Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive octombrie 2009

had to blog about this Tuesday

... because this was far from being one of those regular Tuesdays... though is there such a thing as a regular Tuesday? I haven't had two Tuesdays that would resemble one another in... I don't even know! It's been that long!

Constatat in mijlocul noptii ca mor de frig si ca am o nara infundata... Descoperit ca aveam caldura oprita. Eu n-o oprisem. Mama! Vineri... Ah, brontozaurel destept ce sunt... mi-am dat seama abia in noaptea de luni spre marti ca mama imi oprise caldura... vineri?!?

Facut o tampenie in dimineata asta. Putin cam dureros de necesara la inceputul asta de saptamana, cu atat mai mult cu cat era deja dureros de necesar sa o comit de duminica. Imi pare rau ca am creat un precedent periculos... si n-ar fi trebuit. Totul doar pentru ca mi-a fost lene sa ma deplasez sa rezolv problema vineri sau sambata si am asteptat pana cand nu s-a mai putut... In fine, am comis-o, acum stiu ca nu se mai putea altfel, asta e! Oricat de teama mi-ar fi ca, din moment ce am comis-o prima data, imi va fi asa de usor sa o comit si a doua oara.

oboseala la puterea n

... unde n este un numar foarte mare.

Si scarba la puterea n*(n-1). Scarba de mine, scarba de tot restul lumii, inclusiv de oamenii pe care ii plac. Scarba de mine chiar daca m-am descurcat sa fac niste chestii la care credeam ca nu ma pricep. But that was yesterday...De ieri dupa-amiaza nu prea am mai facut nimic in afara de a sta ca planta in fata calculatorului. Statul asta a fost intrerupt doar de 2 plimbari nocturne... ambele scurtate brusc dupa ce m-am trezit inconjurata de javre. Macar de ambele dati s-au gasit oameni care sa sara sa ma apere (now that doesn't happen often!) ca eu pur si simplu inghetasem pe loc. Si nu, nu provocasem cu nimic javrele. Poate doar cu faptul ca am indraznit sa ma plimb visatoare pe un trotuar pe care il considerau al lor. Scarba pentru ca azi nu prea am facut altceva decat sa dorm si tot ma simt groaznic de obosita. Scarba pentru ca mi-ar placea sa ma apuc de niste chestii utile si interesante, legate de facultate si de alte cursuri la care m-am bagat... dar nu ma simt in stare sa incep nimic. Desi mi-ar placea... Desi mi-au placut cursurile. Pentru ca nu m-am simtit pe dinafara, ca n-am avut senzatia ca oamenii aia ar vorbi limba chineza, pentru ca nu m-am plictisit chiar daca au tinut muuulte ore, pentru ca am fost in stare sa dau raspunsuri la intrebari si sa pun si eu intrebari nu chiar idioate.

Insa mor de ciuda ca altora li se intampla unele chestii care mi-ar placea sa mi se intample mie in momentul asta... de fapt nu doar ca mi-as dori... am nevoie disperata sa mi se intample ca sa ies din starea asta scarboasa... Dar vad ca nu se intampla nimic desi eu am facut tot ce ma pricepeam sa fac... si inca nici un rezultat... si asta de vineri seara! Da, bun, sfarsit de saptamana, zile lenese pentru toti si toate, dar eu sunt disperata, imi vine sa-mi smulg tot parul din cap...

Ah, si cica am zis ca fac clatite. Au iesit 3 discuri cu care as fi reusit sa-mi sparg capul... daca as fi fost suficient de fraiera sa-mi dau cu ele in cap... Oh, nevermind, at least I can get things right when it comes to programming...

Nightwish. Good ol' Tarja days. Among the few things that can help right now. Si imi imaginez sprancene ridicate din partea celor cu care mai schimb cate o vorba la telefon sau pe Y!M ca parca nu stiu sa dau decat raspunsuri monosilabice. Si desenez litere imaginare cu degetul pe tablia patului. Si ma joc cu un inel mult prea larg pe care nu-l port niciodata. Si ma gandesc la o floare alba pe un plastic rosu. Si la un DVD cu un concert Dio... daca as putea sa-mi aduc aminte unde l-am vazut. I'm on my own, know that?

2 in 1

Bilant. A fost azi mama la mine. Eu eram la facultate (la un curs de Advanced Computer Networks & Network Management, care trebuia sa dureze 5 ore, dar a tinut 6 ore... macar a fost distractiv). Cand m-am intors acasa, imi disparusera doua invitatii la doua conferinte. Si asa am o banuiala ca mi le-a aruncat la gunoi asa cum mi-a facut si cu tabelul lui Mendeleev in clasa a opta... inainte de olimpiada de chimie! Ca e ametita si nu se uita pe ce pune mana, dar trebuie sa arunce tot, sa curete tot! Tin minte ca acum multi ani a scuturat un mileu pe geam impreuna cu bijuteriile ei din aur. Revenind... cand am constatat lipsa invitatiilor am inceput sa iau usile si tocurile usilor la suturi si sa injur... in gand, chiar daca nu mai era nimeni in jur. Mi-a murdarit covorasele negre din camera, covorul mare din bucatarie, scaunul din bucatarie, covorasele din baie, cada, un lighean si o galetusa. Dupa ea, asta se cheama ca mi-a facut curat. Mi-a disparut un prosop. Nu, nu l-a luat la spalat, ca mi-a spalat aici... bineinteles ca a spalat si chestii curate si a lasat deoparte chestii murdare, desi adunasem tot ce era de spalat intr-o geanta de voiaj. Mi-a ametit capacele de la sticlutele cu parfum de camera. Altceva n-am mai observat in neregula. Dar sunt rupta de oboseala si n-am energie sa curat nimic. Nici macar cada, asa ca acum stau intinsa pe jos pentru ca nu ma pot spala in cada murdara si ma simt prea jegoasa ca sa ma urc in pat. Si mi-e ciuda. Invitatiile alea m-au costat ceva si nici nu mai pot lua altele... As vrea sa fiu lasata dracului in pace. Am iar starea aia de imi vine sa urlu intregii lumi "wanna help me? don't!!!"

