Adresa blogului este brontozaurel.blogspot.com/ncr !!!

Arhive august 2008

sfarsitul de august

S-a terminat vara! Toamna lui 2008 ma gaseste obosita si cu mana rupta... trist...

Ultimul sfarsit de saptamana al lunii august a insemnat durere (de-abia astept sa scap de tije, dar mai am de asteptat mai bine de o luna), stari de greata, framantari, calcule, imprudente... A mai insemnat cateva momente amuzante precum acela in care mi-am dat seama ca pe farfuria bagata la microunde nu se gaseau doar rondelele de somon ci si formele pentru cuburi de gheata (din plastic). A mai insemnat si campania lunara de cumparaturi... de la mine pentru mine (ceva poze si comentarii mai jos).

after shave... da, folosesc unerori chestie pentru prins parul meu, acum mult mai scurt... da, e chiar asa mica deodorant pentru par... una din obsesiile mele sapunele de la kappus... doar pentru mine gloss... in ciuda aparentelor, l-am desfacut si folosit de cateva ori pana la momentul in care am facut poza burete de baie... pentru ca precedentul s-a cam dezintegrat crema de dat jos blana... miroase groaznic, la fel ca oricare alta, dar nu pot fara cravata neagra subtire... alta obsesie de-a mea tigrisor alb... ultima mea achizitie in materie de plusuri Keel Toys tigrisor alb... poz(n)a 2

De vreo cateva ore ma bantuie melodia asta. Mi-e frica... nu vreau sa-mi mai doresc nici un lucru pentru obtinerea caruia nu am un plan solid si realist... si nimic din ceea ce stiu ca mi-ar putea face rau... Stop! Cool down, stop dreaming; you are a rational being; follow your original plans, push guilt aside; be cold, be cruel, be merciless; don't let anyone know what you're thinking; feel free to jubilate and step over dead bodies because it's the only thing you'll be left with...

today... i want to make the world blow up

  • Mi-am cumparat o ciocolata de la un chiosc si cand am ajuns acasa si am desfacut-o, am dat de patru viermisori care se plimbau pe ea. N-am chef de cearta, dar n-o sa mai cumpar nimic de acolo.
  • Mi-as dori sa port un panou mare cu urari de "bine" la adresa celor care se inghesuie sa urce in metrou (in special la adresa babelor grabite) ignorand faptul ca exista oameni care incearca sa iasa si ca poate unii (eu, de exemplu) chiar n-au nevoie sa fie impinsi. Da, asta ii e dedicata babei care a intrat azi in umarul meu.
  • M-am saturat. De tot.

analfabetism hi5

Pentru ca am primit 5 invitatii de genul asta in noaptea asta. 5!!! S-au gandit oamenii ca asta imi doresc eu cel mai mult in momentul asta - sa-mi creez profil de hi5. Multumesc frumos ca mi-ati deschis ochii! Imi dau seama acum ce este cu adevarat important... profilu' de hi5, nu umarul pentru care ma tem ca ar putea ramane deformat. A, si ce dracu' e cu "Dezabonare" acolo jos? Ca eu nu mi-am abonat adresa asta la nimic de genul si credeam ca ordinea fireasca a lucrurilor este 'te abonezi, apoi te razgandesti si te dezabonezi'.

In the woods the fiends sigh, I swear I heard the demons neigh

Un titlu groaznic de lung, dar mai conteaza?

De inspiratie Insomnium (In the Groves of Death), versurile aici.

Prea lenesa sau prea obosita sa fac acum ceva in genul asta? (fan video I made for Amon Amarth's Gods of War Arise - I don't have that YouTube account anymore) Oricum nu mai conteaza...

Da, ma doare ca dracu'... e oare o surpriza? Nu, nu pot intinde mana. Dar nici asta nu e o surpriza, nu?

Pielea mea arata ca dracu' pe unde a fost sub bandaj timp de 3 saptamani si o zi. Greu de scapat de mirosul de transpiratie. Gel de dus cu aroma de portocale de Florida, gel de dus cu aroma de turta dulce si scortisoara, alt gel de dus cu aroma de portocale, gel de dus cu aroma de vin rosu, gel de dus cu aroma de grapefruit, gel de dus cu aroma de mure, gel de dus cu aroma de cafea, gel de dus cu aroma de lamaie, inca unul, gel de dus cu aroma de mandarine, doua geluri de dus cu aroma de ciocolata unul dupa altul, inca doua cu aroma de portocale, gel de dus cu aroma de vanilie, gel de dus cu aroma de struguri, gel de dus cu aroma de ananas, alt gel de dus cu aroma de lamaie... Matematica mea... eu m-am spalat pe fuga de 2 ori pe saptamana la spital, de fiecare data cand mi-au schimbat bandajele... si acum in disperare... Gherutele mele lasa santuri roz pe piele. Mai pot oare sa scap de mirosul asta de transpiratie?

