Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive ianuarie 2009

draci, sfinti ametiti si dureri de burta

  • Deja e sambata. Bun. Azi, sambata, 31 ianuarie 2009 ar fi trebuit sa am examen la pranz. Examenul insa s-a mutat luni, 2 februarie 2009 tot de la pranz. Iar examenul de maine, duminica, 1 februarie 2009 s-a mutat luni, 9 februarie 2009. Mi-e ciuda. Pentru ca imi facusem planuri. Si brusc ma pocneste ca sesiunea nu mi se termina duminica asta. Numai urari de "bine" din partea mea pentru cretinii care mi-au scurtat vacanta cu 8 zile. Si nu e prima data cand se intampla chestii de genul asta.

  • Joi m-am luat de promotiile Carrefour. Intamplator am trecut pe la Orhideea acum cateva ore, chiar inainte sa se inchida. Spre bucuria mea, ciocolatele Lindt Lindor se pot lua si la bucata, la pret neredus. In plus, am dat si de o oferta cu adevarat buna: Milka Exklusive Borkenschokolade Minis la 4.3 lei, dupa ce in perioada sarbatorilor pretul era undeva in intervalul 8.5-11 lei cam in orice magazin mare.
    Lindt Lindor Dark Orange Lindt Lindor Dark Orange Milka Exklusive Borkenschokolade Minis
    Milka Exklusive Borkenschokolade Minis Milka Exklusive Borkenschokolade Minis Milka Exklusive Borkenschokolade Minis
    Acum ma iau de supermarketul de la colt, Ethos, sau mai bine zis de pliantul lor. Se pare ca le-a scapat ceva cand l-au transformat pe cel din perioada precedenta in cel din perioada curenta. Pe site inca e pliantul vechi.

prima cu emo

Ca tot n-am scris vreodata pana acum nimic pe tema asta...

A fost odata ca niciodata... draci, nu e bine, am gresit ceva. Eu parca eram copilu' cu date exacte, copilu' obsedat de acuratete.

Inca o incercare.

[background]
Miercuri, 8 octombrie 2008. Eram programata sa imi scoata tijele. Ajuns la spital la 6:50 am, hartii pentru internare, analize, schimbat in pijamale bleumarin cu ursuleti maro cu fundite rosii la gat, sosetute rosii si papucei rosii. Lasat papucei langa pat, urcat in pat cu ursuletu' de plus, pus pe studiat niste configuratii la retele, raspuns la intrebarile anestezistei. Asteptat destul de putin, pasat telefonul si ursuletu' mamei, coborat de la etajul 5 la 2 unde urmau sa ma opereze. Perfuzie, asteptat putin iar, mers in sala de operatie supravegheata atent de asistenta care ma intrebase de vreo cateva ori:
"Mai Ana, tu nu-mi lesini pana ajungem in sala, nu?"
Ajuns in sala pe propriile picioare, lasat papucei rosii, urcat pe masa. Inteles ca ii paream palida si speriata. Ha! Nu ma vazuse in vara cand mai aveam putin si ma apucam sa prestez activitati de Rex (adica ros de incaltari) de speriata ce eram.

"Te las fara papuceii rosii... nu-i mai gasesti aici cand te trezesti... ti-i fur eu..." a glumit asistenta.
"Nu functioneaza... nu sunt cei buni... cei din 'Vrajitorul din Oz'... am incercat, dar nu m-au transportat acasa..."

ianuarie: zambete si venin

  • Azi am inceput ziua bine. M-am trezit devreme, nu ma simt deloc obosita, ma simt chiar foarte bine. Si e ianuarie. In 2001, 2003, 2004 tin minte sa ma fi simtit vreodata mai bine in ianuarie. In 3 ani din cei 24 de viata de pana acum. E drept ca si anul asta luna ianuarie a avut momente foarte urate pentru mine, insa ziua de azi e o zi frumoasa. Imi place mult si ca azi nu mai ploua chiar daca nu se vede soarele.

  • Kitchen stuff. Marti seara am spalat incarcatura chiuvetei pe saptamana asta. Destest spalatul vaselor si activitatile inrudite. Desi... se poate vedea in prima poza de mai jos cam ce spal eu.
    acum sunt curate struguri si pere Schogetten: ciocolata cu lapte
    Altceva nu prea murdaresc. Nu gatesc. De cand am aragazul, l-am folosit doar pentru incalzit... apa (pentru ciocolata calda si ceai si ocazional cafea pentru altii, ca mie nu-mi place gustul... desi mirosul imi place) si aer (mai eficient decat caloriferul). Si sunt foarte pretentioasa. Preferintele mele sunt foarte bine definite. Sunt foarte putine chestii care imi plac. Cam tot ce incerc la capitolul asta sunt variatiuni ale acelorasi chestii. Asa ca pot sa treaca saptamani (poate chiar peste o luna) fara nimic altceva in afara de somon, struguri, inghetata, limonada si eventual ciocolata, pere, mandarine, oua, vreun cocktail sau un suc de mere. Tristete mare pentru mine cand, inainte de Craciun, au disparut strugurii de prin magazine. Acum au aparut din nou. Si chiar unii foarte buni. Si am primit cioco Schogetten. In afara de sortimentele Jamaika Rum, Marc de Champagne & Amaretto (da, imi plac la nebunie cicolatele cu lichioruri/ creme de lichioruri), nu m-am mai atins de vreun sortiment de Schogetten de 5 ani.

leapsa copilariei

Leapsa primita de la dugy, care ma intreaba asa:

  1. Cât de departe eşti de copilărie?
    Pai in primul rand, eu nu prea sunt sigura despre ce copilarie e vorba asa ca voi incerca sa iau in discutie doua interpretari, pe care le voi numi C1 si C2:
    • C1 = copilaria ca perioada din viata care a tinut pana la vreo 15 ani
    • C2 = copilaria care "m-a apucat" prin clasa a XI-a, cand am lasat in urma copilul cuminte si serios care fusesem pana atunci si am devenit mai "nebuna"
    De C1 vreau sa ma indepartez la infinit, vreau sa uit mai tot din ea. E cea mai urata parte a vietii mele si, din multe puncte de vedere, imi doresc sa nu fi existat.
    C2... inca o traiesc.