Nu. Nu cred in basme. Nu cred in "si au trait impreuna fericiti pana la adanci batraneti..." Aaa... ce mi-a venit? Comentariul asta. Nu, nu cred in "the one" - am avut un motiv bun sa zic "Don Juan" si nu "barbat" acolo. A perfect english gentleman may fascinate me, but he may not be able to light a certain fire in me. Si o piesa de care s-a impiedicat sfantu' shuffle in noaptea asta...
Cred ca voi asocia mereu Scorpions cu G. Nu, n-as schimba nimic. N-as vrea sa nu-l fi intalnit, sa nu fi ajuns sa devenim apropiati, sa nu fi ajuns sa il resping... si apoi sa aleg sa rup orice legatura cu el si cu un Don Juan cu care am ajuns sa ma intersectez intamplator intr-o zi... in timp ce il asteptam pe G. No regrets, no hard feelings. A fost o perioada in care m-am schimbat enorm. Si faptul ca m-am schimbat eu a schimbat totul in bine. Da, m-as simti bine sa stiu ca se gandesc uneori la mine asa cum ma mai gandesc si eu uneori la ei... although I have moved on.

despre mediocritate si ipocrizie

Sub steagul mediocritatii. Urasc asta. Chiar daca, sau poate tocmai pentru ca o simt si in mine.
"Eu nu ma pricep."
"De unde sa stiu eu?"
"Tocmai pe mine ti-ai gasit sa ma intrebi?"

Si urasc atunci cand cineva ma lauda pentru ceva de care eu nu sunt multumita. Pentru ca nu pot sa nu imi imaginez ca nu e decat o gluma proasta. Pentru ca ma tem ca poate crea asteptari deloc realiste si ca, inevitabil, voi dezamagi. Asa ca prefer sa imi scot in fata declaratia de mediocritate. De ce? De ce dracu' nu (mai) lupt, de ce dracu' nu (mai) trag cu dintii sa ajung la nivelul ala la care unii isi imagineaza ca am ajuns deja, dar care eu stiu ca este inca mult deasupra nivelului meu real. Mi-e teama ca nu va merge. Ca ii voi dezamagi pe ceilalti si ca ma voi dezamagi pe mine. Pentru ca mi s-a mai intamplat asta si stiu ca dezamagirea poate sa ma distruga. Si totusi... eu chiar vreau mai mult. Nu am doar obiective pe care stiu clar cum sa le ating. Am si vise... unele chiar nebunesti. Dar despre alea nu vorbesc niciodata. Mi-e teama ca as cadea in ridicol daca as mai spune cuiva despre ele.

Si totusi nu renunt la ele. Chiar daca am momente in care ma pocneste ca sunt asa departe si ca parca s-au mai indepartat putin... din nou. Ma simt ca si cum as incalca un pact. Ala de la terminarea razboiului pe care nu l-am purtat niciodata in mod oficial, pentru ca n-as fi recunoscut niciodata ca lupt pentru ceva atat de greu (daca nu chiar imposibil) de atins. Pactul ala prin care renuntam. Dar de fapt n-am renuntat niciodata. Doar ca n-am spus nimanui asta pentru ca mi-a fost teama ca lucrurile vor merge prost. Pentru ca mi-e teama sa fiu vazuta infranta. Vreau sa fiu vazuta doar invingatoare. Asa ca, la nivel declarativ, nu lupt niciodata pentru chestii cu adevarat mari. Doar pentru cele pe care stiu cum pot sa le obtin. Uneori nici macar pentru toate alea. Pentru ca si acolo exista un anumit nivel de risc. Scazut, ce-i drept, dar exista. Asa ca pana cand nu simt ca deja am castigat nici macar nu recunosc faptul ca lupt. Si asta ma face ipocrita.

brontozaurel, don juani si don juani-mizerie

E asa simplu sa scoatem stereotipuri la inaintare, sa repetam ca papagalii fraze pe care oricum audienta le stie de mult, sa nu incercam sa ne dam seama cum vedem noi de fapt lucrurile. E asa simplu sa generalizam, sa pictam lumea doar in alb si negru. Mi-ar placea si mie sa (mai) fiu cu adevarat in stare sa fac asta. Pentru ca e usor.

Sunt Don Juani si Don Juani-Mizerie. Brontozaurel iubeste Don Juanii si e scarbita de Don Juanii-Mizerie. Brontozaurel iubeste Don Juanii pentru ca nu stiu sa incerce sa impresioneze decat cu ceea ce brontozaurel considera ca ii face Don Juani adevarati: cu faptul ca sunt mereu in cautarea placerii si cu faptul ca mereu cauta sa ofere placere unei femei. Si cu timpul devin experti. Don Juanii pot fi inteligenti, dar nu aduc discutia intr-un un domeniu in care brontozaurel s-ar pierde. Don Juanii pot avea o voce superba, dar nu ii canta decat cu tacearea. Don Juanii pot fi posesori de Q7, dar nu sufla o vorba despre asta. Don Juanii nu se lauda cu astfel de lucruri, Don Juanii nu au nevoie sa se imbete inainte. Cei care o fac nu sunt Don Juani, sunt Don Juani-Mizerie. Don Juanii nu intreaba daca sunt mai buni decat fostii, Don Juanii intreaba doar "iti place?" si asta o face pe brontozaurel sa zambeasca. Da, drac impielitat ce esti, stii ca imi place, stii ca esti al dracului de bun. Don Juanii nu vorbesc mult. Don Juanii raspund scurt la intrebari. Uneori nici macar nu raspund prin cuvinte ci printr-un sarut sau o atingere... pe care stiu sa le ridice la rang de arta.

De ce? Pentru ca ma enerveaza multimea de Don Juani-Mizerie care imi asediaza lumea in ultima vreme. Daca ma iei cu "pisi," esti un Don Juan-Mizerie. Daca ma iei cu "fata mea," esti un Don Juan-Mizerie. Daca incerci sa imi comunici ca esti cult, esti un Don Juan-Mizerie. Daca imi spui ca sunt agresiva atunci cand iti cer sa ai ceva bun simt, esti un Don Juan-Mizerie.

