Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive octombrie 2008

feeling haunted

... and I don't embed videos unless I really feel them in my blood... I've been watching it over and over for almost two hours now...

Edit: This is the last video I embed... at least for now, I cannot figure out how to embed the high quality one (which can be found here).

Concluzii... intarziate

[... si unele mai proaspete]
  • I think I'm retarded. Azi a fost ziua gafelor monumentale.
  • Se scrie "se cheama", nu "se chiama"; "usa", nu "use". Stiu, sunt ultima inculta care ar trebui sa se ia de asa ceva, pentru ca, la urma urmelor, eu sunt aia care era "sa nu intre in bac" din cauza minunatei materii numite limba si literatura romana. Dar ma enerveaza sa vad ca-mi scrie chestii din astea pe Y!M si ii atrag atentia. Stiu, sunt nesimtita ca nu pot sa trec peste asa ceva. Doar imi e ruda, nu? Regulile care se aplica pentru tot restul lumii nu se aplica si in familie. Celor din familie trebuie sa le toleraz analfabetismele. Sunt obligata sa o fac, altfel sunt scroafa, vita incaltata, ii fac pe ai mei de rusine. Drace! Nu cer niciodata de la altii mai mult decat as cere de la mine. Daca as comite o astfel de gafa, mi-as trage palme. Sunt inflexibila. Inflexibilitatea dauneaza grav armoniei care se presupune ca ar trebui sa domneasca in sanul familiei.
  • Vreau sa boicotez sarbatorile. De saptamana viitoare nu vreau sa mai calc in nici un super/hiper-market... pana se va fi scurs o saptamana din 2009. Mi-e scarba de super/mega/ultra-oferte, de promotii nemaivazute, de oameni care se calca in picioare. Nu mai vreau sa vad, sa aud, sa miros asa ceva... nu mai vreau, m-am saturat! Ah, sa nu uit - la categoria "superoferte" intra si asta:
    suuuper-oferta suuuper-oferta
    [poza facuta acum o saptamana si ceva in statia de metrou Dristor 1]
  • Iar mi s-a udat plafonul in baie. Deci au reparat un drac. Deja chestia asta dureaza de 13 luni... si inca nimeni nu s-a prins de unde exact curge, de unde mi se uda plafonul. De fiecare data cand se uda, aceeasi "telenovela": merg deasupra, apoi la seful de scara, apoi il sun pe administrator, fiecare imi promite ca vin instalatorii, bineinteles ca nu vine nimeni decat dupa ce insist vreo doua zile, intre timp se usuca si tot eu sunt aia nebuna ca ei nu gasesc de unde curge. Insa chiar daca se usuca, urmele de pe plafonul meu raman. Si in fiecare saptamana trebuie sa iau cu spaclul "puful" de pe plafon ca sa nu ma "ninga" atunci cand trec pe sub zonele respective din bucatarie si baie.
  • "Busy"... "de ce mai stai pe mess if you're so fuckin busy?" Hmph. Amuzant cum de statusul de aseara s-a simtit lezata fix o persoana care nu era vizata. Imi faceam o tema pentru laboratorul de azi. Sunt constienta de faptul ca mai au si altii teme, intrebari. Nu mor daca fac o pauza ca sa ajut pe altcineva cu o tema. Insa "busy" ala ar trebui sa semnaleze ca nu am timp de conversatie asa doar de dragul conversatiei... chiar daca imi face placere sa discut cu anumite persoane.
  • Cateodata ma enerveaza faptul ca unii oameni se poarta frumos cu mine, sunt "lipiciosi", interesati de viata mea... din diverse motive. Azi la pranz, de exemplu, vroiam sa fiu singura cateva minute. Alea 10 minute nenorocite de pauza inainte de cursul urmator. Sa nu aud altceva decat muzica mea, sa ma uit la pozele pe care le facusem de dimineata in drum spre facultate. Intamplator, azi chiar nu ma interesa cum a fost licenta anul trecut, chiar daca ma asteapta si pe mine una anul asta. La fel cum nu ma interesa sa-i ascult impresiile despre cum e la master. La fel cum nu aveam chef de "interogatoriul" omului - cu cine faceti aia, aialalta, cum ti se pare... Argh! I just wanted to be left the fuck alone... to have my little antisocial moment. Thank you.