  2. Mai ai prieteni din copilărie?
    In timpul C1, am avut o singura prietena. Atat. Nobody liked me except her. Si ma simteam mereu ca un fel de Quasimodo pe langa ea. Because I wasn't fast, wasn't pretty, wasn't serious or witty. Si ea era. Si as fi vrut sa fiu ca ea. Si ii eram recunoscatoare ca e singura mea prietena. Inca mai tinem legatura. Vorbim destul de des pe Y!M. Mai rar la telefon. De vazut nu ne-am mai vazut de ceva vreme. Ea calatoreste mereu in jurul lumii. Studii, munca. Fata descurcareata, serioasa, frumoasa, medicinista, ochelarista (si casatorita, envi!). Intr-un fel ma simt bine ca ma considera prietena.
    In timpul C2... m-am simtit si ma simt foarte bine in preajma multora, ma simt rasfatata de multi. Pentru mine este prietenie. Mi-ar placea sa am o confirmare verbala a faptului ca este ceva reciproc. Nu ma pricep la ghicit ganduri.

  3. Care sunt cele mai frumoase momente ale copilăriei tale?
    Din timpul C1... nu stiu daca au existat. Tin minte ceva intamplari care par amuzante acum, dar nu pot spune ca am fost fericita la momentul respectiv.
    In timpul C2... au fost multe. Majoratele, primele iesiri cu primul meu prieten, multe momente legate de facultate, de primul meu job si altele care nu se povestesc aici...

  4. Câte vise de copil ţi-au fost îndeplinite?
    In timpul C1... nu prea tin minte sa fi avut vise. Mi-am dorit o singura chestie cu disperare. Si mi-am indeplinit-o eu, muncind, in timpul C2. Nu mi-a picat din cer. Si apoi am pierdut tot ce am obtinut. Si am incercat din nou, mi-am indeplinit din nou visul, l-am pierdut din nou. Si inca o data. Si a treia oara nu am reusit sa-l mai recapat la loc. Si tot incerc de 5 ani.
    In timpul C2, am avut multe vise. Unele nu s-au implinit, celelalte s-au implinit si apoi am pierdut tot ce am obtinut. The End.

A, da. Leapsa o preia cine are chef... in caz ca are cineva chef.

mda...

Din ciclul "ce fac copiii tampiti cu o zi inaintea unui examen"... se pare ca am schimbat tema. Yeah, I know, it sucks. Si n-am timp s-o modific acum.

Edit: In caz ca totusi exista oameni care mai baga cate un ochi pe aici... dati-mi in cap! Ce e bine, ce e rau, ce e de-a dreptul ingrozitor...

Edit#2: Ce nu imi place mie:

  • cum arata arhiva: triunghiuletul pe primul rand, anul/ luna pe al doilea rand & numarul de postari pe un al treilea rand; trebuie sa le pun pe toate pe acelasi rand, asa imi pare ca arata ca dracu' (in IE7 chiar mai rau ca in Firefox) - solved !!
  • observatia pe care a facut-o si envi referitor la formularul de comentarii... din pacate, asta chiar nu stiu cum sa o rezolv - solved !!
  • alinierea mult spre dreapta de la profil - solved !!
  • titlul (font, culoare, cum se vede peste imagine)
  • ca nu mai e afisata data, ci doar ora postarii
  • background-ul alb poate imi pare obositor uneori - solved... sper !!
  • trebuie sa pun un search acolo, ca n-are - solved !!
  • faptul ca m-a scarpinat intre cornite sa inlocuiesc tema si sa ma joc la ea (tema nemodificata se gaseste aici aici) cand stiam ca sunt in criza de timp, ca n-am timp de asa ceva, ca am 4 examene saptamana asta, ca in afara de latimi de coloane, culori si tipuri de fonturi eu nu am mai modificat nimic in viata mea la o tema, ca stau prost la capitolul rabdare

Ce ma dispera: problema formularului de comentarii. Celelalte ma prind eu cum sa le rezolv, chiar daca e prima data cand ma lovesc de astfel de chestii, dar asta...

Ce imi place:

  • chenarul de la comentarii
  • liniuta de sub titluri
  • ca e totusi simpluta (desi parca as mai simplifica-o asa putin)

Edit #3: NU voi ramane la tema asta.

the lighter stuff #7

[in continuarea partilor unu, doi, trei, patru, cinci si sase... desi fara mare legatura cu precedentele]

Si cu siguranta una din cele mai amuzante parti...

Miercuri, 10 septembrie 2008. Prima zi in care am mers la sala la spital pentru recuperare. Insa inainte sa ajung la sala... Hartii, hartii. Nu mi-a placut partea asta cu umblatul si asteptatul dupa hartii. Nu ca partea a doua (sala) n-ar fi produs multe frustrari... insa macar a fost si amuzanta. Prima parte nici macar amuzanta n-a fost. Ma trezisem binedispusa, plina de sperante cum ca mergand la recuperare imi voi reveni complet imediat. Ha! Copil fraier. Atat de binedispusa, incat mi-am permis sa port niste haine care imi plac mult. Din pacate, asta a fost un motiv bun sa ma simt ciudata in timp ce asteptam pe culoar sa apara doctorul care era de garda in noaptea incidentului. Eram singura imbracata elegant din toti cei care asteptau acolo. Dern! Plus ca, dupa ce mi-a dat trimiterea, a trebuit sa ma duc cu ea la fizioterapie sa ma ia in evidenta. Nici aia n-a fost amuzant. Nici asteptatul dupa tipa aia care tot cauta coduri pentru tip, subtip de agresiune si alte dracii.

In sfarsit am ajuns la sala. Yupeee! In sfarsit... sau poate ca nu...

the frustration files: another day

Just a draft from the 14th of August...
Si azi am crezut ca m-am trezit doar ca sa-mi trag la loc patura peste ochi... Inutil... nu mai sunt in stare sa lenevesc in pat dimineata.