Ma lipesc de perete si nu il simt la fel in ambele parti ale spatelui. Umerii mei nu mai au aceeasi forma. Nu vreau sa raman asa. Nu, nu, nu, nu, nuuuuuuuuu!!!! Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!

Fug la congelator. Cuburile de gheata se topesc incet pe pielea mea. Vreau sa simt rece. Pe ochi, pe nari, pe buze, pe gat... Rece, rece!!! Am plans prea mult. Si in acelasi timp prea putin...

"Vrei sa vin acum la tine?" Si imi dau seama ca n-ar fi trebuit sa dau telefon. Vreau sa fiu singura, drace! Vreau sa fiu lasata in pace! Nu vreau sa ma vada nimeni asa, nu!

You're not weak, so don't show it... it's not, it's not really there, it's just false weakness! Mai exista ceva real? N-ar fi trebuit sa ma nasc. Oare chiar exist sau sunt doar un cosmar?

Imi place melodia, dar are un sfarsit optimist. Seara asta nu are asa ceva pentru mine... Dar oricum nu conteaza, nu?

Urlu, daram peretii... asta in mintea mea. Pe dinafara sunt sinistru de senina.

E PLIN DE CRETINI !!!

[and yes, my titles are generally lower case, so this time I am really pissed]

Mai intai insa, vestea buna: incepand de astazi, nu mai sunt mumie - am scapat de bandaje!!!

De ce sunt nervoasa: incerc de ceva vreme sa ma descurc... si e ciudat, nu e ca inainte, cand puteam sa ma folosesc normal de amandoua mainile. Chiar nu sunt deloc fericita ca sunt in situatia asta si comentariile cretine pe care le aud pe strada nu ma ajuta deloc. Jur ca pana la sfarsitul saptamanii imi iau o pereche noua de casti pentru telefon... ca mi le-a nenorocit mama la putin timp dupa ce am iesit din spital, si nu prea am avut eu chef sa umblu sa caut unele identice.

Ziua de azi. La dus, a fost relativ normal. In fine, normalul anormal de Bucuresti cu comentariile legate de cracii mei... grrr... [censored original thought]. Mi-as dori sa pot iesi intr-o zi in fusta scurta (si prin fusta scurta inteleg pur si simplu fusta scurta, nu aproape inexistenta) fara sa se gaseasca cel putin cinci babuini care sa-si exprime zgomotos parerile (bine ca babuinii adevarati - da, aia cu coada si degetul mare opozabil si la picioare - nu citesc ce aberez eu pe aici... ar fi tristi sa afle ca pot sa fac astfel de comparatii intre ei si acei indivizi). Nu am nevoie de aprobarea nimanui cand imi aleg hainele. Aveam chef de camasa alba, cravata neagra, fusta scurta neagra si pantofi negri cu toc mic si asta am purtat. Nu vad cum deciziile mele legate de propria mea vestimentatie pot afecta viata altcuiva. Asa ca orice comentarii urlate pe strada sunt de prost gust.

some things never change? well, maybe they do...

Alte 2 inceputuri de conversatie cu prima persoana de aici:

  • Luni, 4 august cu putin timp inaintea incidentului:
  • Marti, 19 august:

Ma simt bine. Am castigat o lupta in razboiul cu nesuferitul 'BUZZ!'.

P.S. She's a really nice girl and a good friend otherwise... because she can stand my nasty temper and has the ability to make me laugh... and she didn't use to start conversatins with 'BUZZ!' before - don't know what got into her this summer...

something I've just read...

... si anume articolul asta (in case the original article disappears).

Da, si eu ii urasc cu o ura nebuna pe ai mei chiar daca ai mei sunt doar sub ochi si mult mai putin vizibili decat ce e prin pozele alea. Da, m-am tot gandit la metode sa scap de ei. Da, sunt complexata...

promisiuni vs. lipsa de energie...

Stiu ca am promis multe... multor persoane.

In primul rand, o intrebare pe care am fost rugata sa o adresez cuiva care intamplator e... "my favourite human being at the moment" (si care bineinteles ca habar n-are de existenta blogului) si pe care nu i-am adresat-o... inca... dar este atat de ciudata, cu atat mai ciudata cu cat nu este ceva ce m-ar interesa pe mine vreodata (nu sunt genul de fetita obsedata de pantofiori, bluzite, etc.) si... daca nu-si da seama de scopul intrebarii, o sa o ia ca pe o gluma, iar daca isi da seama... nu stiu sigur, el probabil ca va glumi pe seama asta oricum... eu m-as simti jignita. Nu, nu vreau sa intreb asa ceva, dar ma bate constant la cap... offf!