Brontozaurel e vorbareata, e bagacioasa, e un drac impielitat. Pentru ca e gaita femeie si competitiva. Brontozaurel poarta fuste scurte, sandale cu toace de 12 cm, strampi cu diverse modele geometrice, se joaca cu tinutele, se amuza cu diferite combinatii vestimentare. Brontozaurel miroase a cosmetice fructate si ciripeste vesela despre colectiile ei de animale de plus si desene animate. Si Don Juanii-Mizerie au impresia ca au dat de femeia-papusa, usor de agatat. Dar brontozaurel nu e nici macar prietenoasa daca ajung sa fie doar intre patru ochi. E practica, rece, calculata. Deloc papusa. Mai mult, brontozaurel stie ce inseamna un Don Juan adevarat. Si o sa scuipe intre ochi Don Juanii-Mizerie.

I hate myself and I want to die

Cine s-a gandit la tricourile alea cu Kurt Cobain sa ridice mana. Si sa citeasca primul paragraf dupa care sa inchida tabul. Restul pot sa-l inchida de pe acum, pentru ca oricum n-o sa povestesc decat despre tricouri si despre tot ce a facut ziua de joi o zi de cosmar. Bun, deci partea draguta, aia cu tricourile. Joi avem DS (Distributed Systems)/ SPRC (Sisteme de programe pentru retele de calculatoare) impreuna cu cei de la specializarea C3 de la automatica. Joia trecuta a fost primul curs, joia asta (logic!) al doilea. La C3 e un tip care joia asta purta un tricou cu... Kurt Cobain (nu, nu din alea de care ziceam la inceput). Joia trecuta avea un tricou cu Slipknot. Da, stiu, am si eu tricou cu Slipknot, dar al lui era mult, mult mai reusit decat al meu. Asa ca joia asta l-am intrebat de tricoul ala. De unde si l-a luat. Pentru ca prea imi placuse. Si, mda, nu vreau sa-mi imaginez ce ciudat a parut ca m-am dus la el si l-am intrebat de tricoul ala avand in vedere costumatia mea: sacou, camasa, cravata, fusta. Cica din IDM e luat. De-abia pe seara m-a pocnit intrebarea: cum se mai ajunge oare acum in IDM? Ca parca e santier pe acolo. A, si in caz ca se intreaba cineva... da, tipul arata foarte bine. Asta neinsemnand altceva decat ca nu sunt chioara si ca are fi fost imposibil sa nu remarc asta. Sunt totusi constienta ca sunt baba pe langa el.

De ce a fost joia groaznica? A fost frig. Asta n-ar fi fost nimic daca n-ar fi mers atatea alte chestii prost.

Laborator de ACN (Advanced Computer Networks). Cu bune si rele. Era asa cald in sala ca am ramas doar in camasa si a fost foarte placut. Si scaunele sunt foarte comode. Pacat ca sunt cam putine calculatoare. Trecand la chestii serioase, laboratorul asta se face bine... cel putin pentru cineva ca mine... in plop, dar incercand totusi sa inteleaga ceva. Desi e frustrant uneori sa stau sa ma uit ca vaca pentru ca m-am impotmolit, iar omul ala nu se poate imparti in bucatele si nici nu se poate multiplica... astfel incat sa fie disponibil pentru toti care au de intrebat ceva in acelasi timp.

Curs de DS... sau SPRC (e aceleasi drac, doar ca are alt nume trecut in buletin). Imi place cursul, ceea ce nu pot spune despre multe de semestrul asta. Si imi place cum e tinut... cu exemple (unele amuzante), cu intrebari (ceea ce e bine petru mine, intotdeauna raman cu mai mult de la cursurile la care profesorul interactioneaza mai mult cu studentii... imi prinde bine sa-mi puna putin creierasul la lucru, hehe).

just madness, pills, alcohol

nu vreau sa mai plangi, nu vreau sa te mai vad trista

(my life is a mistake)

nimeni nu merita o noapte de lacrimi si o piesa pe repeat

imagini ramase pe creieras

Marti.
Un nene cu un pui de collie. Mi-a placut pentru ca avea o blanita frumoasa si curata, pentru ca era vioi si parea fericit (ma refer bineinteles la catel, pe nenea care era cu el nu l-am studiat). Am mers in dreptul lor de la mine pana aproape de statia de metrou Grigorescu (cam 5 minute). Si ma tot uitam la catel. Si m-a facut sa zambesc.

Sala Orange din Leu arata bine, dar cred ca e bine sa nu intre acolo prea multa lume cu incaltarile pline de zapada. Pentru ca, dupa ce se topeste zapada, probabil se transforma in patinoar. N-am inteles ce e cu panourile cu imagini ale unor ruine grecesti. Se potrivesc acolo ca nuca in perete. In fine. M-am bucurat ca scaunele nu sunt din alea in care risc sa imi agat strampii.

Balti. Multe. Am pacalit ploaia la limita. A inceput cand ajungeam eu in Leu si se terminase cand am plecat. A inceput iar cand intram la metrou, dar cand am iesit de la metrou nu mai ploua. Insa tot mi-am stropit pantofii. Pantofii... ufff! Imi plac mai mult sandalele. Dar saptamana asta a fost mult prea rece pentru sandale. Mai mult, de joia asta incep sa merg cu botinele pentru ca si in pantofi mi-au cam inghetat degetele.

Crengi miscandu-se haotic. Am iesit aseara sa-mi iau biscuiti. Special ca sa imi iau biscuiti, in caz ca n-am fost destul de clara. Asta in conditiile in care afara era groaznic de frig si batea un vant care aproape ma lua pe sus. Si nu am gasit biscuiti cu cacao. Am gasit doar cu vanilie si mie nu-mi plac biscuitii cu vanilie. Sunt tolerabili, dar atat. De placut imi plac cei cu cacao. Dar nu-mi doream sa caut cu cacao prin alta parte... nu pe o asemenea vreme. Si de alt fel de biscuiti cu cacao nu aveam bani. N-aveam decat aia 40 de bani. Si atat.

Miercuri.
Soare. Soare cu dinti... din pacate. Am inghetat. Maine imi iau din nou fusta si strampi grosi. Azi am fost cu pantalonii roz care sunt largi de la genunchi in jos si mai au si cate o crapatura pe lateral... brrr! Mi-au inghetat si mainile. Poate ar trebui sa incep sa-mi iau manusi. Desi... n-as vrea sa trec la chestii prea groase de pe acum. Ce-o sa fac atunci cand temperaturile o sa coboare sub zero?