M-am certat iar urat cu tati la telefon aseara. Normal ca nu i-a convenit ca nu ma incanta deloc ideea ca va veni sa stea trei zile cu mine incepand de sambata... desi stia asta. Ii spusesem de marti, dar atunci a ales sa nu continue discutia.

Se pare ca VirtualDub ma uraste in dimineata asta.

N-am chef de nimic.

small progress

I almost reported my own blog.

My first reaction was "I'm retarded". I almost wrote that here. Then I thought I should replace it with "I'm stupid". Then with "I keep doing stupid things".

Doesn't really matter. I still hate myself.

eu, ingeras cu cornite

O imagine, un sunet, o fraza sau doar un cuvant pot sa imi trezeasca uneori amintiri.

Envi punea pe blog ieri dimineata articolul asta. Partea care mi-a facut neuronul sa se agite rau fiind asta:

"intram in sevraj de fiecare data cand treceau mai mult de 12-14 ore fara sa vad ce mai fura Yogi, ce tigaie in mufa isi ia Tom, ce fantome mai tranteste Scooby Doo si cine mai castiga vreo cursa din Wacky Races"
La noi in casa, cablul (si, impreuna cu el, multele canale printre care si Cartoon Network) si-a facut aparitia la sfarsitul lui '93 cand eu intrasem in clasa a patra. Pe vremea aceea aveam inca un singur televizor color, Electron parca ii zicea tati. Eu n-am fost insa niciodata in stare sa-i citesc numele ca, de, televizorul era rusesc si ma uitam la literele alea ca mata-n calendar.

De Craciun in acel an am primit cadou un HC. Pentru cei care nu stiu, HC inseamna Home Computer. Poze cu dracia mai jos (scuze pentru calitate, dar sunt facute cu un telefon o idee mai slabut decat al meu la capitolul asta, de catre un tatic mai putin perfectionist decat brontozaurelul care scrie randurile astea).

HCHC bookHCHCHCHCHCHCHCHCHCHC bookHC bookHC book
Dracia avea iesire TV. Dracia era interesanta pentru un drac de copchil de 9 ani. Si asa m-am apucat eu sa fac programele in BASIC-S. Sufeream pentru ca initial nu aveam voie sa folosesc decat televizorul alb-negru iar eu faceam programele care imi desenau diverse dracii colorate. Bineinteles ca atunci cand ai mei nu erau acasa ma foloseam de televizorul color. Atata timp cat nu ma vedeau, de ce nu? Mare fericire pe mine cand ai mei au mai luat un televizor color (un Samsung), iar televizorul color Electron a fost "retrogradat" la ai mei in camera. Si in acelasi timp am primit liber sa il folosesc si eu cu HC-ul meu. Si mi s-a spus sa nu folosesc Samsung-ul pentru asa ceva. Tati mi-a si explicat de ce, dar de unde dracu' sa priceapa un copchil care nici nu implinise 10 ani inca ce draci e aia impedanta. Mai ales ca, ingeras cu cornite ce eram, stiam ca atata timp cat ei nu sunt acasa si eu imi ascund urmele, pot sa incerc. Si am incercat. Si am constatat ca n-a iesit fum. Asa ca nimic nu m-a oprit sa tot repet isprava (sa folosesc televizorul nou la HC atata timp cat nu erau ai mei acasa).

Tati... e campionul amanarilor. La ei in camera nu trasese cablu inca. Deci nu puteam sa ma uit la desene acolo. In continuare ma certam cu mama pe un singur televizor atunci cand eu vroiam sa ma uit la desene, iar ea vroia sa se uite la vreun serial. Pana cand, disperata ca nu pot sa ma uit de la ora 16 la Jonny Quest, mi-a venit mie o idee. Samsung-ul era pus pe un dulap asezat pe coltul camerei (dreptunghiul albastru de pe schita de mai jos).

Photobucket
Asa ca in spate ramanea un spatiu triunghiular. HC-ul mi-a devenit aliat. L-am legat la televizor. Am selectat canalul 6 pe care se uita mama la serial, am facut un programel care sa-i afiseze un ecran negru iar in partea de sus sa scrie cu alb "NO SIGNAL". Am ascuns HC-ul si toate cablurile in spatiul acela triunghiular din spate.

Ce a urmat e usor de imaginat. Mama a venit acasa, a luat-o de buna ca nu e semnal, eu m-am rugat de ea sa ma lase sa ma uit pe Cartoon Network daca tot nu e semnal. Bineinteles ca venea din 5 in 5 minute sa ma roage sa o las sa vada daca n-a venit cumva semnalul. Nici nu mai stiu ce s-a intamplat intai: i s-a terminat ei serialul, s-a schimbat programul pe Cartoon Network sau a tras tati cablu si la ei in camera. Ce stiu sigur e ca mama n-a aflat nici pana azi.

si totusi...

... mai scarba mi-e de altii.

Mai nou, unii ies la agatat pe colegi.ro.

msg
Hmmm... poate din cauza asta (a se vedea datele incercuite).
edu
Poate pentru ca am intrat la liceu la 3 ani dupa ce a terminat el. Si eu sunt proasta. Insa specimenele astea stau chiar mai rau.

Cred ca imi schimb poza de la profil. Si o pun pe asta de mai jos (gasita pe flickr).

profile pic suggestion

totul este mereu perfect...

... in visele mele.

Ma tot gandeam la comentariul pe care l-am lasat aici. Prefer sa visez cu ochii deschisi la "ce-ar fi fost daca" as fi facut ceva si nu sa actionez (chiar sa fac acel ceva). Pentru ca de fiecare data cand chiar ma decid sa fac ceva... iese prost. Nu, niciodata nu iese bine. Si ma simt apoi groaznic de vinovata. Si plang pana ma ustura ochii si imi doresc sa nu ma fi nascut niciodata. Parca am un talent fenomenal de a distruge totul in jurul meu.

