on the verge of extinction... again

realitatile. negociabile?

Am chinuit iar oamenii pe Y!M in noaptea asta cu dilemele mele. Nu stiu cum ma suporta (envi si altii fara link). Nu mai stiu nici unde ma situez sau ce am devenit.

Uneori ma simt vinovata. Simt ca sunt un monstru, ca manipulez lumea ca sa imi ating scopurile, ca abuzez de altii care n-au nici o vina. Alteori sunt furioasa. Simt ca am fost inselata, ca s-a abuzat de naivitatea mea. Alteori ridic din umeri si zambesc cu dispret. Simt ca suntem toti ridicoli. Si toate astea referitor la aceeasi situatie. Ar trebui sa acuz sau ar trebui sa ma scuz? Amuzant... ca intamplator sunt pe taste "vecine" ('a' si 's'). N-as putea vreodata sa acuz fara sa ma gandesc de ce as putea fi acuzata eu in contextul respectiv. Pentru ca asa sunt eu. Cred ca asta se cheama ca sunt mereu in defensiva. Sau poate ca nu. Lucrurile stau asa cum vrem sa le vedem. Fiecare cu propria realitate, cu propriul unghi din care vede lucrurile. Doar ca eu nu pot sa ma hotarasc asupra unghiului. Mi-e groaza ca as putea sa ma insel. Mi-e frica sa fac anumite afirmatii atunci cand stiu ca e posibil ca pe viitor sa imi schimb parerea. Mi-e frica de propria mea inconsistenta. Nu. Mint. Mi-e frica de faptul ca as putea fi criticata pentru schimbarile de perspectiva.

Sa gresesti inseamna sa fii om, sa persisti in greseala inseamna sa fii nebun. Sau ceva de genul asta. Nu mai tin minte exact. Si sa ma ia ala cu coarne, ca nu mai tin minte unde am citit asta. Si totusi... Prefer sa merg inainte, sa fiu inflexibila, chiar daca am devenit constienta ca e sinucidere curata. Dar mi-e prea frica sa renunt. Chiar daca uneori ar fi cazul sa am decenta sa renunt...

In general am grija. Dupa 6 ani inca am dubii in ceea ce priveste intentiile si motivele unor oameni care au facut enorm pentru mine. Judec foarte aspru orice miscare gresita a altora. Stiu ca as fi chiar mai putin ingaduitoare daca eu as fi cea care greseste. Dar... drace, e asa complicat. Unii imi intra pe sub piele. Imi devin simpatici pentru ca reusesc sa ma faca sa ma schimb in directia in care imi doresc. Si orice moment in care ajung sa ma gandesc ca poate... poate m-am inselat in privinta lor... orice astfel de moment doare. Doare ca naiba. Chiar daca (aproape) am devenit ceea ce imi doream. Chiar daca am obtinut ce imi doream. Chiar daca poate pe undeva ar trebui sa ma simt bine ca (poate) dracusorul din mine a cauzat intreaga situatie. Tot doare ca naiba.

Nu, nu pot. Nu, nu vreau. De ce sunt asa imatura?

6 pareri

cine
Mihaela Chelaru
cand
miercuri, 8 iulie 2009 la 19:28:00 EEST
Parca sunt prea multe procese de constiinta. Uneori este bine sa lasam lucrurile asa cum sunt ele, sa nu le mai intoarcem de 7 ori. Uneori este bine sa avem o atitudine mai taioasa, dar sa si apreciem ceea ce fac oamenii care nu au interese ascunse pentru noi.
Poate ca viata este un sir continuu de intrebari, dar e bine sa avem momente in care sa ne eliberam de ele.
cine
Florin
cand
miercuri, 8 iulie 2009 la 20:40:00 EEST
Poate nu esti imatura ci doar te maturizezi mai greu, zic si eu :) Pe de`alta parte esti on the verge of extinction ... again ...
Mai in serios ... ar trebui sa le dai celor din jurul tau o sansa, daca isi doresc cu adevarat sa fie langa tine o sa o faca chiar daca esti "dificila". Apreciaza orice gest, orice moment ...
cine
sorin
cand
joi, 9 iulie 2009 la 00:15:00 EEST
Noa, ne mai inselam si in privinta noastra, daramite in privinta altor omi. Cred ca ar fi al naibi de plictisitor daca am sti mereu ce si cum ar fi cu omii. Uneori doare, uneori durerile cela ne fac sa muscam cu mai multa pofta din bucuriile vietii. alteori ne inselam 'pozitiv', in felul asta reusim sa mai fim si placut surprinsi. Noa, ca gresim ii una ... unii spun ca ar conta intentiile. Naiba stie cum o fi, da' mi place sa descopar.
cine
brontozaurel
cand
vineri, 10 iulie 2009 la 03:42:00 EEST
@Mihaela: e putin cam greu sa las lucrurile asa cum sunt atunci cand e vorba de persoane cu care interactionez in continuare.

@Florin: uneori ajung sa ma gandesc ca am irosit o sansa buna pe cineva care nu merita; si atunci tot eu ma simt vinovata pentru ca... eu am gresit, eu m-am inselat in privinta persoanei respective.

@sorin: din punctul asta de vedere mi-as dori o viata mai plictisitoare; desi ai dreptate, te bucuri mai mult de o surpriza placuta cand stii ca ai avut surprize neplacute.
cine
Olivian BREDA
cand
vineri, 21 august 2009 la 10:28:00 EEST
Dacă interpretez întrebarea din titlul mesajului tău ca o invitaţie la a comenta, pot spune că e în esenţa lucrurilor să fie negociabile. Tot timpul e un "dă-mi şi mie, ia şi ţie" din care ieşi mai senină sau mai supărată. Şi jocul ăsta e, în cele din urmă relaţia. :)
cine
brontozaurel
cand
duminică, 23 august 2009 la 08:22:00 EEST
Eu nu ma refeream la asta.

Ma refeream ca se intampla ceva. Nu conteaza ce. Si fiecare din persoanele implicate are o versiune proprie asupra a ce s-a intamplat. Poate ca eu sunt mai ciudata, dar mi-e greu sa ma hotarasc asupra versiunii mele. Mi-e frica sa nu fie gresita. :( Nici eu nu stiu ce s-a intamplat de fapt desi am fost acolo, direct si intens implicata.

Ideea cu titlul era ca de fiecare data cand ne convingem pe noi insine ca lucrurile stau intr-un anumit fel e ca si cum am negocia cu realitatea. Ce ne da dreptul sa facem asta? Nimic.

Da-ti si tu cu parerea!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)