Trebuie sa modific 3 contracte... si pentru asta cam trebuie sa invat sa scriu cu stanga in asa fel incat sa semene cat de cat cu scrisul meu obisnuit. Am mai promis desene animate catorva persoane. Mi-am promis mie niste documentare (astrofizica), dar am fost mereu prea obosita ca sa pot ramane atenta prea mult.

Mi-am pus in cap sa continui sa scriu despre monstruletii din mintea mea, dar pana acum n-am facut decat sa pierd timpul cautand modalitati sa exemplific unele idei. Am vazut articole foarte interesante pe alte bloguri, insa suficient de lungi incat sa ma ia durerea de spate pana la jumatate (hehe, ce bine era cand puteam sa navighez pe net stand pe burta in pat).

Si cred ca mai bine nu ziceam nimic de durerea aia de spate...

that familiar bittersweet feeling

De parca totul nu s-ar fi complicat suficient de mult cand mi-am rupt mana. Chiar mi-as fi dorit oare sa complic si mai mult situatia? E adevarat ca m-am gandit ca asta ma va face mai hotarata sa lupt ca sa tin lucrurile sub control, ca acum ma tem ca lucrurile vor evolua haotic pentru ca, din moment ce nu mai simt atata presiune asupra mea, nu imi voi mai dori atat de tare sa lupt. Mai ales ca nici nu pot spune ca sunt dezamagita. Eram aproape sigura ca n-am avut dreptate. Ar fi fost amuzant sa fie altfel. Amuzant si... riscant. Pentru ca poate ca la un moment dat as fi cedat sub presiune si as fi renuntat la tot. La urma urmelor, saptamana trecuta am fost destul de relaxata cat am stat singura si n-a fost deloc rau - am mers inainte cu pasi mici!

Pe un plan mai concret, am scapat de fire, am un bandaj nou, peste o saptamana incep sa exersez miscari ale bratului drept ("bucurie" mare insa sa aflu ca exact genul de miscari de care ma arde pe mine cel mai tare imi vor fi in continuare interzise) si probabil voi scapa de tije pe la inceputul lui octombrie.

P.S. Din categoria "that's why we love Dusseldorf fashion shows" (adica articol care "s-a lipit" de degetele cu o astfel de ocazie), mai jos e poza cu mingiuta promovata la rang de "mingiuta de exercitii" pentru degetelele mele... cel putin pana saptamana viitoare.

primigi ball

wait till tomorrow

In seara asta a fost doar suc de ananas. Maine, dupa ce imi scoate firele din piciorul stang, va fi pina colada... sau cel putin asa gandesc eu acum, ca voi sarbatori un pic.

the frustration files: partially a mummy

Pot sa imi imaginez ca se poate si mai rau, sa ma amuz pe seama faptului ca acum par o mumie in devenire, dar... nu pot sa nu ma tem pentru viitor. Daca osul nu se reface asa cum ar trebui? Daca nu voi mai putea sa-mi folosesc mana ca inainte? Daca, daca, daca... o multime de astfel de intrebari. Nu le insir pe toate, deja devine prea trist.

bittersweet

O noua zi, o noua saptamana, o noua tunsoare, un nou bandaj, un nou gel de dus cu aroma de portocale... un nou oftat, o noua privire, un nou zambet... o noua speranta... doar a mea. E o zi frumoasa si eu ascult Insomnium.

the frustration files: tired, scared... licking a lollipop

Si am fost si la cumparaturi. Asa ca bineinteles ca acum sunt rupta de oboseala. Asta va fi ultima mea noapte cu parul lung. E destul de complicata partea cu spalatul pe cap cu o singura mana si vreau sa o mai simplific putin. Mi-e groaza de urmatoarele 2 zile. As fi dat orice sa pot ramane singura si la sfarsitul asta de saptamana... dar nici macar n-a vrut sa auda. Cateodata ne intelegem asa bine, alteori parca nu facem altceva decat sa urlam unul la celalalt. Mi-e groaza... Cred ca daca n-as avea acadeaua asta pe care sa o ling as incepe sa rod peretii... Bine ca mai am acadele...

the frustration files: 4th of august

4 August.

Probabil ca ar fi trebuit sa explic ce s-a intamplat de fapt lunea trecuta.

