca tot ma invartisem cu nici o saptamana inainte pe site-ul lor si ramasesem cu pareri de rau ca, in afara de figurinele de ciocolata, nu vazusem inca nimic altceva de la ei prin magazine. Si apoi am ajuns in Carrefour sambata dimineata. Si... uuu, au ciocolata Gubor! Ce se vede in pozele de mai jos sunt sortimentele pe care nu le mai incercasem si care prezentau interes pentru mine. Ca, na, sortimentele cu creme de diverse iaurturi sau caramel crocant-beton nu-mi trebuie.

Asa ca mi-am luat cinci chestii.

  1. O figurina de ciocolata cu lapte in forma de iepuras. Eu mi l-am luat pe cel mai mic, de 20g, dar exista si de 50g si de 100g (si aia chiar au o fundita la gat de care e atarnata o perluta, la asta micu' sunt doar desenate pe folie fundita si perluta). Asta mic e 1 leu, cel de 50g e 3 lei si ceva, cel de 100g e in jur de 7 lei. Iar la nemti asta micu' e 0.75 euro... adica de 3 ori mai scump. Ceea ce m-a facut sa ma uit la data de expirare. Ar fi expirat in vara. Bineinteles ca nu l-am lasat sa apuce nici macar a doua saptamana din a doua luna de primavara. E ciocolata simpla cu lapte. Ciocolata simpla cu lapte Gubor are un gust specific, pe care l-as recunoaste oricand. Mie imi place.
  2. Frunze de martipan cu aroma de portocala invelite in ciocolata alba (fata) si ciocolata neagra (spate). 125g, 10 lei (vs 5.50 euro), data de expirare in septembrie. Cutia arata foarte bine, desenele de pe ea sunt in relief. La inceput nu am simtit deloc influenta de portocala. Apoi a inceput sa se simta si chiar puternic. Ceea ce mi-a placut.

the curious eye and the critical taste buds: lindt easter 2009

Da, de anul trecut, nu de anul asta. Anul asta nu m-am atins de nimic Lindt de Paste. Doar luna ianuarie a fost bogata in Lindt anul asta...

N-ar fi prea multe de spus. Figurinele sunt ciocolata Lindt cu lapte, una din cele mai placute papilelor mele gustative (alaturi de ciocolata cu lapte Schwermer). N-a fost prima data cand mi-am luat figurine Lindt, n-a fost nici ultima data. Iepurasul (the one and only Lindt Gold Bunny) e cadoul suprem de Paste in opinia mea. Must be the cuteness factor. Si fundita si clopotelul de la gat. La mai bine de 6 ani de cand am descoperit ciocolata Lindt, am ajuns sa am o adevarata colectie astfel de fundite cu clopotei. Cutia cu pralinele Champs-Elysees? Nu contine niste combinatii dupa care sa ma dau in vant (cam multe alune pentru gustul meu si nici cu gustul de cafea nu prea ma impac eu), desi ciocolata in sine, este, asa cum e mereu cand vine vorba de Lindt, excelenta. Meringue e preferata mea din cutia asta. A fost sortimentul pe care l-am ales mereu si mai tarziu, cand s-a intamplat sa fiu servita cu bomboane dintr-o astfel de cutie. Velours Caramel si Caraica Lait mi-au placut mult. Pyramide Lait, Coeur Lait si Lindor Lait mi s-au parut si ele niste praline bine realizate.

the curious eye and the critical taste buds: weirdest sweets

Adica niste chestii pe care nici eu nu stiu in ce categorie sa le pun. Si nici macar nu imi e clar cum se numesc.

Brioche con gocce di cioccolato senza zuccheri. Luate din Auchan pe la inceputul lui ianuarie 2009. Uscate, putin cam arse, senzatie de nisip in gura. Never again.

Rahat Jele. Cutie luata vara trecuta dintr-un magazin de pe la Obor. Chiar bune, desi nu ma asteptam la mare lucru.

Milch Krem. Luata vara trecuta din supermarketul de la Piata Iancului, Intermacedonia. Ciocolata cu crema de lapte. O crema foarte uscata si neplacuta la gust pentru mine. Si nici ciocolata n-a fost grozava. Si nu, nu era nici macar aproape de data expirarii.