Monitoare widescreen. Aaa... nu le vad rostul? Serios, de ce au bagat in laboratoarele alea monitoare widescreen?

O carte cu coperti colorate. Si a fost un moment in care mi-a picat prost ca sunt falita. Pentru ca nu le primim inainte sa le platim. Si e un laborator la care presimt ca n-o sa ma descurc. Am facut doar doua probleme si putin din sapte. Si nu din cauza ca mi s-a facut rau in timpul laboratorului. Bine macar ca baia e la un metru de usa laboratorului.

O prezentare colorata. Din cat a parcurs profu' rapid .ppt-ul in fata mea, ca eu nu ma mai simteam in stare sa raman si la cursul ala asa ca i-am cerut sa-mi dea prezentarea pe stick. Daca-i spuneam sa mi-o trimita pe mail exista posibilitatea sa uite.

O individa obeza cu un copil care nu parea in nici un caz subnutrit cersind in metrou. Mi-a parut rau de copilul ala pentru ca ii tot punea intrebari si parea istet. Dar probabil ca nu va merge la scoala pentru ca va fi trimis la cersit. Si apoi am ajuns acasa si am citit asta.

tired and neglected...

Actually, I'm tired and the blog is neglected...

Dar o sa mai scriu macar de doua ori pe saptamana. Ar fi dragut sa ma pot trezi dimineata si sa scriu ceva. Stiu ca am multe tampenii care au aparut pe blog la orele diminetii. Insa in aproape toate cazurile e vorba de ceva ce am scris in timpul noptii. Adica nu dupa ce m-am trezit, ca n-as fi avut din ce somn sa ma trezesc din moment ce nu dormisem in noaptea aia. In plus, eu sunt mocaita. Nu scriu eu cine stie ce, dar imi ia mult timp sa scriu. Si, da, imi este teribil de rusine. Pentru ca asta inseamna sa fii total pe langa: sa fii nevoit sa depui mai mult efort ca sa faci un lucru pe care altii il fac foarte simplu si natural. Si mult mai bine decat tine, in ciuda faptului ca poate ai depus un efort de vreo cinci-sase ori mai mare. Dar o sa scriu in continuare. Pentru ca imi face bine.

Cum arata un brontozaurel plouat? Pai ca in poza din dreapta. Eram plouata atat la propriu cat si la figurat. M-a plouat atat la dus cat si la intors. Intre... nu stiu ce-a fost. S-a schimbat mult Politehnica fata de toamna lui 2002 (si parca cel mai mult in anii in care am intrerupt studiile). Pe vremea aia batea vantul si picau geamurile (da, am fost martora si la asa ceva). Pe vremea aia imi alegeam locul in sala in functie de cat de aproape era de calorifer. Pe vremea aia sa inchizi un geam era inutil, oricum fluturau hainele pe mine in bataia vantului. Pe vremea aia scriam uneori cu manusi. Pe vremea aia stateam cu haina pe mine in sala. Acum sunt termopane, jaluzele verticale. In plus, am avut toate orele in aceeasi sala. Si n-am mai stiut ce e afara.

"Nu se amesteca economia cu ingineria." N-o sa uit fraza asta niciodata. O sa ma bantuie toata viata. Sau macar o vreme buna. Deoarece inseamna ca, desi am voie sa-mi inlocuiesc materii in limita a 15 credite, economiile nu le pot inlocui cu ceva de info sau de mate sau de electronica. Si eu nu ma pricep la materiile umaniste si nu stiu cum o sa trec economiile. Incerc, serios ca incerc. Deja am inceput sa lucrez la asta. Chiar daca nu are un procent rezervat din nota finala, "impresia artistica" va conta intotdeauna. Asa ca m-am bagat cu intrebari. Vai, ce bun a fost documentarul din cauza caruia n-am dormit nici macar alea doua ore pe care imi propusesem sa le dorm noaptea trecuta! Nu, n-a fost despre economie, dar pana la urma, totul se reduce la cum se poate minimiza costul, cum se poate creste eficienta si profitul. Si experienta personala de drac manipulator a fost buna. Foreseeing. Cum spuneam si sambata (si cu multe ale ocazii)...

mattering

In afara de adresa de yahoo din profil si de cea de gmail cu care comentez pe alte bloguri mai am o adresa de e-mail de pe vremea cand eram mai bebe si nu stiam cu ce se mananca internetul (nu ca acum as sti prea bine) adica din anul intai de facultate de la FILS. Si tocmai am verificat-o dupa multa vreme pentru ca mi-a picat mie fisa ca e posibil sa-mi vina pe aia informatii despre serbarea a 140 de ani de la infiintarea liceului. N-a fost cazul dar, printre alte cateva sute de mail-uri (majoritatea idiotenii, ca d-aia n-o mai folosesc, pentru ca am fost si eu proasta si n-am stiut s-o feresc de spam) am dat de 3 interesante... si surprinzatoare.

Primul (de fapt ultimul sosit)... initial m-a bufnit rasul. M-a amuzat si sa-l citesc. Si dupa aia m-a pus pe ganduri. Pentru ca mi-ar placea sa stiu... cu toate ca n-as avea dreptul... Bloody Hell! Trec prin viata ca un tren rapid printr-o gara neinsemnata. Foarte putini sunt oamenii la care ma mai gandesc atunci cand nu mai intru in contact cu ei zi de zi. Cu majoritatea am fost colega de liceu, ceea ce explica si interesul meu pentru aniversarea celor 140 de ani. De multe ori sunt groaznic de timida. De multe ori sunt antisociala.

Cards on the Table. Agatha Christie. E o chestie acolo care ma bantuie. Pe undeva seman cu Anne Meredith. Groaznic de timida, stearsa. In nici un caz genul de persoana care sa lase o impresie puternica asupra oamenilor, genul de persoana care sa nu fie uitata usor. Si totusi dupa mai bine de patru ani n-a uitat de existenta mea si mi-a trimis un e-mail. Ce trebuie sa faca cineva ca sa conteze in viata altcuiva? Mi-ar placea sa stiu daca persoanele care au contat in viata mea au uitat de existenta mea sau nu. Daca faptul ca exist a contat vreodata pentru cineva.