    Alteori ma enerveaza ca nu ma pot abtine de la a face paralele intre atitudinile unora din familie si atitudinile unor oameni care nu-mi datoreaza nimic. Cateodata simt ca nu merit. Ca poate ar trebui sa ma trateze ca pe un gunoi, ca poate cei care ma cunosc de cand m-am nascut stiu ce stiu. Nu sunt casanta. Nu ma sparg in bucati cand bate vantul. Poate ca aveam cearcane, dar profa chiar n-avea de ce sa isi faca griji. Nu sunt eu singura cu un program incarcat. Pot sa imi dau seama de asta. Asta a fost si motivul pentru care nici nu am adus programul meu in discutie decat ca sa precizez ca ziua de vineri iese din calcule. Si totusi... in seara asta m-am gandit ca ar fi o idee buna sa-l sun pe omul care m-a operat ca sa vad cand merg saptamana viitoare la control. Asa a judecat creierasul meu - ca mai e doar o zi din octombrie, ar trebui deja sa stie cum e cu garzile pe noiembrie. Nu m-as fi asteptat sa imi spuna ca eu decid cand vin, pentru ca am programul asa incarcat. Omul e comunicativ, mi-a tot pus intrebari despre facultate, etc, dar nu m-as fi asteptat sa fi retinut ceva din bla-bla-urile mele. Si, ca de obicei, a fost foarte dulce. It feels kind of "retro" talking to the guy... sau poate ca am impresia asta pentru ca in Romania anului 2008 la moda pare a fi nesimtirea. Politeness has become uncool.

  • I think I'm retarded. Oh, I've said that before? Q. E. D.

the lighter stuff #4

[in continuarea partilor unu, doi si trei]

"Ei, te-ai impacat cu tati?"
Cine? Unde e? De unde stie? Mi-a luat mult timp sa-mi dau seama. Mult timp sa ma uit in sus si sa-l vad aplecat deasupra mea cu un zambet larg pe fata. The funny guy. Doctorul care imi daduse telefonul lui sa il sun pe tati. Mi-a luat si mai mult sa reactionez.
"Da' ce, ne-am certat?" Si deja zambeam.
"Tu cu el - nu! El pe tine - da!"

ganduri de vineri seara

[don't know why i waited till Monday to post this...]

Vreau sa ies... simt nevoia sa ies. Voi iesi si imi voi lua o cutie de lapte si asa voi putea spune ca am iesit din casa. Spune-mi ca asa va fi. Nu. Stii bine ca nu va fi asa. Stii prea bine ca nu de asta vrei sa iesi.

Ies din bloc. Ploua. Si eu sunt cu castile in urechi. Nu mai aud nimic altceva in afara de muzica mea. Si nu mai simt nici un alt miros in afara de cel al buzelor mele... de fapt al balsamului de buze cu aroma de cocos si vanilie de la Yves Rocher. Devine oare mirosul lui mai puternic pe ploaie?

Imi place Bucurestiul noaptea. Imi place ca e mai putina lume decat ziua. Imi place ca nu vad toate gunoaiele. Imi plac luminile. Nu-mi place ploaia. Dar imi place sa constat ca datorita ploii sunt si mai putini oameni pe strada. Acum pot sa alerg fara sa ma mai doara mana. Not fast, not pretty, not serious or witty... Dar cu siguranta mai iute decat un om beat. Nu mai iute decat cainii vagabonzi. Hai sa va vad ca va luati de mine! Si strang bareta in mana si imi imaginez cum le-as pocni un ghiozdan peste bot. Numai sa se lege careva de mine! Animal pe doua, trei sau patru picioare... Si in continuare imi plimb mana pe bareta ghiozdanului.