Nu regret lucrurile pe care nu le-am facut. Pentru ca pot visa mereu cu ochii deschisi la "ce-ar fi fost daca". Si visele mele sunt intotdeauna frumoase. Daca insa fac ceva, ajung sa ma confrunt cu o realitate urata. Si nu (mai) suport asta. Pana la un anumit punct, parca n-am avut nici o ocazie sa o dau in bara. Dar apoi nimic n-a mai mers bine. Si mi-e scarba de mine. Nu mai vreau sa fac nimic. Vreau doar sa visez... la cum ar fi fost lumea daca n-as fi existat.

Nu mai vreau sa dezamagesc lumea. Nu mai vreau sa ma dezamagesc pe mine in primul rand. Nu mai vreau sa simt disperarea. E starea aia cand ma agat de tocul usii si incerc sa-mi infig ghearele in lemn, cand strang piciorul mesei de parca de asta ar depinde viata mea, cand imi apas obrajii pe usa frigiderului, cand imi musc buzele pana la sange.

Mi-e scarba de mine.

mixed feelings mixed with mixed partial derivatives

E doar o senzatie.

O senzatie pe care tin minte ca am avut-o si dupa examenul de Analiza Matematica I (Calculus I pentru brontozaurelul asta care a facut materia in engleza). Sambata, 15 februarie 2003. Da, inca tin minte datele tuturor examenelor. Motive de bucurie, motive de tristete.

Mi-am montat "minunea" pe usa la baie. Au aparut din nou strugurii (oricine ma cunoaste stie ca ador strugurii). Am vazut in magazin negri si azi am primit struguri albi. Si pere. Zemoase. Si un calendar pe 2009. Din acela mare de perete, cu poze frumoase. Si un sortiment de ciocolata Schogetten cu care papilele mele gustative nu s-au mai intalnit din 2002.

Fundamental trista. Dezamagita profund de imaturitatea de care am dat dovada... din nou! Am ramas cu un gust amar. De sambata seara. Nu ma simt bine nici din punct de vedere fizic. Stiu... si asta va trece. Ramane de vazut care vor fi urmarile... si cat imi va lua sa le corectez de data asta. Macar stiu ca n-ar trebui sa am ocazia sa fac o tampenie mai mare. Multumesc frumos, Cristina! Atata nevoie am de abonamentul asta acum.

Online dupa somnul din mijlocul zilei. Am un motiv bun - nu dormisem deloc noaptea. Un motiv nu e o scuza, stiu si asta. Si o surpriza foarte frumoasa de la DeMaio. Care mi-a dat o idee cum sa fac sa ma mai calmez. Am atatea DVD-uri cu concerte... ma ajuta in momentele in care sunt agitata. Un zambet constatand ca Henrich si-a adus aminte de micile mele obsesii geometrice. O conversatie telefonica. Trei pe Y!M. Si zambetele se aduna si se transforma intr-unul mare de tot. Si inca un zambet mic acum. In momentul asta. Pentru ca eu de obicei nu fac asta. De cele mai multe ori sunt prea timida si ca sa recunosc faptul ca sunt recunoscatoare cuiva pentru un zambet.

Senzatia de greata nu m-a parasit. Degetele mele sunt inghetate. Imi arde capul. Plec de acasa in cateva minute.

Stiu. E varza postul asta. Asa sunt si eu zilele astea. O sa corectez pe seara daca descopar ceva greseli.

acum 200 de ani...

S-a nascut in Boston.

Eu m-am intalnit cu numele lui de la o varsta frageda, 4-5 ani. L-am vazut pe copertile unor volume groase de pe rafturile bibliotecii lui tati. L-am intalnit mentionat in paginile unei carti a scriitorului meu preferat din acea vreme.

Noua ani mai tarziu intram in clasa a noua. Si inca nu asociam numele cu altceva. Nu citisem inca nimic din ce scrisese. Asta avea sa se schimbe. Intrasem la clasa de mate-fizica bilingv-engleza. 7 ore de engleza pe saptamana. Gramatica, limba, geografia, istoria, cultura si civilizatia Marii Britanii/ Statelor Unite, literatura engleza.

Prima ora de literatura. Profa foarte simpatica. Venise cu un casetofon. Si ne-a pus sa ascultam The Cask of Amontillado (audio - text). Apoi The Tell-Tale Heart (audio - text). Apoi The Black Cat (audio - text). Apoi The Masque of the Red Death (audio - text). Apoi The Fall of the House of Usher (text). Apoi a venit randul unei poezii, The Raven (audio - text). Fenomenal citite toate. Si asa am ajuns eu sa am o adevarata slabiciune pentru povestirile (usor) macabre.

Au urmat apoi cartile mele, cumparate de mine.

books
Numele? Pentru cei care n-au avut chef sa dea click mai sus... Edgar Allan Poe. Nascut pe 19 ianuarie 1809.

Alte cateva povestiri interesante:

si cumva...

Cartoon Network cu desene de dimineata pana seara (noaptea erau filme). Desene animate in engleza. Deja gandeam mai mult in engleza. Cartoon Network a adus procentul gandurilor mele in engleza la peste 99%. Regret insa cum au evoluat lucrurile de-a lungul anilor. Trecerea timpului a insemnat ca desenele care mie mi-au placut enorm au fost inlocuite de altele, urat desenate si, mai nou, traduse... ceea ce mie mi se pare groaznic - nu mai sunt vocile pe care le-am indragit eu! In plus, traducerile sunt jalnice.

Mid '90s. Pe vremea aceea se dadeau in special desene clasice Hanna-Barbera. Scooby a devenit instant marea mea slabiciune. Am intarziat la o lucrare de mate ca sa vad pentru prima data "Mine Your Own Business" pana la capat. Asta chiar era ceva iesit din comun, la cat de mult mi-a placut mie mereu matematica. Desenele au insemnat si inca inseamna enorm pentru mine. Si le sunt foarte recunoscatoare oamenilor care le-au creat.

my soft obsession: Keel Toys... again

Ultimele mele achizitii (cel putin pana in momentul de fata): un "pandaliu" si o vulpita de la Keel Toys.