Nici macar nu s-a intamplat pe intuneric sau pe vreo straduta pustie. "Uite rockerita!" Dar am crezut ca se vor rezuma la comentarii. Ce dracu', n-am nevoie de aprobarea lor atunci cand imi aleg tricourile. Ma gandeam ca voi trece printre ei si gard. Dar n-am mai trecut. S-au impins in mine si am cazut peste gard. Umarul drept a fost primul care a lovit pamantul. Si a urmat durerea aceea groaznica. Picioarele mi se agatasera in tepii de la gard. Unul din cei intrati in piciorul stang iesise inapoi afara la mica distanta de locul pe unde intrase. Initial au plecat mai departe razand. Ce gluma buna, nu? S-au intors pentru ca incepuse sa strige dupa ei o dama iesita la plimbare cu cainele. Nu mai tin minte absolut nimic despre cum arata sau cum era imbracata. Cainele tin minte insa ca era urat, mic, alb si latos.

Nu puteam sa-mi misc bratul drept. Puteam sa-mi misc insa degetele. Unul din baietii care se impinsesera in mine a chemat salvarea. Altul imi tinea capul. Ceilalti... nu stiu! S-au evaporat dupa o vreme. Incet, incet, a inceput sa se umple de gura-casca.

Am incercat sa le spun sa nu-mi miste piciorul stang din gard dar nu prea mai eram in stare sa vorbesc, iar atunci cand mi-au tras piciorul s-a smuls bucata dintre punctele de intrare si iesire ale acelui varf de gard. Imi miscam continuu degetele de la mana dreapta. As fi vrut sa imi misc tot bratul drept, dar pur si simplu nu mergea. Baiatul care sunase la salvare a venit cu o sticla de apa rece si m-a udat pe fata, apoi mi-a turnat incet-incet in gura. Sarisera cu gura mai multi sa nu-mi toarne asa cum stateam intinsa pe spate. Dar s-a descurcat foarte bine, iar apa era rece.

A durat mai bine de o ora pana cand au aparut o ambulanta si o masina de politie. Macar atunci am fost in stare sa imi dau numele si CNP-ul. Nu aveam decat cheile si un portofel la mine. Nu aveam nici acte si nici telefon. Cei doi care ramasesera s-au urcat in ambulanta cu mine. Nu pot spune ca am fost prea incantata la inceput. As fi vrut sa fiu singura, sa ma inchid in mintea mea. "Pe unde naiba o ia ambulanta asta? Iesim din oras?" Parea destul de imposibil, asa ca am alungat gandul. Probabil ca de data asta GPS-ul din creierasul meu nu mai functiona cum trebuie. La urma urmelor, eram in starea in care eram, eram intinsa pe spate, nu vedeam altceva in afara luminilor de deasupra mea.

the frustration files: dizzy, scared, what else is new?

De-abia astept ziua de luni. Pentru alea cateva minute pe care le voi petrece fara bandaj si pentru ca imi doresc sa aud ca totul e sau macar va fi in regula... din gura cuiva avizat. Nu pot sa nu ma gandesc acum ca poate m-am miscat prea mult, ca poate asta n-a fost bine, desi stiu ca n-as fi putut sa stau toata ziua in pat cu ochii in tavan.

the frustration files: another day

Incepand de saptamana trecuta am inceput sa am dureri de spate... pentru prima data in viata. N-am realizat niciodata ce grea poate sa fie o mana agatata in felul asta. Cineva mi-a mai zis si ca acum am si tijele... hmmm! Intr-adevar, mi s-au parut enorme (cred ca am facut niste ochi mari cand am vazut radiografiile - merg in jos aproape pe toata lungimea osului), dar, ce dracu, nu au cum sa fie chiar asa grele... cred.

Mi-am facut ordine prin bucatarie, apoi prin camera, prin acte si pe birou. M-am descurcat sa-mi mut puiul (micutul meu Sony VAIO) de pe birou in pat. Yay! E adevarat ca l-am sprijinit in picior pe tot parcursul drumului de 1 metru si jumatate, dar tot e o realizare, tinand cont de faptul ca eu de-abia ridic o sticla de 1 litru cu mana stanga, iar cu dreapta (mana "ciufulita", dupa cum se exprima fosta mea colega de banca din generala) nu merge sa tin nimic mai greu decat mobilul.