Nu, nu la animalul asta pe 4 picioare ma refer. Il stiu si imi e foarte simpatic. E un pui de ciobanesc german pe care il striga Zapacila. Apare si dama in urma lui. Si inca un individ cu o chestie mica si urata. Mie imi plac doar cainii mari, puternici, sanatosi. Toata lumea isi scoate patrupedele la plimbare cand ploua?

Ah... holy shuffle! Obsesia mea de vreo sapte zile... Stop! Drace, nu ma bag in calea idiotului. Am si eu fantezii uneori, dar mi-ar fi frica sa merg asa pe motocicleta. Interesanta modalitate de a muri, totusi. Vreau o moarte adevarata. Nu neaparat in calea rapidului de Budapesta. Nu vreau sa mor in somn. Ar fi fost jalnic sa adorm pe masa de operatie si sa nu ma mai trezesc.

Si inca o umbra pe jos. Apare si cainele si nu mai strang bareta asa tare. Nici nu ma baga in seama... Oricum nu e genul care sa se lase intimidat de un ghiozdan peste bot. Imi plac foarte mult ciobanestii germani, asta chiar e un exemplar superb. Probabil cantareste mai mult decat mine... "E superb!" Si probabil sunt toata numai un zambet. "O, multumesc..." si zambeste si omul, iar mie nu-mi vine sa cred ca m-a auzit. In continuare cu castile in urechi si nu mai aud ce zice. Merg mai departe.

Ajung intotdeauna prima cand sunt agitata. Daca ar sti... Dar e adevarat. Am intarziat de foarte multe ori la cursurile care imi placeau, la care intelegeam materia... cand trebuia sa ma intalnesc cu oameni in prezenta carora ma puteam relaxa. Was I getting too relaxed? Dar in noaptea asta sunt agitata. 35 de minute in ploaie. "Abonatul..." Grrr! Incerc si pe celalalt numar. Nu raspunde.

I knew I hated the world. Muzica asta... e de rau cand sunt senina. Pentru ca am in creieras planuri sa fac o mare tampenie. Par calma. Chiar sunt calma. Doar ca urasc tot restul lumii. Si chiar o sa fac o mare tampenie. Maine. De fapt e deja "maine"... azi.

Dar mai intai... voi duce gunoiul. Cine dracu se mai machiaza doar pana un drum pana la ghena la aproape 1 am? Mai putin de 6 metri de la mine de la usa. Nu ma vede nimeni. Asta e si ideea. Mereu duc gunoiul la ore de genul asta. Ca sa nu fiu vazuta. Si nu ies niciodata machiata asa strident pe strada. Fardul gri l-am luat azi... de fapt ieri. Asta explica.

Dus. Dus fierbinte. Trei zile n-am avut apa. Miercuri, joi, vineri. It's over, it's over... But only for a few hours and you know that. It will never be over for good. Never. Not as long as I'm alive...

the lighter stuff #3

[in continuarea partilor unu si doi]

Inapoi in salon. Vesela. Vesela ca anuntasem pe cineva si ca urma sa merg pana acasa. Acasa unde era telefonul meu. Telefonul meu in agenda caruia se gaseau numerele de telefon ale tuturor celor cu care as fi vrut sa vorbesc. In salon am dat de asistentul pe care il intrebasem de dimineata unde as putea sa gasesc un calculator conectat la internet. Care s-a uitat la mine de parca as fi fost de pe alta planeta cand i-am spus ca plec acasa. A zis ceva de un antibiotic si o perfuzie. Eu nu visam in continuare decat telefonul meu. Inapoi la realitate. Hmmm... Mai era ceva timp pana avea sa ajunga colegul. So I thought to just get it over with to get the guy out of my hair. "In cat timp se termina perfuzia aia? Dupa aia pot sa plec?" Raspunsul negativ a picat ca o maciuca.