Ambele jucarii luate in prima jumatate a lui octombrie, in saptamana in care l-am luat si pe Bummm si am scapat si de tije. Si trag concluzia ca de fiecare data cand privesc in urma catre anumite momente, incepe sa imi para putin rau dupa ele... chiar daca au existat si aspecte neplacute. Dar imi este dor de entuziasmul de la inceputul semestrului, de faptul ca eram mereu pe fuga, la facultate de dimineata pana seara si apoi seara tarziu prin oras sa mai rezolv ce aveam de rezolvat. Pentru ca asta ma face sa simt ca traiesc.

Keel Toys Panda

the good and the bad

"+" imi place cum sunt programate examenele in sesiunea asta (eh, se putea si mai bine, dar oricum e bine)

"-" ai mei deja ma freaca la cap cu lucrarea de licenta cu tematici, cu draci... ahhh!!!

astronomy news, notes and fun

the lighter stuff #6

[in continuarea partilor unu, doi, trei, patru si cinci]

Daca tot m-au invadat amintiri din vara si m-am apucat sa ascult iar ce ascultam prin august, am zis sa continui cu #6... la mai bine de 2 luni dupa #5...

Vineri, 8 august 2008. Intoarsa acasa din spital. Fericita ca scapasem de gandaci. Da, e groaznic sa vezi gandacu' deplasandu-se pe perete chiar in dreapta ta si sa nu poti sa te misti sa-l sleiesti! Acasa cu mama. Un status de Y!M in genul "broken arm - thanks a lot, assholes! - fresh out of hospital"... yeah, the whole rest of the world found out then. Eu si mama sub acelasi acoperis. Bineinteles ca au iesit ceva scantei si mama s-a dus in parc sa se racoareasca. Iar ingerasului cu cornite din mine atat i-a trebuit. Cum a iesit pe usa, eu am fugit in baie. Si cumva am gasit o modalitate sa ma spal... atat cat puteam sa ma spal, ca eram mumie de la gat pana la mijloc, cu exceptia bratului si umarului stang. Cred i-am adus la disperare pe toti cei care au vorbit cu mine in zilele alea ca altceva in afara de "de-abia astept sa-mi schimbe bandajul/ sa am cateva momente de libertate fara bandaj sa pot sa ma spal", "transpir pe sub bandaj", "ma mananca pielea" nu prea mai stiam. De-abia asteptam dupa-amiaza zilei de luni, mai ales ca atunci trebuia sa plece si mama inapoi la Brasov. Insa vroia sa vina cu mine la spital intai, chestie care pe de o parte ma deranja, dar pe de alta parte imi convenea. Imi convenea pentru ca era ceva de mers de la metrou pana la spital si imi era frica sa parcurg singura distanta aia, chiar daca era vorba de ora 18 in august, deci lumina afara. Insa eu "deviam" de fiecare data cand se apropia cineva la mai putin de un metru de mine pe strada.

o zi frumoasa - multumesc!

Si totusi bunul simt n-a murit. Si totusi exista lucruri frumoase in jur.

Chiar daca uneori nu pot sa le vad decat pe cele urate.

Ziua de azi e o zi frumoasa pentru o zi de ianuarie. Asa cum ziua asta a fost o zi frumoasa de august. M-am trezit devreme, am umblat din blog in blog si am gasit cateva zambete in felul asta. Scriu acum dracia asta, voi duce la reciclat plasticele si hartiile, voi mai lucra din nou ceva pentru facultate si pentru mine si poate imi voi spala azi botinele albastre model 'f' cu capse. Va fi o zi frumoasa.

8 decembrie 2008, Grozavesti. Mergeam din nou in Carrefour Orhideea pentru ca in seara dinainte imi uitasem portmoneul acasa. Santier la intrare. Mocirla. Eu pe botinute cu toc. Aveam doua alternative: sa o iau drept inainte pe panta mocirloasa pe unde urca toata lumea sau sa ocolesc pe trotuar. Insa pe trotuar nu o mai lua nimeni si, in plus, ca sa o iau pe trotuar ar fi trebuit sa trec de un grup de caini care tot latrau si isi tot aratau coltii. Pe unde urca toata lumea... imi era teama ca o sa alunec asa cum eram incaltata. Norocul meu a fost ca a aparut un baiat care, vazandu-ma ca ezit, mi-a oferit bratul lui si m-a ajutat sa urc panta aia. I-am multumit frumos atunci, dar vreau sa o fac si aici... chiar daca stiu ca n-o sa citeasca asta in veci. But it's a sort of an acknowledgement of a fact that can only make me smile: perfect gentlemen still exist.

Si mai vreau sa spun un multumesc acum... poate ca unora le-am mai zis... poate ca altora nu... Multumesc frumos tuturor care m-au suportat in vara, care m-au vizitat in spital si acasa, care au stat de vorba cu mine la telefon, pe Y!M, care m-au incurajat aici pe blog, care m-au facut sa vad si partea pozitiva a lucrurilor... care mi-au zambit si m-au facut sa zambesc. Multumesc!

lucrurile pe care le faci si lucrurile pe care nu le faci

Diferenta se masoara in regrete.