Dar nu conteaza ca mi-ar placea. Pentru ca n-o sa stiu niciodata. Pentru ca nu sunt Mama Omida, nu? Sa stiu ce gandesc cu adevarat ceilalti...

Bloody Hell...

eu m-as fi injurat azi

Treceam strada (1 Decembrie 1918) ca sa ajung la metrou. Pe trecere, pe verde... Na, in situatia asta masinile care veneau de pe strada perpendiculara (Pallady) si o luau pe 1 Decembrie taiau oricum trecerea. Insa nici una nu venea cu viteza mare si mai si incetinisera. Si deodata am vazut ca tasneste o motocicleta pe care nu o observasem pana atunci. Si m-am oprit in mijlocul strazii, desi si el incepuse sa incetineasca. Pentru ca nu stiam ce e in creierul omului ala, daca are de gand sa ma lase si el sa trec sau si-a calculat ca are timp sa treaca prin fata mea si mi-a fost frica, d-aia. Chiar daca treceam pe trecere, pe verde. Pentru ca in momentul in care ai oasele rupte sau chiar mai rau, simplul fapt ca se recunoaste ca nu a fost vina ta nu te repara instant. Dupa secunda aia in care am ezitat mi-am continuat drumul repede, sa eliberez trecerea ca sa poata elibera si ei intersectia. Insa dupa aia nu m-am putut sa nu ma gandesc cum s-a vazut oare situatia din partea cealalata. Din partea cealalta am fost probabil vaca-aia-care-s-a-oprit-in-mijlocul-trecerii-desi-avea-verde-si-nu-s-o-gandit-ca-tot-eu-as-fi-dat-de-dracu'-daca-o-loveam. Serios, eu m-as fi injurat. Stiu ca atunci cand sunt in masina mai am ganduri de "hai, ce dracu' astepti, vrei sa te iau eu de manuta sa te trec strada?"

Si totusi, daca eu si motociclistul ne-am fi sincronizat prost...

hai sa zic ceva de criza

Ca am dreptul si eu, da? Ce, numai altii s-o faca?

M-am saturat de criza ca si scuza. Scuza pentru lene, incompetenta, nesimtire.

Aseara am ramas fara net. Nu stiu pentru cat timp, m-am enervat si am inchis calculatorul si nu l-am mai deschis pana in dupa-amiaza asta. De ce am ramas fara net? Pentru ca furnizorul de net vrea sa reaminteasca lumii sa-si plateasca abonamentul si mai inchide "robinetul" din cand in cand. Si plezneste un mesaj cu o invitatie de a plati abonamentul. Cu harta, numere de telefon sub mesaj. Sa nu ne ratacim. Si chiar daca ne ratacim sa stim unde sa sunam. Sa zicem ca ar fi in regula daca ar face asta dupa scadenta si doar celor care n-au platit la timp. Insa data scadenta este data de 10, ieri era 8 octombrie, iar eu deja platisem abonamentul in avans. Si asa se intampla in fiecare luna. Si ma enerveaza la culme, chiar daca, sau poate tocmai pentru ca alte motive nu prea as avea sa ma plang de furnizorul de net.

"E criza, sunt disperati dupa bani" mi-a spus un prieten cand i-am povestit. Nu, nu, nu! Imi pare rau, criza nu scuza chestia asta.

PS - Imi pare rau, envi. I fuck up everything and I cannot keep my promises. Si la multi ani si la cat mai multe articole. Si daca tot veni vorba de aniversari, pe 8 octombrie anul trecut scapam de tije. O sa sarbatoresc cu o cana de ceai cu aroma de citrice.

fac modificari

La tema. Asa ca momentan arata anapoda rau.

Edit: "tampenii recente" din stanga aranta in sfarsit asa cum imi doream. Yupeee! Mergem mai departe...

Edit#2: "pareri recente" din dreapta la fel, desi... in fine, mai vad eu...

Edit#3: Am rezolvat si cu profilul, dar am busit ceva la arhiva si nu ma prind ce.

lulu

Habar n-am cine e Lulu... am pus titlul asta pentru ca rimeaza cu buhuhu... oarecum...

Cred ca maine... ooops! azi deja! o sa ma injur. De-abia am iesit de sub dus si stau cu geamurile deschise. Asta in conditiile in care inca mai am senzatia aia ciudata in nara stanga. Adica se cheama ca sunt inconstienta. Sau mai bine zis tampita. Pentru ca sunt constienta de ce ma asteapta. Eh, pana cand o sa incep sa ma simt ca dracu' pot sa ma simt si eu bine.

In fiecare an sunt intrebata ce vreau de ziua mea (nu, nu vine ziua mea, aia e in martie) si in fiecare an spun "peace and quiet" si oamenii nu ma cred. Normal ca nu ma supar daca primesc ceva ce oricum imi doream de multa vreme sau un trandafir sau o felicitare draguta. Dar mi-ar placea mult de tot sa am parte de liniste. Sa nu ma sune nimeni, sa nu vina nimeni la mine, sa am dreptul sa ma refugiez pe norisorul meu pufos, sa fiu doar eu zeita in lumea mea perfecta, sa nu mi-o tulbure nimeni altcineva. Asta e cadoul pe care nu l-am primit niciodata. Si asta imi doresc si acum. E drept ca va trebui sa merg la facultate, unde e si lume, n-o sa fiu doar eu, dar am starea aia... parca plutesc, am un zambet tampit pe fata. Agitatia s-a cam terminat. Am carnetul vizat, in ceea ce priveste schimbarea materiilor n-am ce face pana la sfarsitul lunii... asa ca mai bine o las balta pana atunci ca si asa nu fac nimic altceva decat sa imi fac draci daca insist zilnic pe la secretariat si decanat. Am scapat de activitatile care imi displac (umblat dupa hartii, completat hartii, xeroxat hartii, stat la coada pentru platit hartii). Ramane doar mersul la ore si asta e o activitate care nu ma impiedica sa plutesc... cu norisorul meu pufos cu tot.