the lighter stuff #2

[continuarea de aici]

Dupa cum spuneam, a venit si momentul mult asteptat... putin pe neasteptate... pentru ca eu deja ma convinsesem ca a uitat de mine. Tin minte ca eram la geam. Nu, nu intentionam sa sar de la etajul 5... si nici sa prind vreun porumbel pe care sa-l trimit cu un mesaj care sa anunte pe cineva cunoscut despre ce patisem. Pur si simplu eram langa geam atunci cand m-am trezit ca vine asistenta sefa sa-mi spuna ca a iesit careva din operatie asa ca o sa pot sa gust si eu ceva internet. Mi-a zis ea numele omului, dar eu n-am retinut decat ca era un nume destul de scurt. Am aflat eu mai tarziu cum il cheama, dar timp de 5 saptamani, pentru mine, omul a fost doar "the funny guy".

"Hey! WTF? Wait!" Nu, n-am zis asta cu voce tare, dar am gandit-o. Pentru ca omul a luat-o repede din loc, iar eu... eu puteam sa merg, nu mai aveam nici o problema cu piciorul, dar mers repede insemna sa-mi zgudui prea tare umarul si ma durea in ultimul hal... Cu voce tare, am incercat sa fiu ceva mai subtila: "stiti, ieri mi s-a spus ca merg prea repede, dar azi nu mai e cazul..." Ha! N-a functionat. A inceput sa rada si a zis ceva cum ca ar trebui sa fiu mereu la inaltime (de imi venea sa ii spun ca asta e practic imposibil pentru mine fara tocuri...), dar a continuat sa mearga la fel de repede. Nevermind! Bine ca macar nu m-am pierdut de el pana la usa biroului si am avut timp sa il ajung pana a descuiat-o.

the frustration files? err, no, this is the lighter stuff...

[asta pentru ca bineinteles ca au existat si momente amuzante in ultimele 2 luni si jumatate de la incident]

Mai intai, poate ca ar fi trebuit sa explic de ce "the frustration files". Evident pentru ca sunt o frustrata. Pentru ca si daca n-as fi fost asa in general, oricum ar fi fost frustrant sa ma simt asa de incapabila, sa am nevoie de ajutor pentru unele chestii foarte simple, cum ar fi sa imi pun castile in urechi, chestie imposibila cand eram in spital si aveam mana dreapta imobilizata, iar pe stanga nu o puteam indoi din cauza perfuziei. Mai sunt multe chestii pe care ori nu le pot face bine, ori nu le pot face deloc. Inca sunt incapabila sa imi prind parul intr-o codita pe mijlocul capului - nu pot sa-mi ridic mana dreapta suficient si de aceea codita iese in partea dreapta. Inca nu pot sa-mi ridic mana dreapta drept in fata la mai mult de 30 de grade fata de orizontala (fara sa trisez! adica fara sa-mi misc si umarul). In lateral nu pot inca nici macar atat. Inca sunt fenomenal de caraghioasa cand ma intind sa apuc ceva cu dreapta. Si ar mai fi destule...

Voiam de ceva vreme sa fac asta... sa scriu si despre momentele mai putin frustrante si poate chiar amuzante. Am zis intai ca voi astepta pana dupa ce scap de tije, apoi am mai amanat iar putin. O sa incerc sa le iau cat de cat in ordine cronologica. Insa chiar la inceput o sa fac o exceptie, cu o bucata de conversatie de pe Y!M din ultima saptamana:

Nu m-am putut abtine...

all over the place [under influence]

[errr... no, not really drunk - there's never much alcohol in my cocktails (with Cointreau this time), but there's usually a ton of sugar]

La ora asta ar trebui sa fiu in laborator la facultate. Acum cateva ore am aflat ca la 2 examene pe care le luasem anul trecut in iarna cu 10 figurez cu 8 si cu restanta. Ca am draci e putin zis...

So fuck hypocrisy and fuck you all! Can't even remember in what song I've heard that. Dern!