Azi a fost prima zi (dupa mai bine de o saptamana) in care n-am mai servit inghetata. N-am mai vrut sa ma indepartez asa tare de casa. Da, stiu, departe in cazul asta insemna la distanta de 4 blocuri. Maine sau sambata dimineata va trebui insa sa ies la cumparaturi, pentru ca vine tati la mine timp de 3 zile si trebuie sa-i demonstrez ca sunt capabila sa ma descurc eu singura doar cu o mana. Nu, nu i-am zis ce greu imi este sa-mi misc mana stanga din incheietura si nici nu intentionez. Nu mai vreau inca un vot de neincredere. Mama mi-a lasat luni provizii suficiente in frigider, dar acum vreau sa imi fac din nou provizii singura... ca sa le arat ca pot. Da, inca imi este frica sa ies pe strada, dar ma voi descurca eu cumva.

Urmeaza acum "distractia" din fiecare seara: spalat utlizand doar mana stanga si evitand bandajele. Cred ca la primul dus adevarat o sa folosesc sampanie in loc de sampon si gel de dus... asa, ca sa sarbatoresc putin.

catea, caut zgarda

Nu port nici un fel de bijuterii... in afara pe cerceii pe care ii am de cand eram mica de tot.

Si totusi, in ultimele zile am inceput sa-mi doresc o zgarda (chestie din aia de agatat la gat, dar nu stiu cum altfel sa-i spun) cu numele meu. Asta pentru ca lunea trecuta cand zaceam in iarba eram intr-o stare atat de jalnica incat de-abia reuseam sa vorbesc si... bineinteles ca mi-a luat mult pana am reusit sa-mi spun numele... de 3 litere. Asa ca as vrea sa-l am la gat... just in case.

that place in my mind: wow, people subscribed to my videos!

Asta a fost una din surprizele placute ale zilei de vineri (cand am scapat de compania gandacilor din spital si m-am intors acasa). Si de atunci s-au mai inmultit. Aproape in fiecare zi inca unul sau doi.

Interesant cum functioneaza mintea mea. Acum imi doresc doar sa nu dezamagesc pe nimeni.

the frustration files: you scream you care about me, but show me no respect

Poate n-ar trebui sa scriu despre asta. Dar m-a deranjat foarte tare.

Miercuri, 6 august, putin inainte de ora 17 (ceasul era sus de tot pe perete in dreapta). "Wow, it's... it's over! It's alright! I'm alright! Wow!" Nu reuseam sa ma gandesc la altceva. Atat de infricosator fusese gandul acela ca poate nu ma voi mai trezi... Si totusi... eram din nou treaza... surprinzator de treaza, pentru ca m-as fi asteptat sa fiu ceva mai ametita.

Luasem deja decizia cu o seara inainte. As fi vrut sa nu vad pe nimeni, sa raman singura cu gandurile mele. Stiu ca asta a insemnat de multe ori in cursul saptamanii trecute sa ma las invadata de amintirea incidentului de luni si, in consecinta, sa ma enervez, dar... nu vroiam in nici un caz sa fiu obligata sa ma prefac din nou ca sunt atenta la "bla-bla-urile" altora. Si totusi, ce am vrut eu pentru mine n-a contat. Mama si tata erau acolo si am ajuns sa ne certam urat de tot cand le-am spus ca as dori sa raman singura.

M-a deranjat foarte tare cand mi-a urlat ca nu eu decid, ca e clar ca eu singura nu sunt in stare sa am grija de mine (da, si cat de amazoana ar fi trebuit sa fiu ca sa ma pun cu un card de baieti?), ca doctorul e ingrijorat de cum au iesit analizele (serios? mie imi spusese cu totul altceva, ca sa nu mai vorbim de faptul ca singura mea lectura in urma cu doua ore in timp ce asteptam sa intru in sala de operatie fusesera tocmai hartiile alea cu rezultatele).

Si asa am ajuns sa ma urasc. Pentru ca sunt inca un parazit, pentru ca nu pot sa dispar, sa nu mai stie nimic de mine si nici eu sa nu mai stiu nimic de ei. Pentru ca sunt o mare idioata.

the frustration files: tonight

Dupa atatia ani, inca imi plac enorm Staind. Si melodia asta (printre multe altele).

Sunt singura incepand de aseara asa ca sunt mai relaxata. Nu mai putin speriata, nu mai putin furioasa, nici mai fericita... doar mai calma.

Azi am iesit pentru prima data singura din casa (dupa incidentul de lunea trecuta) stiind ca nu ma asteapta nimeni acasa la intoarcere. E drept ca nu m-am indepartat la mai mult de 4 blocuri si ca singurul scop at iesirii a fost o inghetata de ciocolata, dar... a fost cel mai "palpitant" moment al zilei de azi. Nu pot sa nu am "deviatii" in momentul in care orice persoana de pe strada se apropie la mai putin de 1m de mine. Ca tot nu eram eu suficient de antisociala.