[oh, and i don't give a toss that this may offend some]

Crezi ca esti libera. Sa experimentezi tot ce se poate experimenta in viata asta. Sa tragi tare si sa dai tot ce ai mai bun. Ca sa reusesti. La facultate si pe alte planuri. Si o vreme merge. O, da, din ce in ce mai bine. In primul an n-ai stiut prea bine cum se invart lucrurile prin facultate. Dar in anul doi simti ca esti de neoprit. Chiar daca exista momente de nebunie cu consecinte neplacute. Macar consecintele nu sunt inca grave si nu sunt pe termen lung. Si iti revii repede. Esti tanara, organismul tau e puternic, rezista. Si lucrurile nu stau chiar asa rau nici in momentele proaste. Si e bine ca esti orgolioasa si tragi tare. Vine si prima sesiune doar cu note de 10. Bursa chiar daca mai ai 2 restante din anul intai. Si pe celelalte planuri totul e perfect. Ai dat examene in locul altora si ai strans suficienti bani ca sa-ti inlocuiesti batranul PC care a crapat in noaptea dinaintea celui de-al doilea laborator de fizica solidelor cu un sistem nou si performant. Si chiar daca lipsesti in draci pentru ca trebuie sa umbli dupa componente, ca de, esti incapatanata si nu renunti la ce vrei tu in favoarea a ce se gaseste usor, reusesti cumva sa scoti doar 10 in toata sesiunea. Si ai o vara buna. Si toamna incepe la fel. You think you're tough, really tough.

Dar ai o surpriza neplacuta si nu poti trece peste. Si lucrurile merg din rau in mai rau. Esti orgolioasa si nu vrei sa fii vazuta cand te simti rau, cand totul se prabuseste in jurul tau, cand garsoniera ta de obicei curata devine o cocina de porci. Si te izolezi. Si lipsesti 2-4 saptamani. Si apoi iti pui mainile in cap. Impulsiva cum esti, iti zici ce mai conteaza, hai sa mai facem o tampenie... si iar iese rau, iar te simti ca dracu', iar nu vrei sa fii vazuta. Si asa trece semestrul. Ce contrast fata de sesiunea trecuta? nici nu mai dai pe la facultate in sesiune pentru ca deja nu poti sa mai accepti ideea de a lua un examen cu alta nota decat cea maxima, dar stii ca acum n-ai mai fi in stare. Plus ca arati si te simti ca dracu'. Dar nu poti sa te izolezi total. Asa ca faci compromisuri in legatura cu aspectul. Ai momente bune si intamplator prinzi o ocazie buna de a te angaja. Deja te-ai resemnat cu ideea ca anul asta o sa-l repeti asa ca nu mai conteaza ca e cu norma intreaga. Dar tot nu te-ai invatat minte. Tot vrei sa experimentezi chestii noi. Si iarasi iese rau. Si esti prea orgolioasa ca sa vezi cum ai putea sa o dai in bara si la locul de munca. Brusc nu mai conteaza cat iti place din toate punctele de vedere (ce faci, colegi, sef direct, curatenie, salariu). Stii doar ca nu mai rezisti din punct de vedere fizic si nu vrei sa astepti pana devine un esec. Asa ca iti dai demisia. Si te gandesti sa mai dai o sansa anului trei.

Dar deja nu mai merge. Deja esti o contradictie umblatoare. Baietii urla dupa tine pe holurile facultatii "gazelle legs". Doar tu stii de ce porti doar strampi negri. Picioarele si mainile tale arata ca dupa razboi. Pline de vanatai si julituri. Dar te incapatanezi cu rolele desi stii ca esti ca Bambi pe gheata si ti-ai facut ferfenita blugii verzi. Te incapatanezi sa experimentezi de toate desi stii ca nu e o idee buna. Iei primul tren sosit in statie sau te decizi asupra trenului in care te urci in functie de cum e minutul in momentul in care te uiti la ceas: par sau impar. Si iei multe alte decizii importante in felul asta dupa cum e minutul par sau impar. Dai examene, faci teme, proiecte pentru altii, dar nu te prezinti la examenele tale, nu trimiti temele si proiectele tale pentru ca niciodata nu sunt suficient de bune Si mereu ai un nou motiv sa experimentezi o noua tampenie care sa-ti faca si mai mult rau, pe principiul "deja lucrurile merg prost, nu?"

Lumea din jur? Din nou contradictii. Urasti, iti este sila de tot ceea ce tine de tine. Nu, nu esti. Nu, nu vei fi niciodata. Te vezi hidoasa precum Quasimodo si avand un IQ mai mic decat numarul la pantofi. Asta pana te uiti in jur. Si constati ca lumea e plina de prost-gust, prostie si neglijenta. Si te simti al dracului de bine comparativ cu altii. Pentru ca poti sa faci doua proiecte pentru altii intr-o noapte in care esti nevoita sa tot alergi sa imbratisezi wc-ul si sa-i dai din saliva, mucii si sangele tau. Pentru ca reusesti sa arati decent joi desi tu n-ai mai dormit de sambata. E drept ca pici foarte la propriu de pe scaun la laboratorul de arhitectura calculatoarelor. Si chiar daca te simti bine atunci cand te compari cu altii, tot ti-ai dori sa te izolezi de lume. Pentru ca nu intelegi de ce majoritatea se poarta asa frumos cu tine si par sa aiba o parere asa buna despre tine. They must be faking it. Just to make fun of you. Si asa iti este groaza de orice alta fiinta care se apropie de tine. Te astepti in permanenta la un cutit infipt in spate. They cannot possibly like you. Nobody could. Nobody. You'll never be good enough. You'll never be strong enough... You'll never achieve enough.

Te scufunzi din ce in ce mai tare in mocirla mediocritatii. Nu mai esti nimic din ce [ti-ai imaginat ca] ai fost odata. Te amagesti in continuare cu placa aia veche... esti inca tanara... organismul tau e inca tanar si puternic... You'll be sorry... Cause you really ain't that young... Iese din ce in ce mai urat cand faci o tampenie si nu iti mai revii atat de repede. Deja nu mai ai energie decat pentru obsesiile care te distrug. Si orice altceva ramane in urma. Saptamanile trec si uneori nu te ridici din pat decat ca sa mergi pana la baie sau ca sa iesi din casa sa faci iar vreo prostie. Ai avut ghinion? Ha! Ai avut noroc! You needed that break like air! E poate singurul motiv pentru care mai esti inca in viata. Pentru ca te-a speriat prea tare ca sa mai incerci noi tampenii timp de vreo doua luni. Pentru ca macar ai avut o scuza sa fii iresponsabila.