Petits Fourres Cacao-Noisettes. Luate in toamna de la fostul non-stop de la colt care m-a facut sa-mi fac blog pe care sa-i injur ca isi tin frigiderele doar pe post de mobilier, iar apa si sucul din ele sunt calde. Fostul non-stop, pentru ca, din martie 2008 si pana acum, programul s-a redus intai la intervalul 7-22 si apoi la un interval de lungime zero. Adica s-a inchis. Draciile astea au fost totusi bune.

just bitching or fake

Vorbeam ceva mai devreme cu un prieten din Londra. Si m-a intrebat cum a fost Pastele. N-aveam chef sa povestesc despre asta, asa ca am bagat poze... Cu porumbeii, cu ciocolata de Paste, cu iepuroii cu care m-am jucat, cu noul tricou cu Bugs Bunny & Lola, din gradina botanica.

Si mi-a zis ca se pare ca am avut un Paste grozav. Iar eu m-am blocat. Si am schimbat subiectul.

Nici eu nu sunt sigura pe ce vreau, ce gandesc de fapt. Nu stiu daca pur si simplu e vorba de faptul ca nimic nu ma multumeste vreodata sau de tendinta de a prezenta doar partea acceptabila si de a tine pentru mine restul. Din moment ce din exterior lucrurile par roz inseamna ca... ori nu ma pricep eu sa vad partea buna, ori nu vreau sa arat la exterior partea proasta. Sau mai exista si a treia varianta care e de fapt o combinatie intre primele doua...

Stiu insa sigur ca ma simt obosita, lipsita de energie. As vrea doar sa zac undeva si sa ascult muzica. Piesa asta ma bantuia in timp ce ne plimbam azi ieri prin gradina botanica.

the curious eye and the critical taste buds: some old easter stuff

[Am scris asta acum o saptamana. Ceva mai pe scurt de data asta. Si iar mi-a fost lene sa pun pozele.]

Alemagna. Il Tartufo. Panettone. Nu Pandoro. Am mai explicat diferenta acum un an si jumatate. Citez:

Panettone & Pandoro. E vreo diferenta? Da! Si o sa explic intai asta pe scurt pentru ca pana acum vreo 5-6 ani nu stiam nici eu. In primul rand, originea este diferita: in timp ce Panettone provine din Milano, Pandoro a aparut la Verona (desi Bauli au doua sortimente de Panettone care se numesc Panettone de Verona). Apoi forma: Panettone are la baza un cilindru, o prisma sau un trunchi de piramida (de obicei avand la baza un octogon regulat), iar restul se revarsa; Pandoro, in schimb, are o forma stelata si este mai mare la baza decat in partea de sus. Panettone contine stafide si/ sau bucatele de coaja de portocale si/ sau lamaie (desi uneori se folosesc si bucatele de fructe de padure sau bucatele de ciocolata). Au devenit insa tot mai raspandite sortimentele cu diverse creme (ciocolata, lamaie, vanilie, diverse lichioruri, tiramisu, etc). Pandoro este simplu sau cu diverse creme. Ambele pot fi acoperite de o glazura de ciocolata sau pot fi pudrate cu zahar sau cacao dulce.

Panettone vs. Pandoro in cele 2 perechi de poze de mai jos:

panettone pandoro panettone pandoro
[Sursa primului set de poze si mai multe detalii despre fiecare]

[Ce spune Wikipedia despre Panettone & Pandoro]

Revenind la cel incercat anul trecut (dupa Paste, e drept, ca era si la reducere asa). Tot ce stiu despre Alemagna este ca au fost cumparati de catre Nestle in urma cu ceva vreme si apoi vanduti anul trecut, impreuna cu Motta, catre Bauli. Si atat. Cum a fost? Crema foarte buna, fulgii de ciocolata au constituit un element mai interesant decat la alte dracii de genul asta. "Painea" in sine nu mi-a placut la gust, parca ar fi continut si ceva nisip. Si mai era si putin cam arsa pe margini. Majoritatea draciilor de genul asta pe care le-am incercat sunt arse pe margini, de obicei ridic din umeri si iau cu cutitul ce e ars. Si atat. M-am obisnuit sa ignor arsura daca in rest e bun.

fantomele

Vineri, la intoarcerea in Bucuresti. Vagonul aproape gol. Mai putin in zona in care stateam eu. Si mi-as fi dorit sa fiu singura. Nu cu oameni, cu fantome. Trenul a intarziat peste jumatate de ora. Uneori ma gandeam ca as putea sa cobor si sa alerg pe langa el, asa de incet se deplasa. Nu stateam deloc prost la capitolul geografie. Dar stau chiar mai bine dupa doua ore in care am tot verificat pe telefon unde ma aflu.