Urmatoarele zile se anunta la fel de putin interesante ca si cea de azi. Urcat chestii pe youtube, varsat frustrari pe aici, exersat mers cu umerii la acelasi nivel, reorganizat chestii prin casa si cam atat. Nu pot face prea multe doar cu o mana stanga pe care nici nu prea o pot misca bine din incheietura...

Maine ies in parc. Dar nu voi fi singura.

P.S. Mai era nevoie sa spun ca se pare ca m-am razgandit?

P.P.S. Inca o realizare: am impins coltul carcasei ca sa pot sa umblu in spate - am iar casti si microfon!

this blog is dead

Am mana rupta si nu mai am chef de nimic.

because you're a hypocrite #2: you're alone, trapped inside your head

Am nevoie de un loc unde sa ma simt in siguranta pentru ca mi se intampla sa ma simt de parca as fi de pe alta lume, desi probabil in realitate sunt exact la fel ca toti cei din jurul meu. Sunt o fiinta umana, la fel ca si ei, nu un concept abstract. Defectele care ma dezgusta, calitatile pe care le apreciez... toate se regasesc si in mine, intr-o masura mai mica sau mai mare. Si sunt constienta de asta, dar vreau sa nu vad. Vreau sa nu ma vad tocmai pe mine ca o suma de caracteristici, si in schimb sa ma vad ca o suma de actiuni. Ca sa exemplific: eu mi-am mai cumparat un animal de plus, eu m-am mai uitat la niste desene animate, eu am mai facut un programel Java, eu mi-am reparat intrerupatorul, eu am mai desenat ceva vs. ei au ochi albastri, ei sunt falsi, ei sunt inteligenti, ei sunt retardati.

Nu vreau sa aud caracterizari ale persoanei mele din gura altor persoane. Nu conteaza ca e de bine sau de rau. E o chestie care imi face sangele sa fiarba. Pentru ca imi pune in miscare un anumit mecanism. E vorba de acea separare rapida a intentiilor. Daca e de bine, nu e adevarat, e doar ironie fina... "the knife in the back". Daca e de rau, e lovitura directa. Sunt foarte critica... in mintea mea. Las sa se vada asta in anumite situatii... atunci cand stiu ca imi pot permite sa critic pentru ca mie nu prea mi se pot aduce critici din acel punct de vedere (situatia "am spatele asigurat") sau atunci cand pur si simplu nu mai suport (situatia "am cedat nervos, [continut autocenzurat]"). "Ceri/vrei prea multe" mi s-a spus in destule situatii. Nu! Sau cel putin nu am pretentii mai mari de la altii decat am de la mine. Si nu pot sa ma iert atunci cand stiu ca am facut sau am fost pe punctul de a face o greseala.

1989, Bran. Eram cu parintii la niste rude care stateau la casa. Era mult de mers pana la ei pe niste stradute neasfaltate. Eu purtam sandalute care bineinteles s-au murdarit in ultimul hal pana am ajuns la ei. Cand am ajuns la ei eram si obosita. Ai mei s-au descaltat, mie mi-au spus sa intru asa, cu sandalutele murdare. Mama si tata s-au asezat pe canapea, asa ca mie mi-a ramas fotoliul. Super! Ditamai fotoliul doar pentru mine care aveam doar 5 ani. Cu adevarat comfortabil. Picioarele mele erau obosite. N-am putut sa nu remarc in stanga fotoliului un scaunel uratel. In creierasul meu incepusera sa se nasca planuri cum sa-l trag in fata mea cu un minim de efort. Cu siguranta pentru asta fusese pus acolo: ca sa-si odihneasca picioarele cei care se asezau obositi pe fotoliu. Vine tanti cu cafeluta si platourile, imi zambeste, zice ceva de ochi frumosi si... stupoare! Isi trage scaunelul ala urat la masuta de cafea si se aseaza pe el si incepe sa discute cu ai mei. O, nu! Eu era sa-mi sterg sandalutele jegoase de scaunelul ala pe care (in ciuda faptului ca arata ca vai de mama lui) ei il foloseau ca sa stea pe el?!?! Imi venea sa intru in pamant de rusine din cauza gafei pe care nici macar nu apucasem sa o comit.

heaven or hell... depending entirely on my behaviour

Asa ma gandeam ca va fi sfarsitul asta de saptamana. Si totusi... n-a fost nici una, nici cealalta. Exceptand cursa de la Hungaroring, a fost neasteptat de plictisitor. Mereu in cautare de activitati cu care sa-mi omor timpul, dar nereusind deloc sa ma decid am ajuns sa nu fac mai nimic. Si atunci cand am facut ceva parca am fost pe modul "auto": "no heart, no soul, no feeling"...