Mi-am dat seama de o chestie destul de trista legata de creativitate, de simtul artistic... aaa... imi cam lipsesc? Pot sa desenez un personaj de desene animate daca il am in fata. Pot sa fac o interfata grafica foarte reusita daca mi se spune cam cum ar trebui sa arate. Nu imi place ce iese daca ma apuc sa creez eu ceva de la zero. Ceea ce ma coboara de pe treapta proiectantului pe cea a executantului. Un executant al dracului de bun uneori, insa orgoliul meu miauna urat ca se simte calcat pe coada. Tocmai mi-a venit o idee. Geniala, zic eu acum. Pun asta pe blog si ma apuc sa bibilesc iar meniurile si butoanele alea.

Si sa-mi ziceti mie cutu' daca maine n-o sa ma plang si n-o sa-mi blestem zilele ca imi curge nasu'/ am nasu' infundat, ma ustura gatu', imi ia foc capu', am tremurici. Nu ma invat niciodata minte...

buttons

E frig. Degetele de la maini imi sunt inghetate. Si cele de la picioare. Asa se intampla cand nu dorm si stau toata noaptea pe calculator. I didn't even wear my "fluffies" tonight. Ii ador, sunt caldurosi, dar am simtit ca nu merit sa-i port. Simt ca nu merit multe acum. Simt ca prea multa lume are o parere prea buna despre mine acum. Si, oricat de idiot suna, uneori imi doresc sa dispar, sa nu am timp sa-i dezamagesc. Sau sa mi se intample ceva urat, sa nu considere ca e vina mea cand ii voi dezamagi. Pentru ca inevitabil voi dezamagi. Pentru ca nu sunt...

Imi miros mainile a iasomie. De la una din rezervele unui aparat. De obicei le pun seara in priza si le las pana dimineata. Si in dimineata asta n-am fost atenta cand am scos rezerva aia din aparat si i-am pus capacul la loc.

Scurta excursie in bucatarie ca sa sting focul la aragaz. Dac-ar sti tati... Nu-i place cand las focul la aragaz aprins peste noapte. Dar imi e frig, prea frig altfel. Ar trebui sa curat aragazul. Intr-una din zilele astea. Restul e asa curat prin bucatarie. Doar aragazul e stropit. Iau una din cojile de portocala si o miros. Nu, nu mai simt nimic. De obicei le tin o zi pentru ca imi place mirosul. Si cu cele de la lamai fac la fel.

A venit toamna. Am mai spus-o. Apa rece de la robinet e din nou cu adevarat rece. Si asta din ultima zi de joi din august. Ziua aia cand mi s-a facut rau la Piata Iancului. Si acum mi se scurge pe fata. Parfum de capsuni. Ce bine ca mi-am pregatit deja hainele de aseara. Camasa rosie, cravata neagra, fusta neagra... hopa! Ce dracu' fac cu strampii astia. Uoff... Nu-i mai schimb. Ma grabesc. Si oricum... sunt strampi negri cu dreptunghiuri rosii... mda, si galbene si verzi. Asta e... Balsam de buze cu aroma de capsuni. Mana coboara incet pe marginea usii de la debara, capul se inclina spre dreapta si se sprijina pe mana si... nu, gata! E locul meu preferat de visare. Pe hol, sprijinita de perete sau de usa de la debara. Dar nu pot sa visez. Ma grabesc. Verificat ghiozdanul. Rosu cu negru si ghiozdanul. Laptop, incarcator, stick-uri, caiet, portstilou, acte, servetele, portmoneu, balsamul de buze cu aroma de capsuni, cartela de metrou, telefon, gel de curatat, marker pentru pielea din jurul unghiilor.

Imi curge nasul si nu pot scapa de senzatia asta urata din nari si gat. Merg incet si imi studiez sandalele rosii. O sa ajung devreme. Colegul iese pe poarta. Hmmm... ziceam ca o sa ajung devreme? Dar e mai bine asa. Detest sa astept. Si nici nu vreau sa fiu injurata ca ii fac pe altii sa astepte. Sunt chiar in spatele lui si telefonul incepe sa vibreze. Il salut si se intoarce. Si ne urcam in masina. Nici nu stiu despre ce vorbim. Prind doar franturi despre cat de periculosi pot fi scuteristii si biciclistii. Cred. Suntem patiti amandoi. Lui i-au aterizat doi scuteristi in fata masinii, peste mine au intrat intentionat doi biciclisti langa parcul Titan. What a drag it is these gold lame jeans - is this the coolest way to get through your teens? Well, I cut my hair weird, I read that it was in - I looked like a rooster that was drowned and raised again... What are you gonna do? I'll tell you what I'm gonna do... Alice Cooper. Teenage Lament '74. Asta e in mintea mea.

"... in liceu veneam cu fetele si ne pupam in gradina botanica..."
"Bot in bot in gradina botanica..."
"Da..."
"Verisoara mea avea un tricou pe care scria 'Botany Bay' si varul meu radea de ea spunandu-i ca inseamna flori cu bot..." si imaginile se deruleaza rapid in mintea mea. Se intampla prin '90 la Predeal. Avem si poze facute atunci. Poze cu o capra impaiata. Eu eram cea mai zambitoare. Asta nu se intampla prea des. Verisoara mea era botoasa din cauza glumelor cu... flori cu bot, capra n-avea motive sa fie prea vesela... doar fusese impaiata.
"Aveam si o colega care se arata dezgustata de asta. Stii cu ce se ocupa acum?"
"Nu..." dar banuiam ca urmeaza ceva ce o sfanta n-ar fi ales sa faca...
"A dat la medicina..."
Si a ajuns sa se prostitueze ca nu-i ajungeau banii? Grea studentia... dar asta a fost doar in gand.
"S-a lasat inainte sa termine primul an. In liceu era grasa, hidoasa. A slabit, a luat lectii de dans si acum lucreaza ca animatoare. Am vazut-o, au vazut-o si alti colegi - s-a facut buna..."
"Life's funny sometimes"
"Transformarea a fost... Eu n-as putea s-o fut numai gandindu-ma la cum arata in liceu. Si acum e buna rau. Nu-mi vine sa cred. Parca ar fi semnat un pact cu diavolul ca sa ajunga sa arate asa"
"Sign upon the bloody line - a drop of yours, a drop of mine." Alice Cooper. Nothing's Free. "I feel like that sometimes, you know? Like I've made a deal with the devil. Si nu e ca si cum n-as fi stiut ce semnez. Stiam de toate clauzele. Doar ca nu realizam ce inseamna anumite lucruri pentru ca nu le traisem inca. Si chiar si asa, nu-mi pare rau... nu inca." Si pe undeva urasc faptul ca am avut momentul asta de sinceritate.