Si, da, regreti mai tare tot ce ai facut decat tot ce n-ai facut. Lucrurile pe care le-ai facut si lucrurile pe care nu le-ai facut. Diferenta se masoara in regrete. Iar regretele pentru ce n-ai facut sunt sterse si reci. Cele pentru ce ai facut sunt dureroase si fierbinti. I wish I could undo what I've done this past week because I don't know how in Hell I'll be able to fix it.

acum stiu

... de ce se zice ca e usor sa ai un blog pe care sa nu pui decat poze, clipuri, bancuri.

Pentru ca este intr-adevar usor!!! Ia foarte putin timp. Am constatat asta cu ghepardul de ieri. 2-3 minute in comparatie cu multele ore ca sa scriu astea...

Si nu, n-o sa pun doar poze de acum incolo, dar inca sunt extrem de incantata de noul meu desktop. Iar dugy invita lumea sa urle la luna. Asa ca azi e ziua lupului. Pozele de mai jos reprezinta, in ordine de la stanga la dreapta, fostul meu desktop, actualul si inca o imagine cu un lup. Toate 3 luate de pe National Geographic (1, 2, 3). Toate trei facute de acelasi individ. Genial omul, nu?

Gray Wolf in the Snow Endangered - Mexican Gray Wolf (Canis lupus baileyi) Gray Wolf Standing in the Snow

just a picture to remind me of the old times

... adica de august-septembrie 2006
pouncing

mixed

... adica o mare varza!

O sa incep cu cele rele. Sau mai bine zis cu aia rai. Virusii. Care si-au gasit casa la mine.

Virus Warning Virus Warning
Asa ca acum va trebui sa reinstalez Windows-ul. Superba pierdere de timp! Ce ii doresc eu (si cred ca nu doar eu, pentru ca nu sunt singura care a patit-o) celui care m-a "fericit" cu "minunea" cred ca se poate vedea din fragmentele de conversatie de pe Y!M de mai jos:
Y!M scr cap
* Eu sunt aia rea care scrie cu albastru.

Si ca sa echilibrez un pic balanta la sfarsit, am asa:

Si acum e timpul sa formatez partitia cu Windows-ul si sa pun unul proaspat. Sper sa scap asa, fara sa formatez si partitiile cu muzica si desene animate.

Edit: Am un Windows proaspat si sper sa nu fie din nou probleme.

Bummm

6 octombrie 2008

Eram hotarata ca o sa-l cheme Bummm. Bummm care nu explodeaza. Cumva parca imi pierdusem mintile alergand prin oras seara tarziu dupa ore. Ultima oprire. La benzinaria din spate. Sticlute de ciocolata cu creme de cocktail-uri de la Anthon Berg. O inghetata Dove Triple Chocolate. O conversatie pe Y!M care mi-a lasat un gust amar. Uitat de tot. Blanita moale a lui Bummm sub mainile mele. Ar fi trebuit sa fie un cadou. Cu atat mai frumos cu cat deja ma atasasem de el si fusese singurul astfel de plus din magazin. Insa n-am mai avut cui sa-l fac. Si a ramas al meu. Si m-a facut sa zambesc de multe ori.

Bummm Bummm

astronomy news, notes and fun

inghet

... desi nu e frig in casa.

"There's a logical explanation" dupa cum ar spune Velma. N-am dormit si e posibil ca si oboseala sa aiba ceva de-a face cu asta. Sau poate ca nu.

Punctul 1 de la postul precedent. Amestecat cu punctul 4 despre incredere si tradare. Coincidentele sunt doar coincidente sau cineva chiar s-a prins despre ce e vorba? Sunt furioasa. Bummm ma ajuta mereu, dar acum nu simt ca as merita sa-l ating. I'm not worthy. But I'll invest in my happiness because I'm sick and tired of investing in my self-destructive obsessions. One more time and then it's over - for good! Tomorrow things will be different. But it's always a lie. I haven't been able to make a change in 5 years of tomorrows.

So now I say today. I'll be worthy again. And I'll have other obsessions, but at least those make me happy.

Pour blood into perfume. Am cam jumatate de TB de muzica in format .mp3. Am ascultat multe. Ce mi-a placut la nebunie am si cumparat. 14 Shades of Grey mi se pare in continuare un album exceptional. Nimic de umplutura. Versuri cutremuratoare. Pentru ca le simt. Putin din mine. In melodiile astea trei.

Just listen to the words.

in a world where i'm not paralyzed

... by fear.

Sau "Ce-ai face daca nu ti-ar fi frica?", o leapsa primita de la Cristina.

  1. In primul rand as avea curajul sa fiu sincera in legatura cu cea mai mare temere a mea. Una pe care n-ar putea sa o banuiasca nici una din persoanele care m-au cunoscut in ultimii 8-9 ani.
  2. As accepta sa mor daca cei din jur mi-ar cere asta. Nu e vorba aici nici de frica de moarte si nici de a ma sacrifica pentru altii. Pur si simplu de renuntarea la tot ce mi-am dorit sa fiu si chiar sunt uneori (sau poate doar ma amagesc?) pentru ca sunt constienta ca am trisat ca sa ajung aici, ca tot ceea ce am facut ca sa ajung aici e periculos si ca eu nu sunt facuta pentru asa ceva. Dar sa renunt la obsesia asta... n-as mai avea pentru ce sa traiesc.
  3. As recunoaste ca eu si demonii mei am devenit una si aceeasi fiinta. Ca nu m-as putea opri chiar daca as vrea asta. Ca nu stiu ce ar insemna sa ies din spirala asta a mortii.
  4. As avea curajul sa am incredere in mine si in altii, sa risc cu adevarat ("riscul calculat nu e risc" imi spunea cineva in urma cu un an...), sa nu trisez avand mereu grija sa am un fel de "safety net". Asta facand referire strict la unele situatii, pentru ca pe alte planuri am riscat nebuneste - uneori m-am ars, alteori nu.
Bonus: Ce voi face chiar daca imi este frica? Voi iesi din nou cu rolele in parc, in ciuda faptului ca nu imi doresc sa mai am vreodata parte de oase rupte, mai ales acum, dupa incidentul din vara, sa mai petrec vreo noapte in spital (dupa cum spuneam si aici, "if I never have to spend another night in hospital again, it will be too soon!") - se aude, dugy? And I want to try skydiving.