Am... am avut grija de mine (wow! that's new), chiar daca m-am simtit o mare nesimtita si mi-a fost teama ca n-o sa mi se tolereze ce vroiam sa fac... desi speram ca totusi nu se va lega nimeni de mine, deja in mintea mea se derulau scenarii pentru cazul in care nu vor inchide ochii. Oare o privire rugatoare ar fi reusit sa convinga? Oare inca mai par copil si ar fi fost asta un argument suficient de bun? In orice caz, ar fi fost o lovitura grea pentru mine sa comenteze cineva ceva si cu siguranta as fi trecut pe modul "autodistrugere". E bine ca n-a fost asa si am ramas un "robotel" incapabil sa vada altceva in afara de latura practica a lucrurilor.

Am reusit sa gasesc becuri cu tipul de soclu si tipul de balon pe care il cautam, mi-am luat sapunele in forma de stelute de mare, scoici si caluti de mare, sampon, balsam de par, deodorant pentru par si fixativ. E drept ca fixativul nu era chiar asa o necesitate, pentru ca nu l-am terminat pe actualul si oricum nu ma folosesc de el prea des... in vacanta nu-l folosesc decat daca ies cu parul desfacut si nu vreau sa o ia in toate directiile dupa cateva minute. In timpul semestrului sau cand lucram (si in general pentru situatii in care se prefera sa am parul prins intr-o codita) il mai foloseam si pentru asa ceva (bineinteles + mascara). N-am spalat vase... deloc! Nici sambata si nici duminica. E plina chiuveta in momentul asta. Asa ca e clar ce voi face acum in continuare.

because you're a hypocrite #1: safe place

M-a pocnit o idee amuzanta vinerea asta in timp ce ma plimbam fara directie. De ce sunt oare asa "populate" in timpul zilei multe cafenele? De ce sunt multe mese la care sta o singura persoana? Desi... poate asteapta pe cineva. Asta se intampla pe la ora 17, dar, din cate am mai vazut, nu sunt goale nici cu cateva ore mai devreme. Aveam febra. Vroiam ceva rece... rece si dulce. Ghinion! Nu servesc inghetata decat in pahare de sticla, nu si la cornet pe care sa-l poti lua cu tine. Imi ardea capul, vroiam sa ma racoresc, inghetata arata interesant pe afis, devenisem curioasa sa o incerc, dar nu vroiam sa stau acolo. Era plin... plin de oameni zgomotosi. Nu! Asa ca am plecat mai departe.

Ideea transpusa in cuvinte am auzit-o pentru prima data cand eram in clasa a opta... de la profesorul de engleza: un loc sigur, doar al nostru, unde nu ne vede nimeni. Asta insemna pe masina de spalat din baie in cazul meu.

Cateodata nu vreau sa aud, nu vreau sa vad, nu vreau sa fiu auzita, nu vreau sa fiu vazuta... De aproape 3 ani ma ajuta mobilul. Sa nu mai aud nimic in afara de muzica mea, sa merg pe strada, dar sa fiu cu gandul in alta parte... sa fiu razboinica, sa nu-mi mai fie teama. Si nu e vorba de faptul ca nu sunt in nici un caz amazoana. Mi-e teama de mine in fata altora, desi sunt constienta ca nimeni nu-mi poate citi gandurile, ca nimeni nu-mi poate ghici motivele.

Muzica mea... si zic muzica mea pentru ca devine a mea atunci cand pot sa ma regasesc in ea, atunci cand imi ofera cuvinte pentru stari pe care n-as fi putut sa le descriu... esenta raului? N-a primit decat o spranceana ridicata din partea mea cand mi-a zis asta. Si ce s-ar fi asteptat sa fac in loc sa ascult muzica? Nu! Stii ca... nu, nu stiu nimic si nici nu mai conteaza. Si atunci ziceam ca nu mai conteaza altceva, ca ar putea sa se intample orice si eu tot o sa ma descurc... Dar "orice s-ar intampla" nu includea anumite chestii... Nu m-am gandit. Sau poate ca m-am gandit, dar atunci as fi tras cu dintii... toata furia si hotararea mea s-au pierdut intre timp pe drum.

Mi-e teama sa ies singura cu rolele in parc.

doesn't really matter anyway

In ciuda a ceea ce ziceam acum cateva zile... uite o poza... cu mine!!! Sper sa nu imi sara in cap ecologistii din cauza animalului care a fost omorat pentru haina mea de blana sau din cauza celuilalt animal pe care il frecam la cap. Da, sunt chiar eu in poza!

In gara...