Fantomele au dat navala in magazinele din Bucuresti inainte de sarbatori. Magazinele pustii, fara oameni, fara produse. Iar eu m-am intors vineri seara acasa injurand ca n-am gasit ce cautam. Si asta m-a facut sa ies in oras si sambata dimineata ca poate... Am fost ceva mai norocoasa decat vineri seara, dar nu cu mult.

Un sentiment sinistru de "am mai trait asta". Sambata dimineata. Parca retraiam momente de la Pastele de acum 9 ani. Ala a fost in duminica in care a fost si cursa de la Imola (Marele Premiu al statului San Marino) in acel an. Aia a fost prima cursa castigata de Ralf Schumacher in cariera. 15 aprilie 2001. 9 zile dupa balul majoratului organizat de clasa noastra pentru cei mari (de a XII-a). 9 zile dupa ce m-am "cuplat" si eu pentru prima data in viata. 6 zile inainte de un moment rece pe care nu-l voi uita vreodata. 5 zile dupa ultima data la care am calcat intr-o biserica pentru ceva diferit de o inmormantare. 5 zile dupa ce am iesit pentru prima data in oras cu un baiat. 3 zile dupa majoratul unei colege. Cu 3 zile inainte sa imi pierd inocenta...

momente

Dimineata. Vreme insorita, dar racoroasa. Singurul zgomot e cel facut de botine pe treptele din fata blocului. Si incerc sa-mi dau seama cum se vede din exterior. Cred ca e destul de evident pentru oricine ca e mama. Asemanarea e fenomenala. Nasul, obrajii, mandibula... Incerc sa fiu totusi atenta pe unde calc in timp ce incerc sa ma tin dupa ea si sa ma termin de incaltat, imbracat... Tipic! Intotdeauna fac asta. Ma opresc pe scari sa-mi leg sireturile, imi iau ultimele haine din mers in timp ce ies din bloc. Si apoi imi scot oglinda si strugurelul. Si am un moment de "oh..."
"Si tu vrei sa-mi dai masina?" o intreb in timp ce incerc sa fiu atenta atat la ce incleiez din buze cat si la bordura pe care topai.
Nici un raspuns.
"Tu ma vezi ce fac?" insist eu... de fapt intrebarea e "te gandesti ca foarte probabil o sa fac asta si la volan?" dar nu o spun cu voce tare.

In ianuarie scriam asta. Cred ca e clar la ce se refera titlul. E cel mai placut zgomot pe care il are Brasovul pentru mine - zgomotul produs de aripile lor. Vineri dimineata a fost singura data cand am vazut asa multi la piata. Si nu m-am putut abtine sa nu-i pozez. Sunt asa frumosi...

"Oh... pacat de masina..." si arat spre oglinda lipsa.
Se uita si mama spre masina.
"Da... stii ca si noua ne-o furat..."
"Da... pacat de masina. E faina, G. are una la fel... il tii minte?"
"Da..."
Nici eu nu stiu ce mi-a venit. Stiu ca il tine minte. Uneori ma intreb... Atunci cand m-a luat in brate in fata ei... oare ea s-a gandit vreun moment...

Pandora...
"Brasovul merita asa ceva... si totusi... mai sunt atatea alte probleme mari..."
Mama nu face decat sa ma aprobe din nou.
"Da"
"Uite!" Dincolo de cealalta alee, e plin de gunoiaie. Sticle de plastic, cartoane murdare..."La tine cum e?"
Ridic din umeri la intrebarea ei.
"Exact la fel..." Si oftez. S-au schimbat multe lucruri in bine. Si totusi... Da, se planteaza flori, da, s-au amenajat parcuri, da, au aparut tomberoane ecologice. Nesimtirea oamenilor insa nu s-a evaporat. Isi arunca in continuare gunoaiele pe unde se nimereste. Asta e valabil si pentru Brasov si pentru Bucuresti.

De vorba cu tati, la telefon.
"Ce face brontozaurelul?"
"Brontozaurelul tocmai si-a parcat ghetele."
Il bufneste rasul.
"Si cum si-a parcat brontozaurelul ghetele?"
"Mai bine decat si-a parcat brontozaurul masina aseara"
Da, o rautate din partea mea, dar cu o seara in urma ma intrebasem (si in nici un caz pentru prima data!!!) pe parcursul intregului drum de la gara pana la ei acasa cum dracu' de mai are el carnet.