Maine merg totusi... pentru ca am doar cursuri si oricum am doar dincolo, la Poli. In plus, maine e ziua cand trebuie sa-mi ridic noul card de la agentia BRD Politehnica.

P.S. - It's In Your Face from Children of Bodom... and it's actually "so fuck hypocrisy and fuck you, too".

the frustration files: wild ride?

... cam asa se anunta a fi toamna asta din cauza combinatiei mana dreapta (jucarie inca stricata) + cursuri (multe).

Pot sa scriu cu dreapta. Dar in prima saptamana de facultate am constatat ca am momente in care pur si simplu se blocheaza. E adevarat insa ca atunci inca eram cu tijele in mine, iar acum am scapat de ele. Nu stiu ce va fi semestrul asta, am multe temeri legate de combinatia asta. Si totusi... in ultimii 4 ani nu mi s-a intamplat vreodata sa fiu atat de multumita de cum stau lucrurile la momentul 13 octombrie asa cum sunt anul asta. In acelasi timp, am ridicat stacheta. Ceea ce acum gasesc inacceptabil, mi s-ar fi parut foarte in regula acum un an sau 2. Dar mi se pare infricosator. In primul rand pentru ca am indraznit sa gandesc asta, sa o scriu aici... cand poate e prea devreme, cand stiu cat de usor este ca situatia asta sa se schimbe radical.... si ma tem ca poate ca viata imi va mai da o lectie extrem de dura.

Azi. Cum a mers? Pai... rapid! Da, a trebuit sa astept ceva vreme pe hol, ca de obicei, nimic nou, pentru ca, la fel ca de fiecare data, era plin de lume, toti se inghesuiau catre usa salii ... cu exceptia celor care nu se puteau tine pe picioare si erau nevoiti sa stea jos si a mea, care ma retrasesem intr-o zona mai degajata. Nu-mi place sa ma simt inghesuita, tin foarte mult la spatiul meu. Insa la un moment dat a iesit din sala si omul care m-a operat si cum m-a vazut, mi-a facut semn sa vin. Yupee, the wait is over! Si apoi intr-un minut- doua...

the frustration files: well, at least surgery went fine

... si cam atat.

Da, stiu, eu nici macar n-am fost treaza si nici nu mi-am dat seama cand s-a intamplat totul, tin doar minte ca eram foarte vioaie (desi putin confuza) dupa aceea si ma simteam foarte sigura pe mine.

1993. Primul meu contact cu Cartoon Network, ala adevarat, in engleza. Si da, pe mine m-a ajutat enorm in ceea ce priveste limba engleza. "... and if I never see you again, it will be too soon!" - devenita "... and if I never have to spend another night in hospital again, it will be too soon!" in cazul meu acum - a fost una din expresiile care mi-au ramas pe creieras din perioda aceea. Nu mi-a convenit deloc faptul ca a trebuit sa raman internata peste noapte.

Detest sa nu pot face altceva decat sa stau in pat ore in sir, detest sa ma simt incapabila, sa am nevoie de ajutor si ca sa-mi dau patura la o parte de pe mine, inlantuita (si nu doar la figurat ci si la propriu din cauza bandajului si a perfuziei), detest, detest, detest... Grrr... Detest sa ma frece la cap cu telefoane tot felul de rude care sunt "teribil de ingrijorate", dar care nu sunt in stare sa-si aminteasca numele meu (sunt 3 litere, ce dracu' e asa greu? A-n-a. 3 litere), detest sa constat ca proprii mei parinti oscileaza intre a ma injura pentru ca sunt asa incapabila si a se purta cu mine de parca m-as sparge in bucatele la cel mai mic efort.

Nu mai am chef de nimic acum, nu-mi mai pasa de nimic, sunt scarbita de tot. Si la inceputul saptamanii eram asa entuziasmata ca a inceput facultatea, ca voi scapa de tije...

the frustration files: a look back on physical therapy

As putea sa ma ingrop sub mormanul de ganduri care imi vin pe tema asta.