Facultate. Orar. De-abia astept sa se clarifice totul, sa stiu exact ce materii pot sa imi inlocuiesc si cu ce. Stiu sigur doar ca nu pot inlocui economiile cu nimic - "nu se amesteca economia cu ingineria." Da, bine. Daca as fi vrut sa fac economie as fi dat la ASE. Dar n-am vrut si d-aia am dat la Politehnica. Unde sunt obligata sa fac economie. Materie pe care n-o inteleg si care nu imi place. Nu mi-au placut niciodata materiile umaniste. Pentru ca nu m-am priceput niciodata la asa ceva. Si nu stiu cum o sa trec eu patru examene de economie anul asta. Nu era de vis daca puteam sa le inlocuiesc cu ceva de programare?

Durere de cap. Senzatia aia urata in nari si pe gat. Parca mai rau acum la plecare decat cand am ajuns la facultate. Oameni care se uita la culoarea semaforului (e verde, asa verde ca nu-l mananca nici Joiana!) si totusi nu se misca. Sunt grabita. Si ma enerveaza cand altii imi stau in cale. Un titirez si o melodie obsedanta in mintea mea.
"Buna ziua. O gogoasa cu ciocolata si o gogoasa cu visine. Fara zahar, la pachet."
Si vad cum da drumul unei gogosi in castronul cu zahar pudra.
"Am spus fara zahar." Deja mi-am facut destui draci pe ziua de azi. Nu am nevoie sa suplimentez numarul. Ia alta gogoasa, se opreste cu ea in aer...
"De care ati zis?"
O, la dracu'... daca n-ai avea telefonul lipit de ureche poate ai auzi ce iti spun oamenii din fata ta... "O gogoasa cu ciocolata. Si o gogoasa cu visine. Fara zahar. La pachet."

Metrou. Parca in ultima vreme n-am mai vazut nici un metrou nou pe Politehnica - 1 Decembrie 1918. O dama care tocmai a intrat vine sa stea langa mine.
"Merge la ___?"
"Nu, celalalt" si ii arat trenul care tocmai pleca din statie in directia opusa.
Tasneste spre usa. "Atentie, se inchid usile!" S-au inchis chiar in fata ei. Coboara la urmatoarea statie. Si gandurile mele zboara departe... I was cool when I was 16? 17?

Trebuie sa imi platesc abonamentul de net. Si mi-e mila de fata aia pentru ca trebuie sa explice prin telefon de ce nu merge netul. Si pe multi din cei care suna probabil nu ii duce capul sa verifice daca e bagat cablul in fundul calculatorului. Telefonul vibreaza din nou. Si... iar nu pot sa ii spun ca de fapt eu... Uoff... Doar pentru ca i-am explicat cum isi poate rezolva problema nu inseamna ca ma aflu si eu in aceeasi situatie. Doar ca m-am interesat, in caz ca s-ar putea sa am nevoie sa stiu. Dar ma descurc. Pentru ca mi s-a intins o mana de ajutor. Ajutor pe care nu l-am cerut, dar ma asteptam sa-l primesc. Pentru ca sunt fata. Pentru ca sunt imatura si uneori par dulce. Dar ar fi jignitor sa ii spun asta. Uoff...

Ies din nou din bloc regretand minutele petrecute acasa. Visez mirosuri. Capsuni, vanilie, mure, cedru. Usile rotative nu sunt jucarii pentru copii. Si nici scarile rulante. Invatati dracului odata asta. Sunt agitata si as vrea sa-mi treaca mai repede timpul. Nici nu stiu unde merg. Undeva, oriunde. Si iar am ajuns intr-o parte a orasului in care n-am ce cauta. As vrea sa ma intorc acasa, dar mi-e frica. De fapt... oriunde m-as duce... ar fi acelasi lucru. Nu m-as simti nicaieri in siguranta. Si asa ajung in alta parte a orasului in care n-am ce cauta. Parca niciodata n-a fost asa prost iluminata strada asta. Detest mirosul asta de canal. Daca tot am ajuns aici... Cu gandul sunt in continuare in alta parte. In capul meu se deruleaza in continuare scenarii pentru ziua de maine. Sunt doua familii in fata mea la casa. Ambele cu cate doua carucioare. Eu am cumparaturile in palma stanga. O frunza maro de plastic si o felie de tort.
"Vreau dropsuri!" aud in spatele meu.
"Nu, mama, sunt scumpe, sunt doi lei..." ii motiveaza bunica.
Platesc si in timp ce imi bag cumparaturile in ghiozdan vad cum bunica isi ia un pachet de Marlboro. Las' ca-i mai bine asa. Decat sa-si strice fata dintii, mai bine face bunicuta cancer.

Sa ma mai plimb putin? Da. In ultima vreme ma tot atrage sa ma plimb pe Stefan cel Mare. Nu stiu nici eu de ce. Cobor la metrou. Vad ceva mare albastru. Ceee? Nu, e doar o lada frigorifica de inghetata.

Acasa din nou. Si urmeaza inca o noapte fara somn...

Gotta Getta GUND

Aaa... bine. Dar ce e ala un GUND? De la ce vine? Si de ce?

Vineri, 25 septembrie. Seara, cam intre 20 si 21. O seara plina, dar acum o sa povestesc doar despre excursia la un magazin de genti si... animale de plus. Stiu ca nu-s normala. Ma plang ca n-am bani pentru sanatatea mea, dar m-am dus sa-mi mai iau un animal de plus. Desi... oricum banii aia ar fi fost insuficienti; si fusesera rezervati pentru altceva ce nu pot plati pana... dracu' stie cand. Si din nou urasc toate formalitatile si amanarile astea, pentru ca as fi vrut sa pot plati si sa-mi dea nenorocita aia de hartie odata, nu sa mi se spuna ca mai dureaza cel putin patru saptamani.