  • ... rugina este la putere! De ceva vreme se tot repara chestii prin gara. Poate rezolva si problema asta, pentru ca nu e placut sa constati ca asa ceva ne acopera peroanele in Gara de Nord:
  • rugina
  • ... pute de la 'Medonatz' (dupa cum se exprima un copchil care o tot batea la cap pe maica-sa sa-i ia ceva de acolo) si altele asemenea, iar eu am o problema destul de mare cu mirosurile de genul asta (ca si cu mirosurile de creme epilatoare, pizza, bere, al unui anumit detergent de masina folosit de tati), pentru ca, daca sunt mai intense intr-un moment nefericit cand oricum nu ma simt eu prea bine, mi se cam intoarce inapoi ce am mancat inainte. Put si multi dintre oamanii care trec pe acolo... a transpiratie, a branza...
  • ... ma plictisesc de moarte daca se intampla (asa cum s-a intamplat sambata asta) sa ajung prea devreme. Dialogurile tigancilor care vand diverse chestii pe peron raman singura distractie... si uneori nu-s prea distractive. Una din cele de sambata avea vreo 30 si ceva de ani si era plina de "daca": daca ar reusi sa se lase de fumat, daca ar reusi sa se angajeze cu carte de munca, daca ar putea sa nu mai stea atat in gara si mai mult acasa cu fetita sa o supravegheze cat isi face temele. Interesant... ca pachetul de Benson & Hedges a disparut repede inapoi in buzunar, ca era imbracata cat se poate de neinteresant (blugi albastri nu prea stramti si tricou rosu) desi arata chiar bine si ca in momentul in care a cumparat de la alta tiganca niste elastice de par pentru fetita s-a amuzat pe seama variantelor disponibile (roz si verde crud) si pe seama sugestiei ca le-ar putea folosi si ea: "sclipicioase, de copil".

Eu reciclez - leapsa #2

Se pare ca acum am fost in stare sa-mi fac si eu ceva timp sa ma ocup in continuare de lepsele primite de la Henrich. Ce se gaseste sub masa mea de bucatarie se poate vedea in poza de mai jos:

recycler

Dupa cum se poate vedea, reciclez hartie, carton, plastic. In momentul in care s-au adunat suficiente incat sa-mi umple ghiozdanul cel mare, fac o excursie pana la tomberoanele pentru plastic si hartie.

Bitter

Rezultatele calificarilor:

Si doar era clar de la inceput... dar mereu sper ca poate... nici eu nu stiu ce. Poate ca maine in cursa...

Q3 coming up

Si eu sunt mai agitata ca niciodata... Massa, Glock, Hamilton au fost primii in Q2.

Poz(n)e prin Bucuresti - leapsa #1

In dimineata asta (care ar fi trebuit sa fi fost noaptea trecuta, dar nu mi-a mers netul) ma joc putin pana plec la gara. Prima leapsa, primita de la Henrich, m-a determinat sa fac o chestie pe care era cazul sa o fac de ceva vreme: sa fac un album cu poze noi si mai putin noi (chiar veche nu e nici una).

1 Decembrie 1918 Titan, small parc Titan, small parc Titan, small parc Orhideea Easter bunnies... reloaded Easter bunnies... reloaded 1 Decembrie 1918 Herastrau Herastrau Herastrau Herastrau Nicolae Grigorescu boulevard Herastrau Nicolae Grigorescu boulevard Nicolae Grigorescu boulevard fish, from outside the pet shop Dambovita, Unirii let it snow, let it snow, let it snow feeding the pigeons, Lipscani Titan, a home for the birds Titan, roses in the parc Titan, Nicolae Grigorescu Boulevard Titan, Nicolae Grigorescu Boulevard Titan, my rollerskating heaven Titan, my rollerskating heaven Titan, my rollerskating heaven Titan, my rollerskating heaven Titan, my rollerskating heaven Titan, roses in the parc Easter bunnies from outside the pet shop Obor Christmas Tree, Titan beauty in the snow so, so lonely Cismigiu, preparing for an exam Cismigiu, preparing for an exam Cismigiu, preparing for an exam Cismigiu, preparing for an exam

Albumul complet, cu peste 300 de poze, se gaseste aici.

Brontozaurelul asta este complet lipsit de orice simt artistic, nu se pricepe deloc la fotografie, a facut pozele pe fuga cu mobilul, asa ca nu sunt in nici un caz reusite. Dar sunt pozele mele!

Leapsa #2 o voi onora mai tarziu, pentru ca acum trebuie sa "zbor" spre gara. Nu sunt in nici un caz in intarziere, dar nu strica niciodata niste minute de siguranta...