  • M-a ajutat. Semnificativ. Pentru ca eu cu siguranta n-as fi tras asa tare de mine. Minge, corzi, pedalor (fixat in perete, pentru maini), greutati. In prima zi, era sa lesin de vreo doua ori de durere. Si pana nu i-am spus omului ca incep sa vad pete gri, nu m-a lasat. Nu m-a lasat sa renunt atunci cand eram frustrata ca nu ma descurc, satula de observatii referitoare la ce nu fac bine, aproape hotarata sa las totul balta pentru ca mai mult imi fac draci... De unele din pronosticurile deloc optimiste nu sunt sigura nici acum - mi-a spus ca nu ma vede deloc bine cu mana si ca probabil n-o voi mai putea folosi niciodata la fel ca inainte de incident doar ca sa ma ambitioneze sa-i demonstrez altceva, sau... ? [in poze: asa imi tineam mana la inceput]

the frustration files: so it does hurt

... cand o persoana pe care o respect si o admir ma cauta doar ca sa-mi reproseze ca ma cred prea importanta. Si nu, nici macar nu stie despre asta, n-am mai vorbit de aproape un an cand m-a cautat sa-mi ceara o favoare... pur si simplu a aflat ca i-am spus cuiva care vroia sa-mi faca o vizita ca nu voi fi acasa in nici o zi a saptamanii intre 8 si 21. Da, stiu, mi-am cautat-o cu lumanarea. Eu am fost cea care am vrut sa am din nou un orar asa incarcat si nu pot spune ca nu-mi place. Devine insa greu sa ma mai vad cu anumite persoane, altele decat cele pe care vroiam sa le evit...

Chiar o admir. Si da, o invidiez... din anumite puncte de vedere... in alte privinte, nu mi-as dori sa fiu altcineva... niciodata!

the frustration files: the day is wednesday, the 8th of October

Am sunat vineri din nou si omul mi-a confirmat ca miercuri ma opereaza si scap de tije.

the curious eye and the critical taste buds: the amazing biscuits

Kambly. Asa se numesc. Si sunt absolut fenomenali, cu multa ciocolata delicioasa.

cutiile Kamblybiscuitii cu ciocolata Kambly

P.S. Mi-au placut atat de mult incat in prima zi nu m-am putut opri decat dupa aproape jumatate din fiecare cutie (o cutie are 100g)... adica 6 din fiecare.

my nice smelling obsession: sometimes i just can't help it

[guess the title says it all]

4 x geluri dus Les Plaisirs Nature 2 x lip gloss n.6

the frustration files: can't believe I've been such a bitch

Hmmm... a fost... amuzant? interesant?

Ora 18:24. Sun din nou. Imi confunda vocea cu a altcuiva... bine ca macar a zis un nume feminin si nu m-a luat drept un copil care incearca sa-l imite pe Mickey Mouse (da, mi s-a intamplat si asta). Din nou isi cere scuze si imi spune ca nu vor face programarile decat maine dimineata, desi ar fi trebuit sa le fi facut de azi.

Ieri... am simtit ca-mi pica in cap cerul... am fost foarte dezamagita. Azi... nu m-am putut abtine, m-a bufnit un ras nebun. Ciudat, nu? Ceea ce am gasit ieri devastator, azi mi s-a parut amuzant. Omul isi tot cerea scuze. Aproape toata conversatia a fost numai scuze si "te rog frumos sa nu te superi" - spuse pe un ton dulce de tot. Si nu m-am mai putut abtine de la inca o chestie...

si eu m-am facut de ras (ah, rusinea!)