Erau patru animale de plus interesante in magazinul ala (da, erau, acum mai sunt doar trei). Trebuia sa ma decid pe care sa mi-l iau. Pandaliul Zhen Zhen imi placea cel mai mult, dar a fost primul taiat de pe lista, pentru ca n-aveam suficienti bani pentru el. Ursuloiul? Mutrita lui ma face sa ma gandesc la ceva ce ascund in sertarasul cu amintiri. Ceea ce i-as spune ursuloiului cand ma uit in ochii lui e ceva ce mi-as fi spus mie in momentele alea. Totusi... Nu. Tot din motive financiare. Trebuia sa trec si pe la farmacie si speram ca poate dupa ce luam pastilele mi-ar fi ramas suficienti bani sa imi iau si puma si testoasa. Testoasa de mare Shea! Pentru ca nu mai aveam asa ceva. Feline de plus mai am destule...

sa nu...

Sa nu ne enervam, sa nu tipam unii la altii, sa nu generalizam, sa nu dam vina pe cine nu trebuie, sa nu ne varsam nervii pe prima persoana, sa nu dam cu pietre.

Sa ma ia al' cu coarne ca incerc. Dar parca toate se incapataneaza sa mearga prost.

Vremea e de rahat. Ploua. Si eu mi-am rupt azi pelerina de ploaie. Pelerina mea de ploaie care imi placea mult. Pentru ca detest umbrelele. Le detest pentru ca vantul mi le intoarce sau mi le trage asa tare din mana ca ajunge sa ma doara. Le detest pentru ca trebuie tinute intr-o mana care imi amorteste si imi ingheata pe maner. Asa ca nu mi-a parut prea rau cand vantul m-a lasat fara umbrela. Macar am scapat de toate neplacerile astea. Sa incerc deci sa vad si partea buna a faptului ca mi-am rupt pelerina mea de ploaie transparenta: at least I won't have to worry I look as if I'm wearing a giant condom.

Urasc hotii si lenesii si nesimtitii. Ieri cand m-am intors de la facultate aparuse pe usa de la bloc un afis care ii sfatuia pe oameni sa nu dea drumul "persoanelor neautorizate" pentru ca au tot avut loc furturi. Mda. Acum vreo doua saptamani cineva mi-a incercat din nou usa. Nici afisul ala n-a avut viata lunga. Dupa numai cateva ore era sfasiat. Noaptea trecuta cineva l-a lasat pe tati fara rotile din spate de la masina. Tati n-a observat asta de dimineata (era inca intuneric la ora aia) si a vrut sa plece. Ce s-a intamplat... cred ca nu e greu de ghicit. Cat de rau e nu stiu inca. La ora la care am vorbit cu el inca ploua torential asa ca nu apucase sa vada cum arata pe dedesubt. Ma rog, am vorbit nu e termenul ce mai potrivit pentru ca deja era nervos si a inceput si sa urle la mine. S-a mai linistit cand i-am zis sa vorbeasca frumos ca eu n-am urlat la el, dar nici faptul ca i-am zis asta nu cred ca i-a picat bine. Deci urasc indivizii de genul asta. Mars la munca, nu la furat. Urasc faptul ca probabil se justifica cum ca ei n-au cum altfel, ca nu se intampla nimic daca fura de la un bou, ca e in regula pentru ca ala are masina straina, are de unde. Urasc justificarile de genul asta. Pentru ca boul ala lucreaza de dimineata devreme pana aproape de miezul noptii in timp ce ei lenevesc, pentru ca boul ala pune niste bani deoparte in timp ce ei ii arunca pe bautura. Chiar, se pare ca a devenit ceva ciudat rau sa pui bani deoparte. De fiecare data cand merg la banca sa depun bani in cont (nu se intampla prea des, dar macar incerc, na) sunt mereu intrebata daca e pentru o rata. Nu nene/ tanti, pur si simplu pun si eu ceva bani in cont, sa stiu ca am in caz ca ____. Chiar sunt asa ciudatenii oamenii care nu au de platit rate si mai si economisesc ceva? Si asta nu din venituri prea mari. Urasc nesimtitii carora li se pare amuzant sa zgarie o masina doar pentru ca e noua si pentru ca se gandesc "las' ca daca a avut bani sa-si ia masina asta..." Uite ca eu zic ca se gandesc prost.

Urasc oamenii care se cred mereu in vacanta. Vreau sa achit si eu ceva. Inteleg, e in pauza de masa sau are nevoie sa mearga la baie, pot si eu sa revin peste un sfert, o jumatate de ora, o ora. Dar cand vin de patru ori in aceeasi zi si nu pot sa platesc pentru ca nu e nimeni acolo desi am venit in timpul programului... asta deja se cheama lene. Si nesimtire.

Urasc nesimtitii din Gara de Nord care cumpara euro cu 3.2 lei. Ma refer la casa aia de schimb valutar dintre Spring si McD. Nu, eu n-am avut treaba cu ei si sper sa nu am nevoie. Mai vazusem pe un blog (nu mai tin minte unde, a mai vazut cineva postul ala? gata, mi-am adus aminte, despre articolul asta era vorba) o poza la o casa de schimb de pe Magheru 13 Septembrie unde e la fel.

Urasc faptul ca deja a inceput semestrul, deci teoretic s-au facut deja ore (practic e alta chestie, ca vineri am stat si am asteptat de fraiera) si inca nu stiu ce materii o sa fac semestrul asta... pentru ca s-a schimbat programa.

Urasc multe chestii. Asta mereu. Dar azi e mai intens decat de obicei. Nu vreau sa ajung sa generalizez si sa spun ca urasc tara asta de lenesi, nesimtiti, hoti si imputiti... desi asta e unul din primele ganduri care imi vin in minte.

Iar eu ma simt in continuare ca o jucarie stricata. Din motivele enumerate mai sus plus inca unul. Sunt o creatura curioasa. Si dau click pe link-urile (o, la dracu'... scrisesem initial "link pe lick") pe care si le pun oamenii la status. Si dupa un un astfel de click am ajuns pe youtube la videoclipul asta. Imi place. Mult de tot. Si imi aminteste de o perioada din viata in care credeam ca am luat-o de la capat, ca voi face totul sa mearga bine din nou dupa un an catastrofal. Insa n-a fost asa. Lucrurile au ajuns sa mearga chiar mai prost. Si daca am scris ceva anapoda... sa-mi spuneti si mie ca eu cam pic de somn ca n-am mai dormit de multisor.

PS - Sa scriu si ceva frumos. Am primit un trandafir. Roz.