Leapsa se duce mai departe la cine isi doreste sa o preia. Again, I'm to shy to name anyone in particular.

stupid girl

Am realizat cateva chestii ieri...

Am iesit din casa cu gandul sa merg la cumparaturi, dar m-am razgandit pe drum asa ca am ajuns sa ma plimb prin oras. Am fost prin doua parcuri. Era plin. In ambele. Primul a fost parcul Titan... ca doar e aproape. Si ajungand acolo mi-am dat seama ca am atatea amintiri din vara din parc. Ca totusi vara mea nu inseamna doar seara zilei de 4 august cu acele ~90 de minute petrecute in iarba, drumul spre spital si gandul usor sinistru avut la vederea icoanelor de pe pereti de la camera de garda - "asta cumva vrea sa insemne 'Dumnezeu sa va ajute, ca noi nu suntem in stare?' - not good!". Dupa cum nu inseamna doar noaptea dintre 8 si 9 iulie, inceputa super la romexpo, dar terminata prost la Unirii, multumita maidanezului care a avut chef sa ma muste. Nu se rezuma nici la toti dracii pe care mi i-am facut de fiecare data cand m-am trezit inundata si nimeni nu-si dadea seama de unde (situatie care nu s-a rezolvat nici pana azi). In ciuda tuturor momentelor proaste, per total am avut totusi o vara frumoasa. Momentele bune (sau nu neaparat bune dar macar amuzante) nu doar ca au echilibrat balanta, ci au facut-o sa se incline in partea cealalta.

Ianuarie-februarie 2004 (nu 2003 cum scrisesem initial). Eram la Unirii cu o colega. Ea isi cauta o bluza, eu eram doar pe post de gura casca, partenera de discutie si cuier pe 2 picioare pentru momentele in care proba ceva. Am vazut si eu o pereche de pantaloni bej. I-am probat, mi-au placut si am reusit sa ma intorc cu cateva minute inainte sa inchida sa mi-i cumpar. A doua zi primesc telefon. "Ana, vezi ca eu m-am iritat..." - draci, si eu am probat pantalonii! Prima reactie: alergat in baie, dezbracat, studiat, constatat ca totul e totusi in regula la mine, aruncat pantalonii la spalat oricum. De atunci n-am prea mai probat chestii. De fapt, pana in toamna asta nici nu prea mi-am mai cumparat mare lucru de imbracat, pentru ca oricum am destule persoane in jurul meu care sa-mi ia. Insa in rarele ocazii in care mi-am luat ceva, a zburat direct la spalat. Pana la Craciunul asta. Cand am imbracat rochita asa. Pentru ca nu mai aveam timp s-o trimit la spalat si sa o primesc inapoi pana pe 24, iar eu nu spal rufe. Si cateva zile bune dupa m-am tot scarpinat in partea stanga. Mda, nu se stie niciodata cine a incercat ceva inainte si cat si cum se spala. Regula cu aruncatul direct la spalat insa n-o s-o mai incalc vreodata. Si clar voi continua sa nu mai probez nimic atata timp cat stiu ca e o marime care imi vine.

Si mi-am mai dat seama de ceva... pe plan intim. Putin prea intim ca sa scriu aici. Am bagat insa la creieras si n-o sa mai fac prostia. Prostie ramasa din fericire fara consecinte sau, in fine, fara alte consecinte in afara de doua ore din viata pierdute si urme si mirosuri care s-au dus la primul dus. Macar acum stiu ca nu exista reguli universal valabile si ca fiecare situatie e diferita. Mare realizare, ce sa zic...

Luni incep din nou orele. O sa imi iau si laptopul cu mine ca sa pot sa lucrez in caz ca nu se face ceva. Indiferenta fata de facultate in a doua jumatate a semestrului a fost crunta, in contrast puternic cu entuziasmul cu care incepusem anul. Si cica vine sesiunea. Si cica am o licenta anul asta. Bleh!

oh, for the love of maths

... sau "de ce n-are ursul coada"... ah, am incurcat borcanele... povestile. De fapt era "de ce am eu nasul stramb".

Asta pentru ca am fost intrebata ce chestii penibile imi amintesc eu ca mi s-ar fi intamplat... si prima chestie care mi-a venit in cap - cum mi-am spart eu nasul.

Clasa intai. Decembrie. Mama isi luase concediu, nu mai tin minte exact de ce... dar cu siguranta nu eram eu "problema". Pe mine ma "dresasera" bine. Invatasem ca, plecand ultima de acasa (tati pleca pe la vreo 5 si ceva, inainte sa ma trezesc eu, mama la 6 si jumatate iar eu la 7 fara 10) trebuia sa incui usa cu cheia de la gat, sa verific daca am incuiat-o bine si sa-mi ascund apoi bine cheia pe sub haine. Invatasem ca trebuia sa incui la loc usa dupa ce ma intorceam acasa si sa nu descui nimanui. Si cand spun nimanui, vorbesc foarte serios. I-am zis si nasului ca nu-i dau drumul. Norocul lui a fost ca a ajuns si mama in cateva secunde (pentru ca atunci el o adusese acasa).

Revenind... in ziua aceea, mama statea acasa. M-a pregatit de scoala si m-a trimis singura la drum. Doar eram copil mare, aveam 6 ani, mai plecasem singura la scoala de atatea ori. S-a uitat pe geam dupa mine sa ma vada ca am traversat straduta noastra si strada mare pe care era scoala. Si apoi a inchis geamul linistita. Aveam mai putin de 500 de metri de mers pana la scoala, nu mai aveam de traversat decat o straduta putin circulata. Ce se putea intampla, nu? Pai...

La Multi Ani!

For some people who don't read this blog and hopefully never will.

Comments are off. Because I've drunk and cried enough over it.