[despre un moment de neatentie si rusinea imensa ce a urmat]

Eram in supermarket, incaltata cu niste botine cu talpa groasa si blanita. In cos aveam 3 sticle: Grand Marnier (Cordon Rouge... ce, se gaseste altu' in Romania?), Cointreau, Drambuie. Il pusesem pe jos... ca sa nu il scap din mana... ca sa nu sparg cumva sticlele. Mi-a atras atentia o sticla de rom alb si m-am indreptat spre ea repede... ca o capra. Ca o capra... am tras un sut cu putere in cosul cu sticle pe care l-am pus astfel in miscare... translatie, rotatie, translatie... 3 sticle sparte. Un moment am crezut ca poate doar 2... dar nu, si cea de Drambuie se sparsese. Si ce zgomot! Ah, si ce miros! Nu mi-a zis nimeni nimic, dar... of, ce puteam sa fac? Mi-era atat de rusine cu dezastrul provocat. Am luat bucatile de sticla cu eticheta in cos, bucatile mai mici le-am impins cu botinele langa raft si m-am dus la casa s-mi platesc prostia. Aproape 265 RON... pe care e drept ca ii plateam oricum, dar daca nu eram capra, sticlele ar fi fost ale mele...

Mare idioata am putut fi!

the frustration files: did I say that?

Cum era ultimul titlu? "frustration slowly melting away"? Se pare ca nu...

Omul mi-a spus duminica sa il sun miercuri dupa ora 18 si asa am facut... ca sa isi ceara scuze si sa imi spuna ca de fapt avrut sa spuna joi dupa ora 18. ARGH!!! Dupa ce numarasem zilele, orele, minutele... sa aflu ca mai trebuie sa astept inca o zi ca sa stiu sigur data. Inca o numaratoare inversa. Acum au mai ramas 3 ore... chiar ceva mai putin.

N-am inteles nici de ce mi-a multumit ca l-am sunat (desi... stiu ca si mie mi se intampla sa ajung sa spun chestii ciudate in situatii pe care le gasesc ciudate). Mda! Eu si "ciudat" al meu!

P.S. Acum un an, cineva imi tot spunea ca parca am o obsesie pentru acuratete, pentru numere, ca pun prea mult accentul pe asa ceva. Si nu pot sa nu ma gandesc decat ca si acum fac la fel... cu faptul ca in creierul meu am mereu o numaratoare inversa, cu au mai ramas 3 ore pana cand aflu cand exact saptamana viitoare ma opereaza, cu au trecut 8 saptamani si jumatate de la incident, 8 saptamani si o zi de cand "gazduiesc" tijele, etc. Dar daca nu fac asta, parca simt ca ma mint, ca imi ofer date incomplete.

prin oras, in prima jumatate a saptamanii

  • Si ei au cateodata pofta de prajituri! Poza e facuta in fata cofetariei Georgy's, de pe strada Ramnicu Valcea, in apropiere de Dristor. Da, au prajituri care imi plac si mie.
    caine in fata cofetariei
  • Stau la vreo 20 de minute de Auchan. De obicei merg si ma intorc pe jos. Ieri luasem insa sticlele cu limonada asa ca m-am intors cu masina lor. Icoanele nu lipsesc, insa cratimele, da! M-a cam enervat putin si sub-lista aia, dar sa zicem ca asa ceva se mai poate trece cu vederea. Poza originala aici.
    in microbuz
  • Homo cretinus in Bucuresti. Nu am poze ca sa ilustrez asta, dar voi incerca sa fiu cat mai descriptiva. Aseara mergeam pe bulevard. Trotuarul lat. Intre trotuar si strada spatiu verde. Lat si ala. Pe spatiul verde, departe bine de mine, niste javre fara stapan. Am zis departe de mine, nu? Bun. Eu mergeam linistita, stiind bestiile departe. Venind din directia opusa, a trecut un idiot pe langa mine care s-a apucat sa-i cheme: "cutu, cutu!" - javrele au venit spre el si apoi s-au luat dupa mine si n-am mai mers linistita vreo 500 de metri cat s-au tinut pe urmele mele. Bineinteles ca in tot timpul asta l-am injurat in gandul meu pe cretin.