on the verge of extinction... again

cuvinte mari... si atat

... demnitate, eroism, fericire, iubire, curaj, etica, valori...

"Mori ca un erou!"
"Ai putea sa ai decenta sa renunti!"
"Rufele murdare nu se spala in public!"

Mereu mi-a fost teama de anumite imagini, de anumite feluri in care ma vad eu, de faptul ca si altii ar putea sa ma vada la fel. In general, prefer sa spun "n-am chef/ mi-e lene sa fac asta!" decat "nu ma descurc, am nevoie de ajutor", "nu, nu mi-e cald" decat sa las la vedere o cicatrice. Mi-a fost mereu teama sa-mi dezvalui punctele vulnerabile, sa spun ce nu-mi convine; teama ca in felul asta as servi altora un fel de harta pe care am marcat unde si cum sa ma atace. Am mers prea departe uneori? Am preferat sa dau o foaie goala la examene la care tineam sa iau 10 in momentul in care am realizat ca nu ma descurc sa fac totul perfect in timpul acordat. Impulsiva, ciudata, nebuna, dar nu proasta, nu! In realitate, foarte orgolioasa si foarte speriata. Am preferat sa imi fac singura rau (fizic) decat sa explic altora cat de mult m-au deranjat niste vorbe sau gesturi, ca atitudinea lor fata de mine m-au facut sa ma simt... buna doar de aruncat la gunoi.

Spuneam in postul precedent ca n-as vrea sa scriu pe blog lucruri pe care as putea sa le regret daca propriile mele perspective se vor schimba. Asta pentru ca acum regret "color me pretty". Pe undeva imi este mie rusine ca am ridicat pe un piedestal niste oameni care nu sunt decat... oameni, chiar daca sunt al dracului de buni la ceea ce fac. Deja regret si ultima fraza. Si tot. Nici eu nu stiu ce sa mai cred. Am fost "dresata" sa imi ascund slabiciunile. E asa ciudat sa imi arate cineva lumea si slabiciunile proprii, dorintele ascunse. Daca vrei sa cunosti lumea, priveste-o de aproape; daca vrei sa-ti placa, priveste-o de departe. Nu mai tin minte citatul exact. Dar imi pare rau ca am ajuns sa cunosc mai bine oameni care ma fascinau. Pentru ca s-a dus fascinatia. Si nici macar n-am aflat lucruri pe care nu le stiam deja. Doar detalii mici, mici. Profilul liceului, cand si-a schimbat masina, idei pe care le-am mai auzit si la altii si cu care sunt si eu de acord. Marile descoperiri nu au existat de fapt. As fi ipocrita sa spun ca nu stiam deja. Insa brusc, apropierea m-a facut sa cobor omul de pe piedestal... pana undeva chiar sub mine si sa ma simt vinovata pentru asta. Vinovata si o mare fraiera. Pentru ca mi-a devenit simpatic atunci cand am vazut ce frumos se poarta cu mine si m-am gudurat ca un catelus atunci cand am vazut ca imi acorda atentie.

5 pareri

cine
Florin
cand
joi, 14 mai 2009 la 10:41:00 EEST
Firea umana ne face pe multi sa judecam dupa aparente si sa slavim pe unul si pe altul apoi, cand ajungem sa ii cunoastem, ne dam seama ca sunt oameni si au slabiciuni, ca aparentele insala.
Slabiciunile nu se ascund sau cel putin nu ar trebui sa le ascundem ci mai degraba sa incercam sa le intoarcem spre avantajul nostr. Orice slabiciune inseamna un plus in alta parte. Daca iei de acolo si ai mai putin atunci mai mult ca sigur altundeva e mai mult.
cine
sorin
cand
joi, 14 mai 2009 la 10:49:00 EEST
Traim, simtim, cunoastem, percepem. Incerc sa inteleg/cunosc/percep ce ma intereseaza. Daca reusesc sa privesc din mai multe unghiuri am sanse mai mari sa vad mai bine.Asta nu inseamna ca musai am vazut gresit la dintr-un anumit unghi, sau ca nu-i corect sa am alta imagine cand vad ansamblul. Chiar daca vad ce nu ma asteptam sa vad, mai bine sa cunosc, prefer sa stiu cu ce am de a face, sa aleg in baza detaliilor, nu in baza unei imagini superficiale. Fraieri suntem mai toti in anumite momente (vinovati nu cred ca suntem atat timp cat nu facem rau voit), da' cred ca-i bine sa mai fim si fraieri, mai cunoastem si mai invatam cate ceva. Io cand dau de un om ce-mi place, incerc sa-mi arat intai partile rele/bubele din cap/negreala din ceriul gurii (he he, am si io pete negre in ceriul gurii, daca as fi fost caine, as fi fost unul din cela ... de paza :) ) , daca tot ii curios poate sa vada apoi si daca am ceva bun (numa' ca trebe sa cute adanc si apasat).
cine
brontozaurel
cand
sâmbătă, 16 mai 2009 la 16:32:00 EEST
@Florin: mi-e teama ca la mine n-am gasit suficiente plusuri ca sa compensesze minusurile; iar asta nu ma face decat sa-mi doresc sa ma ascund, cu tot cu minusurile mele...

@sorin: nu pot sa nu ma intreb... daca acum am alta imagine, era cazul sa o fi descoperit mai vreme? a existat mai devreme in paralel cu cea pe care o aveam? sau e chiar cea pe care o aveam eu, doar ca transformata de propriile mele actiuni? pe undeva ma sperie ideea ca as putea influenta oameni pe care i-am vazut mereu mult mai puternici decat mine.
cine
sorin
cand
sâmbătă, 16 mai 2009 la 18:05:00 EEST
@brontozaurel - eu ma straduiesc sa gandesc constructiv. Chiar daca ai fi putut sa o descoperi mai devreme (nu vad cum putem hotari cand sa descoperim, cred ca putem doar sa incercam sa descoperim), mai conteaza ? As fi putut sau nu as fi putut nu ma ajuta. Vreau, ma ajuta. Trebuie/musai, ma ajuta. De acum incolo. Am datele problemei, incerc sa gasesc solutia, nu ma gandesc cum ar fi daca as fi avut alte date.
Nu cred ca te poti transforma in altcineva. Ca fiecare om poate descoperi in el lucruri de care nu avea habar, asta cred. Dar, lucrurile celea imi pare ca sunt in el. Si cred ca tot timpul ne schimbam. Si mai descoperim cate ceva despre noi.
Mnoa, nu stiu cum sa spun, chiar daca influentam oameni, nu raspundem de ei. Si nici nu putem sa-i obligam sa faca ce vrem sau ce nu vrem. Ei decid mereu, influentati au ba.
cine
brontozaurel
cand
marți, 19 mai 2009 la 18:45:00 EEST
@sorin: chiar nu mai stiu :( si felul in care au evoluat lucrurile ma face sa ma simt aiurea rau in ciuda faptului ca (sau poate mai ales din cauza asta) oamenii respectivi chiar m-au influentat in asa fel incat am ajuns sa schimb multe lucruri, iar schimbarile m-au facut fericita...

Da-ti si tu cu parerea!

Mai jos se pot scrie tampenii. Nu mai mari ca alea de mai sus...
Insa inainte de orice altceva, vezi cum se comenteaza: indrumar tehnic si reguli!
HTML acceptat: <b>, <i>, <a href=""> (fara alte atribute)